Jungfraujoch - Centenarul Jungfraubahn

TIPĂREȘTE

Oare ce-ar fi fost astazi Jungfrau fara ideea indrazneata a industriasului Adolf Guyer-Zeller de a construi o cale ferata cu cremaliera strapungand stancile masivelor muntoase Eiger (3970 m) si Mönch (4107 m)?

Sunt in posesia unui certificat prin care seful garii din Jungfraujoch atesta ca am vizitat statia feroviara cea mai inalta din Europa convingandu-ma ca prin vizita mea am intregit sarbatoarea centenarului si ca fac parte din istoria Jungfraubahn. Odata cu pasaportul jubiliar Jungfraubahn (1912-2012) care mi-a fost oferit, am primit o sumedenie de informatii pe care sunt nerabdatoare sa vi le impartasesc mai ales pentru ca am observat ca pe AFA a fost deschis un subiect despre Jungfrau care insa a ramas vid. Nu voi povesti toata istoria de o suta de ani a Jungfraubahn, doar voi puncta cateva repere.

Intuindu-se potentialul turistic urias, proiectul lui Adolf Guyer-Zeller a fost aprobat, iar constructia a inceput in iunie 1896. Doi ani mai tarziu, in septembrie 1898, s-a deschis primul tronson (Kleine Scheidegg - Eigergletscher), rezultatul muncii titanice a unei echipe de o suta de italieni care au lucrat in conditii vitrege si cu dotari rudimentare. Dupa moartea lui Adolf Guyer-Zeller intervenita la 3 aprilie 1899 din cauza unei pneumonii, proiectul a fost continuat. A urmat strapungerea muntelui pentru construirea de tuneluri si statii. Cu mari dificultati financiare care au dus la intreruperea temporara a lucrarilor, cu multe jertfe omenesti, a fost finalizata mai intai statia Rotstock, apoi Eigerwand si Eismeer, la 21 februarie 1912 ajungandu-se la punctul terminus. Dupa 16 ani de la inceperea proiectului, la 1 august 1912, a fost inaugurata gara Jungfraujoch situata la cea mai mare altitudine din Europa (3454 m).

Din circuitul Elvetia & Castelele Bavariei (vezi impresii) nu putea lipsi o vizita la Interlaken, statiunea montana situata la poalele Alpilor, intre lacurile Thun si Brienz. De aici se deschide o neasemuita panorama a celor trei varfuri Eiger (3970 m), Mönch (4107 m) si Jungfrau (4158 m) care se afla la granita, separand cantoanele Berna si Valais. N-am fost cazati aici, ci in Lausanne (vezi impresii), de unde am facut deplasarea la Interlaken in cadrul unei vizite optionale (30 euro/pers.).

La Interlaken din nou am avut de ales intre urcarea cu trenuletul cu cremaliera pe masivul Jungfrau si cateva ore libere in statiune, eventual cu o plimbare cu vaporasul pe unul dintre cele doua lacuri. Desi costul ascensiunii a parut tuturor cam mare (135 euro/pers. dus-intors), majoritatea a optat pentru ascensiunea pe "acoperisul Europei". Am avut timp si pentru o scurta plimbare prin oras, pe podul de peste Aare si printre hotelurile - mai mari sau mai mici - cu balcoane impodobite cu flori. Incastrat intr-o mare bucata de stanca, la marginea strazii principale, am vazut chipul lui Adolf Guyer-Zeller - parintele celui mai indraznet proiect de cale ferata, neegalat inca pana acum.

Gara Interlaken Ost este punctul de plecare in toate excursiile si in toate directiile, cu trenul, cu autobuzul sau cu vaporul. La ora programata ne-am prezentat aici si am primit biletele individuale de calatorie valabile dus - intors pentru toate cele trei trenuri. Traseul este impartit in segmente si functie de dificultatile fiecaruia, este deservit de tipuri diferite de trenuri. Primul a fost un tren obisnuit, foarte curat si viu colorat, care ne-a dus pana la Lauterbrunnen (796 m). Al doilea, mai usurel, semanand mai mult cu un tramvai, de asemenea foarte cochet (cu scaune capitonate si cu ferestre foarte mari spre bucuria celor care fotografiaza), ne-a dus pana la Kleine Scheidegg (2061 m). Al treilea, cel mai usor, mergea incet si tragea cel mai greu pe panta din ce in ce mai abrupta. Desi are portiuni in care se poate admira peisajul pe fereastra (doar pe dreapta), cea mai mare parte din distanta este parcursa prin tunel. Urcusul pe ultimul tronson, pana la Jungfraujoch (3454 m), este cel mai dificil pentru oamenii neobisnuiti cu altitudinea. Incep palpitatiile, zvacnirile de tample, iar respiratia devine tot mai anevoioasa.

Se fac doua pauze a cate 5 minute fiecare, la Eigerwand (2865 m) si Eismeer (3160 m). Toata lumea coboara si merge prin galerii la punctele de belvedere - inchise cu geamuri - pentru a admira peisajul, pentru fotografie, pentru toaleta si desigur, pentru acomodarea cu altitudinea. Inainte de plecare controlorii verifica statia (inclusiv la toalete) sa nu fi ramas cineva.

Trebuie sa mentionez ca la aceste trenuri am avut rezervare de locuri. Un afis frumos, lipit pe geamul unui vagon, cu numele agentiei (de aceea nu voi atasa pozele facute la urcare) indica riguros si corect zona rezervata grupului nostru. La intoarcere n-am mai avut rezervare. O pierduseram deoarece am intarziat pe munte si nu am mai prins garnitura de tren cu plecare la ora programata si pentru noi. Aproape 30 de minute, pe primul tronson, cel mai abrupt, am mers in picioare. Sa nu crediti ca e prea usor! Nu seamana catusi de putin cu mersul in picioare in metrou, in tren sau in autobuz. Inclinarea pantei este atat de mare incat mentinerea pozitiei firesti se face numai cu un efort prea mare. N-am rezistat si ne-am asezat pe jos si pe scarile din dreptul usilor.

Traseul de intoarcere a fost identic doar pe primul tronson. De la Kleine Scheidegg (2061 m), trenul ne-a purtat - mai relaxati pentru ca am avut cu totii locuri - spre Grindelwald (1034 m), de unde am abordat ultimul tronson si am coborat pana la Interlaken Ost (567 m), in statia finala.

Lungimea totala a traseului este de 9,3 km pe sens si se strabate in aproximativ doua ore si jumatate. Toate trenurile au in micul suport pentru bagaje pungi pentru situatii critice (rau de inaltime), dar nu s-a apelat la ele. N-a fost cazul. Pentru o mai buna informare, pe masutele din fata geamurilor sunt imprimate harti ale traseului cu numele statiilor si bineinteles cu numele si altitudinile culmilor muntoase.

In statiile in care se fac transbordari, trenurile au legatura unele cu altele si nu se asteapta prea mult. Practic se preiau toti calatorii. Pe peron sunt angajati ai Jungfraubahn care ajuta pe cei rataciti sau dezorientati.

In fiecare punct de oprire, langa numele statiei este trecuta si altitudinea spre bucuria turistului dornic sa-si imortalizeze chipul in fotografie, dovada a trecerii sale pe acolo.

Inainte de a scrie cum este pe "acoperisul Europei", poate ar fi cazul sa specific faptul ca in orice statie de pe traseul din zona mai joasa - descoperita si nu din tuneluri - calatorii pot cobori si pot face drumetii mai scurte sau mai lungi dupa cum le permite timpul urmand sa ia un alt tren, in orice sens.

Cei care nu urca cu trenul mai sus, de pe Schynige Platte (1967 m), inconjurat de rododendroni infloriti, au parte de impresionante imagini ale piscurilor Eiger, Mönch si Jungfrau. De curand a fost modernizat hotelul montan Berghotel construit pe platou in anul 1899. Pe langa camere, acesta ofera posibilitatea servirii mesei la terasa, sub razele soarelui alpin si cu panorama Alpilor deschisa privirii. Nu vreau sa ma gandesc la preturi. "Elvetia este o tara scumpa", dar aici cu siguranta este si mai scump.

Tot pentru cei care nu se hazardeaza pana la Jungfraujoch, este recomandata o ascensiune mai usoara, cu funicularul, de la Interlaken la Harder Kulm (1323 m), care nu dureaza mai mult de zece minute si ofera frumoase panorame atat asupra oraselului si celor doua lacuri, cat si asupra intregii zone montane.

La Jungfraujoch, dupa coborarea din tren, putin ametiti, putin clatinandu-ne, am pornit prin galerii aflate la niveluri diferite, spre terase inchise cu geamuri sau deschise, asemeni unor balcoane, pentru a contempla peisajul.

Palatul de gheata descoperit in 1934 de doi ghizi alpinisti, este o sala uriasa in interiorul ghetarului, cu un labirint de culuare si nise, care adaposteste o colectie de lucrari de arta - sculpturi in gheata - deosebit de fin lucrate (animale, pasari si chiar un Sherlock Holmes in marime naturala). Tunelul prin ghetar si toate culuarele Palatului de gheata sunt alunecoase. Copiii - in special indieni si asiatici - se dadeau pe ghetus si se tavaleau pe jos renuntand sa se mai ajute de balustrada. Datorita caldurii degajate de multimea de turisti, pentru intretinerea galeriilor si sculpturilor trebuie sa se intervina mentinandu-se o temperatura sub 3˚C.

In aprilie 2012, cu ocazia centenarului, s-a deschis o noua Galerie panoramica in care vizitatorul, in aranjamente cu lumini si sunet, face cunostinta cu inceputurile turismului in zona, cu etapele transpunerii in practica a ideii lui Adolf Guyer-Zeller si cu conditiile deosebit de grele in care s-a lucrat. Pe un zid sunt mentionate comemorativ jertfele umane de la construirea caii ferate cu cremaliara, cea pe care am calatorit si noi pana aici. Sunt italieni cu varste cuprinse intre 20 si 40 de ani.

Cu un lift modern, am ajuns pe Terasa Sfinxului, la 3571 m, unde se afla Observatorul Astronomic si Statia Meteorologica. Sub soare, in cerul cu petice de nori albi plutind pe vai mai jos decat noi, calcand zapada ninsa de cu zori, am pasit pe terasa construita in anul 1996 cu un grilaj de fier in loc de podea. Sub talpile noastre se deschidea haul, iar langa noi ghetarul Aletsch si piscul cel mai inalt al masivului Jungfrau. Era 7 iulie, o temperatura de doar 2˚C si din stresini se scurgea zapada topita prelingandu-se pe turturi. Era frig, dar nimeni nu mai simtea frigul. Se faceau poze, se admira natura adevarata, se radea, se vorbea in toate limbile pamantului, se faceau bulgari sau se pornea temerar prin zapada afanata.

Inainte de a cobori la statia de tren, am servit masa - gen fast foods, dar cu autoservire pentru salate, bauturi si dulciuri. Nu aveam timp sa comandam ceva special. Pentru operativitate, am ales un meniu fix, meniul 1 care a costat 19,80 franci elvetieni, cu pui, legume si cartofi prajiti. Celelalte meniuri fixe erau cu carne de porc sau vita. Marturisesc faptul ca am ramas la masa mai mult pentru a fi in rand cu majoritatea. Credeam ca nu voi putea inghiti nimic dupa atata ameteala si respiratie greoaie, dar ceva, ceva, tot a mers.

Ascensiunea la Jungfraujoch, pe "acoperisul Europei"” (3454 m), este fara doar si poate o experienta unica. Din inaltimi vezi crestele invecinate, cararile pe care temerarii se incumeta in mici drumetii, vezi schiorii alunecand pe zapezi care nu pier niciodata si de asemenea, de sus, de la Sfinx (3571 m), vezi Franta, Germania si Italia.

Cine nu calatoreste cu trenul pana sus, pe saua muntilor si ramane in statiune multumindu-se doar sa priveasca piscurile indepartate, nu stie ce inseamna cu adevarat Jungfrau si Jungfraubahn.

---

VIZUALIZĂRI: 9018 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI