Din Kassandra adunate şi la lume date

TIPĂREȘTE

Când am planificat şederea în Kallithea, am făcut o listă cu obiectivele pe care să le vizităm în zonă, adunată din diferite surse de pe internet. Ea arăta aşa:

1. Capitala Halkidiki-ului, Poligiros, şi în continuare pitorescul Arnea, cunoscut pentru vinurile excelente şi produsele textile. De vizitat şi satul Pyrkadikia.

2. Thessaloniki, cu vizitarea oraşului Epanomi şi turul podgoriei locale.

3. Rezervaţia păsărilor acvatice Boussoulas.

4. Satul Afitos cu vedere către golful Toroneus.

5. Parthenonul din North Parthenonas, 10km de la Marmaras - Sithonia.

6. Peştera Petralonas.

7. Apus de soare în Sani.

8. Lecţie de gătit la restaurantul ‘Sea of Tastes’ din Porto Valitsa.

9. Waterland Salonic.

10. Canalul din Potidea, ce separă Kassandra de continent.

11. Turnul bizantin de pază - Agios Pavlos (???)

12. Mânăstirea Mt. Athos din Nea Phokea.

13. Băile termale din Agia Paraskevi (Loutra).

14. Concertele estivale din amfiteatrele din Nea Moudania şi Siviri şi festivalul de jazz din Sani.

15. Capela Sfintei Fecioare din Skioni.

16. Ruinele templului lui Zeus din Kallithea şi al lui Poseidon din Possidi.

17. Capul Possidi

Până la urmă, s-a dovedit că ea era, pe de o parte, prea mare pentru a o putea “face”, în condiţiile în care mai doream să dăm cu nasul şi de plaja din Kallithea, iar pe de alta, din ea lipseau câteva locuri ce meritau văzute. Ajunşi în staţiunea “de reşedinţă”, a trebuit să refac lista şi să o adaptez noilor condiţii. Astfel, am scos din ea multe obiective ce fie erau la o distanţă mai mare, fie fuseseră văzute în vacanţele anterioare (cazul Salonicului şi peşterii). La lecţia de gătit am renunţat fiindcă nu a fost găsită suficient de atractivă de ceilalţi din grup (şi în plus citisem pe site că trebuie făcută programare), canalul din Potidea am socotit că e suficient cât l-am văzut din maşină, templul lui Poseidon nu l-am putut localiza când am trecut prin Possidi şi nici nu am insistat prea tare, căci pozele nu arătau nu ştiu ce chestii remarcabile pentru turiştii de rând, evenimente artistice nu am prins (sau nu am aflat de ele) în Sani sau Siviri (iar până în Moudania ne era lene să mai mergem), băile mi s-a spus că nu merită drumul, aşa că lista s-a micşorat considerabil.

Vă voi prezenta în continuare locurile vizitate de mine în acel sejur.

1. Hai să începem cu plajele. La capitolul ăsta, Kassandra stă mai bine decât m-aş fi aşteptat. E adevărat, nu veţi avea peisajele din insule. Nici măcar pe cele de pe coasta estică a Sithoniei. Veţi găsi, în schimb, multe plaje cu nisip fin. Despre apă... ca în Grecia, caldă şi limpede.

Plaja Kallitheii am descris-o mai în amănunt în articolul dedicat de mine acestei staţiuni (vezi impresii). În opinia mea, în zonă e cea mai faină. Cele ale staţiunilor mari de “sub” ea (Polychrono, Hanioti, Pefkohori), chiar dacă se întind pe distanţe mai mari, nu beneficiază de acelaşi nisip fin, iar în unele zone sunt înguste. E adevărat, nu am făcut plajă pe ele, aşa că nu pot să spun nimic de mărimea nisipului din apa lor, la fel cum nu neg că s-ar putea să existe acolo şi zone cu plajă similară celei din Kallithea. Vorbesc doar din ceea ce am observat plimbându-mă pe faleza lor.

Din acest punct de vedere, staţiunile celelalte au avantajul că accesul la plajă se face imediat, fără a-ţi supune trupul unor experienţe traumatizante la coborâre şi mai ales la urcare :) Maşina poate sta liniştită la nani sub un leandru. Oricum, toate sunt bine organizate. Cei doritori de linişte sau locuri mai izolate, vor trebui să meargă în alte zone ale Kassandrei. Pe coasta vestică, la sud de Sani sau de Siviri (mai ales), veţi găsi nişte golfuleţe sălbatice. Nu va fi uşor să ajungeţi la ele, şi de regulă nu veţi găsi acolo nisip fin, ci pietricele, dar mulţi s-ar putea să le prefere. Dacă veţi dori plajă cu nisip şi liberă, puteţi merge dincolo de Sani Beach Hotel and Spa, şi o plajă luuungă va fi doar a voastră.

Revenind la coasta de est, dincolo de Pefkohori, spre sud, încep nişte plaje întinse, în cea mai mare parte organizate cu şezlonguri şi umbrele, de-a lungul cărora sunt înşiruite baruri care mai de care mai animate. Unele sunt de-a dreptul zgomotoase, având drept “public” ţintă tinerii iubitori de house, trance şi alte la fel, fiind mai aproape de ideea de club decât de beach bar. O caracteristică comună tuturor acestor plaje este aglomeraţia. Deşi practic toată zona litoralului până aproape de Porto Valitsa este o plantaţie de şezlonguri, dacă nu vii de dimineaţă, mai greu găseşti vreunul liber...

În turul nostru de plaje, în această zonă am început cu una aflată imediat după portul Glarokavos, în golful Glarokavos. Era o tăbliţă pe care scria Golden Beach, ceea ce suna bine, gândindu-ne la plaja cu acelaşi nume din Thassos. Am mers pe un drum neasfaltat, dar bun, printr-o pădurice de măslini şi conifere. Nu sunt convins că am ajuns chiar la plaja respectivă, însă. Era o plajă mai micuţă decât cea aflată mai la sud (Chroussou), organizată, cu nisip fin. Din păcate, unde ne-am aşezat noi, chiar la extremitatea nordică a ei, intrarea în apă se făcea mai brusc decât în alte zone. Erau porţiuni în care deşi pe plajă nisipul era fin, în apă nu am putut intra desculţ, căci acesta era bătut de pietricele ce provocau adevărate chinuri. Mai mult de atât, în zona nordică, în apă erau platforme de piatră, plate, extrem de alunecoase.

Următoarea oprire a fost la plaja pe care se află Cabana beach bar. Accesul la ea se făcea pe lângă un hotel părăsit, Xenia. Aici lucrurile stăteau cu totul altfel. Plaja, cunoscută sub numele de Chroussou (uneori o găsiţi şi sub numele de Paliouri Beach), este una din cele mai bune ale peninsulei. Este imensă, are câţiva kilometri, începe de la debarcaderul Paliouri şi se întinde pe toată lungimea golfului. Ca să vă faceţi o imagine asupra ei, vă invit să vedeţi aici

De-a lungul ei, sunt nenumărate baruri, iar şezlogurile o împânzesc cu generozitate. Nisipul este foarte fin, intrarea în apă fără probleme, singura problemă fiind aglomeraţia. Şi în zona barurilor, pentru unii muzica poate fi deranjantă.

Barul în dreptul căruia am ajuns noi, Cabana, arată superb. În afară de şezlongurile din lemn, mai sunt acolo un fel de saltele mari, albe, şi copertine la fel de albe. Albul domină, totul arată foarte bine, fete şi băieţi tineri şi frumoşi, veseli, gustând din plin vacanţa. Este o animaţie deosebită. Ca să vă faceţi o idee despre ce se întâmplă pe acolo, vizionaţi un filmuleţ încărcat de cineva pe Youtube: youtube

Ceva mai spre nord, mai este un bar la fel de apreciat de tineri, Lefki Ammos, dar nu am ajuns la el.

Când am fost noi la Cabana, nu era o dezlănţuire chiar ca în acele imagini, însă oricum muzica era tare, pe lângă băruleţ se dansa. Desigur, niciun loc liber, nici măcar prosoapele nu aveam pe unde să le întindem. Aşa că am făcut o baie scurtă, de răcorire şi am plecat puţin mai spre sud, la extremitatea golfului.

Şi aici plaja era perfectă. Ceva mai îngustă, nu ne-a pricinuit însă nicio problemă în a găsi un loc unde să ne întindem salteluţele. Loc pe şezlong, desigur nu se punea problema să găsim…

Zona respectivă este cunoscută sub numele de Koursaros. La capătul plajei, se află un mic port, pentru ambarcaţiunile ce fac popas aici. Lângă el, o zonă cu roci pe unde poţi “vâna” pentru poze, crabii. Aflat aici, întregul golf ţi se deschide privirii, şi poţi vedea mărimea plajei.

Ne-a plăcut, aşa că am stat până seara, bucurându-ne de apa limpede şi caldă.

Dacă vă treziţi mai de dimineaţă decât noi, puteţi găsi loc la şezlongurile de la Koursaros beach bar, aflat în zonă.

Trecând pe partea vestică, veţi găsi atât plaje organizate, cât şi mici zone mai sălbatice, fără amenajări, mai greu de ajuns la ele, însă unde vegetaţia se opreşte la marginea stâncilor ce formează mici golfuleţe. Desigur, plajele mari ale satelor Skala Fourkas, Siviri şi Sani sunt cele cunoscute. Mai puţin aglomerate, reprezintă o variantă demnă de luat în considerare.

Noi am fost la Sani, la plaja Boussoulas Beach, aflată chiar lângă resortul Sani Beach Hotel and Spa. Resortul se întinde pe o suprafaţă mare şi arată foarte bine. Personalul de deservire este omniprezent şi foarte amabil. Arată bine şi pentru cei cu buget mai generos, este un loc interesant. Are, desigur, şi plajă proprie. La Boussloulas Beach şezlongurile nu sunt de loc ieftine (dacă mai ţin bine minte, 20 E bucata, fără băutură inclusă), însă e plăcut, linişte, plaja e foarte bine organizată, cu grupuri sanitare şi duşuri. Nisip fin şi în apă şi pe plajă. Un loc bun de lâncezit. Dacă vreţi sporturi nautice, inclusiv parasailing, mergeţi pe cealaltă plaja, chiar din faţa (spatele de fapt) hotelului.

2. Un loc minunat, ce se află pe primul loc în inima mea legat de Kassandra, este capul Possidi. Citisem despre el pe siteul nostru, şi informaţiile primite de la colegi m-au făcut să nu îl şterg din lista mea iniţială. Şi bine am făcut! Căci ceea ce am văzut mi-a întrecut aşteptările.

Aflat pe partea vestică a degetului peninsular, este cam pe aceeaşi linie cu Pefkohori. Am traversat bratul luând-o pe Epar. Od. Paliouri. Athitou (Επαρ. Οδ. Παληουρι-Άθυτου), am trecut prin Kassandreia, Fourka, şi în apropiere de Skala Fourkas am virat stânga, spre sud, către Kalandra. Până să ajungem în acest sat, am virat dreapta şi repede am ajuns în Possidi. Din Kallithea sunt vreo 20-25 de kilometri, drumul e OK şi în trei sferturi de oră se ajunge aici. Am străbătut micuţul sat pe drumul aflat la câţiva metri de mare, despărţit de aceasta de o plajă îngustă dar cochetă. În câteva minute se iese din sat şi se vede un drum la dreapta, cu un indicator către Possidi Holidays Hotel. Nu se intră pe el, ci se continuă pe lăngă mare. La câteva sute de metri, drumul virează uşor dreapta, în stânga vedeţi o parcare. Nu intraţi, ci continuaţi şi imediat pe lângă ea faceţi stânga. În curând veţi ajunge în altă parcare (mă rog, să-i spunem aşa, căci este mai degrabă un teren viran unde se parchează: P).

Dacă mergeţi până în capătul parcării, se vede cum un drum neasfaltat înaintează de-a lungul mării. Nu faceţi greşeala să încercaţi să continuaţi pe el. Lăsaţi maşina aici (39°57'31.0"N 23°21'52.6"E sau 39.958622,23.364626). Chiar dacă aveţi 4x4. Altfel, mai devreme sau mai târziu, funcţie de gipan şi de grosimea anvelopelor, tot vă veţi împotmoli. Şi veţi petrece ziua înţepeniţi lângă vehicul, săpând, dezgropând, băgând lemne pe sub roţi, pentru a renunţa şi a căuta un tractor sau alt fraier binevoitor care să încerce să să scape. Deşi nu aţi merita. Noi ne-am distrat pe seama unor jmecheri (surpriză poate pentru unii, nu erau români, ci greci…) care au vrut săşi bage maşina pănă la apă, dar au băgat-o doar în nisip. Bine de tot, atât de bine, că după vreo 5-6 ore cât am stat noi acolo, nu reuşiseră să o clintească, nici măcar tractaţi de alt 4x4. I-am lăsat cu mâinile în şolduri, în poziţia prostului, aşteptând probabil un tractor.

Odată lăsată maşina la bronzat, luaţi-vă din ea apa, sucurile şi prosopul de plajă şi pregătiţi-vă de un drum ce vă va lua ceva. Timp şi grame. El vă va solicita puţin, căci aproape în totalitate se va desfăşura prin nisip. Din fericire, veţi avea de ales: ori prin nisipul adânc şi cald al plajei, ori prin cel ud şi mişcător de la marginea apei. Asta a fost veste bună. Cea rea e că nu contează ce variantă veţi alege, oricum la un moment dat veţi considera că cealaltă e mai bună şi veţi trece la ea. Nu va conta... În plus, vă veţi bucura de soarele ce vă va dogori în spate. Vorba ceea, e cald, e bine…: / Vă recomand ca din când în când să vă prefaceţi că vreţi să mai faceţi nişte poze. Cu ocazia asta, vă veţi mai trage sufletul, fără ca cei mai tineri din grup să facă glume pe seama voastră. Şi beţi apă, nu suc... E bine să reţineţi că ajunşi acolo, nu veţi găsi niciun băruleţ, aşa că luaţi suficientă apă şi ceva sandviciuri cu voi. Va fi mai greu la început, dar veţi aprecia sticla cu apă mai ceva decât aparatul de fotografiat... Ca să vă fie mai uşor, gândiţi-vă că se putea şi mai rău. În Sahara... Bine, diferenţa vă va părea atunci nesemnificativă, dar asta poate ajuta la menţinerea spiritului :) Distanţa nu e mare, vreo 7-800 m, aşa că nu intraţi în panică. Şi dacă credeţi că e prea mult, uitaţi-vă pe hartă: acolo pare mai mică :))

Oricum, după un efort de mai bine de o jumătate de oră, veţi ajunge la destinaţie. Şi veţi uita instantaneu de cele pătimite ca să ajungeţi acolo, căci veţi găsi un loc magnific. Tărmul porneşte o luptă inegală cu marea. Ar vrea să ajungă hăăt, departe. Îşi ia viteză, şi plonjează curajos spre larg. O vreme, pare că va ieşi biruitor. Îşi trimite nisipul înspre valuri, se bate pentru fiecare centimetru şi înaintează. Încă puţin. Dar marea nu se lasă. Îşi trimite şi ea luptătorii, valurile, iar acestea nu sunt deloc blânde. Pământul, se lasă pe o parte şi asemenea unui înotător ce îşi întinde braţul cât mai mult în faţă, răzbeşte o perioadă, dar valurile vin din ce în ce mai multe şi mai mari. Dându-şi seama că nu se poate mai mult, depune armele şi încearcă să revină către locul de pornire. Întoarce puţin, dar acolo este înconjurat din trei părţi de oponent şi îşi dă ultima suflare.

Lupta milenară dă naştere unei limbi de nisip, curbată precum gâtul unei lebede răpuse, ce are totuşi partea sa de victorie. Căci în întoarcerea sa spre mal, prinde în captivitate un ochi de apă şi îl transformă într-o mică lagună. Arată mai degrabă ca un lac alpin prins în caldarea unui vulcan. În acest loc, ţărmul şi apa îşi găsesc reciproc pacea. Pe partea cealaltă, marea se zbuciumă, freamătă cu mare furie şi din minut în minut îşi mai aruncă năduful peste limba de nisip, reuşind uneori să o traverseze aproape în totalitate. Dar nisipul şi-a găsit odihna bine aici şi înghite rapid valurile bezmetice.

Un fenomen mai puţin întâlnit este felul în care valurile lovesc malul. Datorită traseului limbii de pământ, valurile vin perpendicular pe linia tărmului.

Nu vă recomand să vă amestecaţi în acestă luptă pe partea dinspre mare. Valurile lovesc uneori cu o forţă pe care nu o bănuiţi iar curenţii sunt extrem de puternici. Fiţi prudenţi, căci apa îşi arată colţii direct de lângă nisip, păstrând capcana de adâncime pentru cei imprudenţi. Am văzut un tânar aventuros ce a fost dat peste cap ca o coajă de nucă şi care a muncit din greu să se zmulgă din îmbraţişarea ce poate deveni letală rapid. De partea cealaltă, însă, e minunat. Apa este neclintită aproape şi ai senzaţia că te afli în piscină. Atenţie însă, locul nu este pestru copii, în ciuda impresiei pe care ar putea-o da oglinda albastră a apei.

Cum faceţi un pas dincolo de nisip, piciorul se va afunda cu mult dincolo de gleznă. Chiar şi un adult de poate dezechilibra de îndată. Mai faci un pas, după ce te-ai desprind din capcana friabilă, şi te trezeşti cu apa până la gât. La 1-2 m de mal, apa te depăşeşte în înălţime. De înotat, însă, e o plăcere. La fel de mult o să vă placă poate să staţi în fund, imediat lăngă mal. Nisipul se va adânci imediat şi vă va oferi un scaun natural, ce vă va permite să puturoşiţi alene, ca într-un jacuzzi. Fără bule însă... În golfuleţul format, ancorează barci şi mici iahturi, iar oamenii îşi pun umbrelele pe mal şi se bucură de acest loc. Soarele va fi prezent în permanenţă deasupra voastră şi veţi găsi nicun adăpost de el, în afară de apa răcoroasă. În zare, farul alb vă priveşte nebuniile acvatice, drept şi frumos. Pare o imagine din vederi, ce vă va însoţi la întoarcerea din vacanţă şi mult după aceea.

Singurul meu regret este că nu am reuşit să vedem un apus în acest loc. Cred că este minunat. Am fost însă învinşi de soare şi nu în ultimul rănd, de foame. Şi de sete, căci apa şi sucurile s-au terminat după câteva ore. Cu părere de rău, ne-am strâns catrafusele şi am pornit spre locul unde lăsasem maşina. Pe drumul de întoarcere, ce de data asta ni s-a părut (ciudat) mai scurt, am trecut din nou pe lângă cei doi greci cu Suzuki-ul afundat în nisip, ce după ore de chinuri, rămăseseră cu mâinile în şolduri şi privind în zare, pesemne în aşteptarea salvatorilor pe care îi apelaseră îndelung de pe mobil.

3. Alt loc pe care îl propusesem spre vizitare era rezervaţia păsărilor Boussoulas. Găsisem pe net o referire la ea, dar nicio informaţie concretă cu privire la locaţie. Ştiam doar că se află pe undeva pe lângă Sani. Se spunea că ar trebui să fie un fel de deltă, cu stuf, egrete şi alte alea.

Şi astfel, într-o dimineaţă ne-am făcut bocceluţele, ne-am urcat în maşinucă şi am băgat în gipies parcarea uriaşă din apropierea lui Sani Beach hotel. În apropiere e un fel de a zice, căci nu m-am uitat şi la scară când l-am luat ca reper, astfel că aproape, aproape, dar aproape la jumătate de kilometru. În fine, pe jumătate storşi de soarele pofticios, am ajuns per pedes la bariera resortului. Am intrat în cabina paznicului să încerc să aflu pe unde se află rezervaţia.

Eforturile mele de a găsi informaţii anterior fuseseră sortite eşecului. Nici măcar gazda noastră nu ştia pe unde se află. Pe drumul de la parcare până la barieră mai întrebase două persoane, turişti şi ei, dar ei nici nu auziseră de ea. Speram ca paznicul să fie mai cunoscător. Din păcate, acesta nu ştia o boabă de engleză. Încerc un dialog, în şecspiriană, pe larg. “δεν καταλαβαίνω”. Pe asta o înţeleg eu, aşa că scurtez frazele, reducându-le la mici întrebări: “natural protected area? ”, dă din umeri. “natural reserve? ” Acelaşi răspuns, dublat de o tiradă în greceşte, la care e rândul meu să ridic din umeri. Mai încerc cu “bird reservation”. Se luminează la faţă şi răspunde: “reservation? ” Mă luminez şi eu, dar numai pentru o secundă, căci el continuă, optimist, ce-i drept, în greclenză: “reservation? need no. Direeect hotel”, spune, lungind spre lămurire cuvântul şi însoţindu-l cu un deget întins către intrarea în hotel: “Reception. Room. Ne! ”. Sesizez rapid confuzia şi îi întorc pe greceşte: “Ohi, ohi domatio”. Oftez şi zic “Bird! Pouli“ şi trec la limba gimnastică, întinzând braţele în lateral şi mişcând uşor din ele. Le las pe lângă corp, întind dreapta în faţă şi o mişc încercând să imit o pasăre care planează. “Ahaa”, face el, “ne, ne” şi se întoarce într-o direcţie ce arăta pe lângă hotel. “eki” (şi încă multe alte cuvinte rostite cu patos, din care nu înţeleg o iotă…) Îşi îsoţeşte şi el spusele cu braţul întins, imitând gestul meu anterior. “Hai, că cică încolo este”, spun întocându-mă spre ai mei, care se tăvăleau de râs la vederea dialogului nostru.

Ne despărţim de paznic salutându-ne cordial, eram prieteni deja, mai ales că nu uit să-i arunc un evharisto poli, kalos andropos, privindu-l în ochi, şi o luăm în direcţia indicată. Bănuiam eu că ceva nu ar fi în regulă, dată fiind apropierea hotelului de o eventuală rezervaţie naturală, dar mă rog, cine ştie ce pile au avut ăştia de au construit hotelul. O fi chiar pe malul deltei, o fi o deltă mai mică, mai mică decât Vacăreştiul autohton... Că şi aia are blocuri pe margine... deci o fi…

Din păcate, trecem pe lângă piscine, pe lângă bar, totul arată superb, un resort fain, gândesc că mi-ar plăcea să stau aici, şi ajungem la malul mării. Nici urmă de păsări. Poate doar nişte păsărici mai mici. Mă refer la vrăbii, nu la altceva... Ne lămurim că paznicul a dat iar chix cu “traducerea” când realizăm că omul crezusem că ne referim la parasailing... Şezlongurile ne fac rău de tot cu ochiul, personalul hotelului cu sarcini în zona piscinei, plajei şi barului mişună cu pahare aburite pe lângă noi, soaţa începe să se întrebe cu glas tare dacă am putea să stăm şi noi acolo sau este dar pentru oaspeţii hotelului, dar eu nu aprofundez întrebarea şi le aduc aminte că am venit cu alt scop acolo. Bun, şi ce facem acum? Încep să îmi revină în minte imaginile cu Afitosul (cei ce au citit povestea mea cu MIsiunea Afitos ştiu la ce mă refer), le alung odată cu sudoarea de pe frunte, mă fac frumos şi pornesc decis să îl urmez încă o dată pe paznic în sfaturile lui: Reception! Păi cine să ştie mai bine decât cei de acolo?

Intru în hotel după ce urc o infinitate de trepte, aici e răcoare, e bine, mă duc la recepţie, unde două nemţoaice se zgâiesc fără ochelari la monitorul pe care o domniţă recepţioneră le explică ceva. Ceva legat de excursii, disting ceva de Athos şi Meteora, deci sunt pe drumul cel bun. Aştept frumos la coadă, fata mă observă imediat, “just a minute, sir... ”, face ceva ce îmi scapă privirii, cert e că în următoarele 15 secunde îşi face apariţia altă domnişoară, mă invită câţiva metri mai în stânga, lângă alt monitor. “Yes, sir, how can I help you? ”, ce bine sună... îi explic pe scurt că am auzit că în zonă ar exista o rezervaţie de păsări, e adevărat sau în loc de păsări căutăm de fapt caii verzi pe pereţi ai lui Smiley? Ea îmi confirmă că “într-adevăr e o astfel de rezervaţie”, “Aici în Sani? ”, “Da”, “Aproape, sau trebuie să mergem cu maşina? ”, “Nuuu, e aproape, mergeţi un pic pe jos” O urmez când îmi spune că îmi arată pe unde să o luăm, ieşim din hotel şi îmi indică o potecă ce se deschide în dreapta, pe un deluşor ce pleacă imediat prin pădure. Îngenunchez fericit, îi sărut poala rochiei, ea mă ridică şi mă îmbrăţişează, Suleiman! , Hurem!... hai că exagerez un pic, aşa, de dragul vostru, că ştiu cum vă pierdeţi timpul… :)

Îmi recuperez grupul care bineînţeles că nu observă fluturările mele de mână aşa că trebuie iar să cobor până unde se adăpostiseră ei sub nişte pomi şi pornim. Recunosc, a trebuit să ignor obiecţiunile puternice al soţiei, care se plictisise să caute păsări acvatice prin soare, o încurajez spunându-i că de acum mergem prin pădure. Sigur, îmi dau seama că pe undeva ar putea să aibă dreptate când spune că nu prea crede ea că vom găsi stuf şi pelicani în mijlocul unei păduri de pini, dar continuăm. Mergem vreo 10 minute, nu se vede nimic în zare. Drumul se bifurcă, înainte spre pădure, în stânga spre mare. Niciun indicator, aşa că tinzând şi eu să cred că păsările ar fi mai posibil să fie către mare, o luăm la stânga. Ajungem la marginea dealului. În vale se vede marea, şi plaja organizată a hotelului, de care vă povesteam mai sus în articol. Soţia începe să spună că ea nu mai face un pas în căutarea vreunei păsări, nici de-ar fi ea paradis şi că pe căldura aia oricum doar pasărea Phoenix ar mai fi rezistat. Fiul meu oscilează. Nici eu nu mai sunt foarte decis. În timpul ăsta trece pe lângă noi un băiat, angajat al hotelului, cu nişte saci de gunoi în mână.

Cât încerc eu să conving grupul să mai încercăm un sfert de oră să căutăm, acesta se întoarce şi se opreşte lângă noi. Şi, spre surprinderea mea, începe să ne glăsuiască pre limba noastră. Ne lămureşte, e român, au fost mai mulţi în grup, dar a rămas singurul, ceilalţi au dat bir cu fugiţii, e nasol la muncă în Grecia, chiar dacă câştigă ceva bănuţi, îi e dor de ţară, mai are puţin şi termină contractul şi nu mai vine, anul trecut a fost altceva, dar anul ăsta e naşpa. Ne lămureşte că într-adevăr este o rezervaţie mai încolo, şi vine cu o soluţie bună: eu cu fiu-meu să mergem să mai căutăm, iar fetele să ne aştepte jos, pe plajă, la şezlonguri. Îi mulţumim, îi urăm să ajungă cu bine acasă şi facem cum a zis tânărul.

Jumătatea bărbătească a tribului pleacă să înfrunte necunoscutul prin pădure, femeile se duc la relaş. Ne întoarcem puţin din drum şi o luăm pe drumul pe care nu fusesem. Imediat după răspântie, vedem şi o placă pe care sunt nişte raţe sălbatice sau nu mai ştiu exact, în orice caz nişte chestii care zburau deasupra apei. Ne bucurăm. Nu înţeleg foarte clar pe unde ar fi locaţia, dar nici nu insistăm, suntem pe drumul cel bun. E singurul de altfel, aşa că îl urmăm. Ne aruncă ochii prin jur. E frumos, parcă eşti la munte, nici nu ai zice că marea e la câteva sute de metri. Miroase grozav, a proaspăt, a verde şi e răcoare. Locul este foarte bine îngrijit, nu vezi un gunoi pe nicăieri. Ai impresia că eşti într-un parc, din loc în loc coşuri de gunoi, toate cu pungi mari de plastic, curate, e clar că sunt schimbate în permanenţă. Ici colo, câte o băncuţă. Băieţii ăştia de la resort îşi iau treaba în serios şi o fac bine.

Se aud tot felul de triluri de păsări. Din loc în loc, câte un panou pus de nu ştiu ce asociaţie prezintă toate zburătoarele aflate în zonă. Chiar este o zonă protejată. Cel puţin pentru păsările de pădure. Totuşi, deşi mergem de ceva timp, nu vedem niciun semn de rezervaţia “cea mare”. vedem cum pădurea se răreşte undeva spre dreapta, în faţă. Un drum porneşte într-acolo, pe acolo o luăm şi noi, cu speranţa că acolo este locul. Deziluzie! Ajungem la o staţie ce presupun că este de epurare. Mare şi care nu miroase chiar frumos. De acolo vedem şi parcarea nostră, undeva la vreo 500 de metri în dreapta. Am ajuns la naiba în praznic. Să ne întoarcem la panoul iniţial pentru a vedea mai bine indicaţiile, nici vorbă. Desumflaţi, decidem că a venit momentul să renunţăm. Se văd nişte muncitori dincolo de îngrăditură, dar o lăsăm baltă. Plecăm pe o cărare spre direcţia unde bănuim că ar fi marea. Şi mergem, şi mergem, şi nu găsim rezervaţia, în schimb dăm peste... dune de nisip. În toată regula. Sunt vizibile şi urmele unor viituri, plus unele de buldozere, plus nişte trunchiuri de copaci doborâţi. Nu ştiu care din ele a fost cauza, apa sau omul... ne strecurăm printre ele şi după ceva mers ajungem în sfărşit la plajă. Suntem departe, umbreluţele de-abia se disting. După un mers greu prin nisip, reuşim să ajungem la fete, care măcar sunt atât de drăguţe să nu facă băşcălie de mine. Dimpotrivă ne răcoresc cu frape, ce ne face să ne revenim şi să facem haz de necaz şi ne informează că suntem pe Boussoulas Beach. Restul zilei îl petrecem acolo, bălăcindu-ne în compensaţie. Când ajungem din nou în maşină şi mă aşez pe scaun, realizez că toată ziua am stat în picioare, fie alergând fluturii pădurii, fie peştii prin apă.

Şi chiar dacă, din păcate, nu am găsit rezervaţia Boussoulas, m-am simţit minunat. Sper ca cineva de aici să fie mai norocos şi să se uite cu mai multă atenţie pe indicaţiile din pădure şi să dea de urma egretelor.

4. Satul Afitos trebuie neapărat văzut. Vă recomand să faceţi asta după-amiaza, pentru a lăsa seara să vă prindă acolo. E cel mai frumos sat din Kassandra şi nu trebuie ratat. Am povestit pe larg despre el în alt articol. Îl puteţi citi aici: vezi impresii

5. Templul lui Zeus din Kallithea: nu vă chinuiţi să îl găsiţi. Nu veţi avea nimic de văzut. Nu de alta, dar este un şantier arheologic care ste închis publicului. Şi cred că şi arheologilor, din lipsă de fonduri. Se pare că fondurile europene rezervate lui au fost stopate. Oricum, doar ca informaţie, vă pot spune că el este plasat între hotelul Ammon Zeus şi Delfinia, aproape de plajă. Noi parcam mereu maşina lângă el şi de-abia înainte de plecare ne-am dat seama ce este acolo, zărindu-l de undeva mai de sus.

6. Despre turnul bizantin (nu din Agios Pavlos, cum am crezut iniţial, ci numit de unii Agios PAvlos, adică Sf. Pavel) şi mânăstirea muntelui Athos (numită Sf. Pavel, după mânăstirea mamă din Athos) din Nea Fokea, care de fapt mai este prezentă doar prin căteva dependinţe, ea nemaiexistând acum, am povestit de asemenea în alt articol, Nea Fokaia, continuitate şi renaştere (vezi aici: vezi impresii)

Adăugaţi-le şi Aghiazma Sf. Pavel, din aceeaşi localitate şi veţi avea încă un loc ce merită văzut.

7. Cei care nu aţi fost încă, nu ştergeţi de pe listă peştera Petralonas. Chiar dacă veţi avea ceva mai mult de mers cu maşina până acolo, e păcat să nu o vedeţi. Mai ales dacă nu aţi fost în altă peşteră. Nu numai peştera e frumoasă, dar şi amplasarea ei, într-o zonă cu adevărat pastorală, cu dealuri pictate parcă de culturile agricole diferite, ce aduc puţin aminte de zone ale Bucovinei. Noi am fost în alt an, de aceea acum nu am mai revenit. În plus, la întoarcere, puteţi face un popas pentru păpică în Nea Moudania şi o băiţă în Dionisiou, aflat la un pas de ea.

Desigur, Salonicul trebuie şi el vizitat, măcar într-o zi, pe drumul de întoarcere din vacanţă eventual. Cât despre cele căteva locuri rămase încă nevizitate de mine din acea listă, prezentată la început, vă invit cu drag să le vedeţi voi şi să ne povestiţi despre ele. Noi vom fi aici să citim.

---

VIZUALIZĂRI: 7564 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI