Granada. Nu doar Alhambra

TIPĂREȘTE

Când spui Granada, automat spui şi Alhambra, sau cel puţin aşa este în cazul meu, pentru că aşa am învăţat la şcoală la istorie. Dar Granada nu înseamnă doar Alhambra. Fără a diminua cu nimic importanţa acesteia, trebuie să subliniez faptul că Granada are mult mai multe lucruri de arătat.

Dar când spui Granada, fără să vrei, te duci cu gândul şi la grenadă. Ce legătură au însă cele două cuvinte? Ei bine, au, pentru că atât numele oraşului, cât şi ce al proiectilului vin de la numele fructului unui arbore numit în latină Punica granatum, fruct numit în franceză grenade, în spaniolă granada şi în română rodie (click aici).

La Granada am ajuns în a treia excursie din sejurul despre care am povestit (click aici). Excursia a fost făcută cu aceeaşi firmă locală din Torremolinos, VDT şi a costat 69 € de persoană (79 €, cu prânzul inclus).

Deşi este cea mai scumpă excursie de o zi dintre toate excursiile organizate de această firmă (până şi la Tanger, cu prânzul inclus excursia costa doar 70 €), ea este cea mai solicitată dintre toate. A fost singura excursie în care autocarul s-a umplut complet. De altfel, odată cu autocarul nostru, de la aceeaşi firmă au mai plecat cel puţin încă trei. Gândiţi-vă cum este în plin sezon turistic!

Am plecat din Torremolinos la ora 8:20 şi, după mai puţin de 150 km, am ajuns la Granada. Pe tot pacursul, ghidul Owen, poliglot şi el (vorbea în engleză, germană, franceză şi italiană), ca şi ceilalţi ghizi pe care i-am avut, ne-a povestit o mulţime de lucruri mărunte, dar interesante, despre locurile prin care treceam. Prima parte a traseului, cam 40 km, o cunoşteam deja de la cele două excursii anterioare, la Sevilla (click aici) şi la Cordoba (click aici), este vorba de Autovía de Málaga, A-45, construită în 1992. Admirăm ordinea plantaţiilor de avocado şi migdalii în floare de pe pantele abrupte de la marginea drumului şi trecem din nou pe lângă Casabermeja, unde vedem din goana autocarului o parte din celebrul cimitir, datând din vremea Inchiziţiei, despre care ghidul ne spune că a fost declarat monument cu valoare istorică şi artistică pentru pietrele funerare care se află aici. Înainte cu vreo 10 km de Antequera ajungem în punctul cel mai înalt al autostrăzii, Las Pedrizas (850 m), după care părăsim A-45 şi intrăm pe Autovía A-92M, o "bretea" care face legătura cu Autovía A-92, care vine de la Sevilla. Cerul este perfect senin şi de-o parte şi de alta a drumului plantaţiile de măslini alternează cu cele de floarea soarelui, cereale şi, din când în când, păduri de stejari. Chiar şi aceştia sunt de folos, pe lângă folosul general al unei păduri, pentru că ghindele sunt culese şi folosite ca hrană pentru taurii coridelor, dar şi pentru porci, celebrul jambon pata negra fiind obţinut după ce porcii au fos hrăniţi numai cu ghindă, cel puţin în ultimele şase luni de viaţă. Cel mai scump jambon este obţinut din porcul iberic, hrănit numai cu ghindă. În toate localurile, astfel de jamboane atârnă deasupra barului şi ele se recunosc după unghiile negre. În continuare, trecem prin regiuni agricole, unde se cultivă tot felul de legume, fructe şi cereale. Peisajul rustic este la un moment dat întrerupt de un câmp de centrale eoliene. Şi uite-aşa, ascultând poveştile lui Owen şi privind pe fereastra autocarului, nici nu ne dăm seama cum a trecut timpul şi iată-ne în apropiere de Granada, unde ieşim de pe A-92 şi intrăm pe o altă "bretea", Autovía A-92G, de pe care trecem pe Autovía de Sierra Nevada A-44, care vine de la Jaen, trece pe lângă Granada şi coboară la Mediterana, spre Motril. Pe A-4 nu mergem prea mult, pentru că la un moment dat ieşim pe Calle de Eudoxia Piriz, pe care pătrundem în Granada. Trecem pe lângă Centro Cultural Caja Granada Memoria de Andalucía (click aici), un centru cultural polivalent şi, imediat apoi, pe lângă Parque de las Ciencias (click aici) unde, din goana autocarului, abia avem timp să vedem cele două furnici uriaşe care "urcă" pe Torre de Observación, turnul din care, ne spune ghidul, se poate vedea o frumoasă panoramă a oraşului. Din păcate, Parcul Ştiinţelor nu este inclus în programul vizitei, ceea ce este de altfel firesc, întrucât, pentru a-l vizita, e nevoie de o zi întreagă. Dacă ajungeţi la Granada şi aveţi ceva mai mult timp, treceţi şi pe aici, mai ales dacă sunteţi cu copiii, sau pentru copiii din voi. Eu doar văzându-l din autocar şi vizitând site-ul, mi-am propus să trec pe aici când voi ajunge din nou la Granada.

De la Parcul Ştiinţelor intrăm pe Avenida de Fernandos de los Rios şi continuăm pe Paseo dl Violon, trecem pe sub (la propriu, pentru că strada trece pe sub construcţie) Palacio de Congresos y Exposiciones şi ne oprim la capătul acestei străzi, la Puente Blanco, peste râul Genil. Aici este un loc destinat autocarelor cu turişti, unde acestea pot staţiona pentru scurt timp pentru a debarca, sau îmbarca turiştii, aşa cum am văzut că se pocedează şi în vizitele la Sevilla şi Cordoba.

Coborâm din autocar în soarele blând al dimineţii, sub un cer incredibil de senin, al cărui albastru contrastează puternic cu albul zăpezilor de pe Sierra Nevada (click aici), masivul muntos la poalele căruia, la o altitudine de peste 700 m, se află Granada.

Chiar dacă nu se compară cu omonimul său american (click aici), masivul înzăpezit spaniol deţine totuşi cîteva recorduri: cel mai înalt (aproape 3500 m) masiv muntos spaniol, cea mai sudică staţiune de schi din Europa, dar şi staţiunea aflată la cea mai mare altitudine (peste 3000 m) din Europa.

Ştiţi care este staţiunea de schi aflată la cea mai mare altitudine din Europa? ne întreabă ghidul Owen. Vă gândiţi la vreo staţiune din Elveţia? Poate Austria, sau Franţa? Ei bine, nu! Staţiunea de schi aflată la cea mai mare altitudine este aici, în Sierra Nevada! şi în vorbele sale se simte mândria.

La sosirea acasă am vrut să verific afirmaţia ghidului şi am căutat pe internet. Site-ul click aici, ca şi altele, dă ca răspuns staţiunea Val Thorens, din Savoia franceză, aflată la o altitudine de 2300 m. Surpriza însă a venit tot de pe acest site, care oferă şi o listă a resorturilor de schi europene. La Sierra Nevada Ski Station, se scrie că altitudinea minimă este 2100 m şi cea maximă 3300 m, cu o lungime totală a pistei de 100,5 km! . Mai exact, la baza pistei se află satul şi staţiunea Pradollano, cu altitudinea între 2100 şi 2400 m, iar la mijlocul pistei se află staţia Borreguiles, la 2675 m. În ce priveşte Val Thorens, deşi bibliografia citată o dă ca staţiunea de schi la cea mai mare altitudine, datele acesteia sunt: altitudine minimă: 1850 m, altitudine maximă: 3220 m. Deci, Owen a avut dreptate. Dacă vă place să schiaţi şi vreţi s-o faceţi plecând de cât mai de sus, atunci mergeţi în Sierra Nevada. Coborâre plăcută!

Dar să revenim la altitudini mai mici, că s-ar putea să ameţim.

Cum spuneam, autocarul ne-a debarcat lângă Puente Blanco, ce traversează râul Genil, râu pe care l-am traversat şi noi, dar nu pe acest pod, care este unul destinat traficului auto, ci pe cel de alături, pietonal, Puente Romano, numit aşa impropriu, pentru că el datează din perioada maură. Oricum însă, este cel mai vechi pod din Granada.

La ieşirea de pe pod, intrăm într-un frumos părculeţ de pe malul râului Genil, Paseo del Salón, unde se află Biblioteca Municipală şi o frumoasă fântână arteziană, Fuente de las Granadas. De aici, începe Carrera del Genil, o stradă lungă de vreo 500 m, între ale cărei benzi de trafic auto se găseşte o bandă pietonală largă, cu două rânduri de arbori. Strada este foarte frumoasă şi aici se găsesc şi câteva puncte de interes. Îndreptându-ne spre centru, pe partea stângă, după hotelul Dauro, se găseşte Basilica de la Virgen de las Angustias, iar apoi El Corte Inglés, un hipermarket al unuia dintre cele mai importante lanţuri din Spania şi singurul cu capital majoritar spaniol (chiar dacă se numeşte Curtea engleză). Hipermarketul este imens, se întinde de-a lungul străzii pe 100 m, are şi un cinematograf şi Owen exact aici ne-a adus, pentru o pauză de 15 minute. Ne oferă două variante: fie intrăm în hipermarket, fie vizităm biserica de alături, cea mai decorată biserică din Granada. Noi am ales această a doua variantă şi nu am regretat. Când am intrat în biserica ce poartă numele patroanei oraşului, slujba era pe terminate, aşa că, după câteva minute, am putut să ne mişcăm liber şi să facem fotografii. Şi i-am dat dreptate ghidului, decoraţiile interioare ale bisericii sunt impresionante.

Peste un sfert de oră refacem grupul şi pornim în turul pietonal prin centrul Granadei. La capătul străzii, de o parte şi de alta sunt două frumoase clădiri. Cea de pe partea dreaptă, spre est, este Palacio de Bilbataubin, sediul Camerei Deputaţilor şi al Consilului Consultativ al provinciei Andalusia. În spatele ei se văd culmile înzăpezite de pe Sierra Nevada, în timp ce aici, jos, oraşul este scăldat în lumina caldă a soarelui ce domină cerul complet senin. Puţin mai departe de Palatul Bilbataubin, o altă frumoasă fântână arteziană îşi trimite jeturile de apă spre cer: Fuente de las Batallas (Fântâna bătăliilor), situată în piaţa triunghiulară ce a împrumutat numele chiar de la fântână. Trecem apoi pe lângă Teatro Municipal Isabel la Católica şi ajungem la Puerta Real, locul unde se întâlnesc mai multe artere de circulaţie importante din Granada. În jur se află câteva clădiri cu arhitectură frumoasă, dintre care se evidenţiază hotelul Victoria.

De aici, continuăm spre nord-est, pe Calle Reyes Católicos şi, după 100 m, ajungem în Plaza del Carmen, pe dreapta, unde se află Ayuntamiento, Primăria, al cărei frumos sediu este într-o clădire construită în stil maur, cu o frumoasă curte interioară, având în mijloc o fântână.

Pe clădire, chiar deasupra balconului şi ceasului, se află o statuie, inspirată dintr-o pictură, ea fiind instalată pe clădirea Primăriei în timpul fostei administraţii (socialiste). Primarul actual (de dreapta) a propus ca statuia să fie dată jos şi să fie instalată într-o piaţă din oraş. Propunerea a stârnit dezbateri aprinse printre locuitorii Granadei. Statuia ecvestră reprezintă un călăreţ legat la ochi, ţinând în mână o sferă aurită, iar calul, la rândul său, se sprijină cu trei picioare (al patrulea fiind suspendat în aer) pe câte o sferă. Ghidul ne spune că statuia este numită, neoficial, statuia cu şapte bile: trei sfere aurite şi câte două, personale, ale calului şi călăreţului. Acum, nu ştiu dacă greşeala la numărare îi aparţine ghidului nostru, sau celui care a inventat povestea, pentru că, aşa cum spuneam, sunt patru sfere aurite şi nu doar trei (e drept, una dintre ele este mai puţin vizibilă de la nivelul pieţei), dar, oricum, statuia are opt bile. :))

Dăm o scurtă raită şi prin curtea interioară a Primăriei, fapt ce-mi aduce aminte oarecum de vechea Primărie din Nürnberg, după care, pe Calle de Maria Pineda, ne îndreptăm spre Corral del Carbon.

Apropo de Maria Pineda (click aici), aceasta a fost un fel de Ana Ipătescu a Andaluziei, doar că, spre deosebire de echivalentul român, pentru că a refuzat să-şi trădeze prietenii, ea a fost executată în 1831, prin spânzurare cu un dispozitiv special, numit garrote (click aici), un dispozitiv folosit pentru execuţii în lumea hispanică. Iată că nu numai francezii se pot lăuda cu invenţii ucigătoare (click aici), spaniolii folosind această metodă pentru execuţii până în anii '70, iar Andorra până în 1990! Poetul şi dramaturgul Federico García Lorca (click aici), fiu al Granadei, s-a inspirat din povestea tinerei revoluţionare şi a scris o piesă de teatru, intitulată chiar aşa: Mariana Pineda. Interesant este că, la rândul său, a fost executat, în timpul războiului civil, de miliţiile naţionalisto-franchiste.

Cum spuneam, pe Calle de Maria Pineda, de la Primărie, facem câtva zeci de metri şi ajungem la Corral del Carbon, vechea Piaţă de mangal, singura de acest fel conservată în întregime din Peninsula Iberică, în prezent sediul a mai multor organisme culturale andaluze.

În timp ce Owen, ghidul nostru ne vorbeşte despre Corral del Carbon, un cerşetor se strecoară printre membrii grupului şi-şi spune povestea nenorocirii sale. Nimeni nu-l bagă în seamă, poate şi pentru că nimeni din grup nu prea vorbeşte spaniola. Văzând că nu are succes, se îndepărtează proferând în gura mare înjurături în spaniolă, condimentate cu unele neaoşe, româneşti.

De la Corral de Carbon, traversăm Calle Reyes Católicos şi intrăm în Mercado de la Alcaiceria. Aici a fost în perioada maură piaţa de mătase, în prezent piaţa produselor de artizanat, care păstrează şi azi caracteristicile sukurilor arabe.

Pe străduţe înguste cât să trecă un om, maxim doi, ajungem în Plaza de las Pasiegas şi ne trezim dintr-odată lângă impunătoarea Catedral de Granada, pe care nici nu o putem cuprinde în întregime cu privirea, pentru că spaţiul cam îngust nu ne permite. În stânga, cum intrăm în piaţă dinspre Alcaiceria, se află o clădire mai mică, Curia Eclesiástica, o clădire veche, cu o arhitectură frumoasă şi care adăposteşte, printre altele şi o colecţie de pictură şi de cărţi vechi.

La capătul nord-vestic, piaţa se lărgeşte, astfel că putem admira mai bine frumuseşea catedralei, unul dintre cele mai impresionante monumente ale Spaniei renascentiste, a cărei construcţie s-a întins între secolele al XV-lea şi al XVIII-lea şi îmbină mai multe stiluri. În timp ce nivelul de bază este în stil gotic, partea superioară este construită în stil renascentist, iar ornamentele sunt executate în stil baroc şi neoclasic. Faţada principală este cea sud-vestică, dinspre Plaza de las Pasiegas, unde se află şi intrarea regală. Pe această latură se găseşte şi turnul-clopotniţă, rămas neterminat, cel de-al doilea proiectat nemaifiind construit niciodată.

După ce Owen ne-a făcut o prezentare a exteriorului catedralei, ne-a dat timp liber, două ore, timp pe care fiecare a putut să-l folosească aşa cum a crezut de cuviinţă. Noi am ales să vizităm catedrala, aşa că am făcut un drum până pe partea opusă, pe latura estică, unde este intrarea pentru vizitatori, ne-am cumpărat bilete (3,50 € de persoană) şi am intrat în catedrală.

Aceasta are cinci nave, delimitate prin şiruri de coloane, juxtapuse peste o rotondă în care se găseşte capela cu altarul principal. În afara acestuia, pe întregul perimetru, cu excepţia laturii corespunzătoare faţadei principale, se găsesc nu mai puţin de 18 alte capele.

Culoarea dominantă a interiorului catedralei este albul, ceea ce îi conferă un plus de luminozitate. După turul complet al acesteia, în care am admirat toate aceste capele, care se întrec în frumuseţe, culmea constituind-o capela centrală, am ajuns la locul pe unde intrasem. Vizita nu s-a încheiat însă, pentru că aici este şi intrarea în sacristie, care, ca în multe alte biserici, adăposteşte un muzeu în care sunt expuse obiecte de cult şi picturi cu teme religioase.

Oarecum presaţi de timp (pentru că programul de vizită are "pauză de masă"), după vizitarea muzeului, ne-am grăbit spre Capilla Real, aflată pe latura sudică a catedralei.

Şi pentru că am amintit de program, la catedrală acesta este următorul:

Martie - August:

Luni - Sâmbătă: 10:45-13:30; 16:00-20:00

Duminica şi alte sărbători: 16:00-20:00

Septembrie - Februarie:

Luni - Sâmbătă: 10:45-13:30; 16:00-19:00

Duminica şi alte sărbători: 16:00-19:00

Pentru Capilla Real, programul este asemănător:

Martie - August:

Luni - Sâmbătă: 10:15-13:30,16:00-19:30 h

Duminica şi alte sărbători: 11:00-13:30,15:30-19:30 h

Septembrie - Februarie:

Luni - Sâmbătă: 10:15-13:30 y 16:00-19:30

Duminica şi alte sărbători: 11:00-13:30 y 15:30-19:30

Capilla Real (Capela Regală) este mai mult decât o simplă capelă, este de fapt o biserică, ea fiind lipită de catedrală, pe latura sudică a acesteia.

Intrarea este separată, iar pentru vizitare se plăteşte acelaşi preţ: 3,50 € de persoană. Spre deosebire de catedrală, unde fotografiatul este interzis doar în muzeu, aici, fotografiatul este interzis peste tot. Ce e drept, nimeni nu stă să te urmărească şi nici nu sunt montate camere de supraveghere.

Capilla Real a fost construită ca un mausoleu pentru înmormântarea regilor catolici, Isabel de Castilla şi Fernando de Aragon şi a urmaşilor lor la tronul Spaniei. Tot aici sunt înmormântaţi regina Juana I de Castilla (Juana la Loca - Ioana Nebuna) şi soţul ei, Felipe de Habsburgo (Felipe el Hermoso - Flip cel Frumos).

Construcţia a început în 1505 şi s-a finalizat în 1517. Importanţa sa a scăzut atunci când Felipe II a decis ca locul de înmormântare al dinastiei sale să fie mutat în El Escorial (click aici).

Aşa cum spuneam, Capilla Real este în realitate o biserică, în altarul căreia se află mormintele regilor. Monumentele funerare au fost executate din marmură de Carrara, de către un sculptor italian. În sacristie este amenajat un muzeu, unde se pot admira lucrări flamande şi spaniole, precum şi orfevrărie: crucea altarului, sceptrul şi coroana reginei Isabel şi sabia regelui Fernando.

Cum spuneam la început, Granada este cunoscută mai ales pentru Alhambra. Ei bine, Catedral de Granada şi Capilla Real nu sunt cu nimic mai prejos şi dacă ajungeţi în Granada nu rataţi aceste obiective, ar fi o pierdere reală. Şi nu rataţi, în apropiere, sediul istoric al uneia dintre cele mai vechi universităţi europene, Universidad Granada, care în prezent are aproximatv 80.000 de studenţi.

De la Capilla Real, am revenit în Plaza de las Pasiegas, am mai admirat încă o dată faţada principală a catedralei, după care ne-am îndreptat spre locul de adunare. Din Plaza de las Pasiegas, printr-un pasaj scurt, am pătruns în Plaza de Bib-Rambla, o veche piaţă, datând încă din perioada maură. Numele pieţei înseamnă Poarta Râului, pentru că în acea perioadă piaţa se afla pe malul nisipos al râului Darro, la a cărui confluenţă cu râul Genil s-a dezvoltat oraşul Granada.

Cândva, în această piaţă aveau loc coride, dar şi ceremonii de autodafe (click aici).

Mai târziu, piaţa a fost folosită ca piaţă de legume, iar în 1837 ea a fost transformată în piaţă publică şi aici a fost construită o fântână, Fuente de los Gigantones (Fântâna Giganţilor), numită şi Fuente de Neptuno.

Ne-am întors la parcarea de la Puente Blanco, unde autocarul revenise la ora fixată şi de acolo am plecat să vizităm Alhambra...

Dar despre asta, data viitoare...

Rog ataşarea fondului muzical de aici: http://www.trilulilu.ro/stik/a54da41fd78317

---

VIZUALIZĂRI: 6197 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI