Kefalonia, nu doar frumoasă, ci fabuloasă

TIPĂREȘTE

Ideea de a petrece o vacanţă întreagă în insula Kefalonia ni se cuibărise în minte mai demult pentru că mai avuseserăm două contacte memorabile cu frumoasa insulă: prima dată în 2008, doar în portul din Fiskardo într-o scurtă oprire făcând parte din programul croazierei „Celor şapte insule” din Nidri, iar a doua oară în 2009 într-o excursie din Zakynthos, mai amplă, de-o zi, care a cuprins lacul Melissani, peştera Drogarati, mănăstirea Agios Gerasimos, portul Agia Efimia şi un stop la faimoasa plajă Myrtos, la un punct de belvedere pentru a o admira de sus. De atunci, drumurile ne-au tot purtat prin alte locuri elene, căci fermecătoarea Elada, face ce face, şi-i ademeneşte pe cei îndrăgostiţi de ea (aici ne includem şi noi), pe nenumăratele ei tărâmuri minunate, aşa încât i-a venit rândul abia acum.

Frumuseţea Kefaloniei impresionează pe oricine iubeşte peisajele de vis ale Greciei; insula are munţi înalţi, când golaşi pe vârfuri sau cu pâlcuri de vegetaţie pitică, când îmbrăcaţi în păduri de pini şi conifere mediteraneene cu mulţi chiparoşi zvelţi, plantaţii de măslini, eucalipţi sau migdali, are plaje superbe, de toate felurile: amenajate, neamenajate, complet sălbatice sau aproape virgine, iar Marea Ionică o înconjoară într-o simfonie de multe nuanţe de albastru, parcă desprinse de pe paleta vreunui pictor. Peste toate acestea, aspectele paradisiace sunt desăvârşite de florile multicolore de bougainvillea şi de parfumul de stefanotis şi leandri.

Date fiind acestea, prima decadă a lunii septembrie am dedicat-o şederii în Kefalonia, conştienţi fiind că luând cazare într-un singur loc, aşa cum aveam de gând, în capitala Argostoli, excursiile prin insulă fiind prioritare, vor determina ca investiţia majoră să fie în carburant. Pe lângă acestea, ştiam că cine se avântă cu auto propriu în insulă, trebuie să-l pună bine la punct: baterie şi cauciucuri, căci drumurile de munte aruncate pe înălţimi între localităţi sau puncte de interes pot pune în dificultate orice şofer: fie sunt înguste şi foarte înguste, sinuoase oricum, fie cu criblură de marmură care determină alunecare la umezeală, fie fără parapeţi când hăul se cască uriaş în jos, pe scurt impun atenţie sporită la condus. Cel mai tare m-a deranjat şi m-a înfiorat pericolul căderii pietrelor de pe pereţii de stâncă în şosele, prezent în permanenţă, fenomen ce nu putea fi ţinut sub control, deşi se încerca cu plase metalice montate ici-colo. Într-adevăr, lipsa parapeţilor ce-ţi induce o anumită nesiguranţă, dar şi slaba semnalizare uneori a localităţilor sau chiar totală a indicatoarelor către unele plaje considerate, probabil, neimportante dacă nu deţin blue flag, ar mai fi aspecte neplăcute.

De fapt, aşa cum ştiu că această insulă este cea mai mare dintre insulele ionice, aşa am aflat că este la fel de sigur şi insula caprelor: niciodată nu am văzut în insulele greceşti pe unde am mai fost atât de multe capre la un loc. Te trezeai cu ele sărind de pe versanţi în faţa maşinii sau cel mai amuzant şi ciudat a fost să văd o turmă întreagă cum se aşezase şi staţiona pe asfaltul şoselei, aşa încât cele mai multe dintre ele, închise la culoare, păreau la prima vedere, bîrrr! , bucăţi de stâncă desprinse din munte, căzute în mijlocul drumului, blocându-l. Spre surprinderea noastră, nu s-au speriat, abia binevoind să se mişte din cale, una câte una, pentru a ne lăsa loc de trecere.

De asemenea, ca peste tot, dar poate aici un pic mai mult, trebuie acordată atenţie specială locului de parcare ales în deplasări pentru că insula este împânzită de maşini închiriate, iar turiştii uneori sunt tentaţi să le lase pe unde pot şi cum pot, în acest sens am fost martori în direct la un uşor accident când o englezoaică cu un auto închiriat, mare, de lux, n-a apreciat bine distanţa faţă de celelalte parcate la una dintre plajele adiacente oraşului Argostoli, lovind maşina parcată regulamentar a unui bulgar ce, desigur, nu era prezent. După două minute în care englezoaica a întrebat pe cine trecea dacă e stăpânul maşinii lovite, a plecat. Surpriza bulgarului n-a fost deloc plăcută când şi-o fi găsit maşina uşor şifonată!

Majoritatea turiştilor, cam două treimi dintre aceştia provin din Italia vecină care, în trecut, prin Republica Veneţiană a înglobat şi Kefalonia punându-şi amprenta pe arhitectura clădirilor din insulă. Apoi britanici, germani, bulgari, sârbi şi români cu care ne-am intersectat permanent pe drumuri şi nu numai. N-a fost plajă la care să ajungem, chiar şi la cele mai greu accesibile, să nu ne întâlnim cu conaţionali, semn că şi noi am prins gustul explorării Kefaloniei şi acesta-i un lucru bun. Însă, prezenţa predominantă a vest-europenilor o fac să fie mai scumpă, încă, faţă de alte locuri din Grecia.

Îndrăgostiţi de soare şi de mare am cutreierat insula în lung şi-n lat, de la nord la sud, de la vest la est, străbătând în zece zile aproximativ nouă sute de km pe drumurile strâmte, pline de serpentine urcând în câţiva kilometri de la cota zero la 1.000 m, sau chiar mai sus, în căutarea vestitelor sale plaje, i-am vizitat orăşelele şi satele cele mai cunoscute, oferta de locuri istorice şi situri arheologice fiind mai săracă decât în alte părţi ale Greciei. Curios, specific în Kefalonia este faptul că toate numele micilor localităţi se termină în „ata”, lucru nemaiîntâlnit în altă insulă grecească sau în altă parte a Eladei, puţin surprinzător şi uşor amuzant: Svoronata, Dilinata, Lourdata, Divarata, Mazarakata, Kaminarata, Koulourata, etc.

Kefalonia trebuie acordată cu tact şi cu răbdare, cu planuri ticluite dinante pentru a cuprinde în plimbările de maximum150-180 km/zi mai multe obiective, în aşa fel încât să nu intervină oboseala, enervarea sau, mai rău, dezinteresul şi, fireşte, consumul de combustibil să nu devină exorbitant. Insula, în afara faptului că e mare, are şi o formă ciudată, parcă de sâmbure de nucă, nu atât de regulată pe cât de dantelate-i sunt ţărmurile ce brodează nenumărate golfuri şi golfuleţe în care şi-au făcut loc, de regulă, plaje superbe.

De explorat, am început chiar din prima zi cu împrejurimile capitalei Argostoli şi tot ce ţine de peninsula Lassi, acel „degeţel”de pământ crescut în golful Argostolic ce desparte peninsula Paliki (Lixouri) de corpul propriu-zis al insulei. E vorba de splendidele plaje Makris Gialos, Platis Gialos, precum şi surorile lor mai mici Gradakia, Kalamia şi Paliostafida, farul Fanari de lângă bisericuţa Agios Theodoron, monumentul Acqui Division închinat soldaţilor italieni. Un loc aparte îl reprezintă unul dintre misterele Kefaloniei ştiut drept Katavothres şi moara de apă de alături: într-un punct aproape de ţărmul nordic al peninsulei Lassi, apa mării dispare tainic în adâncuri, răzbate străfundurile insulei şi apare peste 27 zile în lacurile Karavomylos şi Melissani. De fapt e vorba de un fenomen geologic demonstrat de ingineri în 1967, când au turnat colorant în apa ce dispărea în adâncuri urmărind reapariţia ei după 27 km şi tot atâtea zile, timp în care s-a „plimbat” pe canalele subpământene.

Şi cum întotdeauna preferam drumul spre casă prin pădurea de pini înmiresmaţi din Lassi, tot timpul dădeam de Oskars Studios care îmi amintea de colegii @xpac şi @johnnyredlabel care au stat acolo şi au descris atât de bine serile petrecute în frumoasa locaţie.

În altă zi am plecat în peninsula Paliki (Lixouri) , în vest, ocolind golful Argostolic de al cărui colţ estic ne bucuram în fiecare zi privindu-l din balcon. Am început cu minunata plajă Petani din vest care se doreşte a fi o rivală de temut pentru fantastica Myrtos, apoi eram nerăbdători să explorăm o bijuterie nu prea cunoscută: plaja Platia Ammos, un fel de Egremni a Kefaloniei, până la care citisem că se coboară 400 trepte săpate în peretele de stâncă. Dar drumul pietruit care ducea la ea a fost închis, distrus fiind de acelaşi cutremur din 2014 care a stricat şi circa jumătate dintre treptele de acces, aşa că ne-am consolat la vestita plajă Xi, o incredibilă plajă cu nisip roşiatic-brun flancată de versanţi cenuşii-alburii, de-o frumuseţe de netăgăduit, însă cam prea comercială.

Din ciclul misterele Kefaloniei, am dat şi de Kounoupetra unde la plaja omonimă ne-am aruncat şi noi ochii la piatra „mişcătoare” din larg, un alt fenomen geologic unic în lume, despre care se spune că se deplasa încet, de la est la vest până la marele cutremur din 1953, de-atunci fiind staţionară. Ne-am clătit ochii şi cu alte plaje încântătoare din zonă şi înainte să pornim spre casă, ne-am plimbat prin cochetul Lixouri, al doilea oraş din insulă de la a cărui promenadă farul Fanari se observa foarte bine, parcă îndemnându-ne la o fotografie cu zoom-ul.

În a treia excursie am pornit către nord, prima oprire majoră fiind la plaja Myrtos, vedeta incontestabilă a insulei ce poate fi considerată cu succes emblema ei. A urmat micuţa aşezare Assos de un pitoresc remarcabil dispusă pe o „îngâtuire” firavă către o peninsulă mai înaltă şi masivă pe care zac ruinele unui castel veneţian desfăşurate pe o arie de câteva ori mai mare decât orăşelul în sine. Acolo am urmat sfatul Top 10 Insule Greceşti şi ne-am delectat cu câte un delicios kleftiko la taverna Platanos aflată aproape de port, între doi platani imenşi.

În preajma celui mai nordic orăşel al Kefaloniei, Fiskardo, cel în care sosiserăm şi noi cu ferry în urmă cu câteva zile din Nidri, am întâlnit cele mai sălbatice şi izolate plaje din insulă: Dafnoudi, Emblissi şi Foki Fiskardo până la care accesul era îngreunat pe cărări de munte, prin pădure.

Fiskardo, la rândul său, pare scos din cărţile poştale, majoritatea clădirilor veneţiene supravieţuind miraculos marelui cutremur din 1953. Pictate în culori pastelate, calde, casele de pe ţărm au aparţinut cândva negustorilor. Acum, cele mai multe au fost transformate în taverne, restaurante şi magazine. De vreo 20 ani încoace, întâmplător la săpăturile făcute de OTE, societatea de telefonie greacă, lângă o tavernă din port, s-au descoperit adevărate comori arheologice: morminte romane, rămăşiţele unui teatru roman.

Vechiul drum de întoarcere către Argostoli, complet reparat după ce fusese serios avariat la recentul cutremur, ne-a adus cea mai de preţ recompensă a acelei zile: punctul cel mai înalt de belvedere asupra Myrtosului care, în splendoarea sa, poate îmbăta de frumos pe oricine, oricât de insensibil ar părea.

În est şi sud-est ne-am propus să plecăm în altă excursie ce viza trei dintre localităţile cele mai cunoscute din insulă: Sami, Poros şi Skala şi patru dintre plajele premiate cu Blue Flag ale insulei, pe lângă altele întâlnite în cale. Satele-staţiune, în acelaşi timp porturi, sunt idilice, fiecare cu farmecul său: primul a fost Sami în apropierea căruia am văzut şi plajele Agia Paraskevi, Kato Lagado, Karavomilos cu un mare camping. Apoi ne-am îndreptat către Antisamos, o plajă excelentă situată într-un golf ce te lasă cu gura căscată, unde ne-am bucurat vreo oră-două în apa de cristal cu nuanţe dumnezeieşti. Către Poros şoseaua bună ar fi trebuit să ne ducă circa 20 km, dar până să ajungem, cu 3 km înainte, un semn mare de interzis ne-a obligat să ţinem Skala drept şi abia după aceea spre Poros, drumul fiind închis pe ultima porţiune. Şi uite-aşa priorităţile s-au schimbat şi ajungem la Katelios, altă plajă cu Blue Flag care, văzută de sus, arată magnific, însă de jos nu m-a mai impresionat deloc. Orăşelul Skala, în schimb, cu a sa plajă lungă şi lată şi apă azurie mi s-a părut minunat. Pauza de prânz am ales-o la Aquarius, un alt restaurant recomandat tot de Top 10 Insule Greceşti, ghidul meu de zi cu zi. Tot ghidul ne-a trimis la Vila Romană cu ale sale mozaicuri superbe şi situl arheologic dinspre Poros. O altă plajă cu Blue Flag ce nu mi-a spus mare lucru a fost cea din Poros, numită şi Ragia, în schimb, portul destul de mare (face curse către Killini în Peloponez) şi localitatea propriu-zisă desfăşurată după o colină înaltă sunt demne de atenţie. Înapoi până la Argostoli, drumul prin sud e mai puţin spectaculos, dar foarte circulat.

În sudul insulei am plecat în altă zi în care soarele a redevenit darnic după ce în precedenta fuseseră ploi, furtuni, inundaţii şi cod roşu de vreme rea. Deşi soarele strălucea din nou, urmele lăsate de ploi pe plajele Lourdata şi Trapezaki ne-au dezvăluit dimensiunile furtunii de dinainte: valuri foarte mari, apa mării tulbure, apa ploilor ce se scurgea continuu de pe versanţi. Însă cui îi păsa de furtunile şi ploile ce trecuseră, când soarele devenise iarăşi generos şi ne mângâia în mărinimia-i recunoscută?!

Am văzut rând pe rând plajele Ammes, Minia, Eglina, Ai Helis. N-am rămas la nici una dintre ele, am mers mai departe la Avithos, o plajă cu Blue Flag al cărui nisip brun-roşiatic, foarte fin este preferat de broaştele ţestoase care vin aici să-şi depună ouăle. Am prins nişte momente unice, mă simţeam ca la o emisiune de pe Animal Planet când două fete de la o asociaţie ce protejează natura au venit cu o găleată şi au golit de ouă câteva cuiburi de ţestoase pe motiv că apa de la ploaia recentă ar putea ajunge la ele şi le-ar compromite. Aşa, le mutau în altă parte. Cred că de la trei cuiburi au strâns aproape 300 ouă.

Au urmat în ordine plajele Klimatsia, Spartia unde ne-am oprit pentru masă la o tavernă pe malul mării, Pessada unde am vizitat şi portul de unde pleacă ferry către Zakynthos, micuţele Agios Tomas şi Trapezaki afectate de furtuna ce îngrozise insula noaptea ce trecuse. Cea mai tristă mi s-a părut măreaţa plajă Lourdata care fusese bine „ciufulită” de vânt şi ploaie, iar marea se mâniase foarte tare, căci tare mai era învolburată acolo şi înspumată pe deasupra.

Fireşte că şi fosta capitală a insulei, denumită simplu, Kastro, care a asigurat conducerea insulei până în 1757, ne-a stârnit interesul pentru că ruinele castelului medieval Agios Georgios sunt printre puţinele obiective turistice din insulă, iar intrarea este liberă, ca la toate celelalte. Periplul nostru în acea zi a inclus şi mormintele miceniene de la Mazarakata, un mic sit arheologic bine organizat, mănăstirile Agios Gerasimos şi Agios Andrea, foarte vechi, lăcaşuri de referinţă în insulă. Şi pentru a da un sens mai „omenesc” excursiei, ne-am abătut pe la vinăria Robola, aflată lângă Agios Gerasimos. Robola este marca Kefaloniei, se produce numai aici. De cum am intrat, am fost poftiţi amabil să vizităm pe rând cele două incinte de producţie, scop în care am fost conduşi pentru a putea urmări procesul de transformare a strugurilor crescuţi în valea înconjurătoare Omala în vinul foarte apreciat pe plan local şi nu numai. A treia încăpere era magazinul de prezentare şi desfacere, precum şi sala de degustare. Cum eram deja familiarizaţi de anul trecut din Peloponez cu degustarea, am savurat rând pe rând cele patru soiuri de vin de la sec, până la cel dulce. Evident, am şi cumpărat vreo trei sticle, că doar nu era băiatul ce se ocupase de noi povestindu-ne, să-şi bată limba-n gură degeaba. Am primit sticlele ambalate într-o „sacoşă” de carton cu sigla vinărirei.

Ultima zi întreagă petrecută în Kefalonia am dedicat-o plajelor Agia Kiriaki şi formidabilei Atheras situate în nord-vest cumva, iar în drum spre casă trecând şi pe la Sotira, în golful Argostolic. A fost o zi exclusiv pentru relaxare şi încântare şi pentru sedimentarea impresiilor.

De data aceasta, în articolul de faţă, n-am simţit nevoia să fac referire deloc la date istorice, geografice sau statistice ce pot fi consultate uşor de pe kefalonia-island.gr/sauht ... ia_travel_guide

În concluzie, eu cred că insula Kefalonia trebuie descoperită lent, luată bucată cu bucată, puţin câte puţin. Ea abundă în privelişti feerice ce-ţi taie respiraţia, e naturală, sălbatică de cele mai multe ori, „nemachiată” şi nepătrunsă de acţiunea sfredelitoare a omului care n-a intervenit decât subtil, pentru a facilita accesul la frumuseţea locurilor, poate aflate deloc la îndemână. De aceea, ea este recomandată celor ce doresc să exploreze cât mai mult, este raiul căutătorilor de plaje, ar fi păcat ca cei ce ajung în insulă să se limiteze la un hotel şi-o plajă, fără a cutreiera în căutarea celor mai frumoase locuri devenite simboluri ale insulei.

Vă rog, ataşaţi videoclipul melodiei „Fiesta” de pe recentul album al Helenei Paparizou pe care o ascultam zilnic în maşină difuzată continuu de posturile de radio kefalolniene, căci această vacanţă a fost ca o mare sărbătoare a sufletului meu! youtube

---

VIZUALIZĂRI: 26693 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI