Paros: o insulă cicladică a turismului bine făcut - Partea 1

TIPĂREȘTE

Proiectul Ciclade – Episodul 3

Insula 1 / 4

1. Prolog

Este 17 septembrie, o dimineaţă obişnuită de toamnă (chiar vară pentru sudul Greciei) a anului 2014, ora 6:30.

Portul Pireu, cel mai important port al capitalei Greciei, Atena, deja s-a redeşteptat la viaţă, scuturându-se din odihna nopţii precedente, ca o uriaşă vietate marină, trezită subit din somn. Pentru furnicarul de oameni, biciclete, scutere, motociclete, maşini, vase ancorate în port, urmează probabil o nouă zi absolut banală, de rutină, cu mersul devreme la serviciu, înspre sau dinspre Atena, apoi întoarcerea acasă, iar apoi stingerea seara devreme (la orele 22 în Pireu deja era dată stingerea generală!), pentru a se trezi în următoarea dimineaţă în zori, şi a o lua de la capăt.

Dar acest lucru nu era valabil cel puţin pentru o persoană: subsemnatul. Pentru mine, urma ziua cea mare: revederea mult-visată şi aşteptată timp de un an, cu arhipelagul insulelor Ciclade. Da, această revedere am aşteptat-o timp de exact un an, mai precis din momentul în care păşeam în avion, la sfârşitul sejurului pe insula Mykonos, pentru a mă întoarce acasă; era data de 25 septembrie 2013.

Acum, împreună cu soţia, ne deplasam rapid dinspre hotelul unde dormisem noaptea precedentă, înspre port, aflat aproape, la vreo cinci-şase minute de mers pe jos. Urmează să luăm feribotul spre Ciclade, pentru 3+3+3+5=14 nopţi de cazare pe patru insule, iar prima urmează a fi, aţi ghicit desigur din titlu, insula Paros.

Huruitul rotiţelor trolerelor noastre este acoperit de zumzetul şi vâjâitul mulţimii de maşini ce se deplasează în grabă alături de trotuar, pe şosea. Destinaţia noastră este precisă: Poarta nr. 7, cea de la care pleacă nava ce urmează să ne transporte. Biletele de feribot le cumpărasem în seara precedentă. Imediat după ce ne cazasem la hotelul din Pireu, am ieşit în port să ne cumpărăm bilete de feribot. Portul Pireu este uriaş, dar aflasem de pe internet locaţia exactă de unde pleacă nava noastră, iar ghişeul era într-o clădire alăturată, şi era deschis la ora 10 seara, aşa că nu a fost nici o problemă să ne cumpărăm toate seriile de bilete pe traseul dus: Pireu - insula 1 (Paros), Paros – insula 2, insula 2 – insula 3, insula 3 – insula 4. Aveam totul planificat dinainte, ce feriboturi, la ce ore, preţuri, tot-absolut tot, inclusiv rezervările la hoteluri, chiar obiectivele de vizitat, zi cu zi, insulă cu insulă.

Când voi “termina” cu toate cele 4 insule, voi face o recapitulare, cu preţuri, ore de deplasare, pentru cei care ar fi interesaţi să viziteze câteva dintre cele mai importante şi frumoase insule cicladice, şi eventual să se inspire din traseul şi programul urmat de mine.

Toată lumea ştie de Santorini, controversata vedetă nr. 1 a Cicladelor şi a întregii Grecii insulare, de ce să nu afirm asta dacă aproape toate topurile şi coperţile ghidurilor turistice greceşti o confirmă. Mulţi ştiu şi despre Mykonos, cosmopolita şi strălucitoarea vedetă nr. 2. Dar Cicladele mai înseamnă şi alte insule splendide, poate ceva mai puţin populare, dar având farmecul lor, iar pentru unii cel puţin la fel de atractive, dacă nu şi mai şi, comparativ cu “vedetele” arhipelagului.

După o minuţioasă documentare, pot afirma că am ales cea mai potrivită variantă de traseu, de feriboturi, ca preţuri, ore de deplasare, astfel încât traseul nu a fost nici scump, nici obositor, ci mai degrabă a fost o croazieră agreabilă din insulă în insulă, la ore rezonabile, cu feriboturi mari, moderne, confortabile, cu toate utilităţile necesare pentru o deplasare cuprinsă între 1 şi 4 ore, respectiv de 8 ore la întoarcere. Nu am pierdut nici o după-amiază de plajă, căci am ajuns în fiecare insulă aproximativ la (sau un pic după) miezul zilei. Nu am circulat noaptea, nu ne-am trezit deloc cu noaptea în cap, singura dată când am fost nevoiţi să ne trezim devreme (orele 5:45-6) a fost tocmai momentul startului, dimineaţa amintită la începutul reviewului. Pentru început, preţul total pentru 2 persoane la clasa economică pe feribotul Blue Star Delos, o călătorie de la Pireu la Paros: 65 euro.

Plecarea: ora 7:25, sosirea 11:40. Acest feribot (sau altă “surată” a sa din aceeaşi companie) circulă de la Pireu la Paros şi mai departe, la Naxos, Ios şi Santorini, zi de zi, în tot timpul anului!

2. Motivaţie: de ce Paros?

Mai întâi, foarte pe scurt, de ce o insulă cicladică?

Simplu: arhipelagul insulelor Ciclade reprezintă, în teoria tuturor ghidurilor de profil turistic despre insulele greceşti, cel mai reprezentativ grup de insule greceşti. Subliniez: “reprezentativ”, şi nu neapărat cel mai frumos – frumuseţea este o noţiune înţeleasă şi receptată extrem de subiectiv în orice domeniu – pentru mine personal este şi cel mai frumos arhipelag grecesc! Dar să-l lăsăm la calificativul de “reprezentativ”, ca să nu deranjăm cititorii sensibili şi cu alte păreri.

In insulele Ciclade veţi întâlni covârşitor ca pondere, şi nu răzleţ ca în celelalte insule greceşti, faimoasele mori de vânt, casele cubice albe cu pervazuri albastre, splendidele biserici albe cu turle albastre, deci renumita şi tipic greceasca arhitectură cicladică, şi am făcut într-un review, atât eu, cât şi alţii, referire la steagul grecesc alb-albastru, nu mai dezvolt ideea.

Dacă adăugăm cea mai spectaculoasă şi dramatică imagine din Grecia iar după unii chiar din lume: Caldera din insula Santorini; dacă menţionez unele dintre cele mai frumoase oraşe-port greceşti: Mykonos Town, Naoussa Paros, Naxos Chora etc; dacă amintesc de splendidele plaje cu nisip fin din Mykonos, Naxos, Paros etc; marea pură, curată; multiplele posibilităţi de distracţie, zonele vibrând de exuberanţă şi cosmopolitism dar există şi zone liniştite şi retrase; farmecul intrinsec tradiţional al locurilor nealterate sau alterate la minim de influenţa turismului; calitatea serviciilor, mâncarea şi băutura de calitate, cu preparate şi sortimente tipice greceşti şi internaţionale; amabilitatea localnicilor, obişnuiţi în Ciclade îndeosebi cu turiştii occidentali, faţă de care parcă peste tot în lume gazdele se comportă…ceva (de fapt citiţi… mult) mai amabil; capitala Cicladelor Ermoupoli, în insula Syros, oraş cu splendide clădiri neoclasice, cândva în sec. XIX cel mai important şi dezvoltat (maritim, comercial şi cultural) oraş şi port din Grecia, asta până s-a decis să i se redea Atenei strălucirea de altă dată şi să devină capitala Greciei moderne, iar mai apoi a fost dat în folosinţă canalul Corint, ceea ce a coincis cu decăderea capitalei Cicladelor, Ermoupoli; spectaculoasa ca peisaj insulă Milos – aici s-a descoperit dealtfel cea mai celebră sculptură a antichităţii, Venus din Milo, făcută din marmură de Paros, cea mai bună calitativ marmură în antichitate; insula sfântă a grecilor antici Delos – un muzeu arheologic în aer liber, alte situri arheologice antice semnificative în Santorini de pildă, dar şi în aproape toate cicladele; cetăţile şi turnurile veneţiene (de exemplu în Naxos); Tinos, loc de pelerinaj pentru creştinii ortodocşi cu o splendidă biserică din marmură; vremea generoasă, caldă inclusiv în septembrie, cu multe ore de strălucire a soarelui (26-30 de grade în aer au fost pe parcursul şederii mele din acest an, luna septembrie în Ciclade are şanse de ploaie teoretic pentru 1-3 zile) atunci când prefer eu să merg în Grecia, ţinând cont şi de preţurile rezonabile, mai ales la cazare. Nu mai dezvolt subiectul Ciclade la modul general. Deci am stabilit de ce Ciclade.

Ei, şi-acum în cadrul Cicladelor, de ce Paros?

Insula Paros se situează în centrul Cicladelor; are o suprafaţă de 195 kilometri pătraţi (a treia ca mărime din Ciclade după Naxos şi Andros şi a 20-a insulă ca mărime din Grecia), o lungime a coastei de 119 kilometri, şi o populaţie de aproximativ 13000 locuitori permanenţi. Aici se poate ajunge cu avionul din Atena (deci curse aeriene locale, nu internaţionale), sau cu feribotul din Pireu (98 mile maritime distanţă), sau din aproape orice insulă grecească, mai ales din oricare dintre suratele cicladice.

Paros este adevăratul centru geografic şi de transport pe apă al Cicladelor, nodul de transport maritim al arhipelagului. Aproape că nu există rută de feribot înspre şi dinspre Ciclade care să nu cuprindă şi insula Paros. Dar atât nu e suficient, deşi e important: insula Paros am sperat, iar realitatea mi-a confirmat în totalitate presupunerea, este o insulă pur cicladică, poate cea mai reprezentativă pentru arhipelag, din câte insule am vizitat în Ciclade. Liniştită, blândă, senină, curată, decentă, cu oraşe-port plăcute, sate cicladice albe superbe, cu străduţe albe, înguste, labirintice, case alb-albastre inundate de flori, arhitectură tipică cicladică, plaje bune şi foarte bune, distanţe mici între obiective, insula fiind echilibrată ca şi dimensiuni, drumuri bune, transport în comun bine proporţionat şi acoperitor pentru toată insula, plantaţii de măslini, citrice sau viţă-de-vie, peisaj mai puţin arid ca în Mykonos sau Santorini, dar ceva mai puţin verde ca în Naxos sau sudul insulei Andros, servicii de înaltă calitate, jos pălăria, o impresie generală de bine, plăcut, reconfortant, nimic extravagant, nimic exagerat, nici prea rustică dar nici prea modernă, nici foarte aglomerată în septembrie dar totodată deloc pustie, insula Paros îmi rămâne în memorie ca şi prototipul perfect pentru insula cicladică în genere: nu cea mai frumoasă, ci poate cea mai reprezentativă pentru tot arhipelagul. Iar dacă Cicladele sunt cel mai reprezentativ arhipelag de insule greceşti, iar Paros este cea mai reprezentativă pentru Ciclade, nu-mi rămâne decât să afirm că insula Paros o socotesc ca fiind, pur şi simplu, generic, … Insula Grecească!

Paros este media, echilibrul, între celebritatea, aglomeraţia, dramatismul, spectaculozitatea şi frumuseţea unică pe glob, aproape nepământeană, a Calderei santoriniene, şi liniştea rustică şi atmosfera total neturistică şi cvasianonimă pentru publicul turistic larg al unor insule cicladice gen Anafi sau Sikinos. Deci Paros este dacă vreţi, calea de mijloc, de multe ori atât de potrivită ca răspuns, inclusiv la dileme turistice de genul: unde să mergem în concediu, căci nu vrem nici o insulă prea aglomerată şi exacerbat lăudată până ajunge, nedrept pentru ea, să dezamăgească pe unii dintre noi (în fond, Paradisul totuşi nu este pe Pământ, oricât de mult am spera acest lucru şi am vrea să-l găsim în Santorini de pildă sau în altă parte), dar nu vrem nici o insulă prea pustie, prea “banală”, prea rustică, prea nevizitată. Nu veţi găsi poate în nici un top insula Paros pe primul loc din nici un punct de vedere (însă aproape de primele locuri, da). Nu dispune de “cea mai…” în nici un domeniu, deşi are câteva atracţii de-a dreptul remarcabile, precum voi încerca să descriu mai jos. Dar, totodată, nu cred că există vreo componentă importantă a turismului, sau cel puţin a turismului de tipul celui care se practică în Grecia, vreo cerinţă turistică de orice fel, de la plaje bune şi până la distracţii sau servicii sofisticate, la care să nu facă faţă Paros în mod rezonabil. Cu adevărat, Paros este o insulă tipică cicladică a turismului bine făcut.

Deci Paros, fără a mă erija eu în deţinătorul adevărului absolut, poate fi un răspuns ingenios, echilibrat şi rezonabil la o întrebare de genul: unde să mergem într-un concediu reuşit la mare în Grecia.

Iar dacă din păcate turiştii români ca şi cei din Europa de Est în general, încă nu au găsit răspunsul potrivit în insula Paros (numărul foarte mic al reviewurilor despre Paros pe AFA întăreşte acest lucru), în schimb, pentru turiştii vestici, Paros este o destinaţie cicladică de top de mult timp. Intre cicladice, după Santorini şi Mykonos, alături de Naxos, este pe locurile 3-4 ca şi popularitate, şi probabil că are motive să merite din plin această poziţie.

3. Deplasarea Pireu – Paros

Deci am ajuns în dimineaţa zilei de 17 septembrie pe la ora 6:45 la Poarta nr. 7 din marele port Pireu, cu cel puţin 30 de minute înainte de plecarea feribotului spre Paros, aşa cum ne-a spus domnul care ne-a vândut biletele, în seara precedentă. Am avut timp să admir în toată splendoarea sa impunătorul feribot Blue Star Delos, care urma să ne transporte. Este cel mai nou şi modern feribot al companiei, alături de Blue Star Patmos, şi unul dintre cele mai mari, mândria companiei. Are o capacitate de transport de 2400 pasageri, şi 430 de maşini. Alte caracteristici le puteţi găsi, dacă vă interesează, pe internet. Pericolul de a nu circula, datorită vremii potrivnice, şi anume celebrul vânt meltemi, despre care s-a mai discutat pe saituri, este o glumă în cazul acestui vas impozant, ca şi în cazul suratelor sale Blue Star. Zi de zi, în tot timpul anului, două curse, una dimineaţa şi una după-amiaza, asigură transportul pe ruta Pireu-Paros-Naxos-Ios-Santorini şi retur.

Existau şi alte variante de feriboturi cu alte companii, dar aceasta am ales-o ca fiind cea mai convenabilă, atât ca preţ mic, timp de deplasare rezonabil, condiţii de călătorie excelente dar şi orar de plecare / sosire ideal.

Ne-am aşezat confortabil în una din sălile interioare ale navei. Ne-am deplasat şi pe punţile exterioare, pentru a admira şi de afară marea şi insulele întâlnite pe traseu. Nava dispune de restaurante, fast-food-uri, baruri, magazine, iar drumul se poate parcurge în cele mai bune condiţii. Deşi era un număr considerabil de pasageri, nava era suficient de încăpătoare, încât să îţi găseşti un loc convenabil. Dacă doreşti totuşi să dispui de loc personalizat, la preţul de 5 euro se poate achiziţiona loc, inclusiv ad-hoc, pe feribot. Sau există business-class, pentru cei foarte pretenţioşi. Majoritatea pasagerilor erau occidentali, dar şi un număr considerabil de turişti asiatici. Acest tip de turism, pe care l-am practicat şi eu în această vacanţă, şi anume aterizarea cu un avion pe Aeroportul Internaţional Atena din colţul X al lumii (în cazul meu din Bucureşti, preţ total pentru două persoane, bilete de avion dus-întors Bucureşti – Atena 426 euro, cumpărate aproximativ cu 2 luni înainte), apoi deplasare în portul Pireu (cu cazare intermediară în Pireu pentru a evita oboseala şi riscurile sosirilor contra cronometru, “la mustaţă”), iar apoi deplasarea cu feribotul din Pireu în diferite insule greceşti, cazul de faţă insulele Ciclade, este foarte des întâlnit printre turiştii occidentali. Am stat de vorbă cu turişti englezi, unii de vârste respectabile, septuagenari, chiar octogenari, într-o formă fizică excelentă, care practică acest “sport” de ani şi ani de zile. Am întâlnit de pilda un domn din Londra, care de vreo 2 luni umbla din insulă în insulă, prin Ciclade, văzând în acea vară un număr de insule egal poate cu numărul insulelor greceşti pe care eu sper să le vizitez într-o viaţă întreagă!

Vremea era minunată, cald, soare. Seara precedentă, în camera hotelului, la TV, la buletinul meteo, se prevedeau pentru zona Cicladelor maxime de 26-30 de grade. Prin contrast de pildă, pentru zona de nord-est a Mării Egee, deci zona insulei Thassos, se preconizau vreo 20 de grade. In fond eram deja în a doua jumătate a lunii septembrie!

Deşi ardeam de nerăbdare să ajung pe insula Paros, nici nu am simţit cum au trecut cele vreo 4 ore cât a durat călătoria pe apă între Pireu şi Paros. La un moment dat, s-a anunţat: urmează insula Paros! Ne-am aliniat cu toţii, cei ce urma să coborâm în Paros, în aşteptarea debarcării. In scurt timp, respectându-şi programul, maiestuoasa Blue Star Delos acostează în portul Parikia, care este totodată şi capitala insulei Paros. Este 17 septembrie, ora 11:40.

Aventura cicladică abia acum începea cu adevărat!

4. Ziua 1: Parikia

Am coborât împreună cu o mulţime de oameni, dar la fel de mulţi aşteptau în port ca să urce în feribot şi să meargă mai departe, şi nu îi mai pun la socoteală pe cei foarte mulţi care plecaseră din Pireu împreună cu noi, dar rămăseseră pe feribot pentru a călători mai departe.

Primul lucru făcut: am adulmecat cu nesaţ aerul atât de familiar şi plăcut al unei insule cicladice, şi mi-am inundat privirea şi sufletul cu marea, cu peisajul tipic cicladic, de peste tot din jur. In faţa noastră se înfăţişa portul capitalei, Parikia, situat de-a lungul unui golf larg, plin de ambarcaţiuni. Mulţimea de case albe, cicladice, se grupează în jurul portului, atât spre stânga, cât şi spre dreapta, dar şi dispuse în amfiteatru, pe pantele domoale ale colinelor. In fundal, culmi montane relativ joase, cu câteva pante abrupte, iar peste tot, în zare, dealuri, case albe strălucitoare în bătaia generoasă a soarelui. O mulţime de biserici albe cicladice, cu domuri albastre. Flori, multe flori. Totodată, mori de vânt, mai ales spre dreapta, în fundal, pe dealul Agia Anna. Dar să nu anticipez.

Chiar în faţa noastră, central, lângă port, lângă faleza portului, este celebra moară de vânt, simbol al oraşului şi al insulei, actualmente adăpostind sediul autorităţii turistice locale. Dacă urmezi direcţia înainte, ai ajunge în Piaţa Manto Mavrogenou, apoi în furnicarul de străduţe cicladice, albe, înguste, întortocheate, labirintice. Dar acum nu avem vreme să explorăm oraşul, trebuie să ne cazăm. După aceea, avem vreme berechet, şi de plajă, şi de explorat oraşul.

Aşa că am pornit uşor pe jos spre stânga pe lunga alee de pe malul mării, ce porneşte din port şi duce până la capătul din sud-vest al oraşului, care coincide cu plaja Livadia. Dealtfel, această alee lungă a falezei se continuă şi în sens opus, spre nord-est, până în capătul celălalt al oraşului, în zona dealului Agia Anna. Pe partea stângă cum ne deplasăm spre cazare, avem portul, Marea Egee, ambarcaţiuni turistice, apoi bărci pescăreşti, cu pescari ce-şi pregătesc şi curăţă năvoadele şi celelalte unelte pescreşti, un cârd de raţe sâlbatice, pescăruşi, turişti. Pe dreapta, frontul stradal ce dă spre mare: se înşiruie unul după altul hoteluri, taverne, restaurante, magazine. La vreo opt-zece minute de mers pe jos, ajungem în locul de unde începe plaja oraşului, Livadia. Chiar aici, cu vedere la mare, exact în locul de unde începe plaja, despărţind-o de ea doar şoseaua îngustă pe care se deplasează maşinile, se află locul de cazare. Dar despre acesta eventual într-un review separat, atâta pot spune că, din punct de vedere al poziţiei, nu aş fi deplasat nici o jumătate de metru spre stânga sau spre dreapta locaţia, atât de bine era poziţionată, fix între oraş şi plajă. Si încă o remarcă, legată de preţ, pentru că, nu-i aşa, este o componentă importantă pentru aproape oricare dintre noi atunci când ne alegem destinatia turistică.

Se ştie, Insulele Ciclade, raportat la insulele greceşti în general, nu sunt ieftine, ba chiar sunt printre cele mai scumpe. Insă, în luna septembrie, deşi şansele de vreme excelentă, caldă şi fără pic de ploaie sunt uriaşe, se consideră că sezonul este pe terminate. Astfel că, pentru o cameră standard, cu două paturi sau pat dublu, dotată cu aer condiţionat, TV, frigider, Wi-Fi, balcon, baie proprie cu uscător de păr, în perioada în care am fost eu, adică a doua jumătate a lunii septembrie, un preţ normal (fără mic dejun) este de 20-40 de euro, şi asta în poziţii strategice, nu locaţii la dracu’n praznic! Bineînţeles, aceeaşi cameră care în septembrie costă 20-25 de euro, în iulie sau august, costă aprozimativ de vreo 2-3 ori mai mult, adică cel putin 60-70 de euro! Toate cazările le-am rezervat din timp, cu 2 luni înainte, printr-o selecţie şi analiză riguroasă, începută de vreo 3-4 ani, adică de când tot plănuiam acest concediu! Dar, odată ce turiştii coboară în portul insulei, sunt întâmpinaţi de o mulţime de agenţi turistici şi proprietari de hoteluri, pensiuni, studiouri, cu oferte de cazare, aşa că poţi la o adică să îţi găseşti, cel puţin în luna septembrie, cazare şi la faţa locului. Sau te poţi deplasa în zona cam pe unde îţi convine să te cazezi, şi ai mari şanse să găseşti camere disponibile pentru cazare, prin afişe sau pur şi simplu te interesezi la primul magazin sau restaurant.

Deci, la 11:40 am acostat, la ora 12 eram la pensiune, la 12:30 maxim eram cazaţi, iar la 13:20 eram pe plaja nisipoasă aflată la… 30 de secunde distanţă de cazare, cu tot cu deplasarea prin curtea-grădina pensiunii!

Ne-am cazat şi ne-am tras puţin sufletul, acum hai să vorbim mai pe larg un pic despre Parikia şi atracţiile sale, iar apoi despre plajele din imediata vecinătate, începând cu amintita plajă Livadia.

Deci: Parikia (5000 locuitori) este capitala insulei. Denumiri alternative: Paroikia (transcrierea literală, ştim că grupul de litere “oi” se citeşte “i” ca în “Oia – Santorini citit “Iia”), Paros Town, Paros Chora. Un oraş-port tipic cicladic, ca arhitectură şi atmosferă generală. Impactul cu Parikia nu-ţi produce acel şoc: wow! pe care îl produce Mykonos Town, bijuteria de oraş-port cicladic, ca să nu mai vorbesc de Caldera din Santorini şi satele sale Oia, Fira, Firostefani şi Imerovigli.

Nu, frumuseţea blândă, liniştită, calmă dar profundă a Parikiei se lasă descoperită treptat, pas cu pas, pe măsură ce explorezi oraşul. Dar odată pătruns de farmecul acestui oraş cicladic, îţi rămâne în suflet. Am găsit o Parikie plină de bun gust, străduţe labirintice cu case albe şi ferestre-uşi albastre, cu flori inundându-le, biserici cicladice sau bizantine, taverne traditionale cu mâncare foarte bună, magazine de tot felul, plaje bune şi aflate în imediata apropiere, în general tot ceea ce poţi avea nevoie pentru un concediu tihnit, relaxat sau activ, după gusturile fiecăruia.

In centru, lângă port, se află moara de vânt amintită deja, cafenele, magazine, diverse instituţii, staţia de autobuz. Pornind spre interiorul insulei, se ajunge imediat in Piaţa Manto Mavrogenou, cu bustul eroinei din războiul de independenţă al Greciei împotriva Imperiului Otoman. Am mai întâlnit în Mykonos ceva asemănător (piaţetă şi bustul eroinei): eroina-general Manto Mavrogenou s-a născut în Mykonos, şi a murit în Paros. Continuînd drumul, prin străduţele Parikiei, ajungem imediat la una dintre cele mai frumoase şi importante biserici ale Greciei, mândria Parosului: biserica Katapoliani, cunoscută însă îndeobşte sub numele de Panagia Ekatontapyliani (Biserica Celor 100 de Uşi). Este cea mai veche biserică din Grecia în folosinţă continuă. După unii specialişti, este cea mai importantă biserică din punct de vedere arhitectonic din toată zona Mării Egee! Este o biserică bizantină datând din sec. VI (din vremea împăratului Iustinian, conform cu ceea ce este vizibil astăzi), sau din sec. IV (conform tradiţiei, care tradiţie are o posibilă confirmare în excavaţii, şi anume ca având ca fondatoare pe Sf. Elena, mama împăratului Constantin). Deci biserica constă, în fapt, din trei construcţii datând din perioade diferite şi care “se întrepătrund”.

Clădirea principală (sec. VI), restaurată în stilul arhitectonic al sec. X, are formă de cruce greacă. Este o structură cu dom, cu două etaje. Coloanele din sanctuar sunt dorice, amvonul este din marmură, iconostasul şi capitelurile sunt din perioada bizantină.

A doua componentă a bisericii, în stânga, este capela Agios Nikolaos, partea cea mai veche a complexului bisericesc (sec. IV, o adaptare a unei clădiri precreştine). Are coloane dorice din renumita marmură de Paros, un tron tot din marmură şi un iconostas frumos sculptat.

A treia componentă, în dreapta, este baptisteriul (sec. VII), cu o cristelniţă din marmură cu o friză de cruci greceşti.

Ansamblul bisericesc, remarcabil, conţine şi un Muzeu Bizantin cu o interesantă colecţie de icoane. Tot în curte se află şi mormântul eroinei sus-amintite, Manto Mavrogenou.

Nu departe de Panagia Ekatontapyliani, în spatele bisericii, se află Muzeul de Arheologie. Conţine un fragment din Cronica din Paros gravată pe o placă din marmură (o interesantă istorie socială şi culturală a Greciei de până la anul 264 îHr.), o sculptură Victoria Inaripată de Skopas (sec. V), o Gorgonă, mozaicuri şi alte exponate interesante din antichitate.

Dacă ne continuăm drumul spre interior, deci în direcţie opusă mării, intrăm în lumea fermecată, feerică, a labirintului de străduţe cicladice albe, înguste. Intâlnim deja arhicunoscutele căsuţe albe cu usi şi ferestre albastre, împodobite cu flori de Bougainvillea, mici bisericuţe imaculate albe cu domuri albastre, mici piaţete, magazine de toate felurile, taverne, cafenele, cofetării, o mulţime de turişti, în cvasitotalitatea lor occidentali, ici-colo asiatici. Bineînţeles că dacă te laşi purtat “de val” în acest labirint fantastic, ajungi în zone cu străduţe retrase, fără pic de inluenţă turistică, ajungi să te simţi parte a unui frumos basm cicladic, ba chiar poţi să te şi rătăceşti în acest labirint feeric. Acest univers miniatural creat de iscusinţa, bunul gust, chiar geniul creativ arhitectural al localnicilor te poate face să te simţi cu adevărat relaxat, fericit, împlinit ca turist, servit cum se cuvine şi îmbogăţit sufleteşte. Te simţi cu adevărat în vacanţă, într-un loc diferit de ceea ce ai acasă, şi totuşi familiar, de parcă aici te-ai născut şi ai locuit dintotdeauna!

Hai acum să revenim în port. Dacă ne deplasăm din port de-a lungul frontului litoral, chiar în spatele poliţiei portuare, aflăm ruinele unui cimitir antic folosit din sec. VIII î. Hr. până în sec. III d. Hr.

Mai departe: în sec. 13, veneţienii au fondat puternicul ducat cicladic al Naxosului, avându-l ca prim duce pe Marco Sanudo, care a cucerit şi dominat majoritatea insulelor cicladice, asta până în sec. 16, când a fost cucerit de otomani. Nici Paros nu a făcut excepţie, fiind încorporată în Ducat în 1207. In 1260 a fost construit castelul veneţian, folosind la ridicarea lui părţi din templele antice ale lui Apollo şi Demeter. In zilele noastre a rămas o mică parte din castel, mai ales comparativ cu castelul veneţian din Naxos, care se păstrează în mult mai bună stare. Indreptându-ne dinspre port şi centrul oraşului înspre nord-est, deci spre dealul Agia Anna, opus ca sens de deplasare plajei Livadia, imediat ajungem la Kastro, castelul veneţian, pe un mic deal aproape de faleză. Zona este de o mare frumuseţe, străduţele cicladice ce urcă sinuos până la ruinele castelului sunt remarcabile. Un perete de marmură al templului lui Demeter a fost incorporat în construcţia bisericii Agios Konstantinos şi a unei frumoase capele. Vederea de aici, de sus, este superbă, înspre mare.

Ne vom continua drumul spre nord-est. Remarcăm că dacă jumătatea de sud a oraşului, din centru spre plaja Livadia are un aspect cicladic, această jumătate nordică are un aspect…ultra-cicladic!

Deci am coborât din Kastro şi ne continuăm drumul pe faleză înspre extremitatea nord-estică a oraşului, admirând pe traseu casele şi bisericile cicladice, şi ajungem la dealul Agia Anna. Pănă aici facem cam 20-30 de minute pe jos, din centrul oraşului, adică din zona portului unde ancorează feriboturile. Sus, pe deal, după un urcuş scurt şi foarte lejer, existând drum asfaltat, se află frumoasa biserică Agia Anna, câteva mori de vânt cicladice şi un hotel. De oriunde ne uităm de sus de pe deal, vederea spre mare, spre port şi oraş este superbă. La poale se află o mică plajă despre care nu am găsit referinţe scrise niciunde, poate pentru că este mult prea nesemnificativă în comparaţie cu splendidele plaje din jur. Dar, important este că… există.

Plajele din zona oraşului Parikia

Cea mai apropiată plajă este tocmai plaja oraşului, pe care am amintit-o, şi lângă care am fost şi noi cazaţi: plaja Livadia. Este o plajă bună, nisipoasă, cu apa curată, cu intrare lină în mare, cu destule şezlonguri dar şi porţiuni de nisip fără şezlonguri, nu foarte aglomerată, cel puţin în luna septembrie. Este ideal amplasată, deloc departe de centru şi de port, dar nici prea aproape, astfel încât turiştii de pe plajă să fie incomodaţi de vecinătatea navelor sau de zgomotul lor. O pădurice permite, după cheful turistului, odihna eventual la umbra copacilor. In spatele plajei se înşiruie taverne, restaurante, magazine etc, de-a lungul plajei. Dealtfel, acestea se înşiruie alternant pe tot frontul litoral al oraşului, de la Livadia şi până la Agia Anna. Plaja începe, cum am spus, la vreo 8-10 minute de mers pe jos din centrul orasului (zona centrală a portului, unde acostează feriboturile), şi se întinde pe o lungime de vreo 1-1,5 kilometri, cu o porţiune centrală gâtuită pentru vreo 50 de metri, practic plaja o putem împarţi în două părţi.

Din portul Parikia pleacă taxi-boat-uri şi ambarcaţii de agrement, spre următorul golf, aflat mai la nord de Parikia, la vreo 6 kilometri. Acolo se află plaje nisipoase, bune şi frumoase: Krios, Marchello (sau Martsello) . Acestea sunt foarte apreciate şi căutate de turişti. Plaje mai puţin aglomerate sunt, tot în zonă, la nord de Parikia, Kaminia sau Agios Fokas.

Spre sud de Parikia, mai precis spre sud-vest dacă urmăm linia ţărmului, găsim alte plaje bune şi interesante, mai mult sau mai puţin aglomerate. La 4 kilometri spre sud se află plaja Delfini, sau şi mai cunoscuta plaja Parasporos (vreo 6 kilometri), organizată, cu un peisaj frumos, foarte apreciată. Si mai la sud se află plaja Agia Irini (8-9 kilometri), flancată de palmieri, care îi dau un aer tropical.

Ar mai fi destule plaje, în fond Paros este o insulă care abundă în plaje remarcabile, uşor accesibile, bine întreţinute, dar cam acestea ar fi plajele mai cunoscute şi apropiate de capitala Parikia. In partea a 2a despre Paros, voi reveni cu referiri la plajele mai depărtate de Parikia (noţiunea de “departe” este foarte relativă pe o insulă nu foarte mare şi cu locuri accesibile cum este insula Paros), pe care le-am vizitat, şi anume cele din nord, respectiv din sud-estul insulei. In fond, plaja pe care o vizam de ani de zile, poate cea mai frumoasă şi spectaculoasă din Paros, abia va urma!

Ce ar mai fi interesant de văzut în Parikia, capitala, sau în imediata apropiere?

In Parikia, bisericile: Panagia Septemvriani, Panagia din Stavros, Agios Nikolaos.

La 6 kilometri de Parikia se află mănăstirea Logovarda, cea mai mare din insulă.

Pe un deal, la 3 kilometri de Parikia, se află Moni Christoú tou Dásous (Mănăstirea Christos din Pădure sau Iisus al Pădurilor) , cu vederi deosebite spre insula Antiparos.

O excursie scurtă de 23 kilometri spre nord te poate duce până la mănăstirea Agioi Anargiroi. Cocoţată pe o faleză mai sus de oraş, are alături plantaţii de chiparoşi, o fântână arteziană, iar panorama este remarcabilă.

Lângă Parikia se mai află: ruinele Templului lui Apollo Pythianul, ca şi ruinele unui Asclepion.

La 6 kilometri sud-vest de Parikia, pe pantele unui munte, se află Petaloúdes (Valea Fluturilor). In această zonă, plină de verdeaţă, se adună din mai până în august, roiuri de molii-tigru de Jersey.

Ei, dar s-a terminat şi prima zi din Paros, Ciclade! După ce am străbătut străduţele înguste, labirintice ale Parikiei, şi am stat la soare pe plaja Livadia, s-a făcut seara târziu şi suntem un pic obosiţi. Aşa că vă propun să ne odihnim un pic, şi să reluăm plimbarea într-un alt review, cu Partea a 2-a despre Paros, care cuprinde alte două zile şi jumătate interesante în această minunată insulă cicladică. Deocamdată am explorat doar capitala şi imediata ei vecinătate, am văzut deja multe dar de fapt “grosul” abia începe!

Vom avea despre ce vorbi: despre un port mai mic, dar după unii chiar mai frumos decât Parikia, despre plaje superbe, despre sate interioare pur-cicladice, despre renumita marmură de Paros şi despre destule alte lucruri!

Aşa că, pentru moment, vă spun la revedere. Si nu omiteţi insulele Ciclade din planurile voastre de vacanţă de vară - toamnă: zău că merită, nici nu ştiţi ce pierdeţi!

---

VIZUALIZĂRI: 13557 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI