Munţii Şureanu - Elveţia Estului (partea I)

TIPĂREȘTE

MUNŢII ŞUREANU

Odată ce am părăsit Transalpina, la barajul Oaşa, prin dreapta lacului, venind dinspre Sebeş, intrăm în interiorul masivului Şureanu, o grupă de munţi pe lângă care trecusem în câteva rânduri dar niciodată nu am oprit s-o ,,explorăm’’, cu toate că au existat tentative, dar în partea de vest, în subdiviziunea numită ,,munţii Orăştiei’’, în partea de est fiind subdiviziunea ,,munţii Sebeşului’’, cea pe care am vizitat-o cu această ocazie. Munţii Şureanu, cu o suprafaţă de cca 1 600 km2, sunt delimitaţi de dealurile Orăştiei la nord, munţii Cindrel şi Lotrului la est (de care-i desparte Valea Sebeşului şi Pâraiele Tărtărău), munţii Parâng şi depresiunea Petroşani la sud (aici îi desparte Jieţul şi Jiul de Est) şi depresiunea Haţegului la vest (despărţiţi fiind de Valea Streiului şi Pârâul Baniţa).

Munţii Şureanu reprezintă o zonă mai puţin vizitată din Carpaţii Meridionali, este mai puţin cunoscută decât ,,renumitele’’ masive Bucegi, Făgăraş, Parâng sau Retezat, are o înălţime mai mică decât acestea, vârfurile cele mai înalte fiind ,,vârful lui Pătru’’ cu 2 130 metri şi ,,vârful Şureanu’’ cu 2 059 metri care, alături de ,,vârful Cârpa’’ şi ,,vârful Auşel’’ sunt singurele vârfuri de peste 2 000 de metri din întregul masiv, toate situate în subdiviziunea ,,munţii Sebeşului’’. Faptul că sunt mai puţin înalţi, iar vârfurile mai puţin ,,sălbatice’’ ci mai degrabă line şi accesibile, nu înseamnă că sunt mai puţin frumoşi decât ceilalţi munţi, de care am pomenit, iar pentru amatorii de linişte şi ,,natură nealterată’’ reprezintă locul ideal de a petrece câteva zile ,,de vis’’, loc care, aflu cu plăcută surprindere de la colega @sunflower (o părere ,,avizată’’, fiind din zonă!) că este supranumit ,,Elveţia Estului’’, supranume pe care-l merită cu prisosinţă!

MĂNĂSTIREA OAŞA

Primul obiectiv de la barajul lacului Oaşa, mergând pe un drum forestier destul de bun, în ciuda ploiii căzute recent, îl reprezintă ,,Mănăstirea Oaşa’’, situat la o distanţă de cca 5 km de baraj, într-un cadru superb, înconjurată de ape şi munţi, la o altitudine de 1 400 de metri şi care are o istorie foarte interesantă:

-în 1943 scriitorii Ioan Popa şi Mihail Sadoveanu au ctitorit o biserică de lemn pe Valea Sebeşului care a fost apoi strămutată aici din cauza amenajării lacului de acumulare Fetiţa de pe Valea Frumoasei, afluent al Sebeşului;

-în anii ’80 biserica a fost reparată şi îmbunătăţită de o serie de feţe bisericeşti iar din 1990 a fost resfinţită şi destinată ca mănăstire de maici, care, sub îndrumarea maicii stareţe Iustiniana Macarie şi cu ajutorul celor de la Hidrotehnica reuşesc să construiască în jurul bisericii mai multe corpuri de chilii în stil brâncovenesc. Totuşi datorită greutăţilor întâmpinate, în special iernilor grele şi accesului anevoios, măicuţele părăsesc această mănăstire de-a lungul anului 1998;

-din anul 2000 mănăstirea este locuită de călugări, în prezent aici vieţuind o serie de străluciţi călugări intelectuali din diverse domenii, fiecare ,,urmându-şi’’ propria sa înzestrare în folosul comunităţii;

-Biserica Centrală a Mănăstirii Oaşa are hramul Adormirii Maicii Domnului (15 august) şi Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (27 iulie), este din lemn pe o fundaţie de piatră în formă de cruce, are o singură turlă, este acoperită cu şindrilă şi a fost pictată în frescă la jumătatea anilor ’80, atunci când a fost reparată şi îmbunătăţită; în prezent se află în construcţie o altă biserică, din cărămidă din câte am văzut, mai mare şi cu o structură de rezistenţă deosebită.

Am trecut pe lângă această mănăstire atât la dus cât şi la întors, dar de vizitat am vizitat-o pe 14 augut, cu o zi înainte de Adormirea Maicii Domnului, atunci când erau în toiul pregătirilor, prilej cu care am remarcat că au şi cazare (dar nu pot să vă dau amănunte din păcate!) dar şi faptul că stau foarte bine dpdv al animalelor din gospodăria proprie – am stat câteva minute cu teamă la plecare să nu-mi lovească maşina vacile care se întorceau de la păşunat.

LUNCILE PRIGOANEI

După încă 7 km de mers de la Mănăstirea Oaşa, pe acelaşi drum forestier larg şi destul de bun ajungem la Luncile Prigoanei, o poiană largă presărată ici-colo de mici coline şi vâlcele, înconjurată de jur-împrejur de munţi de mărime medie şi ,,vegheată’’ de la distanţă de câţiva km de ,,Vârful lui Pătru’’ cea mai înaltă culme din munţii Parâng.

Luncile Prigoanei se află pe valea râului cu acelaşi nume, afluent al Sebeşului, la o altitudine cuprinsă între 1 400 şi 1 500 de metri, este un sat de cabane şi căsuţe de vacanţă mai degrabă modeste, câteva case şi gospodării ale localnicilor care se ocupă cu exploatarea lemnului şi creşterea animalelor în principal iar pe lângă acestea, când sezonul o permite, cu recoltarea de fructe de pădure (în special afine care se găsesc din abundenţă!).

Denumirea localităţii provine de la faptul că pe valea Prigoanei întâlnim o formă de mlaştini mai atipice şi anume mlaştini montane sau tinoave; dealtfel aici întâlnim o arie protejată sub denumirea de ,,Rezervaţia Botanică Tinoavele Prigoanei’’, în fapt şapte areale de mlaştini oligotrofe, dispuse pe o distanţă de 2,5 km ce totalizează 6,5 ha (dar întreaga rezervaţie cuprinde 15 ha) iar în cuprinsul ei sunt conservate relicve glaciare specifice Văii Sebeşului, care au existat pe suprafeţe mult mai extinse, dar care au rămas pe fundul lacurilor de acumulare.

În privinţa cazării, aşa cum v-am spus, localitatea se prezintă mai degrabă modest, remarcând câteva cabane (nu putem vorbi de pensiuni!) de cel mult două stele –cabana Nuţa, cabana Cerbul, cabana Ana Simona, cabana Coroana Prigoanei etc -precum şi o tabără şcolară, ocupată la acea dată, şi anume ,,Tabăra Sportivă Luncile Prigoanei’’, cu condiţii improprii din ce am văzut, o locaţie care, din câte am înţeles găzduia naţionala de handbal feminin a României înainte de Revoluţie.

Nici din punct de vedere al aprovizionării nu stau prea strălucit, remarcând în drumurile noastre un singur magazin mixt (,,La Viky’’), aflat la ieşirea din localitate spre,,Poarta Raiului’’, magazin de unde ne-am aprovizionat în două rânduri cu cele trebuincioase (în prima zi am cumpărat două găleţi de plastic pentru afine pe care le-a ,,rezolvat’’ paznicul pensiunii!); din păcate nu am găsit nicăieri hărţi locale sau alte mijloace de informare despre obiectivele din zonă.

Stâna Europeană din Luncile Prigoanei

În ultima zi a şederii noastre la pensiunea Belammy din Poarta Raiului am ajuns la magazinul mixt ,,La Viky’’ pentru unele cumpărături, după ce în prima zi am fost foarte nemulţumit de faptul că nu găsesc nimic orientativ despre zonă iar patroana se simţea cumva ,,vinovată’’, şi, povestind acesteia despre dorinţa noastră de a mânca un bulz ciobănesc, brusc se luminează la faţă şi ne spune că au ceva în Luncile Prigoanei care o să ne placă – o stână modernă unde se poate servi ,,balmoş’’ şi ,,înturnată’’-fiind ora prânzului nu am mai stat pe gânduri, ci am purces la drum, stâna fiind situată relativ aproape de magazin, la marginea localităţii înspre Vârful lui Pătru, după orientarea mea.

A avut dreptate femeia (am iertat-o de toate păcatele!) pentru că am găsit exact ce ne doream – o stână turistică - ,,Stâna crescătorilor de ovine şi bovine din Şugag’’-construită cu fonduri europene, încă neterminată în clădirea care putea să asigure şi cazare, cu o încăpere în care se pregăteau produse tradiţionale prevăzută cu loc pt făcut focul pt ceaunul mare din fontă şi cuptor cu vatră pt pâine, un foişor rustic cu mese şi băncuţe pt servit masa, un grup sanitar curat în clădirea neterminată şi o curte îngrijită. Iniţial, ne-am gândit la o stână autentică dar, fiind cu nepoţeii am convenit că aceasta e cea mai bună variantă dpdv al igienei.

După ce am vizitat încăperile, am comandat din ambele specialităţi – balmoş şi înturnată, singurele pe care le preparau, deocamdată – câte două porţii (nr. minim pe care puteai să-l comanzi), la preţul de 8 lei/porţia, iar în timp ce soţia ciobanului le pregătea, ciobanul, care avea şi ceva musafiri, ne-a servit nişte ,,rachie’’ straşnică astfel că, după vreo 20 de minute, când a sosit mâncarea aveam o ,,foame de lup’’, lucru pe care nu l-a împărtâşit şi nepoţii noştri – cel mic nu era tocmai încântat de ,,specialităţi’’ aşa că s-a păstrat pt restaurantul pensiunii.

Dacă balmoşul îl conoşteam deja, ba încă în mai multe reţete bazate pe mălai, brânză, caş şi lapte sau jintuială, în funcţie de zonă, înturnata a fost preparatul pe care nu-l cunoşteam şi care mi-a plăcut cel mai mult – o combinaţie cu smântână, pâine, caşcaval şi sare, fierte la ceaun şi care aduce la gust cu pastele la cuptor. Delicioasă!

Cam acestea sunt impresiile din Luncile Prigoanei, un sat modest, cu construcţii sărăcăcioase, dar situat într-un cadru montan deosebit!

---

VIZUALIZĂRI: 4986 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI