Italia - de trei ori pe malul mării (partea a III-a)

TIPĂREȘTE

Anul acesta interesul nostru a fost orientat către Coasta Ligurică, pornind de la intenţia, consolidată în timp, de a vedea celebra zonă Cinque Terre. Văzusem câteva fotografii care mă fascinaseră şi nu-mi dădea pace gândul de a ajunge cât mai repede posibil acolo.

Iniţial ne-am făcut rezervare în Genova, de unde urma să luăm trenul către Cinque Terre, dar, studiind mai bine hărţile, am observat că hotelul pe care îl vizasem era aproape de o imensă parcare de motociclete, într-o zonă destul de populată (şi implicit zgomotoasă), prin urmare am renunţat. Aşa am descoperit Nervi, care acum este un cartier al oraşului Genova, dar care, multă vreme, a fost o localitate independentă. Cu privire la originea aşezării părerile sunt diferite, unii considerând că Nervi ar fi fost o colonie celtică, iar alţii că ar fi fost întemeiat de romani. Oricum, prezenţa romanilor aici, în sec. al II-lea î. H. este certă, ei fiind cei care au construit celebrul drum, numit Via Aurelia, care pornea din Roma, trecea pe coasta Ligurică şi se continua în Gallia. Acest drum a luat naştere treptat, pe măsură ce cuceririle romane se extindeau.

Las deoparte aceste date istorice, oricum nimeni nu se îndoia de prezenţa romanilor aici, pentru a spune că Genova este situat la jumătatea Coastei Ligurice. În partea de vest a acestui cunoscut port se întinde Riviera di Ponente, ale cărei ţărmuri coboară către mare mai puțin vertiginos, permițînd existența unei fâșii de litoral cu plaje frumoase și promenade umbrite de palmieri. La est de Genova se găsește Riviera di Levante, cu faleze stîncoase și cu localităţi pitorești pierdute printre stînci. Prin urmare noi ne-am propus, în acest an, să vedem o parte din această rivieră, a cărei caracteristică o reprezintă ţărmurile stâncoase, care însă nu l-au împiedicat pe om să întemeieze aşezări, unele chiar încântătoare.

Să menţionăm faptul că Marea Ligurică, ce scaldă ţărmurile acestei riviere, este situată între insula Corsica (la sud) și regiunea Toscana (la nord), făcând parte din Marea Mediterană. Liguria (se pare o denumire pre- romană) este numele regiunii de coastă din nord-vestul Italiei (a cărei capitală este Genova) comparată, datorită reliefului ei, cu un uriaş amfiteatru, deoarece este mărginită la nord de Alpii Ligurici și Apeninii Ligurici, înălţimile coborând spre sud pînă la țărmul Mării Ligurice, delimitînd Golful Genova.

Astor Hotel (4*) ne-a găzduit două zile, hotel situat la 50 m de gară şi de ţărmul mării, acesta fiind şi unul dintre criteriile pe baza cărora l-am ales. Imediat ce ne-am cazat, am mers să descoperim împrejurimile, mai ales că, după- amiază fiind, soarele se mai îmblânzise. Eram foarte curioşi să vedem obiectivul care constituie mândria oraşului Nervi (pentru că de fapt este un oraş) şi anume promenada de 2 km, numită Passeggiata Anita Garibaldi. A fost denumită astfel în iunie 1945, în memoria tinerei soţii a lui Giusseppe Garibaldi, cunoscutul revoluţionar recunoscut drept artizanul unificării Italiei (mişcarea amplă, cunoscută ca Risorgimento). Anita l-a cunoscut pe Giusseppe Garibaldi în ţara ei natală, Brazilia, unde acesta se refugiase, devenindu-i soţie la vârsta de 18 ani, iar timp de nouă ani, pentru că ea s-a stins foarte devreme, şi parteneră în lupta revoluţionară. Am făcut această paranteză pentru că mi-a plăcut mult faptul că acestei frumoase promenade i-a fost dat numele acestei celebre femei, căreia, am înteles, i-au fost dedicate numeroase alte edificii şi monumente.

Văzusem, desigur, câteva poze ale Passeggiatei, dar realitatea, pur şi simplu, a depăşit aşteptările, fiind o reală încântare. Este o alee mai de grabă îngustă, căţărată pe malul mării şi care se lărgeşte din loc în loc, în adevărate puncte de belvedere, care oferă posibilitatea de a admira perspectiva care se deschide asupra ţărmului stâncos al acestei riviere (se poate vedea până la Portofino). Această alee este situată la o înalţime de 15- 20 m deasupra nivelului mării şi are un aspect deosebit din mai multe puncte de vedere. Unul dintre aceste aspecte ar fi acela că ea este construită pe stânci negre- gri, care au aspectul unor cute de piatră dispuse atât vertical, cât şi orizontal şi scăldate de apele de un albastru intens ale mării. Stâncile acestea dau un farmec deosebit promenadei, pavată cu o ceramică de culoare cărămizie, îngustă şi aşezată în brăduţ (impecabilă pe tot parcursul promenadei, lucru aproape imposibil pe frumoasele noastre faleze). Dacă adăgăm la aceste caracteristici şi vegetaţia superbă, formată din pini umbrelă, agave, palmieri, atunci imaginea promenadei se întregeşte. Interesant este faptul că nici o porţiune a promenadei nu seamănă cu alta şi e firesc, pentru că ea ţine cont de natură şi natura face totul unic, dar nici omul n-a dat dovadă de lipsă de imaginaţie.

La un capăt al promenadei se află portul, iar la celălalt, parcul, la rândul lor foarte frumoase. Portul este un golf înconjurat cu construcţii simple, etajate, dispuse neuniform pe înălţime şi alcătuind un amfiteatru în nuanţe de ocru, imagine tipică pentru aşezările vechi de pe acestă rivieră, chiar dacă se consideră ca emblematice cele de la Cinque Terre. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 9,2 ha şi a luat naştere din unirea grădinilor din jurul unor importante vile private (Vila Gropallo, Vila Saluzzo Serra, Vila Grimaldi Fassio şi Vila Luxoro), vile care au intrat în proprietatea municipalităţii din Genova, fiind transformate în muzee. Pe spaţii cu adevărat întinse întâlneşti în acest parc numeroase specii de arbori rari (palmieri, curmali, eucalipţi) aduşi din America Latină sau de pretutindeni, dar şi un lac artificial şi un rozariu. Aflându-te în parc nu ştii ce să admiri mai întâi, speciile de arbori care se întrec în înălţime în apropierea ta sau dealurile care se înalţă puţin mai departe, unde printre chiparoşi şi leandri sunt presărate alte vile construite în sec. al XIX-lea, care stau cuminţi cu faţa către mare şi soare (dar cu obloanele trase). Tot în sec. al XIX-lea a fost construită şi Passeggiata, de către marchizul Ernesto Gropallo, în două etape: prima, în 1862, pentru a lega portul cu turnul Gropallo (un turn cu scop strategic militar), al doilea, în 1872, pentru a se conecta prin Serra Gropallo (drumul prin parcuri) cu zona de Capolungo. Numele acestui personaj a fost dat(Torre Gropallo ) şi turnului construit în sec. al XVI-lea cu scop de apărare împotriva piraţilor ( după raidul unui temut pirat turc numit Dragut). Din vârful turnului se semnaliza cu fumul produs din arderea unor paie ude, motiv pentru care i se mai spunea şi Turnul de Fân (Torre del Fieno).

De-a lungul acestei promenade sunt puţine terase (unele au câteva mese) şi restaurante, care se deschid numai la anumite ore, ca şi cele de la hoteluri. (de exemplu, dacă ti-e foame între 14 şi 19, nu poţi mânca la nici un restaurant, ceea ce e puţin cam incomod).

Localnicii se plimbă în special seara pe Passeggiata Anita Garibaldi, dar fac şi jogging aici, atmosfera fiind liniştită (poate şi pentru că obiectivul acesta deosebit nu este foarte promovat turistic).

După cum probabil că cei mai mulţi ştiu, la Cinque Terre se poate ajunge cu trenul sau cu maşina personală. Nervi este un punct important al căii ferate care străbate riviera şi, de aici, pleacă la intervale de timp destul de mici, trenuri spre Genova sau spre La Spezzia. Pe la ora 8 dimineaţă, a doua zi, ne-am înfiinţat la gară (curată şi mare) unde ne-am luat bilete pînă la Levante de la chioşcul de ziare (italienii citesc ziarele!) fiindcă nu funcţiona automatul. După vreo cincizeci de minute am ajuns la Levante şi de aici ne-am luat bilete dus-întors pentru toate cele cinci localităţi care fac parte din Parcul Cinque Terre. (Moterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola şi Riomaggiore). Durata călătoriei cu trenul între localităţi este de 5-7 minute., iar călătoria este confortabilă, chiar dacă sunt foarte mulţi turişti.

Noi am vizitat trei dintre cele cinci localităţi, fiindcă era destul cald (nu de coduri!), oricum o temperatură mai degrabă de stat pe plajă, sub umbrelă, sau de făcut baie în mare. Încă de la acea oră matinală erau râuri de turişti, care se scurgeau pe străduţele satelor intrate în patrimoniul U. N. E. S. C. O., curioşi şi nerăbdători să vadă, să admire.

Aceste vechi sate pescăreşti (sac. al XIII-lea) seamănă foarte mult unele cu altele, fapt care se explică prin aceea că sunt aşezări construite pe un ţărm stâncos, într-un spaţiu strâmt, atât cât le-a permis natura. Au un aspect de amfiteatru, format din case simple, cu etaj, aşezarea şi coloritul lor făcâdu-le deosebit de pitoreşti. La mal, apa mării se zbuciumă şi loveşte cu putere în piatra neagră a stâncilor, făcându-ne să întelegem cât de aspră era viaţa pescarilor care trăiau aici. Privite din anumite unghiuri, apar ca nişte tablouri vii. Pentru acestă bucurie a ochiului chiar merită să le vezi, pentru că în ele nu sunt foarte multe obiective (câteva turnuri, biserici, un mic castel). Mie mi-a plăcut foarte mult Riomaggiore (al 5 –lea sat, în ordinea aşezării) pentru dispunerea şi coloritul construcţiilor, iar Vernazza, pentru golful său, pe malul căruia îşi înalţă turla către cer o mică biserică. Monterosso, primul dintre sate, are două părţi, una veche, cu străzi înguste şi case simple, şi una nouă, cu vile şi hoteluri moderne şi elgante. Personal, mi-a plăcut foarte mult şi acestă parte nouă, cu aspect de staţiune, cu o vegetaţie de-a dreptul luxuriantă (palmieri, leandrii, tufe multicolore, pini) şi cu plajă cochetă, chiar dacă mică. În dreapta acestei plaje, numită Fegina, se află statuia Gigantului (ll Gigante) un colos din beton şi fier măsurând 14 metri în înălţime şi însumând 170 de tone. Numit şi Statuia lui Neptun, monumentul a fost proiectat de Arrigo Minerbi (sculptor) şi Francesco Levancher (arhitect) şi construit înainte de anul 1910. Nu reprezintă o realizare artistică deosebită, dar are un rol decorativ cert, gigantul susţinând promontoriul care domină Plaja Fegina. Tot aici este şi portul, de unde se poate lua vaporul către Riomaggiore. Şi noi am luat un vapor din Riomaggiore până la Monterosso al Mare, chiar dacă aveam bilete dus-întors la tren, fiindcă am fost tentaţi să vedem cum arată ţărmul de pe mare şi, implicit, satele pescăreşti. Biletul a costat 10 euro de persoană, dar călătoria implică şi un pic de aventură. În Riomaggiore nu există propriu-zis un port, malul fiind foarte stâncos. Vaporul se apropie de mal şi este legat cu frânghia de un pilon, apoi este scoasă o pasarelă foarte îngustă, care are la capătul dinspre mal nişte roţi, deci nu e stabilă. Urcarea pe vapor presupune trecerea pe pasarela îngustă, care uneori se clatină spectaculos, ceea ce nu e prea amuzant. Cât despre priceperea căpitanului, n-am decât cuvinte de laudă. Mă gândeam însă la câtă promovare se face acestei arii protejate, că ar fi putut fi gândite altfel aceste călătorii cu vaporul.

Călătoria de o jumătate de oră cu vaporul a fost plăcută, dar, datorită stâncilor, traseul era destul de departe de mal şi, deci, nu am făcut fotografiile la care ne aşteptam. În schimb am văzut mai bine terasele plantate cu vie (ce efort au depus, ca să le amenajeze!) dintre localităţi, care dau un aspect deosebit ţărmului. Pentru că, între localităţi se poate merge şi pe jos, printre vii sau chiar pe o potecă săpată în stâncă (numită Via dell Amorre, pentru că pe acolo treceau îndrăgostiţii din cele două sate, pentru a se întâlni) între Manarola şi Riomaggiore. Cred că mi-ar fi plăcut o astfel de drumeţie, dar, cu siguranţă, nu ar fi de ajuns o zi (mai ales una de vară căduroasă), aşa cum se afirmă de către unii care au vizitat aceste locuri. Şi cred că primăvara ar fi anotimpul potrivit pentru aceasta.

A fost o experienţă plăcută această călătorie la Marea Ligurică pe riviera ei stâncoasă , decorată cu localităţi atât de pitoreşti.

---

VIZUALIZĂRI: 7760 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI