Să descoperim Gran Canaria – Partea I-a

TIPĂREȘTE

Se pare că mi-am făcut un obicei din faptul ca, primele excursii dintr-un an, să fie cu plecare din Londra. Anul acesta a fost pentru a treia oară în ultimii patru ani. Și a fost tot cu aceiași agenție, tot în Spania, și tot în insule. De data aceasta a fost rândul insulei Gran Canaria. Perioada a fost aleasă funcție de posibilitățile de timp a tuturor membrilor ce s-au înscris inițial la această excursie. Din nefericire, din cei 10 care doreau să participe la început au rămas, la final, numai 6.

Am rămas cu senzația că, anul acesta, excursia a fost ceva mai scumpă decât cele din anii trecuți. Poate este de vină inflația, sau Brexit-ul, sau cine știe ce. Suma pe care am trecut-o în caseta tehnică este pentru o singură persoană, exprimată în lire sterline și include transportul cu avionul dus-întors la Londra, transferul dus-întors la hotel, și servicii all inclusive. Nu am inclus acolo costul excursiilor achiziționate la fața locului, sau cheltuielile personale.

Plecarea s-a făcut de pe Aeroportul Stansted, la o oră rezonabilă, aproape 11.00, însă zborul a durat peste 4 ore. Cu formalitățile de pe aeroport și durata transferului, am ajuns la hotel destul de târziu. În acest moment al anului, în zonă se întunecă în jurul orei 17.30, și se luminează în jurul orei 7.00. Trebuie să menționez că ora locală este GMT, aceiași cu a Marii Britanii, în timp ce Spania continentală este pe Ora Europei Centrale (GMT + 1). Cei ce se ghidează după telefonul mobil la aflarea orei, iar acesta are activată schimbarea automată, trebuie să-și seteze ora manual, deoarece telefonul va afișa ora Spaniei continentale.

Arhipelagul Canarelor cuprinde 7 insule principale, și încă câteva mai mici. Amplasate în Oceanul Atlantic, acestea se întind, relativ perpendicular pe țărmul Africii, pe o zonă cuprinsă între circa 100 km și 500 km de acesta, în zona dintre Maroc și teritoriul Saharei de Vest. Numele acestuia nu are nici o legătură cu micile păsărele cântătoare, ci provine da la latinul „canis”. De altfel, simbolul arhipelagului, întâlnit în mai multe locuri, este câinele. Totuși, nu am găsit nicăieri o explicație privind legătura dintre câinele latin și denumirea arhipelagului. Apoi, dacă am înțeles bine, fiecare dintre insule mai are un simbol propriu. Gran Canaria are ca simbol propriu un cactus, în formă de candelabru, cu brațele în sus, Acesta se prezintă ca un buchet de ramuri înguste, verticale, cu niște nervuri longitudinale, în relief, ce adăpostesc florile si fructele.

Arhipelagul are astăzi un număr de circa 2.500.000 locuitori, și beneficiază de circa 15.000.000 turiști pe an. Gran Canaria este a treia insulă ca suprafață, după Tenerife și Fuerteventura, și are circa 850.000 locuitori, primind circa 4.500.000 turiști anual. Înțeleg că aceste cifre, și nu numai ele, creează o concurență acerbă între Gran Canaria și Tenerife, Las Palmas de Gran Canaria și Santa Cruz de Tenerife, arogându-și, pe rând, titlul de capitală a arhipelagului. Dar, dacă este să cred pe ghidul uneia din excursiile făcute, vârful de concurență se manifestă în fotbal, deși nu am auzit de vreo echipă din Tenerife în „Primera División”.

Insulele arhipelagului sunt cunoscute și sub numele de „insulele primăverii veșnice”, vremea în acestea, influențată de ocean, prezentând valori ale temperaturii minime de circa 15 grade iarna, și 22 grade vara și temperaturi maxime de 22 grade iarna și 27 grade vara. Totuși, noi, la sfârșit de ianuarie, am prins o zi cu 24 grade, dar și trei zile cu vânt puternic și temperaturi maxime sub 20 grade. Partea nordică a insulei, aflată sub acțiunea vânturilor ce suflă din spre ocean, este, de regulă, mai înnorată, mai umedă, și puțin mai rece. Din această cauză pare și ceva mai verde decât restul. Partea de sud, protejată de munții din centrul insulei, este mai însorită și mai caldă, și cu un aspect ceva mai deșertic.

Tot relativ la vreme, același ghid menționat anterior ne spunea, presupun că în glumă, că pe insulă plouă odată la 6 ani. Iar atunci când plouă, plouă 3 picături. Totuși, în mai multe locuri pe insulă, am întâlnit văi, de cele mai multe ori amenajate, regularizate, este drept seci, dar de dimensiuni destul de mari. Totodată, în timpul excursiilor am întâlnit cel puțin trei baraje din beton ce țineau în spate lacuri de acumulare, este drept, nu foarte pline. Presupun că era apă de ploaie, păstrată pentru irigații, sau alte nevoi. Iar ca excepția să confirme regula, și în mod sigur ca să nu ne pară rău că plecăm, în ultima zi a plouat. Și a plouat în reprize, iar în zona aeroportului destul de consistent. Mi-am adus aminte de excursia de acum 4 ani din Lanzarote, unde ni s-a spus că plouă numai 6 zile pe an, iar pe noi, într-o săptămână ne-a plouat, e drept, nu foarte mult, în 5 dintre zilele sejurului. Apa de la robinet, considerată a fi potabilă, totuși nerecomandată consumului, este în totalitate obținută prin desalinizarea apei oceanului.

Gran Canaria este o insulă relativ rotundă, cu un diametru de circa 50 km. Privită pe hartă, îmi aduce cumva aminte de preferata românilor din Grecia, insula Thassos. Capitala, Las Palmas de Gran Canaria, este amplasată în zona nord – estică a insulei. Hotelul nostru, Club Hotel Riu Papayas este amplasat în stațiunea Maspalomas, exact în sudul insulei. Aeroportul, considerat ca al cincilea ca mărime din Spania, este pe partea estică a insulei, pe malul oceanului, cam la jumătatea distanței între capitală și stațiunea din sud.

Prima impresie, după aterizare, a fost că insula nu este așa neagră ca și Lanzarote, ba chiar ceva mai verde. Ulterior aveam să aflu și explicația. Dacă în Lanzarote, ultima erupție vulcanică a avut loc acum 200 de ani, în Gran Canaria așa ceva nu s-a mai întâmplat de peste 2000 de ani.

Apoi, am fost impresionat de relief. Gran Canaria este mult mai muntoasă ca Lanzarote, cu vârfuri ce se apropie de 2000 m. Excursiile ulterioare aveau să mă convingă de faptul că munții au versanți dintre cei mai abrupți, spectaculozitatea peisajelor, fie de jos, fie de sus, fiind deosebită.

O altă impresie, cristalizată mai bine în timp, a fost că Gran Canaria este o insulă cu ceva mai multă activitate economică. Nu este vorba numai de faza comercială, ce iese foarte mult in evidență. De exemplu, pe o distanță de mai puțin de 20 km, am întâlnit 3 magazine a bine cunoscutului comerciant de mobilă din Suedia. Asta ca să nu mai vorbim de mari complexe comerciale, ce au aceiași densitate. În același timp, insula are și o industrie bine dezvoltată. M-au convins de acestea numeroasele construcții cu aspect de fabrică. Una din excursii a cuprins și o vizită la o unitate de prelucrare aloe vera și obținerea produselor cosmetice din această plantă. În afară de aceasta, din nefericire, nu ne-a fost decât amintită Distileria de rom, pe lângă care am trecut în mare viteză, Am înțeles că este una din cele mai mari în domeniu, și se produc aici peste 15 sortimente de rom. Același ghid pomenit anterior, ne informa, la un anumit moment, că insula nu dispune de exploatări și rezerve de petrol. Ca urmare, marile companii nu sunt interesate de investiții aici, fapt ce are ca urmare lipsa poluării. Cred că informația nu este în totalitate exactă, întâlnind ulterior, pe mare, ceva mai la sud de Las Palmas, niște construcții ce seamănă izbitor cu platformele de foraj marine. Iar ca toată activitatea turistică și economică să se poată desfășura, toată zona de est a insulei, pe care am văzut-o, este plină de câmpuri de generatoare de curent eoliene.

Și mai dezvoltată pare a fi agricultura. Încă din avion am remarcat o serie de construcții cu aspect de seră, dar care nu erau din sticlă, ci dintr-un fel de pânză de culoare bej. Ulterior am aflat că sunt protecții ale culturilor agricole contra vântului și a soarelui. Tot atunci am aflat că insula este un important producător și exportator de tomate, cartofi și banane. Vârful de export se atinge în perioada noiembrie – aprilie. Dacă roșiile și cartofii pot fi cultivați sub acele adăposturi, recunosc că nu am remarcat nici o plantație de bananieri. Am văzut, în schimb, din fuga mașinii, lădițe cu portocale, la marginea drumului.

Ieșind din aeroport, intrăm pe autostradă. Da, insula dispune de o autostradă ce pleacă din capitală, urmărește litoralul estic al insulei, trece prin dreptul aeroportului, coboară până în sud, la Maspalomas și, apoi, continuă spre sud – vest, până în dreptul localității Mogán acoperind, astfel, circa jumătate din circumferința insulei. De la aeroport până în Maspalomas sunt circa 30 km. Atât autostrada, cât și toate celelalte șosele, inclusiv cele din munți, pe care am circulat, au o suprafață carosabilă ce se prezintă în condiții foarte bune. Trebuie să menționez că șoselele din munte sunt foarte înguste, depășind cu puțin lățimea unei benzi de circulație. Aceasta, cât și numărul mare de serpentine, care mai de care mai strânse, m-au făcut să admir profesionalismul șoferilor de autocar cu care am circulat. Au fost multe situații în care am crezut că cele două mașini ce se întâlnesc, din sens contrar, nu vor putea trece mai departe. Dar, din două – trei mișcări, situația s-a rezolvat. Totodată, m-am lămurit de ce, membrii grupului, ce posedau carnet de conducere, nu s-au mai oferit, ca altădată, la închirierea unui autoturism. Cu atât mai mult cu cât ei sunt obișnuiți cu conducerea pe partea „greșită”.

Un aspect interesant, relevat de ghizii noștri, este faptul că arhipelagul, deși se află numai la câteva sute de kilometrii de Africa, a preluat tradiții, obiceiuri, cultură, din zona Americii Centrale, aflată la peste 3000 de kilometri. Pentru a sublinia acest aspect, ni s-a pus o casetă cu muzică tradițională locală, despre care puteam să jur că provine din Mexic. În plus, două statui de la intrarea într-un vechi sat înfățișează două personaje ce aduc foarte bine cu maiașii.

Maspalomas este cea mai mare stațiune a arhipelagului. Până în 1961 a fost un mic sat. Începând cu acea dată, crește interesul turistic pentru această zonă, localitatea dezvoltându-se în ritm accelerat. Astăzi este un mare „oraș turistic”, care se întinde, inclusiv cu suburbia San Antonio, de la Bahía Feliz, în est, până la Meloneras, în vest, pe o lungime de litoral de circa 10 km. Stațiunea dispune de aproape 300 de hoteluri de 3,4 sau 5 stele, și de aproape 600 de bungalouri și vile. În afara acestora, există întreaga infrastructură necesară susținerii turismului: restaurante, baruri, cluburi, magazine, divertisment. Noi nu am avut timp decât de un minigolf. Am rămas însă surprins de numărul mare de cabinete medicale existente în stațiune.

Stațiunea dispune de un sistem de transport în comun, compus din autobuze, atât cu trasee locale, cât și spre celelalte localități importante. În fiecare stație sunt afișate atât numerele autobuzelor ce opresc acolo, cât și destinația acestora, și tarifele până acolo. Totodată există un număr destul de mare de taxiuri. Acestea, de regulă, staționează în stații destinate, răspândite pe teritoriul stațiunii. Pot fi luate din stații, sau pot fi comandate de la recepția hotelurilor, fără un tarif suplimentar. Dacă este necesar, acestea pot fi comandate și de la recepția altui hotel decât cel de cazare. Sunt atât taxiuri, să le zic, mașini normale, pentru 4 pasageri, cât și mașini tip microbuz, pentru 8 pasageri. Tariful este același pentru ambele tipuri de mașini. Acest tarif, atât local, cât și pentru destinații în exteriorul stațiunii, este afișat în stații. Dacă traseul este mai scurt decât o destinație din listă, și tariful este mai mic.

Punctul de atracție al stațiunii este o zonă litorală, relativ paralelipipedică, de circa 3 km, și lată de circa 1,5 km, cunoscută ca adăpostind „Dunele de la Maspalomas”. Este o zonă cu aspect de deșert, despre care vom vorbi în detaliu într-un articol următor. La nord – est de aceasta este plaja principală a stațiunii cunoscută sub numele de „Playa del Ingles”. Nu am idee de la ce îi vine numele, întrucât turiștii majoritari și în această insulă, ca și în Lanzarote acum 4 ani, sunt cei germani. O altă plajă, mult mai mică, este la limita vestică a dunelor, unde se află și „El Faro de Maspalomas”.

Hotelul nostru, Club Hotel Riu Papayas, hotel de 4 stele, va face subiectul unui articol ulterior.

Începând cu momentul în care a fost definitivată excursia noastră, săpând prin arhiva internetului, mi-am stabilit o listă de obiective ce ar merita atenția noastră. Agenția de la care s-a cumpărat excursia, la sosirea pe aeroportul din Gran Canaria, ne-a înmânat un plic în care, între altele, erau și câteva propuneri de excursii locale. Nu am găsit între ele nimic din ceea ce îmi propusesem eu. Pe câteva dintre acestea le-am găsit, însă, într-un pliant pe care l-am primit la recepția hotelului, ce făcea reclamă unei agenții locale de turism. Acesta indică traseul propus, zilele săptămânii în care se organizează, și costul excursiei. Înscrierea se face la recepția hotelului. Am ales două dintre ele, și am vrut să le plătesc integral la înscriere. Nu mi s-a acceptat decât plata a circa 30% din valoarea fiecărei excursii, restul urmând a fi achitat la îmbarcarea în autocar. La ce m-am gândit ulterior, este faptul că suma plătită la recepție ar putea fi doar comisionul încasat de hotel pentru reclama făcută agenției, costul real al excursiei fiind cel plătit la autocar. Nu am nici o dovadă că așa ar fi, dar, pe pliantul respectiv sunt numerele de telefon ale agenției respective. Ar fi interesant, dacă mai ajunge cineva în zonă, să facă o încercare de a se înscrie direct la agenție.

În afara acestor două excursii, alte trei jumătăți de zi au fost rezervate unor excursii făcute pe cont propriu. Poate, de aceea mi s-a părut că sejurul s-a terminat foarte repede. Voi reveni cu detalii.

---

VIZUALIZĂRI: 5401 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI