Plajele din Paros (II)

TIPĂREȘTE

In Paros am ajuns din intamplare, adica “la plezneala”, cum se-ntampla de obicei atunci cand pornesti intr-o directie nedefinita, oarecare. Ca si atunci cand zici:”Gata, anul asta plec iarasi in Grecia. Unde? Nu stiu. Voi vedea, important e sa fie Grecia”. Citisem undeva ca insula Paros e-un fel de nod maritim de unde pornesc multe vaporase spre alte insule si insulite cicladice minunate, unele mai izolate. Si imediat mi-a fugit gandul la nodurile noastre de cale ferata, precum, Razboieni, Adjud sau Deda, care arata ca naiba.

Asa ca n-aveam mari asteptari de la aceasta insula. Ceea ce vezi pe internet e uneori fals, e superdischist, e supercolorat, mereu e aleasa pentru videoclipuri o zi de vara cu mult soare, cu o mare linistita, cu un cer senin, e-aleasa o zi in care natura a explodat demult si-ti rupe ochii cu culorile ei vii, parca simti ca si parfumul ei trece prin ecranul computerului, nicidecum nu e aleasa o zi mohorata, cu valuri de doi metri si-n care vantul te ia de pe picioare.

Acum, daca tot e sa fac un mic clasament al frumuestii insulelor elene ce le-am vizitat pana azi, adica Thassos, Skiathos, Skopelos, Lefkada, Zakynthos si Santorini, cu toate ca fiecare are un “vino-ncoa” al ei, as alege Paros. As pune Paros pe locul intai. Dar sunt convins ca totu-i relativ si daca voi mai avea ocazia sa vad si altele, Paros, va pierde acest loc de “number one”.

Punctele forte ale insulei nu sunt plajele, in Skiathos, intre Koukounaries si Skiathos-city, am vazut plaje mult mai frumoase, insirate ca margelele pe ata. Nici culorile marii, Lefkada le bate pe toate celelalte la vivacitatea si alternanta culorilor. Paros m-a impresionat prin diversitatea ofertelor sale turistice pe kilometru patrat. Ganditi-va ca pe o suprafata cam cat cea a Bucurestiului, ai o duzina de plaje cu nisip, ai o sumedenie de golfuri salbatice mai mici sau mai mari, unele pietroase sau stancoase, altele nisipoase, loc ideal pentru ancorarea micilor ambarcatiuni private sau pentru inchiriat. Gasesti aici cateva orase superbe, cu stradute tipic cicladice, cu case mici, cu maximum doua etaje, cu balconase, cu scari exterioare, case despartite de strazi inguste dar reunite prin arcade, locuri in care predomina doar trei culori, albul, albastrul si nuantele vii de rosu sau mov ale florilor de leandru sau bougainvillea. Se pare ca pe-aici au trecut venetienii, se pare ca aici in aceasta insula spiritul artistic al grecilor s-a imbinat perfect cu cel latin. In Santorini mi s-a parut ca vad mai multi magari decat localnici. Aici in Paros, am vazut mai multe golfuri decat magari.

Porturile din Paros sunt mici si multe, la fel ca si plajele si golfurile din insula. Uneori, un port, aici, inseamna un mic cheu de beton, unde ancoreaza cateva ambarcatiuni usoare. In Paros, adeseori, o plaja de nisip, ascunsa intre stanci, trebuie descoperita, o intuiesti, stii ca ea exista pe undeva, trebuie doar s-o cauti. Odata ce-o gasesti, vei vedea pe acea limba de nisip umed, maturata din cand in cand de-un val mai puternic, asezate, cel putin doua sezlonguri sau macar doua scaune. Uneori vezi multe alge adunate la mal, pe care localnicii le culeg, le usuca si apoi impletesc din ele “palaria cu mustati” a umbrelutelor de pe plajele mai mari. Paros e-o “insula de piatra”, mai ales in centru si in nord.

Paros mi se pare o insula in plina evolutie, e o insula neterminata, ale carei forme nu par inca a fi definite. E-o insula cu golfuri salbatice, pline de stanci inospitaliere (ca in peninsula Santa Maria, Naousa sau cele dintre Krios si Martselo), dar care au aflat ca daca au rabdare, ca la frizer, asa, inca vreo doua-trei milenii, pot deveni si ele, rotunde si fotogenice, ca “stancile-vedeta” de la Kolimbithres.

Si totusi, chiar daca in restul insulei, plajele sunt mai lungi si mai nisipoase, oamenii cu bani ai planetei si-au construit case de vacanta, tocmai acolo, in nord, “intre stanci”. Se pare ca multimea de golfuri naturale le ofera un avantaj. Nu e totuna sa ai adapost pentru yahtul tau (pe care ai dat o avere), intr-o zona linsitita, aici in tinutul in care salbaticul vant Meltemi e atotstapan, sau sa-ti lasi “apartamentul plutitor” ancorat langa un mal nisipos, in calea tuturor stihiilor naturii.

Am vazut in peninsula Santa Maria o sumedenie de “private propriety”, ce-aveau “in spatele casei”, nu gazon ci o limba de nisip scaldata de apele limpezi ale unui mic golf. Pe nisip stateau lenese, in razale soarelui, cateva masute si sezlonguri goale de care nu te prea puteai apropia nici cu “zoom”-ul. Tot in “spatele casei”, mai era si-un mic golf de piatra, un fel de garaj natural destinat sigurantei “proprietatii acvatice” ce se legana usor, pe-o apa eminesciana fara nuferi. Ce bine e sa fii bogat!

La drum

Asadar, sa lasam in urma plaja din Parikia, plaja Krios cu “Peter's daughter”, plimbandu-se pe ea, asteptand poate un beizadea calare pe-un cal alb de mare, sau salbaticia de siliciu a golfurilor dintre Krios si Marselo si sa pornim spre descoperirea altor plaje. Doar cateva, caci timpul meu era limitat. Ce-aveam sa aflu, m-a socat si apoi m-a fermecat, caci eram obisnuit cu plaje de nisip, lungi si frumoase, dar monotone la un moment dat, ce prea seamanau una cu alta, ca spre exemplu in Skiathos, unde doar o pancarta atarnata de-un copac te anunta, c-ai trecut de pe-o plaja pe alta.

Plaja se afla in sudul insulei, e lunga, lata, imensa (chiar), nisipul ei e fin si auriu, dar plaja e cam pustie. Nu stiu de ce e atat de putin frecventata o plaja atat de frumoasa. Adica, ba stiu, lipsesc in apropiere spatiile de cazare si alimentare. In jur nu vezi decat un restaurant cu acelasi nume (Golden Beach), cateva palcuri de umbrelute, cativa turisti. Locul e excelent pentru odihna sau meditatie. Din ora-n ora, pe soseaua circuminsulara din spatele plajei trece cate un autobuz local, cand intr-un sens, cand in celalalt, autobuz care te duce spre “civilizatie”, adica spre zona Parikia-Noussa. Golden Beach din Thassos, care e mai ingusta si mai putin insorita decat “sora ei” din Paros, e tot atat de izolata dar mult mai animata.

Dupa ce-am vizitat Santorini, o insula vulcanica, in care orasele sale erau cocotate pe buza vulcanului, m-am bucurat sa ajung intr-o insula ceva mai plata (in aparenta), cu capitala ce-ncepe imediat dupa port si nu dupa ce escaladezi vreo 20 de serpentine si-ajungi la 300 de metri deasupra marii. M-am bucurat cand am vazut nisipul fin al plajei din Parikia, apa limpede a marii si n-am mai simtit “dump”-ul (asasin) de asin prin aer, cu toate ca stiam ca, la un moment dat, vor apare si bolovanii. Unde? La Kolimbithres. Mai vazusem prin Bretania franceza, plaje care ma scoteau din prezent si ma plasau undeva in preistorie sau prin “Tara Loanei”. Dar in Bretania ploua des, e rece.

Aici, am revazut sub soare, aceeasi superba combinatie dintre piatra lovita de valurile marii si rezultatul de milenii al acestui proces, nisipul. In “tinutul de piatra” Kolimbithres, situat la 3 Km de Naousa, exista mai multe plaje mici. Toate ascunse printre ingramadiri masive de bolovani. Pe unele ajungi mai usor dar pe altele, doar dupa ce-ai luat lectii de escalada. Mai bine renunti si le privesti de la departare.

Unele plaje sunt pline de alge. Si totusi, amatori de bai de soare si balaceala, exista. De ce? Pentru ca multe plaje sunt amenajate. Cine le intretine? Pai, angajatii celor cateva localuri si centre de inchireri de ambarcatiuni de pe mal. Plajele insa nu sunt prea animate, ele sunt mai degraba fotogenice, interesante, ciudate, admirate, mult fotografiate si publicitate si poate, cred ca n-ar fi nimic de capul lor daca n-ar exista acele gigantice bile de bowling din jur, desprinse parca din “Planeta Gigantilor”. Dar toate acestea exista. Si te incanta.

Naousa, e locul de pornire spre Kolimbithres (3 Km) si peninsula Santa Maria (8 km). Orasul n-are decat cateva plaje mici, unele doar cat niste petece de nisip batute de valuri si vant. Intre Naousa si Santa Maria, am intalnit insa o plaja mai mare, amenajata, nimeni n-a stiut sa-mi zica numele ei, pentru ca vantul ucigas incepuse sa-si faca de cap si nici un om nu era pe-acolo, hai sa-i zicem “No Name" sau "Nobody's Beach”. Plaja e la vreo 2-3 Km dupa ce-ai iesit din Naousa (intre Mika Bungallows si Siparos Restaurant) si cred ca, in zilele fara vant, e principala plaja a orasului, al doilea ca marime al insulei. In rest, intre aceste doua repere, domina plajele pietroase, impracticabile. Plajele amenajate din Santa Maria, apar doar dupa vreo 8 Km, unde exista si un indicator cu “Santa Maria Beach Bar”.

Cateva plajele mici si nisipoase, presarate cu sezlonguri si frumoase umbrelute ecologice, alterneaza cu cateva golfuri in care sunt adapostite yahturi de placere. E pranz si e lume putina pe plaja. Dar, vantul s-a oprit. Incet-incet, turistii incep sa ocupe plaja. Altii isi pornesc yahturile sau velierele. Apar si cateva caiace si biciclete pe apa, de la centrele de inchiriere. Santa Maria, prinde viata. Aici, chiar daca e o zi insorita, Mr. Meltemi, vantul Cicladelor e cel care decide daca turistii pot sa iasa sau nu, din casa. Acesta bate cu putere din luna mai pana-n octombrie, totusi, norocul turistilor e ca au de-a face cu un vant ciudat, indecis, capricios, ca o printesa mofturoasa. Poate sa apara sau sa dispara din senin, fantomatic, de la un minut la altul. Despre Meltemi se stie un singur lucru sigur, ca e-un vant nesigur.

N-am mai vazut inca, prin alte insule, un asemenea cocteil inedit, o asemenea ingemanare, intre piatra, apa, mare, vant si soare, ca-n aceasta insula, fara asemanare.

Dupa ce-am vizitat cateva puncte strategico-turistice ale insulei Paros, mi-am zis. “It's you, it's you”. Esti noua mea insula de suflet. As reveni aici oricand. E ca si cum, un VIP, cineva din Turcia, sa zicem, m-ar duce intr-un harem de-al lui, intr-o zi cu noroc, si mi-ar arata vreo 5-6 cadane cu nume de insule grecesti, toate frumoase foc, si m-ar lasa s-aleg pe una dintre ele. Dar, deodata, in usa palatului, iac-apare si a 7-a, cadana, e “Cenusareasa”. Care le intrece pe toate. Ei, “Cenusareasa” mea, in acea zi de iunie, s-a numit Paros. “Cum? Pai esti cam neserios! Tu, marele indragostit de Franta, de marele Paris, ai dat totul pentru Elada, pentru mititelul Paros? ”. “Da, dar de fapt n-am schimbat decat o litera. Ati vazut ce simplu e? Incercati si voi. Si betonul, aluminiul si sticla, strivite de tone de poluare, se vor transforma dintr-o data, intr-un cer senin, nisip auriu, apa si soare”.

@Web, te rog videoclipul, mersi!

https://www.youtube.com/watch?v=zJlObMF2bWg

---

VIZUALIZĂRI: 10761 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI