ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.11.2014
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Targu-Jiu
    ÎNSCRIS: 08.07.14
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    AUG-2014
    DURATA: 1 zile
    familie cu copii

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    97.50%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 5 MIN

    Cetatea Golubac – măreţie şi decădere

    TIPĂREȘTE

    În drumul nostru spre satul Vinci (în sârbă Vinţi), situat la 8 km de Golubac, unde am petrecut un un weekend la Vila Dunavski Raj (impresii aici), am vizitat oraşul şi Cetatea Golubac (în sârbă Golubăţ).

    Despre Golubac

    Golubac este un orăşel port situat în nord-estul Serbiei, pe malul Dunării. Oraşul este mic, are mai puţin de 10000 de locuitori, dar este liniştit, curat şi drăguţ.

    Acesta se bucură de prezenţa multor turişti, probabil cetatea este principalul factor de atracţie în zonă. Totuşi, oraşul are un farmec aparte, trebuie remarcat faptul că are o faleză nouă şi foarte frumoasă, iar la ieşirea din oraş spre Veliko Grădişte este amenajată o plajă pe malul Dunării.

    Posibilităţile de cazare în oraş nu sunt foarte numeroase, există un singur hotel de trei stele în apropierea falezei, în schimb, în satul turistic Vinci sunt mai multe locuri de cazare.

    Pentru servirea mesei sunt multiple posibilităţi, la terasele şi restaurantele situate atât pe faleza Dunării, cât şi în alte părţi ale oraşului. Întrucât aveam masa asigurată la vila Dunavski Raj, noi am servit doar câte o plăcintă cu brânză la o patiserie situată în apropiere de centrul oraşului. Plăcinta a fost delicioasă, preţul plătit foarte mic (asta explică de ce erau foarte mulţi clienţi), 84 de dinari, în condiţiile în care 1 euro se tranzacţionează cu 116 dinari chiar la o casă de schimb valutar situată în apropiere de patiserie.

    Drumul până la cetate

    La cetate se ajunge relativ uşor, de la PF I, se virează dreapta şi se ţine malul Dunării, se parcurge Parcul Naţional Derdap, se trece prin oraşul Doni Milanovac (în sârbă Doni Milanovăţ), iar cu 4 km înainte de a intra în Golubac se ajunge la cetate, drumul trecând chiar prin aceasta.

    Drumul este destul de bun, deşi peticit pe multe porţiuni se circulă bine, nu este aglomerat şi nu am întalnit echipaje de poliţie. Din loc în loc sunt amenajate locuri de parcare de unde se pot admira peisajele care încântă privirea.

    Deşi drumul este puţin mai îngust decât unul obişnuit pe două benzi, se poate circula lejer cu 80 km/h (viteza legală în afara localităţii în Serbia) şi chiar cu mai mult, dar pentru cei care sunt pentru prima dată aici nu este recomandabil, deoarece în felul acesta pot admira peisajele care li se înfăţişează în cale.

    Despre cetate

    Cetatea Golubac este situata la 4 Km în aval de orăşelul Golubac şi aproximativ 115 km de Porţile de Fier I şi este inclusă în Parcul Naţional Derdap.

    Numele cetăţii vine de la porumbeii voiajori, ea fiind construită pe ruinele castrului roman Columbaria. Datorită poziţionării sale strategice, cetatea a servit de-a lungul timpului atât ca cetate de apărare, cât şi ca port, vamă sau centru comercial.

    Cetatea este o fortăreaţă construită probabil în secolul al XIV-lea, data exactă a construcţiei acesteia fiind incertă, la fel stând situaţia şi cu naţionalitatea celor care au construit-o, aceştia putând fi bugari, sârbi sau unguri. Structura cetăţii a suferit transformări de-a lungul timpului, în sensul că au fost construite turnuri noi.

    Trebuie menţionat şi faptul că de-a lungul existenţei sale cetatea a “schimbat mai multi stăpâni”, ea fiind stăpânită de sârbi, unguri, bulgari, turci, austrieci, şi vlahi. Mai multe informaţii despre istoria cetăţii pot fi obţinute de pe Wikipedia .

    Cetatea este construită la baza unui munte, o parte dintre ziduri fiind sculptate în acesta, iar o altă parte este acoperită parţial de apele Dunării, din cauza construirii barajului de la Porţile de Fier I. Cetatea nu poate fi vizitată în integalitate, pe de-o parte nu sunt scări sau poteci care să faciliteze accesul pe panta abruptă spre partea construită pe stânci, iar pe de altă parte, dintre porţiunile aflate în apă, doar spre turnul octogonal se poate merge.

    În prezent cetatea numără zece turnuri, dintre care nouă au înălţimi de 20-25 de metri, cel care este situat în apă fiind mai scund. Turnurile sunt unite între ele de ziduri groase de 2-3 metri.

    Deşi în anul 1979 Cetatea Golubac a fost declarată monument al culturii de importanţă excepţională, lipsa de interes a autorităţilor se poate observa de la primul contact cu cetatea, pe lângă zidurile erodate mulţi ani de apele Dunării, sunt altele pe care vegetaţia se dezvoltă în voie. Abia în anul 2014 au fost accesate fonduri europene pentru reabilitarea cetăţii în cadrul unui proiect internaţional denumit “Route Cultural - Cetăţi pe Dunăre”.

    Accesul în cetate se face direct din comunicaţia care leagă oraşele Doni Milanovac şi Golubac, acesta fiind şi motivul care face ca acest obiectiv turistic să fie vizitat de foarte multe persoane. Trebuie să menţionez că nu există indicatoare către cetate, nu se plăteşte taxă de vizitare şi bineînţeles, nu există ghizi.

    În acea zi însorită de vară, în parcarea de lângă cetate erau multe maşini, din care încă două înmatriculate în România, cu numere de Ialomiţa. Nu am reuşit să-i identific pe cei care veniseră cu aceste maşini întrucat în cetate în acel moment erau cel puţin 30 de turişti, fiecare era interesat de a explora cetatea, de a face fotografii.

    În proximitatea cetăţii nu sunt terase, restaurante sau chioşcuri, unde să se poata servi masa sau de unde să se poată achiziţiona băuturi racoritoare, suveniruri, etc.

    Cetatea Golubac, o particică din istoria Serbiei, mai păstează şi astăzi aerul semeţ al vremurilor de glorie, aşteptând parcă o intervenţie care ar trebui să o readucă la măreţia de altă dată.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de costy69* in 03.11.14 16:29:22
    Validat / Publicat: 03.11.14 19:38:55
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SERBIA.

    VIZUALIZĂRI: 10564 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (costy69*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P06 Ne apropiem de cetate
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 26 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    7 ecouri scrise, până acum

    Floria
    [03.11.14 19:47:37]
    »

    Parcă sunt scrise pentru mine impresiile despre Cetatea Golubac, cu doar două zile înaintea plecării într-o excursie în Serbia! Sunt sigură că o sa-mi placă...

    costy69*AUTOR REVIEW
    [03.11.14 21:04:50]
    »

    @Floria - Si eu spun la fel. Probabil sunteti norocoasa.

    In curand voi incarca un doua articole despre orasul Veliko Gradiste si drumul / ce se poate vizita pe malul sarbesc al Dunarii.

    Intentionam sa va avertizez (desi nu cred ca este cazul) ca Tabula Traiana se vede foarte bine de pe malul romanesc al Dunarii sau dintr-o ambarcatiune care face plimbari de agrement.

    Cand am fost in Serbia nu am coborat la acest obiectiv.

    Floria
    [03.11.14 22:06:21]
    »

    @costy69 - Voi citi cu interes şi mare plăcere articolele ce vor urma. Aveţi dreptate, chiar sunt norocoasă!

    costy69*AUTOR REVIEW
    [03.11.14 22:43:26]
    »

    @Floria - Va multumesc pentru interesul acordat.

    Probabil maine vor aparea cele doua review-uri.

    Sper sa va fie de folos.

    O seara buna!

    webmaster
    [05.11.14 18:09:20]
    »

    Împreună cu continuările sale, Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această regiune.

    costy69*AUTOR REVIEW
    [05.11.14 19:07:30]
    »

    @webmaster - Multumesc@

    marijuan
    [06.04.18 23:12:04]
    »

    Update: nu mai deschid un nou capitol, exista cateva deja despre cetatea Golubac.

    As aduce doar cateva noi informatii: vechiul tunel prin care TIR-rurile se chinuiau sa treaca este inclocuit cu un tunel nou nout, cu 2 benzi.

    Inainte de cetate (venind dinspre Vinci) exista un spatiu de parcare cu plata 100 dinari si un restaurant.

    Am ajuns putin inainte de ora 17 ora locala cand vizitarea cetatii nu mai era posibila.

    Nu am inteles foarte bine, dar cred ca asta se refera la muzeul amenajat acolo, cetatea este in reconstructie si nu pare ca ar fi permis accesul inauntru. Parculetul din jurul cetatii este nou nout, curat, gazon, cosuri de gunoi, o minune.

    Dunasvki Raj: in regula, pretul mi se pare mult spuraevaluat pentru ce ofera, si ma refer la accesul oarecum dificil, la izolatia fonica proasta si robinetele care se aud pana in curte, la micul dejun saracacios.

    Nu pot sa nu laud bunul simt si amabilitatea gazdelor, aerul curat, paturile cu saltele de calitate, spatiile mari din camere, mai putin baia cu perdea de plastic.

    GPS: daca veniti pe ruta Banatska Palanka - Ram cu bacu-ul, atentie la GPS, pe noi ne-a bagat pe un drum de tara ingrozitor.

    Recomand un pranz bazat pe peste la cherhanalele de pe malul Dunarii. De pe malul sarbesc, fireste.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    costy69*, Floria
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Golubac:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066442966461182 sec
    ecranul dvs: 1 x 1