Pe străzile liniștite din Ischia (Capitala)!

TIPĂREȘTE

Capitala insulei se numește tot Ischia și este situată în partea de nord-est a insulei, fiind poartă de intrare prin portul din Ischia Porto.

Orașul, cu o întindere de 9 km, este împărțit în două zone distincte, Ischia Porto-zona portului, care se mai numea și Villa dei Bagni, din cauza prezenței a mai multor stațiuni balneare și Ischia Ponte-zona în care se află și castelul aragonez, mai la sud, unde este totodată și mare parte din orașul vechi.

Pe vremuri Ischia era doar castelul, pentru că aici era guvernatorul insulei și episcopul diocezei.

Scurtă istorie:

În 1853, Ferdinand al II-lea de Bourbone, regele celor două Sicilii, vine în Ischia pentru a petrece mai mult timp la Palatul Buonocore, după exemplul bunicului său, lângă vechiul lac. Îi place foarte mult locul și de aceea pentru a ajunge mai ușor acolo, decide să transforme vechiul lac vulcanic într-un port.

Proiectul este preluat de Luigi Oberty și Domenico Millo, apoi Camillo Quaranta. Lucrările încep în 1853, iar în iulie 1854 primul vas Delfino, își face intrarea în noul port, care însă este inaugurat abia în septembrie.

Are loc atunci o mare festivitate, iar de la această dată tot orașul începe să se dezvolte, se construiesc case frumoase de-a lungul arterelor principale, cum le știm azi Corso Vittoria Colonna, iar centrul orașului va deveni Piazza Croce.

La locul izvoarelor termale se construiesc piscine în aer liber, grădini botanice, se construiește clădirea Băilor Municipale, pe care am regăsit-o chiar în aceeași clădire cu primăria.

Odată cu înființarea portului, începe să crească numărul de turiști, ceea ce duce negreșit la dezvoltarea insulei în totalitate.

Natura a fost așa de darnică cu insula Ischia, iar de asta a profitat din plin botanistul regelui Ferdinand al II-lea, de care am pomenit mai devreme, creând chiar în mijlocul orașului mici grădini botanice, cum ar fi Villari sau Pineta-Nenzi Bonzi, Pinetta degli Atleti. După erupția vulcanului Arso din 1302, din pământul pustiu au luat naștere frumoasele păduri de pini, iar botanistul a ales conifere neobișnuite, cum ar fi Pinus Pinea, acei copaci pe care i-am admirat pe toată insula, sigur și voi i-ați văzut în pozele mele, aceia înalți cu o coroană tip-umbrelă.

Și datorită climatului mediteranian, foarte blând, a solului vulcanic, a apelor termale, la umbra pinilor s-au dezvoltat aproape spontan, tot felul de plante luxuriante, exotice, ba chiar unice.

Pentru că suntem încă la Ischia Porto, să vă spun câte ceva despre o clădire emblematică, foarte frumoasă, pe care nu ai cum s-o ratezi, deși o poți vedea doar prin gard. Este vorba despre Palatul Regal și Cazinoul Buonocore.

Doi lei, simbol al mândriei și forței, păzesc și astăzi intrarea în ceea ce azi este un sanatoriu destinat cadrelor militare.

Palatul a fost construit în 1735 de Onofrio Buonocore, pentru a fi reședință nobiliară, de aceea a și fost preferată de mulți nobili, regi.

După revoluția din 1799, palatul este cumpărat de Bourboni, Ferdinand al IV-lea îl folosește ca reședință de vânătoare sau pentru pescuit în lacul pe care nepotul său, Ferdinand al II-lea îl transformă în actualul port din Ischia.

Grădina palatului este foarte frumoasă, noi am zărit-o de la poartă, sunt domenii întinse cu pini, dar se întâlnesc și eucalipți, stejari, lauri, precum și multe citrice, lămâi, sau un soi de portocale amare.

După decăderea Bourbonilor, soarta palatului este asemănătoare, până prin 1865, iar de atunci o perioadă va fi și Observator meteorologic și geodinamic, apoi va fi transformat în sanatoriu.

Băile Termale Antice-Antiche Terme Comunali vor fi construite tot în timpul lui Ferdinand al II-lea, folosindu-se izvoarele termale din Pontano, Fontana și Fornello.

Și pentru că vă povestesc despre clădiri frumoase, trebuie să vă spun două-trei vorbe, despre Palazzo d'Ambra, o clădire ca o pată de culoare, la propriu și la figurat, pentru că este roșie-portocalie, situată chiar lângă stația terminal de ferry, de cum veniți pe insulă.

Nu se cunoaște exact data construcției, dar pare că un prinț turc undeva prin sec. XIX, o cedează lui Carlo Garavini, proprietar de vase, care făceau legătura cu Napoli.

Se mai știe că la început de secol XX, Francesco D'Ambra, un comerciant de vin cumpără palatul, iar descendenții lui vor deține palatul până la sfârșitul anilor 70, când statul preia clădirea mutând acolo stația maritimă Ischia.

Poveștile, cu aromă de basm, spun că în sălile mari, decorați cu pilaștrii, acoperite cu bolți, se dădeau baluri și petreceri mari, chiar din timpul domniei Bourbonilor.

Dacă o pornim din port, pe Via Iasolino, trecem și prin fața terminalului unde opresc ferry-urile pentru excursii.

Aici este o frumoasă statuie a lui Isus Mântuitorul, care îi întâmpină întotdeauna pe marinari și mai nou pe turiști.

În planul doi se ridică o superbă clădire galbenă, Parrocchia S. Maria Di Portosalvo, pe care am găsit-o deschisă și căreia i-am trecut pragul. Simplă și distinsă. Dar este cea mai mare biserică de pe insulă.

Este construită la doi ani după inaugurarea portului, în stil neoclasic, cu coloane albe, de către Ferdinand al II-lea la dorința celei de-a doua soții, Arhiducesa Maria Teresa din Austria.

Biserica are trei nave și o cruce latină. Arhitectul a fost Camil Quaranta.

În interior pereții sunt împodobiți cu stucuri cu motive diferite iar la altar vom găsi pe dreapta și stânga două picturi superbe, iar la altarul principal Madonna di Portosalvo, toate realizate în 1855 de Vincenzo de Angelis.

Continuăm drumul și pe dreapta deja se văd zidurile ce delimitează grădinile Palatului Regal, o revărsare de leandrii roz, alb și roșii, cu parfum îmbătător, îmbracă zidurile reci și triste.

Am luat-o pe lângă mare, ocolind portul, „peste drum” de Palazzo d'Ambra, aici este o stradă, sau să zic faleză, cu terase și restaurante, cam pustii la orele prânzului.

Am mers de-alungul străzii, până în capăt la La Baia del Clipper, o frumoasă terasă la capăt de pământ, cu marea de jur-împrejur, cu farul în larg.

Ne-am întors și cum foamea ne trimitea semnale, am ales să mâncăm câte o pizza la Emidio, o terasă care mi-a plăcut mult.

După ce ne-am potolit foamea dar mai ales setea, am plecat din nou, continuând drumul pe Via Iasolino, având acum pe partea stângă Primăria-Municipio, comună cu Băile Antice, închisă atunci, dar deschisă la următoarea vizită.

Am ajuns deja în Piazza Antica Reggia, unde este o gelaterie, Bar-Gelateria De Maio. La data următoarei plimbări, aici am mâncat câte o înghețată delicioasă de lămâie.

Peste drum era fostul Palat Regal, cu poarta străjuită de cei doi lei. Nu am văzut să fie vreo posibilitate de vizitare, fiind cu regim strict militar.

La câțiva pași de palat, este Villa Maria, o altă clădire veche și frumoasă, iar în fața ei, un monument dedicat marinarilor căzuți pe mare.

Foarte aproape, deja pe Via Roma, una din străzile importante, un magazin interesant mi-a atras atenția, La Mozzarella di Bufala. Mi-au plăcut tare mult decorațiunile comestibile, cu burdufuri de brânză, dar și șuncile expuse. Yammi...

Cam asta a fost una din primele vizite din capitală.

Următoarea călătorie a fost la castelul aragonez, despre care v-am povestit deja, iar autobuzul care ne-a dus acolo a fost nr. 7, luat chiar din port.

Străduțele strâmte ce duc până acolo mi-au plăcut, așa că după ce am vizitat castelul, ne-am plimbat prin cartierul Ischia Ponte.

Chiar lângă castel este un mic ponton, unde pescarii își încearcă norocul, iar plaja din apropiere chiar așa se și numește Spiaggia dei Pescatori.

Dacă o veți lua pe faleză, pe lângă mare, pe Lungomare Aragonese, negreșit veți ajunge la Mandra Beach.

Pe malul mării sunt terase, iar adierea, briza mării taie din căldura sufocantă. Foarte frumoase sunt zidurile catedralei, turnului, a caselor vechi, roase de trecerea timpului.

Am trecut înapoi printre casele înghesuite, spre strada principală Via Luigi Mazzella, pentru că voiam să intrăm și în catedrală.

La Cattedrale di Santa Maria Assunta, este construită în 1301 și este dedicată Santa Mariei della Scala. S-a renovat prin 1700, pentru că de-alungul timpului a avut parte de multe stricăciuni, pentru ca mai apoi în 1809 să fie bombardată de englezi.

Fațada are decorațiuni în stil baroc, în stuc alb și galben, urcăm scările de marmură, imediat după ce trecem de porțile din fier forjat, sunt trei intrări.

Pe cât de simplă este zona de intrare atât de grandios este interiorul împărțit în culoare, cu capele laterale.

Pictura de la altar reprezintă Adormirea Maicii Domnului, realizată de Giacinto Diano.

Pavajul este din marmură. Foarte valoroase sunt colecția de piatră și coloane salvate din castel, după erupția vulcanică, dar și o statuie ce reprezintă cele trei virtuți Forța, Justiția și Prudența.

Cripta este decorată cu fresce din școala lui Giotto și păstrează încă rămășițele familiilor nobile din oraș.

Satul vechi Ischia Ponte se mai numea și Borgo di Celsa, era un centru antic al marinarilor și pescarilor, existență datată din sec. XIII. Începând cu sec. XVIII, odată cu diminuarea atacurilor piraților, partea aceasta de oraș, devine una prosperă și se extinde tot mai mult. Rămâne însă structura, cu străzi înguste, cu case simple alternând cu palate, ca și pe Via Roma sau Corso Vittoria Colonna.

Dacă pornim din Piazzale Aragonese, acolo unde acum se făceau pregătiri pentru Ischia Films Festival, putem admira pe una din clădiri un imens mozaic cu chipul Papei Ioan Paul al II-lea, cu ocazia vizitei în insula verde, cu un mesaj de pace din 2003.

Din castel am zărit golful Cartaromana, loc renumit pentru plaja frumoasă, dar și pentru stâncile spectaculoase din golf, numite Sant'Anna. În al doilea plan este Torre del Guevara, cunoscut și sub numele de Torre de Michelangelo. Se spune că turnul a fost construit ca plan și piesă a fortificației pe vremea lui Alfonso de Aragon, de Don Giovanni Di Guevara, venit din Spania, iar un alt membru al familiei sale, Francesco di Guevara devine guvernator al insulei la sfârșitul sec. XV.

Numele lui Michelangelo este atribuit turnului, deoarece, deși Guevara iar mai apoi ducii de Bovino au deținut locul, artistul a locuit mult timp aici, pentru a fi mai aproape de Vittoria Colonna, de care se pare că îl lega o frumoasă poveste de dragoste. :)

Ne întoarcem pe Via Luigi Mazzella, iar un alt obiectiv foarte important este Museo del Mare.

Aproape față în față cu catedrala este Chiesa Dello Spirito Santo, închisă atunci când am fost noi acolo.

În imediata vecinătate, ba chiar lipită de ea, este ArciConfraternitta Santa Maria di Constantinopoli. Am admirat impunătoarea clădire albă și în micul parc de lângă, am poposit la Pizzeria Aglio Olio& Pomodoro, unde ne-am răcorit cu câte o bere și am împărțit câte o pizza, absolut delicioasă, 4 feluri de brânză și busuioc.

Am decis să mai mergem pe jos preț de câteva stații de autobuz, pentru că îmi plăceau prea mult clădirile, erau care de care mai frumoase, simple sau complicate. Via Seminario, duce spre port, dar dacă o iei la dreapta pe Via Pontano nimerești la Spiaggia Mandra. Nu cunosc istoria fiecărei clădiri, dar îmi pot doar imagina care din ele a fost pe vremuri ceva gen-palazzo. Mi-a plăcut că foarte multe erau renovate, păstrând arhitectura, grația și frumusețea clasicului, deși unele la parter au deschise boutiquri, sau mici cafenele. Am trecut și pe lângă Muzeul Diocezan și Palatul Seminarului, unde e și Arhiepiscopia Ischiei.

Cu ocazia plimbării din ultima zi în sudul insulei la Barano, pe care o voi aborda într-un alt articol, am dat un ocol insulei cu autobuzul, iar din Barano, am continuat călătoria spre nord, către capitală. Pentru a putea vedea cât mai mult și din partea asta, am coborât cu câteva stații mai devreme, restul drumului străbătând-o la pas, pe străduțele frumoase, pline de vegetație, de flori, umbroase și liniștite.

Chiar la graniță, între municipalitatea Ischia și Barano, este un apeduct, pe care l-am observat destul de târziu din autobuz și am făcut rapid o poză cu telefonul.

Acquedotto del Buceto, sau Pilastri, cum este cunoscut, a fost comandat de cavalerul Oracio Tuttavilla în 1580, dar mai apoi lucrările au fost sistate cca 100 de ani. În 1673, episcopul Girolamo Rocca, a reluat lucrările, pentru a aduce apa, de la izvorul Buceto în Ischia Ponte.

Am coborât așadar la stația din Piazza degli Eroi, pe Via Michelle Mazzella, chiar în fața unui atelier de dulcegării, o clădire frumoasă portocalie.

De acolo am luat-o încetișor, până când am zis să deviem pe câteva străduțe laterale, spre dreapta, cu intenția de a ajunge spre mare. Și uite așa am nimerit pe celebra Corso Vittoria Colonna, exact în fața bisericii Santa Maria delle Grazie e delle Anime del Purgatorio. Un nume pe cât de pompos, cam pe atât de frumoasă biserica, mai ales că încă era decorată pentru sărbătoarea de Sf. Petru, ce fusese cu o zi în urmă.

De la bun început m-a impresionat fațada convexă, în alb și galben, în stil baroc și cupola decorată cu majolică, galbenă și verde. Am observat că pe insulă cele mai multe biserici sunt albe sau galbene.

În interior draperii groase de brocart roșu împodobeau altarele, iar în față lângă altarul principal, în partea stângă este o statuie de lemn a Sf. Petru, apostolul pescarilor, mult iubit în zonă.

Poate și de aceea plaja din apropiere la care am ajuns curând se numește Spiaggia San Pietro.

Am tot traversat apoi, alei înguste de pe o stradă pe alta, am admirat magazine, vitrine decorate frumos, balcoane înguste, clădiri îngrijite, cafenele și terase.

Am ieșit din nou la mare undeva la granița dintre plajele San Pietro și Lido, graniță la propriu, dintr-o plasă. Plaja este cu nisip fin, foarte lată și lungă, amenajată cu umbrele, șezlonguri, dar și locuri libere suficiente pentru prosoape. Marea era foarte albastră și calmă.

Pașii ne-au purtat încet-încet spre port, acolo unde este și stația de autobuze EAV, pentru a ne întoarce acasă în Forio, adică la Hotel Villa Teresa.

surse: wikipedia și http://www.comuneischia. it/

Sper că plimbarea noastră v-a plăcut, continuați virtual prin poze și de ce nu, poate chiar acolo?

Webmaster, o rugăminte muzicală:

youtu.be/gSIrJXqEExA

Mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 3745 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI