La un stout sau cidru prin pub-urile istorice ale Londrei

TIPĂREȘTE

„Nu vei găsi niciun om, cât de cât intelectual, care să fie dispus să părăsească Londra. Nu, domnule, atunci când un om este sătul de Londra, este sătul de viață; căci în Londra se găsește tot ceea ce viața poate oferi.”

— Dr. Samuel Johnson

La prima noastră vizită în Londra, ne-am dorit să descoperim ceva mai mult — sau măcar ceva diferit — față de clasicele recomandări turistice.

În timp ce conturam programul călătoriei și alegeam obiectivele, răsfoind ghiduri și sugestii, mi-au atras atenția câteva tururi pietonale. Dintre ele, unul s-a desprins imediat: un tur al pub-urilor istorice din centrul Londrei, organizat de Liquid History Tours.

După părerea mea, o vizită în Londra nu e completă fără măcar un popas într-un pub londonez.

Spații de popas pentru o bere, un gin, un whisky sau alte licori — și uneori chiar pentru un somn de o noapte — pub-urile fac parte din însăși istoria orașului. Au fost (și sunt) locuri de întâlnire și conversație, adesea animate după orele de muncă. Aici s-au adunat, de-a lungul vremii, politicieni, capete încoronate, scriitori celebri și oameni obișnuiți.

Turul pietonal ne-a purtat, timp de trei ore, prin inima Londrei, cu opriri de „hidratare” la patru dintre cele mai emblematice pub-uri ale orașului. Nu a fost doar un tur al pub-urilor, ci și o călătorie culturală. Ghidul nostru ne povestea despre locurile prin care treceam, legând mereu spațiul de poveste — și de următorul pahar.

De la scutere cu animale la picturi pe gumă

Totul a început în piațeta de lângă Catedrala Sf. Paul, unde ne-am întâlnit cu ghidul.

Până la primul pub, am făcut un mic ocol cultural prin Paternoster Square, unde am dat peste o sculptură neașteptată: animale sălbatice pe un scuter — un elefant, un cangur și un rinocer care păreau că se grăbesc undeva. Lucrarea, semnată de Gillie & Marc, e un exemplu de umor urban cu impact garantat.

După o sesiune de poze și chicoteli, am ajuns în fața Catedralei Sf. Paul, unde am aflat despre Ben Wilson, zis Chewing Gum Man. Acesta pictează miniaturi direct pe gumele de mestecat lipite pe trotuar. Da, ai citit bine: nu pe pânză, nu pe perete — pe gumă. Cu detalii incredibile, transformă gunoiul în artă. Te face să te uiți altfel la pavaj. Cu atenție.

The Cockpit — cu lupte de cocoși și bere

Primul pub: Courage, cunoscut mai ales ca The Cockpit, pentru că adăpostea, în urmă cu două-trei secole, o arenă de lupte între cocoși (cockfighting). Da, exact cum sună — o activitate sportivă de epocă, cu pariuri, cocoși antrenați și o audiență pasionată. Nu e greu să-ți imaginezi gălăgia din acel spațiu circular, transformat azi într-o încăpere intimă, cu grinzi de lemn, balcoane joase și mese înghesuite.

Legenda spune că proprietarul păsării pierzătoare era aruncat într-o găleată și tras în sus, până în centrul camerei, în timp ce ceilalți clienți aruncau cu sticle și… fluide corporale.

Când intri, ai senzația că ai pășit într-un roman istoric cu iz de bere neagră.

Interiorul e cald, cu lumină difuză și pereți care par să vorbească. Dacă ar face-o, ar cere o bere și ar începe cu o bârfă de secol XVII.

Am băut aici o bere clasică englezească, în ritm lent, gândindu-mă că, dacă e să credem legendele, însuși Shakespeare și-a ostoit setea aici.

The Blackfriar — între vitralii și glume monahale

După câteva străduțe cu povești și două beri care ne-au deschis apetitul pentru istorie, am ajuns la unul dintre cele mai spectaculoase pub-uri din tot turul: The Blackfriar.

Numele pub-ului, ca și al cartierului din jur, vine de la călugării dominicani (black friars) care locuiau într-o mănăstire aflată chiar pe locul clădirii actuale.

Construit în stil Art Nouveau în 1875 și salvat de la demolare la începutul secolului XX, pub-ul arată mai degrabă a capelă barocă în miniatură decât a loc pentru o halbă de bere: vitralii, mozaicuri colorate, arcade sculptate și basoreliefuri cu monahi zâmbitori și scene de viață călugărească, reinterpretate cu un simț al umorului aproape subversiv.

Ai senzația că bei berea păzit de sfinți care au acceptat un mic compromis: o halbă sau două, dacă e pentru binele comunității.

Aici am schimbat berea pe un cidru englezesc, rece și dulceag.

Fleet Street, torturi de nuntă și brânză veche

Pe drumul spre următorul pub, am trecut pe lângă Saint Bride’s Church, aflată pe Fleet Street — vechea stradă a ziarelor londoneze. Ghidul ne-a arătat turla bisericii și ne-a întrebat cu ce seamănă. Am răspuns în cor: „cu un tort de nuntă” . Exact.

Legenda spune că un cofetar local, inspirat de forma turnului, a creat primul tort de nuntă în stil englezesc, cu mai multe etaje. Așa a apărut și porecla bisericii: The Wedding Cake Church.

Ye Olde Cheshire Cheese — istorie, literatură și… un papagal

Reconstruit în 1667, pe ruinele unei mănăstiri carmelite din secolul XIII, pub-ul păstrează pivnițele originale și o atmosferă care te duce într-un roman, nu într-un local.

Numele lui vine de la brânza Cheshire, servită tradițional alături de bere.

Intrarea, pe o alee îngustă de pe Fleet Street, are și ea o poveste. În trecut, când praful, noroiul și bălegarul făceau parte din decorul străzilor, pub-ul îți oferea „curățare la intrare” . Un șanț îți găzduia piciorul, iar din interior se arunca o găleată cu apă (sau ceva lichid, să zicem) peste el.

Șanțul există și azi, dar găleata a fost, din fericire, pensionată.

Se spune că aici și-au băut berea 15 regi și chiar mai mulți poeți. Locul a fost frecventat de Charles Dickens, Mark Twain, Arthur Conan Doyle sau Dr. Samuel Johnson — genul de oameni care, dacă nu găseau inspirație în pivnițele întunecoase, găseau măcar o bere bună.

Dar personajul care a rămas în legendă e Polly, un papagal care a trăit în pub peste 40 de ani și era faimos pentru vocabularul său colorat, preluat de la clienții fideli. Fluiera, imita chelnerii, râdea zgomotos și se băga în vorbă cu bețivii.

Când a murit, în 1926, vestea a apărut în The Times, pub-ul s-a închis în semn de doliu, iar Londra a pierdut o celebritate cu pene.

Un dragon, un tribunal și o ultimă halbă

Ultima parte a turului ne-a dus spre capătul Fleet Street, acolo unde dragonul negru de pe Monumentul Temple Bar veghează cu aripile deschise.

Aici începea cândva City of London, și fiecare suveran trebuia să oprească și să ceară permisiunea de a intra.

Am ajuns la Royal Court of Justice, vis-a-vis de care se află The George, „pub-ul de după tribunal” , preferat de avocați și judecători după orele petrecute în sălile de judecată.

Numele său vine nu de la un rege, ci de la primul patron, George Simpkins.

Am plecat din tur cu pașii ușor mai nesiguri, dar cu mintea mai limpede. Londra ni s-a arătat nu doar ca o metropolă a culturii, ci și ca o colecție de istorii servite în pahare, pivnițe și replici acide.

Pub-urile au fost ferestre spre o Londră cu umor, legendă, reverență și o doză sănătoasă de autoironie.

Așa că, data viitoare când ajungi în oraș, între un muzeu și un ceai, oprește-te la un pub. Sau patru. Și ascultă zidurile. Uneori spun mai mult decât ghidurile.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub

---

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 89 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI