Complex Etnografic Damascena - o vizită relaxantă și... parfumată

TIPĂREȘTE

După Veliko Târnovo, am vrut să traversăm Balcanii prin Pasul Șipka, dar cumva am nimerit în Pasul Republica (pesemne, la timpul potrivit, în loc să virăm dreapta, am ținut-o tot înainte). Șoferii „de Grecia” știu ce înseamnă asta: Șipka e mai spectaculos și foarte virajat, pe când Republica e mai soft, dar ceva mai anost. N-a fost bai, doar că erau în plan niște chestii pe care le tot ratăm: Mânăstirea Șipka, vreo 2 morminte de regi traci... N-avuserăm parte nici acum; altădată (nu mai zic data viitoare, că „omul propune și Domnul dispune” ). E drept, nici n-ar fi fost timp pentru toate.

Am ieșit în celebra „vale a trandafirilor” și-am admirat din nou, de-a lungul șoselei (E871) , zeci de kilometri de plantații de Rosa Damascena; ba, la un moment dat ne-a dat prin cap să deschidem un pic fereastra mașinii, să pătrundă până la noi delicatele efluvii... În Kazanlâk ne-au năpădit amintirile – când am fost noi la Festivalul Trandafirului, acum 3 ani, cam tot pe vremea asta – Doamne, cât ne-a impresionat parada de final! ; dar nu ne-am mai abătut, am ocolit orașul pe la periferie și am continuat încă vreo câțiva kilometri, până când gps-ul ne-a pus să facem dreapta. Am străbătut sătucul Asen, apoi la intrarea în Skobelevo am cotit dreapta din nou, printre 2 câmpuri cultivate cu trandafiri rozalii. După vreo 500 m, am ajuns.

Pe lângă „jocul de-a booking” (@Radu Tudoran, unde ești?!), am descoperit la un moment dat și „jocul de-a GoogleMaps” , care e oarecum similar cu primul. Adică îmi imaginez că voi călători într-o anumită zonă și atunci tot zoom-uiesc harta, să văd cam ce-ar fi de vizitat prin zona aia. În felul ăsta am descoperit multe obiective inedite; în felul ăsta am descoperit și Complexul Etnografic Damascena.

În teorie, nu-s multe de spus despre complex, decât că totul a început în 1991, când a luat ființă prima distilerie privată de ulei de trandafir din Bulgaria. Produsul fiind de calitate și la mare căutare, evident că afacerea avea să înflorească și să se extindă, atât teritorial (prin cultivarea propriilor terenuri), cât și din punct de verdere al diversității (urmând a fi procesate și alte flori, printre care lavanda). Fondatorului Stoyan Stoyanov nu i-a fost însă de ajuns.

Romantic incurabil, el a vrut mai mult: „Știu de când eram mic că nu vreau să aștept să văd Paradisul Ceresc. De aceea mi-am creat Paradisul în cel mai frumos colț al Bulgariei.” În 2005 se deschid porțile Complexului Etnografic Damascena, ce reunește în aceeași incintă mai multe entități: în primul rând, grădini minunat aranjate, în care vedete sunt cele peste 150 de specii de trandafiri de toate culorile; iazuri în care înoată pești și pe care plutesc lebede albe și negre; restaurante și baruri; o distilerie „vechi&nou” decorată cu picturi murale, care chiar funcționează și în care vizitatorii pot urmări procesul de producție; un centru cultural dedicat moștenirii trace; magazine cu suveniruri.

Am lăsat mașina în parcarea încăpătoare, deloc aglomerată (deși sâmbătă, vremea era noroasă și locul e destul de izolat – m-am gândit). Am treversat un podeț peste un pârâiaș zglobiu, dincolo de el se înalță poarta simplă din lemn ce marchează intrarea în complex. Casa de bilete se află imediat pe dreapta, toate informațiile erau afișate bilingv (bulgară/engleză), iar tânărul vânzător vorbea o engleză aproape perfectă.

Drept costuri, un bilet de adult = 15 leva, unul de copil peste 7 ani/elev/student/pensionar = 8 leva (cei mici au gratuitate, precum și persoanele cu disabilități) și există 2 variante de reduceri pentru familii: 30 lv/2 adulți + 1 copil și 40 lv/2 adulți + 2 copii. Programul de vizitare: L-V 9-17, S-D 9-19. Pentru mai multe informații, vă invit să vizitați site-ul www.damascena.net. Tot acolo, la intrare, există o hartă a complexului pe care am pozat-o și o să v-o atașez la final, iar împreună cu biletele am primit și o broșurică de prezentare cu câteva informații succinte, iar tânărul de la casă ne-a îndemnat să petrecem oricât timp am dori și să ne băgăm năsucurile peste tot.

Chiar în față, un pic dreapta, se află un monument ce marchează intrarea în complex, un fel de cupolă arcuită, bogat împodobită, sub care se odihnește, pe un tron de bronz, statuia de bronz înfățișând o tânără femeie cu un sceptru în mâna stângă. Inscripția alăturată (în bulgară pe unul din stâlpii de susținere, în... latină pe altul) ne lămurește parțial: este Regina Berenice (indiferent cine-o fi fost ea). În fine, ne înclinăm în fața Măriei-Sale și mergem mai departe.

Observăm că din acest punct pornesc 2 alei, pe cea din dreapta, de-a lungul râului, se desfășoară un lung șir de mese și scaune – terasa restaurantului principal. Prânzul din Veliko se află încă în curs de procesare, așa că dăm skip acestui obiectiv (cam cu regret, căci ne-ar fi plăcut compania pârâiașului).

O luăm în stânga și prima care ne întâmpină este statuia ecvestră a unui cavaler, iar harta ne lămurește, îl reprezintă pe însuși Regele Seuthes al III-lea! Din nou drumul se bifurcă, apucăm pe ramura stângă, ce urmărește zidul de incintă, precum și o mică expoziție în aer liber de trandafiri multicolori. Aleea înaintează vreo sută de metri, cândva va comunica prin capătul opus cu restul dmeniului, deocamdată este blocată de niște lucrări de amenajare, unde trudesc din plin 2-3 muncitori. Așa că ne întoarcem pe unde am venit.

În dreapta, ieșim într-un fel de piațetă decorată cu alte sculpturi din bronz și lemn; nu ne mai batem capul despre ce vor ele să ne transmită, deoarece ne atrage mai mult făbricuța – motivul principal pentru care a fost creat acest complex! Admirăm clădirea cu ziduri cenușii și acoperiș portocaliu și ne uimește fațada frumos îmbrăcată în arcuri vegetale (viță-de-vie). Chiar în față, într-o margine de bancă încadrată de tufe de trandafiri rozalii, se odihnește... ați ghicit – o statuie de bronz; de data asta, un bărbat trecut de prima tinerețe, purtând pe creștet fes tradițional.

Intrarea în făbricuță e liberă, peste tot sunt înghesuiți saci de plastic plini cu petale de trandafiri, iar în linia a doua, procesul de producție este în plină desfășurare, după zgomotul și parfumul puternic ce răzbat până la noi. Evident, nu ne băgăm nasul, nu vrem să încurcăm oamenii, ne rezumăm însă să vizităm antecamera fabricii, care se întinde în înălțime pe ambele niveluri și ai cărei pereți sunt bogat ornamentați cu picturi colorate, toate cu trimitere la tema trandafirului. Aflăm de pe un panou că ideea îi aparține fondatorului Stoyan Stoyanov, iar realizarea artistului Krasimir Koler. Fain, ce să zic?! Chiar în mijlocul încăperii se înalță un turn prin care se poate urca până la nivelul acoperișului (așa cum urci prin turlele vechilor biserici; dealtfel, la final chiar ne întâmpină un mic clopot). Încăperea își justifică pe deplin numele de Templul Trandafirului, așa cum o găsim pe hartă!

Ne continuăm plimbarea, urmează o mică grădină stăbătută de un fir de apă, iar pe dreapta admirăm îndelung unul din iazurile complexului, și mai ales lebedele ce plutesc pe luciul apei (2 albe și 1 neagră). Admirăm și micul ponton acoperit; cu un pic de zoom, ne dăm seama că-i de fapt o anexă a restaurantului. De jur împrejur sunt garduri vii și tot felul de arbuști ce se reflectă frumos în lac.

Urmează clădirea modernistă, întinsă pe 2 niveluri, ce adăpostește centrul cultural, o vizităm și pe ea. Spații largi, pe alocuri semiîntuneric, ceva picturi cu castele și scene cavalerești, sculpturi abstracte, reproduceri după artefacte arheologice. La etaj se poate ajunge cu liftul sau pe scări și, desigur, există toalete pentru vizitatori (dealtfel, 4 puncte am identificat pe hartă unde sunt amplasate toalete). Într-o aripă, la parter, există un bar-cafenea (nefuncțional la momentul vizitei noastre). Din zona asta se iese direct în partea de sus a amfiteatrului. Și ce amfiteatru! N-am mai văzut niciodată așa ceva, în sensul că între rânduri sunt spații cultivate cu trandafiri; fain tare! Evident, există și o scenă acoperită și îmi imaginez că aici se pot organiza tot felul de evenimente.

Lăsăm deoparte locul de joacă pentru copii (destul de spațios și bine organizat, din câte am remarcat în trecere) și ne îndreptăm spre ultima secțiune a complexului. De-o parte se află o frumoasă alee acoperită cu bolți de trandafiri, sunt multe spații de relaxare – foișoare sau simple bănci; e foarte frumos și fotogenic locul. În capăt se află un mic iaz cu o insuliță și 2 lebede albe.

Aleea se întoarce în U, pe latura cealaltă se desfășoară muzeul etnografic, adăpostit în niște căsuțe cărora le-au fost îndepărtate fațadele, astfel că poți pur și simplu defila și admira exponatele. Sau, dacă ești mai curios, poți să te plimbi printre ele și chiar să urci pe niște trepte spre etajul superior, acolo unde e cazul. M-a impresionat teribil bogăția artefactelor ce „vorbesc” despre viața rurală de secol 19 – început de secol 20, mult asemănătoare cu cea de la nord de Dunăre, așa cum o știm noi. Unele scene sunt mai bine luminate, altele (cele din poduri, de exemplu) mai puțin, dar totul mi s-a părut interesant și foarte frumos pus în valoare.

Ultimul popas l-am făcut în magazinul de suveniruri, mai mult de curiozitate. Oferta e destul de vastă și numitorul comun este, desigur, trandafirul. Produse cosmetice cu ulei de trandafiri, dulciuri, lichioruri, inclusiv obiecte sculptate în lemn de trandafir. Prețuri măricele și, pentru că nu ne trebuia nimic cu adevărat, n-am cumpărat nimic. În tot cazul, au și magazin on line, dacă sunteți curioși.

Ne-am întors pe aleea ce separă iazul cel mare de restaurant; tot nu ne era foame, tot skip i-am dat. Dar am pozat oferta și am constatat că prețurile îs ok (în plus, aveam să remarc ulterior și recenzile bune de pe Google, se pare că merită un popas la restaurantul Damascena). Noi ne-am mulțumit cu câteva fotografii cu lacul, lebedele și pontonul și un pic de socializare cu o pisică planturoasă. Pe urmă ne-am luat rămas bun și ne-am dus în treaba noastră...

A, cât pe ce să uit. În parcarea aia uriașă mai sunt niște chestii, printre care un monument tare ciudat, un ansamblu statuar din bronz, cu un fel de Isus (am presupus eu) pe creștetul căruia 2 popi încearcă să așeze o coroană de spini și cu multe animale ce-i înconjoară (porci, țapi etc). Există și un înscris, dar numai în bulgară și nu mi-am bătut capul. Asta doar așa, ca fapt divers.

***

Mi-a plăcut mult Complexul Damascena, nu cred că-i promovat prea intens, dar consider că merită o vizită. Sigur, nu neg componenta un pic kitsch-oasă; vă sugerez să faceți abstracție de ea (sau să vă distrați pe seama ei, cum am făcut noi) și să vă bucurați de splendidele grădini de trandafiri și de lacurile cu lebede. Și – dacă e timpul potrivit – de o gustare/băutură în compania pârâiașului săltăreț!

---

VIZUALIZĂRI: 1243 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI