Hiroshima, orașul renăscut

TIPĂREȘTE

În excursia mea prin Japonia am dorit să ajung și la Hiroshima, oraș martir cunoscut în întreaga lume. Dimineața am plecat din Shin-Osaka (vezi impresii)unde eram cazați vizitând mai întâi Insula Miyajima (vezi impresii) și apoi orașul Hiroshima mai precis Parcul Memorial al Păcii. În Stația Hiroshima unde am ajuns, am trecut și pe la Centrul de Informare Turistică din stație unde am găsit de data aceasta destule pliante. Pe semnul de Streetcar am ieșit din stația de trenuri și am luat tramvaiul 2 (în Hiroshima costul unui bilet este de 160 Yeni, plătiți la șofer, la coborâre) cu care în circa 15 minute am ajuns la Stația Genbaku Dome-mae, din care se vedea Parcul Memorial al Păcii și în care am intrat în jurul orei 15:30.

Puțină istorie despre Hiroshima: 6 august 1945, ora 8 și 15 minute , o ciupercă uriașă de fum acoperă cerul Hiroshimei. Ca sa forțeze Japonia să capituleze, armata americană lansase asupra celui mai aglomerat cartier, Sarugaku-cho, considerat centrul politic, artistic și comercial al orașului o bombă, bombă care avea să ardă complet peste 11.000 de metri pătrati, să topească metale, să distrugă clădiri și să omoare mii și mii de oameni.

Locuitorii din Hiroshima nu vor uita niciodată bomba numită Litle Boy , nici avionul Enola Gay care a transportat-o dar, oameni optimiști și încrezători în destinul lor, vorbesc despre acest dezastru doar la anumite evenimente.

Am fost acolo, tot în august, dar după 70 de ani.

Heiwa Kinen Koen, “Parcul Memorial al Păcii” , parcul memorial dedicat primului oraș din lume care a suferit un bombardament atomic, precum și victimelor acestui atac este situat în centrul orașului Hiroshima și amenajat pe locul în care a detonat bomba atomică. Întins pe o suprafață de peste 12 hectare, parcul prezintă un contrast evident între zona înconjurătoare și copacii, peluzele și aleile pietonale care-l străbat. Intrând în parc, privirea mi-a fost atrasă de o mare clădire pe jumătate ruinată, care mai păstrează niște grinzi de fier și de beton, câteva ziduri și scheletul metalic al cupolei acoperișului. Era Domul bombei atomice.

Genbaku Dome-mae, “Domul Bombei Atomice” , cunoscut și ca Memorialul de pace din Hiroshima, este ceea ce a rămas din fosta Cameră de Promovare a Industriilor din Hiroshima, una din puținele clădiri care au rămas în picioare în august 1945, care este în picioare și în anul 2015 și care va dăinui atâta timp cât vor exista arme nucleare. Impresionează prin aspectul de schelet pe care îl are și prin dorința japoneză de a-l menține în starea de acum 70 de ani, fapt care a făcut să fie înscris în patrimoniul universal UNESCO.

Pașii și aleea ne-au condus la Memorial Dedicat Studenților Mobilizați , un monument cu siluetă de pagodă dedicat acelor studenți “mobilizați” să lucreze în diferite sectoare ce produceau lucruri necesare continuării războiului, uciși de explozia atomică. Statuia de la baza turnului o reprezintă pe zeița păcii cu opt porumbei, înconjurată de ghirlande cu mii de cocori de hârtie, origami.

Am traversat Podul Motoyasu , peste râul cu același nume, ajungând la Centru de Informare Turistică amenajat în fostul magazin de dinainte de bombardament Taishoya Kimono reclădit, unde am găsit informații privind obiectivele turistice din oraș și din împrejurimi, câteva pliante, magneți și alte mici amintiri. Ca să poți vedea cele mai importante monumente din parc într-un timp cât mai scurt, urmărește harta din pliant și nu te deplasa spre cenotaf cum ai fi tentat, ci mergi spre monumentul copiilor și apoi spre monumentele din spatele lui: clopotul păcii, turnul cu ceas, monumentul victimelor necunoscute și monumentul victimelor coreene.

Am mers mai întâi la Monumentul Copiilor pentru Pace , înalt de 9 metri, sub forma unui clopot în vârful căruia se află statuia unei fete cu brațele larg deschise cu un cocor deasupra. Este povestea adevărată a lui Sasaki Sadako și se poate spune că acest monument îi este dedicat ei și tuturor copiilor morți din Hiroshima. Povestea ei o știam din țară, din reviewul lui Michi(vezi impresii), dar am citit-o și în Muzeul Memorial al Păcii.

Sadako a murit la vârsta de 12, la zece ani după ce a fost expusă radiațiilor atomice. A fost un copil normal, sportiv și alergător bun, până când leucemia a izbucnit și școlarița a fost internată la spital. Cunoscând o veche legendă japoneză care spune că “oricui reușește să plieze o mie de cocori origami, unul din cocori îi va îndeplini o dorință sau că un cocor origami poate aduce noroc etern, viață lungă, însănătoșirea dintr-o boală, recuperarea unui prejudiciu, sau că cel care dorește să trăiască 1.000 de ani trebuie să facă 1.000 de cocori, câte unul pentru fiecare an, de aici, credința că pentru realizarea oricărei dorințe sunt necesari 1.000 de cocori” Sadako a început cu nerădare plierea lor. Chiar dacă a depăsit cei 1.000 de cocori necesari fără să se însănătoșească, Sadako a continuat plierea acestora până s-a sfârșit. Colegii și prietenii ei au continuat plierea cocorilor care au devenit astfel simbolul dorinței pentru pace și pentru o lume fără arme nucleare. Și astăzi continuă să sosească în Hiroshima cocori, iar din anul 2002 s-a urmărit numărarea cocorilor aduși aici, numărul lor depășind 125 de milioane.

Am continuat plimbarea spre Clopotul Păcii , un clopot greu de peste o tonă, pe care l-am bătut, l-am tras și eu, pentru pacea veșnică și, pot spune că este un sunet pentru pace (vezi poze). Clopotul este așezat sub o cupolă ce simbolizează Universul și are gravată pe el o hartă a lumii, o hartă fără granițe naționale, o unică lume a păcii.

Lateral de clopot, puțin dreapta, se vede Turnul cu Ceas , un turn înalt de 20 de metri format din 3 piloni de fier răsuciți la 60 de grade, parcă torsionați de explozia atomică și un ceas sferic cu cadrane pe trei direcții. Sfera de 2 metri susținută de cei trei piloni reprezintă locuitorii uniți ai Hiroshimei susținuți de mâinile lor unite în rugăciune și speranță de pace. În fiecare zi, la ora 8 și 15 minute, se aude sunetul ceasului care parcă spune “no more Hiroshima”. De la ceas se merge spre stânga la următorul monument.

Monumentul Victimelor Necunoscute , de forma movilei vechi de înmormântare japoneză, acoperită, când am fost acolo cu un covor de iarbă verde, în care se află cenușa a peste 70.000 de victime neidentificate ale bombardamentului atomic.

Am trecut apoi pe lângă Monumentul Victimelor Coreene , un cenotaf de forma unui turn având ca soclu o broască țestoasă, simbolul veșniciei în Asia, ridicat în memoria celor circa 20.000 de coreeni, soldați, angajați civili, studenți mobilizați sau cetățeni obișnuiți, uciși în acea zi fatidică. Ne-am întors înapoi spre cenotaf, am traversat o stradă ce trece prin parc și ne-am îndreptat spre flacăra păcii.

De Flacăra Păcii ne-am apropiat încet, parcă pentru a nu o stinge, sau pentru că arde din august 1964, sau pentru că este aprinsă de la “Flacăra Veșnică”, focul sfânt de pe Muntele Misen, pe care l-a folosit acum 1200 de ani Kobo Daishi sau pentru că va arde până când toate armele nucleare vor dispărea de pe Pământ. Designul, două mâini împreunate, cu palmele deschise spre cer, are ca semnificație consolarea sufletelor victimelor care cerșeau apa.

Apa, simbolul vieții, este des întâlnită, sub diferite forme, fântână, bazin, apă curgătoare, perdea de apă, în acest Memorial al Pacii, ca pentru a potoli setea și arșița care chinuiau victimele bombardamentului, pentru a le ajuta să se odihnească în liniște.

Pe o alee flancată de chiparoși ale căror coroane seamănă cu norii acizi ce au acoperit Hiroshima în ziua dezastrului, dar care nu picură moarte ci umbră, poate și pentru ca cei pârjoliți în acea zi să se răcorească, am pornit spre cenotaf.

Am ajuns la Cenotaful Victimelor Bombei Atomice , un monument de piatră format dintr-un sicriu ce conține un registru cu numele victimelor bombardamentului care au un sicriu, dar nu sunt în el, acoperit de un arc ce veghează asupra sufletelor celor ce nu mai există. Profund impresionată de cele scrise pe postament, în mai multe limbi “Toate sufletele de aici să se odihnească în pace, pentru noi răul nu se va mai repeta” , am pornit mai departe, spre stânga către un impresionant mesaj scris pe o placă de marmură:

“Tristețea vieților pierdute în bombardamentul atomic ne obligă să transmitem adevărul despre această tragedie în întreaga Japonia și în întreaga lume, să îl ducem în viitor, să cunoască istoria și să construiască o lume pașnică, fără arme nucleare”.

Este mesajul de întâmpinare al Memorialului Național al Păcii dedicat Victimelor Bombei Atomice , fiind și misiunea și scopul acestui memorial, de fapt, al întregului parc. În spatele acestei inscripții se află un monument, care, pe un ceas, prezintă momentul bombardamentului, ora 08:15. În jurul monumentului este o fântână, iar în jurul fântânii sunt împrăștiate țigle, cărămizi, dale, blocuri de beton, recuperate din escavațiile făcute în zona ce amintesc de tragedie.

Pe un coridor unde sunt prezentate date istorice precum și efectele bombardamentului atomic am început coborârea spre subsol, coborând în sens invers mersului acelor de ceasornic arătând astfel regresul în timp datorat bombardamentului atomic.

Am ajuns în Sala Memorială de la subsolul 2, B2, loc de veșnică amintire a victimelor bombei atomice și de meditație asupra păcii. Pe peretele alcătuit din circa 140.000 de plăci, numărul victimelor bombei estimate până la sfârșitul anului 1945 este prezentată o panoramă a orașului Hiroshima din acea zi nefastă. În centrul sălii se află simbolizat, un ceas ce arată ora tragică, 8 și 15 minute. Tot la acest nivel se află și Zona de Amintire, o sală în care pe mari ecrane sunt prezentate alternativ nume și fotografii ale multora din victimele bombei atomice. Privind imaginile proiectate, realizam că bomba nu și-a ales victimele, ci i-a distrus pe toți cei ce i-au ieșit în cale, copii sau bătrâni, femei sau bărbăți, civili sau militari, fără nici o excepție. Sistemul video este dotat cu motoare de căutare după mai multe criterii, în japoneză sau în engleză.

La cererea membrilor de familie, fotografiile și numele victimelor sunt înregistrate și păstrate în permanență în acest memorial.

La subsolul 1, B1, în Sala de Afișare se află peste 100.000 de istorisiri și o mulțime de artefacte despre bombardament, grupate în mai multe teme, unele teme fiind explicate și prin imagini video. Biblioteca de la acest nivel cuprinde memorii, istorisiri pe casete video ale unor supraviețuitori, fotografii și filme despre oraș, înainte și după bombardament. Acest memorial a fost construit pentru a aminti și plânge sacrificiul sacru al victimelor bombei atomice și din dorința Japoniei pentru o pace autentică și de durată.

Muzeul Memorial al Pacii expune obiecte lăsate de victime, fotografii și alte materiale care transmit oroarea acelui eveniment, precum și exponate care descriu Hiroshima înainte și după atentat sau care prezintă starea actuală a erei nucleare. Fiecare dintre elementele expuse întruchipează tristețea, furia și durerea oamenilor. Astăzi, dorința cea mai mare a Hiroshimei este eliminarea tuturor armelor nucleare și realizarea unei comunități internaționale, cu adevărat pașnică.

Muzeul se află în cursul unor renovări majore, numai una din clădiri, cea principală fiind deschisă pentru vizitatori. Cele mai multe exponate se pot vedea aici. Renovările se desfășoară în două etape: din 2014 până în primăvara anului 2016 clădirea de est, clădire mai puțin importantă, urmând renovarea clădirii principale, din 2016 până în primăvară anului 2018, atunci vizitarea fiind puternic afectată.

Clădirea principală se concentrează pe daunele, distrugerile aduse orașului de bombardament și are o secțiune cu Obiecte Martori, și mai multe secțiuni cu prejudicii, efecte datorate razelor de căldură, datorate exploziei și datorate radiațiilor atomice.

În prima sală în care am intrat sunt prezentate imagini cu norul ciupercă din 6 august 1945, de deasupra Hiroshimei, și generalități despre explozia atomică ce a avut loc la Hiroshima.

Obiecte Martori este secțiunea în care sunt expuse obiecte personale, îmbrăcăminte, ceasuri, purtate de victime în momentul exploziei. Cele mai multe victime, elevi de liceu sau colegiu mobilizați să ajute la continuarea războiului au rămas neidentificate, dar obiectele lor au putut fi identificate. Pentru fiecare exponat este menționat numele posesorului, viața lui după bombardament, distanța la care se afla față de hipocentrul exploziei. Printre exponate am întâlnit un ceas de buzunar oprit la ora 8 și 15 minute, tricicleta unui băiețel de aproape 4 ani, obiecte de îmbrăcăminte, uniforme ale studenților mobilizați arse, obiecte ce mi-au transmis starea lor de durere și tristețe.

Am continuat vizita în secțiunea Efectele Datorate Razelor de Căldură unde se prezintă daunele suportate de lemn, piatră, metal, sticlă și oameni de la căldură transmisă de cele peste un milion de grade Celsius din interiorul bombei în momentul exploziei. Bula de foc cu un diametru de peste 250 m a produs raze termice care au distrus tot în calea lor. Sunt expuse aici resturi de pomi carbonizați, vase, sticle și alte obiecte deformate și contorsionate, dar ceea ce impresionează cel mai mult este o bancă de piatră albită de enorma temperatură, cu o porțiune mai întunecată, ca o umbră, umbra cuiva, care se odihnea undeva la 260 de metri de focarul termic.

Efectele Datorate Exploziei este secțiunea care pune accent pe distrugerile cauzate de șocurile mecanice de după explozie. În momentul exploziei presiunea de peste o sută de mii de atmosfere din focar a provocat un suflul pe măsură, (la 500 de metri depărtare suflul exploziei atingea 19 tone pe metru pătrat), prăbușind clădiri, spulberând ființe vii, pomi, … Sunt expuse ziduri dărâmate, coloane de piatră rupte, table metalice deformate, lemne frânte și multe altele.

Cea mai impresionantă secțiune este cea numită Efectele Datorate Radiațiilor în care sunt prezintate în detalii efectele nocive ale radiațiilor asupra corpului uman și a sănătății oamenilor. Toți locuitorii ce se aflau pe o rază de un kilometru de focar au fost grav afectați și cei mai mulți au murit în câteva zile. Locuitorii aflați mai departe au fost iradiați și, în timp, s-au îmbolnăvit și ei de cancer, leucemie, microcefalie sau alte boli incurabile. Sunt prezentate mai multe cazuri printre care și cel al lui Sadako Sasaki, impresionant prin tenacitatea ei și prin moștenirea lăsată, cocorul origami, simbol al dorinței de pace, o pace fără arme nucleare. Privind cocorii viu colorați, singurele pete colorate în cenușiul muzeului, parcă începeai să crezi în puterea lor magică, dar vazând-o pe micuța Sadako, reveneai la dureroasa realitate. Tot aici este prezentat și efectul norilor acizi, nori formați în urma exploziei atomice, care au dus ploaia neagră, ploaia acidă la kilometri, fiind expus un perete alb pe care ploaia neagră și-a lăsat amprenta, perete adus de la 3,7 kilometri.

Am trecut prin zona în care sunt prezentate mărturii ale unor supraviețuitori ai exploziei atomice și ne-am oprit să citim mesajele de pace scrise de cei ce au vizitat acest muzeu și să scriem și noi mesajul nostru.

La ieșirea din muzeu aveam un sentiment greu de definit, mîhnire, întristare, regret, apăsare, dar și mânie, un tot cu câte ceva din fiecare. Nu voi uita această vizită…...

Tot la ieșire din muzeu se află și un magazin cu destule suveniuri mai deosebite decât cel de la intrare în parc, de la Centrul de Informare Turistică. Muzeul se vizitează de la 8:30 la 18:00 martie-noiembrie, chiar 19:00 doar în luna august. Am mers mai departe de muzeu în partea opusă celei din care am venit spre alte monumente.

Ne-am îndreptat către Fântâna de Rugăciune , o fântână imensă, de formă ovală fântână ce aruncă în aer, la fiecare minut tone de apă, construită pentru a domoli arșița sufletelor celor care au murit cerșind “apă, te rog, apă”, pe care, parcă, îi vedeam întinzând mâinile spre răcoarea binefăcătoare.

De aici am mers la Statuia Mamei și Copilului în Furtună , statuie ce descrie dragostea puternică a mamei ce rabdă suferința și învinge durerea, imaginea unei mame încovoiată sub greutăți dar care își protejează cei doi copii: pe unul îl ține strâns la piept, pe altul îl susține cu mâna liberă, temă pe care o întâlnim și la Monumentul Profesorilor și al Elevilor de Școală Elementară , ridicat în memoria celor aproximativ 2.000 de elevi și 200 de profesori uciși de bomba atomică. Este o statuie înaltă de 2,4 metri ce reprezintă o tânără profesoară ce încearcă să aline, legănând, un elev rănit, în timp ce privește cu durere spre cer, cu speranță că nu mai apare alt avion…

Ieșind din parc ne-am oprit la Porțile Păcii , mai multe porți simbolice pe care cuvântul pace este scris, cred eu, în toate limbile pământului și pe care scrie “pacepacepace… ” .

Am mai văzut un mesaj scris în română pe zidul de intrare la Catedrala nouă din Fatima.

Trecând pe lângă Monumentul Doctorului Marcel Junod , un medic elvețian foarte activ în Comitetul Internațional al Crucii Roșii și primul medic străin care a ajuns la Hiroshima bombardată, am traversat râul Motoyasu pe Podul Păcii. Între timp apa scăzuse foarte mult, se simțea refluxul oceanului și aici. Am mers la stația de tramvai Chuden-mae, puțin spre dreapta după ce treci podul și cu tramvaiul 1 am revenit la stația Hiroshima.

Mai erau multe de văzut atât în parc cât și în oraș, unul din obiectivele pe care aș fi vrut să îl văd fiind Biserica Păcii Mondiale și a Comemorării , o biserică catolică construită în memoria victimelor bombei atomice de la Hiroshima și a celebrării păcii mondiale, ca un semn de pace pentru toate națiunile. Arhitectul japonez Murano Togo a conceput-o în stil modernist postbelic în anul 1953 din sticlă și plăci înguste de beton. Se poate ajunge și cu tramvaiul și se coboară la stația Kanayama-cho, apoi cam 300 de metri spre nord. Am văzut pe hartă și pliante acest obiectiv. Puteam să mergem la întoarcere și să oprim la această stație măcăr pentru o poză pe exterior și tot se merita. Nu mai ajung acolo….

În jurul orei 18:15 am pornit spre Stația Hiroshima și de aici spre Shin - Osaka.

În timpul trecerii noastre prin Hiroshima am văzut un oraș modern, aerisit, cu pomi și parcuri cu flori și multă verdeață, cu bulevarde și străzi largi, cu clădiri, case sau blocuri zgârie nori, frumoase și elegante.

Hiroshima a renăscut din cenușă, nu mi-o imaginam așa de luminoasă și frumoasă. Se merită văzută chiar și o zi întreagă…...

---

VIZUALIZĂRI: 5106 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI