Hue cu al său Oraș Imperial, obiectiv de maximă atracție

TIPĂREȘTE

Primul contact cu Hue s-a petrecut la ceas de după amiază, pe o vreme frumoasă şi călduţă după precedentele zile ploioase.

Odată îndeplinite formalităţile de cazare, ieşim să îl descoperim la pas, aşa cum stă bine unor plimbăreţi.

În imediata apropiere a hotelului aveam să gustăm un aliment pe care îl respinsesem în prealabil. Vrem să mâncăm fructe şi alegem mango. Vânzătoarea, amabilă aidoma compatrioţilor ei, se oferă să ni-l cureţe şi felieze, după care ne cere acceptul pentru a presăra niscaiva condimente. Refuzăm ca şi în precedentele ocazii şi ne pomenim cu un tânăr ce urmărea scena din apropiere că ne explică într-o engleză cursivă că pierdem un deliciu şi ne îndeamnă să condimentăm doar o felie, să gustăm şi apoi să ne decidem.

Decizia e luată rapid, după prima îmbucătură. Presară tanti peste toate feliile! ne grăbim să o îndemnăm. Mango cu sare şi boia de ardei e un deliciu! Acum mâncăm acasă și noi mango condimentat.

Se lasă încet seara şi paşii – îndrumaţi de aplicaţia telefonului – ne poartă spre Hue Night Market&Walking Street, amenajată de-a lungul străzii Vo Thi Sau și a altor două adiacente iar zona pietonală este unul dintre lucrurile uimitoare de făcut noaptea în Hue.

Te poţi îmbarca pe barca cu dragon, unul dintre cele mai populare mijloace de transport, folosite în trecut pentru familiile regale şi ai şansa de a asculta cântece populare tradiționale vietnameze cântate de pescarii locali.

Ca amintiri se găsesc obiecte de artizanat de înaltă calitate și poţi achiziţiona suveniruri (pălării din nucă de cocos din frunze de palmier, hainele tradiționale, brocartul) iar totul se târguieşte.

Ziua următoare, una de duminică, ne întâmpină cu o vreme ce ne aduce aminte că suntem, totuşi, în plin sezon musonic.

Chiar dacă nu plouă continuu, stropii de ploaie – uneori mai puţini şi prietenoşi, alteori în cete furioase – ne atacă în reprize aproape constante, astfel că pelerinele nu au timp să se usuce.

Trecem un pod peste Râul Parfumului, lung de 602 metri, doar pentru pietoni şi scutere iar prima oprire a zilei o facem pentru vizită şi alimentarea cu fructe în Dong Ba Market. Cea mai mare piaţă din centrul Vietnamului şi unul dintre cele mai vechi locuri din Hue, se prezintă ca un furnicar uman, un centru înfloritor al comerțului orașului, plin de suveniruri tradiționale vietnameze şi gustoasă mâncare stradală.

Plecaţi de acolo, de curiozitate intrăm într-unul din multele magazine ale celor de la The North Face, cunoscutul brand ce îşi fabrică în Vietnam peste 70% din producţia mondială. Marfa din aceste magazine nu e la parametrii de calitate ceruţi de certificatele occidentale ale firmei (cele de export au altă calitate), însă se bucură de mare trecere atât în rândurile localnicilor cât, mai ales, ale turiştilor ce se dedau la cumpărături ieftine. Iar acasă, cine ştie că tu ai cumpărat produsul din Vietnam şi nu de pe vreo renumită stradă comercială din marile oraşe?

Mă pomenesc că sunt întrebat de patron de pe unde ne-am aciuit acolo şi ne mărturiseşte că suntem primii români ce-i calcă pragul. Iar apoi, ca să îmi dovedească că neamul nostru nu îi este străin, îmi face cunoscută aprecierea lui pentru Hagi. Doamne, cât de cunoscut e Gică! Nu putem dimensiona anvergura faimei lui…

După fructele proaspete servite de dimineaţă ca mic dejun, intrăm să mâncăm ceva mai consistent înainte de a intra în cetate.

Aleg creveţi cu miere, un alt preparat culinar în premieră, avut în meniu de un restaurant al cărui ştaif e la călcâiul broaştei pentru europeni, dar peste media vietnamezilor. Iar noi suntem în Asia şi experimentăm traiul de aici.

În timp ce mâncăm observ pe frontonul unei clădiri din faţă cele mai lungi cuvinte scrise în limba vietnameză. Dacă până acum maximul se alcătuia din 5 litere, acum – dintr-o dată – 2 cuvinte din 6 (phuong şi altul - imposibil de pronunţat – chxhcn).

Seara aveam să alegem un alt restaurant, situat la 20 metri de acesta, pentru a face vânzare şi vecinului. E recomandat de TripAdvisor cu 4,5 stele şi am servit Com thit nuong. Nu am ştiut ce înseamnă, în poze arăta bine iar la gust s-a prezentat delicios.

De pe trotuar intri în restaurant. Nu pe uşă, că nu are… Cu mese joase de tablă şi scaune din plastic şi cu pereţii îmbrăcaţi în faianţă crem şi albă pe care s-au iscălit – cu markerul - diverşi clienţi ce şi-au potolit foamea aici în anul 2022. Printre care şi Ryan Gossling.

Deşi ploua, nu ne-am dat înapoi de a gusta o bere locală şi am avut surpriza de a vedea capacul sticlei dat deoparte nu cu desfăcătorul, bricheta sau dinţii ci un şurub prins într-un lemn, metodă patentată la nivelul ţării (obiectul casnic poate fi observat într-una din poze).

Bucătăria se afla în faţa intrării de pe trotuar iar vesela cuprindea 3 tigăi mici, 2 boluri de creveţi şi condimente, 3 strecurătoare pentru tăiţei, 1 crăticioară mică de tablă şi 1 oală de ceramică în care se păstra aluatul pentru foile de orez ce urmau să fie întinse în tigăi la comanda muşteriilor.

Când am ajuns – operaţiunea a continuat până am fost serviţi – patroanei i se făcea manichiura și pedichiura în faţa restaurantului iar ea dădea indicaţii angajaţilor neatenţi la solicitările celor câţiva clienţi. Ordine totuşi calme, nu cu o tonalitate cunoscută a fi utilizată în alte părţi. Apoi, cu unghiile pilite şi curăţate, trece pe la mesele muşteriilor şi vorbeşte cu ei.

La sfârşit, când cerem să schităm consumaţia, nota de plată ne-o scrie cu markerul pe masa de tablă!

Nu ai cum fi supărat pe oamenii aceştia. Chiar te face să îi iubeşti oarecum…

Vizităm gratuit (şi desculţi!) Muzeul Regal de Antichităţi, o incursiune în trecutul vechi al Vietnamului, ocazie de a descoperi obiecte valoroase din viaţa curţii regale şi crâmpeie din viaţa băştinaşilor (cu o secție aparte dedicată populației Cham). În interior ai interdicţie de a fotografia, dar tot am surprins vreo două cadre.

Aici aveam să aflăm că scrierea veche vietnameză e derivată din caligrafia chineză dar cu fonetică locală, alfabet care a fost utilizat până în secolul XIX, când a fost înlocuit cu cel latin.

De asemenea, sunt prezentate tradiții locale, inclusiv anticele activități recreative printre care enumăr jocul Tou-hu (aruncatul cu săgeți în oală) și Xam Houng (aruncări de zaruri într-un castron de porțelan). Totul se făcea din plăcere, la nivel de amatori, nu se prezentau clasamente.

Punctul maxim de atracţie turistică al oraşului îl reprezintă Hue Citadel (Oraşul Imperial), cu program de vizitare între orele 7 – 17 şi preţ de 200.000 VND (40 lei), timpul alocat vizitei fiind de 3 ore. Se recomandă a se vizita şi noaptea.

La intrare suntem abordaţi de 3 tineri cu vârste între 12 şi 13 ani – sub supravegherea unei profesoare care declanşează aproape în permanenţă un aparat de fotografiat – din dorinţa de a afla impresiile noastre despre ţara lor dar şi pentru a-şi perfecţiona limba engleză studiată la şcoală, după cum aveam să aflăm de la ei.

Suntem plăcuţi surprinşi de asemenea iniţiative care ar putea fi importate şi pe meleagurile noastre.

Orașul Imperial a fost ridicat între anii 1804 – 1833, a conținut inițial 147 de elemente arhitecturale întinse pe 36,3 hectare de teren cu diverse scopuri: administrative, ceremonii și ritualuri împărătești, divertisment sau activități cotidiene.

Zona centrală a acestuia în suprafață de 9 hectare, numită Orașul Purpuriu Interzis, era împărțită în două secțiuni: zona de lucru a împăratului – unde acesta muncea și ținea audiențele – și curtea împăratului, acolo unde locuia împreună cu familia, servitorii și concubinele.

Numele de Oraşul Purpuriu Interzis este unul simbolic, purpura fiind considerată a doua culoare imperială, după cea roşie, folosită de împăraţii chinezi în îmbrăcăminte şi decoruri.

Proiectul de conservare și restaurare al orașului imperial a fost pus în practică de un arhitect polonez, Kazimierz Kmiatowski, cel care a mai condus asemenea lucrări în Hoi An și sanctuarul de la My Son.

Oraşul e ales capitală imperială de către primul împărat vietnamez care a reuşit să unifice ţara, Nguyễn Ánh, în anul 1789 şi a fost văzut încă de la început ca o copie fidelă a Oraşului Interzis din Beijing.

Complexul este înconjurat de un zid de 6 metri înălţime, cu o lungime totală de 2,5 km, la care se adaugă sanţuri de apărare umplute cu apă. În curtea interioară există un număr de temple şi morminte, care au aparţinut familiei imperiale, cel mai important templu fiind Thế Miếu, dedicat în întregime strămoşilor familiei imperiale vietnameze.

În plimbarea prin citadelă regăsești palatul marii regine mamă și al reginei mamă, sala tezaurului regal, săli de banchete regale, teatrul regal, arhivele imperiale, sala de recepții, temple de închinare, clădirea mandarinului - în care aveau loc pregătirile înainte de a te înfățișa împăratului - și ajungi până în grădinile regale.

Cea mai impresionantă clădire este Sala Supremei Armonii, unde se găseşte şi sala tronului.

Mare parte din ansamblu a fost distrus în războaiele din 1947 și ianuarie 1968, din cele 160 (completate de la 147) clădiri semnificative din cadrul site-ului, doar 10 au supraviețuit.

Ce mi-au captat atenţia au fost tronul original al unui număr de 13 împăraţi ce au domnit, în total, 143 ani, diverse haine ceremoniale şi patul lui Khai Dinh, primul împărat ce a trecut graniţele regatului său. Fapt care se întâmpla înainte cu exact 100 de ani să ajungem noi pe acolo.

Patul împăratului e lucrat după întoarcerea acestuia din Europa şi e conceput într-o combinaţie de stil renascentist francez cu tradiţii asiatice. Notiţele nu menţionează şi câte amante au trecut prin el…

La curte, în acea vreme, calendarele erau diferite: unele pentru mandarini, unele pentru doamnele de la curte şi altele pentru comunitate.

Un rol semnificativ în viața comunității îl avea clopotul, considerat a fi originea sunetului, a vitalității spirituale, ecoul acestuia insuflând populației moralitate și dreptate. Era folosit la intrarea împăratului în oraș, la indicarea orei exacte sau pentru a semnala închiderea/deschiderea porților.

De-a lungul turului treci prin fața panourilor care îți prezintă – fiecare în parte – toți împărații dinastiei Nguyen, cu realizările lor și scurte aspecte mai însemnate din viața acestora. O adevărată lecție de istorie națională.

Cu sinceritate vă mărturisesc că mă aşteptam să dau peste un obiectiv mult mai impozant şi mai atrăgător, poate mai bine conservat dat fiind locul acestuia în topul preferințelor turiștilor ce ajung în Vietnam.

Cu siguranţă aş fi avut ocazia înainte de bombardamente, însă acum am rămas oarecum dezamăgit de ce am întâlnit acolo, însă conștient că odinioară tumultul vieții imperiale și forfota dintre ziduri mi-ar fi creat o altă impresie.

Posibil ca și perioada aceasta a anului cu ploi să își fi spus cuvântul, pe vreme însorită alta ar fi fost starea de spirit.

---

VIZUALIZĂRI: 1045 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI