AmFostAcolo – la lecția de astronomie (Să descoperim Gran Canaria – Partea IV-a)

TIPĂREȘTE

După cum spuneam anterior, în afara propunerilor mele, câțiva din ceilalți membrii ai grupului au venit cu propuneri proprii. Una dintre acestea suna cam așa: „Ce-ar fi să mergem într-o noapte, undeva în munți, unde să admirăm cerul înstelat printr-un telescop”. Propunerea fusese găsită pe o pagină de internet unde, proprietarul afacerii ne invita să-l însoțim în această aventură. Am acceptat imediat, pentru că nu mai avusesem până acum o asemenea ocazie.

Articolul ce va urma, probabil nu va conține prea multe informații turistice, dar a fost o experiență interesantă care, cred că merită împărtășită.

Înscrierea se face în cursul dimineții, pe pagina respectivă de internet, precizând numărul de telefon, adresa de e-mail și disponibilitatea. Noi precizăm că putem participa în oricare din următoarele trei zile. Primim mai târziu un mesaj prin care ni se propune ziua respectivă, din mai multe motive: se estima o seară fără nori până după ora 22.00, în zilele următoare prognoza nu mai era așa de bună și luna era în creștere, deocamdată la 37%, urmând ca în celelalte zilele, luminozitatea acesteia să crească și să îngreuneze observațiile. Acceptăm imediat si urmează un alt mesaj care, ne informează că un microbuz ne va lua de la hotel la ora 16.30. Totodată, suntem sfătuiți să ne luăm și niște haine mai groase deoarece, noaptea pe munte, e ceva mai frig.

Și de data aceasta (cronologic vorbind, a fost prima dată) există mici neconcordanțe privind locul de întâlnire, dar se rezolvă în timp util. Microbuzul, având vreo 15 – 16 locuri, inclusiv șoferul, se umple după următoarele opriri la alte hoteluri, cu excepția celor 2 locuri de lângă șofer, . Apoi ne îndreptăm spre nord – vest.

Se pare, însă, că începem cu stângul. Nici nu ieșim bine din Maspalomas, că microbuzul se defectează și trage pe dreapta. Suntem asigurați că nu este nici o problemă și că în câteva minute va veni un alt microbuz, la schimb. Într-adevăr, după circa 20 de minute apare un alt microbuz, facem transbordarea și ne continuăm drumul.

Parcurgem autostrada spre Mogán, iar la capătul ei o luăm la dreapta, spre satul din munte. Trecem prin mai multe localități, inclusiv Mogán, și după circa 10 km ajungem la un restaurant terasă numit „GRILL El Draguillo”. Aici este punctul de întâlnire a întregului grup, locul unde facem cunoștință cu organizatorul acțiunii, și locul unde este ultima toaletă la care avem acces în această seară, semnalată încă de pe pagina de internet. Înaintea noastră ajunsese aici un alt microbuz, condus de organizator, și cu alt grup de participanți. Primim aici, în contul taxei de participare, bere, apă, ceai, cafea, fiecare ce dorește. Dar nu noi suntem consumatorii principali. În mijlocul terasei, un grătar imens, de o formă mai rar întâlnită, este plin cu produse ce fac să-mi lase gura apă. Acesta, ca dimensiuni, îmi aduce aminte de grătarul încălzit de dogoarea vulcanului din Lanzarote (vezi impresii).

Presupun că aici ar fi fost un loc de socializare, de unificare a grupului, dar, întârzierea noastră a scurtat mult această perioadă. Avem, totuși, timp să-l cunoaștem pe organizator. Se numește Gauthier, și este astronom de profesie. În prezentarea ce ni se va face, va fi ajutat de un alt coleg astronom, al cărui nume nu l-am reținut. Apoi aflăm ca urmează să urcăm până pe culmea din față, făcând un popas la un moment dat pe traseu.

Se pare că suntem în întârziere, așa că ne grăbim la microbuze. În al nostru urcă încă două persoane, așa că …... prind un loc lângă șofer. Perfect! Pot vedea și filma în bune condiții drumul care, după părerea mea, chiar merită filmat. Cred că este unul din cele mai spectaculoase drumuri pe care am fost. Un șir infinit de serpentine, cu versant pe o parte și râpă pe cealaltă parte constituie cea mai mare parte a traseului. Cred că seamănă cu Transfăgărășanul nostru, dar doar cu o singură bandă. Măsurând pe Google Earth distanța în linie dreaptă între capetele traseului parcurs, aceasta este de numai circa 1800 m. Distanța parcursă, pe kilometrajul mașinii, este de 7 km, iar diferența de nivel este de aproape 500 m. Filmul meu durează circa 20 de minute. Dintre acestea am selectat 5 minute, pe care, pentru cei interesați, le-am postat aici:youtu.be/1mLyOhn1QHk

Totuși, pe ecranul calculatorului, drumul nu mai apare așa de spectaculos ca în realitate.

După circa 15 minute ajungem la punctul de popas. Este un adevărat „mirador” asupra văii pe care am venit. Aflăm aici că acesta se cheamă „Mirador el Mulato”, iar valea pe care am urcat este „Barranco de Mogán”. Google îmi traduce numele ca fiind „Râpa Mogán”. După părerea mea, numele corespunde perfect realității. Munții pe care îi vedem în față se numesc „Tauro” (din autostradă am remarcat două ieșiri spre două stațiuni litorale; Tauro și Taurito), „Cruz de Mogán” pe direcția văii și „Pinar de Ojeda” spre spate. Întreaga zonă este declarată de UNESCO „Rezervație Mondială a Biosferei”, din iunie 2005, și face parte din „Rezervația Naturală Inagua” și „Parcul Rural Nublo”, care se întind din centrul insulei până pe litoral.

Șoseaua pe care am venit este vechea șosea folosită de localnici pentru a ajunge în capitala Las Palmas, înainte de construcția actualului sistem de drumuri.

Dar, scopul opririi noastre aici este acela de a admira apusul soarelui. Nimic de zis, asistăm la un fenomen spectaculos, dar mie îmi aduce aminte de un alt apus, cel văzut din Fira, Santorini, când soarele apunea în spatele insulei Thirassia. Aici apune în spatele unei culmi muntoase. Ni se spune că dacă am fi venit pe la jumătatea lunii decembrie, am fi văzut soarele apunând ceva mai la stânga, în ocean. Eu sunt mai impresionat de ce se vede în jos, de drumul pe care am venit, de cât de abrupt este versantul.

Ne continuăm drumul și, după câteva minute, ajungem la destinație. Aceasta este pe o proprietate privată, fiind necesară deschiderea unei porți pentru a intra înăuntru. Aici este o zonă de platou, nu foarte mare, apreciez că sub un hectar, înconjurată pe trei laturi, la oarecare distanță, de culmi mai înalte. În mijloc este o clădire, căreia nu i-am aflat destinația.

Căpătăm un răgaz de câteva minute, timp necesar organizatorilor pentru montarea aparatelor. Dau ocol zonei și descopăr pe latura de nord – est un baraj de beton și un lac de acumulare, nu foarte plin. Acasă, Google Earth îmi va spune că se numește „Presa del Mulato”. În lipsa unei alte denumiri, voi da acest nume întregii zone. În partea opusă se deschide încă „râpa” pe care am venit. Întrucât începe să se întunece, încep să se aprindă luminile în localitățile din vale. Mai am timp să fotografiez doi cactuși și începe prezentarea.

Au fost aduse trei telescoape, două cu reflexie, și unul cu refracție. Cele cu reflexie sunt declarate cele mai mari din insulă, având o oglindă parabolică cu diametrul de 40 cm, care focalizează imaginea la o distanță de 1.80 m. De aici, imaginea este preluată de un obiect, înșurubat în mantaua telescopului, în dreptul punctului de focalizare, al cărui nume, pentru început, nu îl înțeleg. Descifrez în cele din urmă un „eye item”, care, probabil, în română, s-ar traduce ca „obiectiv”. Sunt două asemenea obiective, unul care amplifică imaginea de 50 de ori, iar al doilea, de 200 de ori. Spre rușinea mea, ocupat cu studiul primului telescop, nu am reținut cum funcționează telescopul cu refracție. Am reținut că acesta mărește de 200 de ori dar este mult mai sensibil, la orice atingere putând pierde din obiectiv obiectul studiat. Totodată, datorită rotației pământului, este necesară o frecventă reorientare a telescopului.

După prezentarea telescoapelor, avem o scurtă „ședință”, din care aflăm ce vom face efectiv în această seară. Prezentarea se face cu ajutorul unui laptop, pe un ecran montat în portbagajul microbuzului.

Nu voi insista foarte mult cu date despre corpurile cerești la care ne-am uitat. Voi enumera numai Luna, Ursa Mare, Ursa Mică, Galaxia Andromeda, Nebuloasa din Constelația Orion, alte două galaxii aflate la o distanță de 12 milioane de ani lumină. Recunosc că din acestea două, cu dioptriile mele, nu am văzut decât câteva puncte luminoase. Din nefericire, la acel moment, nici una din planetele sistemului solar nu era în câmpul vizual. Cândva în minutele următoare trebuia să apară Uranus.

Atunci când am studiat Luna, am avut posibilitatea ca, prin obiectivul telescopului cu reflexie, să facem câteva fotografii. Față de ochiul liber se văd foarte bine multitudinea de cratere.

Penultima activitate a serii a constituit-o un „Test”. Eu mă așteptam ca să ni se pună câteva întrebări despre ceea ce am văzut. M-am înșelat. Ni s-a adus o cutie cu capac transparent, cu 12 pietricele și am fost întrebați care dintre acestea sunt meteoriți. Cine răspundea corect primea o cutiuță cu un mic meteorit veritabil. Eu am apreciat că nici o piatră nu era meteorit. Răspuns fals. Ghiciți cine a câștigat premiul! Bineînțeles, @doinafil!

A urmat fotografia de final. Din nou m-am înșelat, crezând că va fi o fotografie cu tot grupul. Nu, s-au făcut fotografii cu expunere îndelungată, circa 15 secunde, fiecăruia din grupulețele participante. Abia după aceea, fiecare grup și-a plătit participarea. Tarifele sunt diferențiate: 45 euro/persoană la o singură persoană, 35 euro/persoană la două persoane și 30 euro/persoană de la 3 persoane în sus.

Apoi, din nou, în microbuze și pornim înapoi spre Maspalomas. Pe întuneric parcă drumul nu mai este așa de spectaculos. Ajungem la hotel în jurul orei 22.00. De data aceasta, o notă bună pentru personalul acestuia. O aripă a restaurantului rămâne deschisă și peste noapte, iar aici, cei ce ajung târziu, găsesc ceva de mâncare, hrană rece.

În afară de cunoștințele căpătate și amintirile interesante, eu mă aleg și cu o aplicație pe telefon, care îmi permite să identific stelele, constelațiile, planetele, aflate la un moment dat pe direcția în care este orientat acesta. Dar ce să fac cu aplicația asta pe cerul luminat de becuri și înnorat al Bucureștiului?

---

VIZUALIZĂRI: 2851 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI