Viveiro – istorie si culoare langa estuarul care-i poarta numele. Si… dolfins, dolfins!!

TIPĂREȘTE

Dupa ce am trecut prin Viveiro la intoarcerea din Santiago (vezi impresii), stabilisem ca vom incheia ultima zi de vacanta acolo. In seara aceea, si in dimineata cand ne indreptam spre Ruta Farurilor, mi-au atras atentia cateva blocuri in culori frumoase, pe care lumina le punea in evidenta intr-un mod deosebit. Viveiro este capitala litoralului A Mariña Lucense. Nici pe departe cat Constanta noastra. Dar e un orasel frumos, care ne-a surprins. Estuarul format de varsarea raului Landro in Cantabrica tine tot de Rías Altas.

Am vizitat Viveiro (Vivero in castiliana) intr-una din zilele de targ medieval. Lume puhoi si multi imbracati in cavaleri si domnite. Printisorii si printesutele (permiteti-mi licenta, va rog) … iti venea sa-i/sa le mananci. Daca primele date despre acest oras exista inca din epoca de fier (numeroasele zacaminte arheologice celte dovedesc acest lucru), localitatea a inceput sa fie importanta prin secolele XII si XIII (villa medieval). Vestigii au ramas, si destule, iar noi le-am vazut printre tarabe cu sapunuri artizanale, picioare de porc la protap si ritmuri medievale. Am luat la picior stradutele inguste, asa cum am putut, si cred ca ar fi interesanta si o vizita atunci cand nu e fiesta. Desi se pare ca daca nimeriti in Saptamana Mare (declarata de interes turistic international), sau in Rapa das bestas (imblanzirea cailor) sau Romería de Naseiro (declarate de interes turistic… doar national de data asta), nimeriti bine;).

Nu ma pot abtine (dar o fac pe scurt): Vivero vine din latina (vivarium) si inseamna solar, teren unde se cultiva plante si pomi. Dar exista si varianta cu provenienta celtica (normal, celtii au lasat atatea urme pe aici, precum maurii prin Andaluzia, desi acestia ultimi au ajuns si in Viveiro), unde cuvintele Bi (munte) si Ver (coasta) ar intari aceasta teorie, datorita asezarii orasului.

Nu am mers la niciuna din cele cinci plaje din Viveiro (la sfarsit va povestesc de ce plaja superba am dat, si ce am vazut pentru prima data in premiera mondiala pentru mine!): Playa de Covas este cea mai importanta, are vreo doi km lungime, faleza, salvamari, acces pentru persoane cu dizabilitati, etc. ; pe partea de vest sunt niste roci care sunt cunoscute sub numele de Os castelos, unde se afla un monument inchinat corabiilor Santa María Magdalena si Palomo, naufragiate aici intr-o noapte in 1810, care a avut drept rezultat moartea a mai bine de 500 persoane. Resturi ale naufragiului au fost asezate prin tot orasul: de exemplu tunuri in Parque de Pernas Peón, langa plaja.

A doua plaja importanta este Playa de Area, cu o lungime de aproape doi km si ea, semiurbana, cu steag albastru. Celelalte trei au in jur de 200 metri fiecare.

Singurul castru vizitat de noi a fost cel din Fazouro, despre care v-am povestit. Viveiro are si el un total de sapte, desi in majoritatea nu s-au realizat inca sapaturi. Nu va scriu nume, ca oricum nu le tinem minte, iar daca ajungeti in zona, le cautati pe harta.

In trecut, Viveiro era inconjurat de ziduri inalte si groase, cu turnuri. A ajuns sa aiba sase porti mari de intrare, din care se conserva jumatate: la Puerta del Vallado, la Puerta de A Vila si Castillo del Puente sau Puerta de Carlos V. Mi-a placut sa trec pe sub cea de-a doua, numita si Puerta del Santo Cristo del Amparo (este clar motivul), si sa vad in apropiere un grup de prieteni sau rude luand pranzul la o masa asezata in strada, in fata casei. Cu totii erau imbracati in haine de ev mediu, si numai sticlele de vin si farfuriile ii dadeau de gol…

Patrimoniul… daramat, ca sa zic asa, al orasului, mai include si fosta Iglesia de Santiago, si Biserica si Manastirea Santo Domingo, din sec. XII-XIII, demolate, din pacate, in cateva secole mai tarziu.

Targul de care va povesteam era asezat in centrul istoric, asa ca am vazut si noi… ce am putut pe acolo. Iglesia de Santa María del Campo este cel mai vechi templu din oras; se afla langa Monasterio de la Concepción, in partea cea mai inalta a orasului vechi. Nu se stie cu siguranta data constructiei, dar stilul romanic prezent in aceasta ne face o idee. Nu am vizitat-o pe interior, asa cum nu am intrat nici in manastire, locuita de maicute. Acest ultim loc este cunoscut datorita grotei de la Lourdes, a reproducerii la scara mica a celei autentice. Ce atrage atentia sunt ofrandele lasate acolo de credinciosi. Dar, pe langa lumanari sau flori, ti se face pielea gaina cand vezi agatate diverse parti ale corpului uman, din plastic, agatate acolo. Ne-am imaginat ca este vorba de rugi ale celor bolnavi si ca acolo se lasa simbolul a ceea ce vrem sa ni se vindece, noua sau cuiva drag. Am incercat sa nu deranjez doamna care se ruga in liniste, in picioare, in fata acestui… altar, si am facut o poza. Cu pielea gaina, repet. Langa manastire se afla Calleja de las Monjas, cu aspect medieval total, care duce la poarta O Vallado. Noi de fapt pe acolo veniseram.

Nu am ajuns la Manastirea San Francisco, aflata la celalalt capat al orasului si nici la Nuestra Señora de Valdeflores, spre iesirea spre Lugo, pentru ca in aceste zile de vacanta nu am vrut sa vizitam muzee si biserici cu orice pret, ci sa ne plimbam cat cuprinde, si sa vedem ce ne iese in cale (chestie relativa, of course).

In Plaza Mayor se afla Primaria, bineinteles, si are un ceas (de soare) in centru. Acolo vedem si cateva cladiri frumoase, din piatra, vechi de cel putin doua secole. Iar in centru se inalta statuia de fier a lui Nicomedes Pastor Díaz, istoric galician nascut in Viveiro.

La Casa de los Leones se afla tot in centrul vechi, si din ea se conserva doar fatada principala. Colegio de la Natividad a fost una din primele institutii laice din sec. XVII.

El Puente de la Misericordia dateaza de acum sase secole si a fost construit peste un anterior pod roman. Trece peste estuar si leaga doua parti ale orasului (logic;)).

Daca va mai ramane timp, puteti merge la Isla de Area, o insulita situata in plin estuar, in fata plajei cu acelasi nume. Nu mai locuieste nimeni acolo, desi inca mai sunt urme de case. Si de asemenea la Mirador de San Roque sau Mirador de Monte Faro, ca doar n-aveau cum sa lipseasca “miradoarele” nici de-aici.

Plimbarea, desi nu a durat mai mult de trei-patru ore, a fost una placuta. Piata era plina cu tarabe care te imbiau la diverse degustari: bineinteles ca mi-a ramas gandul la caracatita si la piciorul ala de porc ce se tot invartea pe protap… Daca nu ati mancat inca, nu cititi urmatoarele feluri de mancare tipice zonei: empanadas si pastelones (prima e placinta cu care va tot bat la cap de cand va vorbesc de Galicia, facuta din coca de paine, a doua aceeasi placinta cu foaie de placinta de data asta; preferata mea e cea de ton; vreti reteta? ;)), fructele de mare (la mare cinste in intreaga comunitate) precum navajas cu orez (nu am gasit traducerea in romana pe nicaieri), sau pastelón de marisco (un fel de placinta de fructe de mare), deserturile facute de calugaritele de la Valdeflores, si tortul de migdale, care este asemanator cu tarta de Santiago.

Erau doua trupe de muzica/dans: una mai traditionala, cu tobe si cimpoaie, si alta mai… vikinga (amestecata cu rock;)). Vedeti poze. Ah, sunteti rockeri? La sfarsitul lui iulie, inceputul lui august, aici se tine Resurrection Fest, un festival de muzica hardcore-punk si metal.

Ok. Terminam vizita si vrem sa incheiem ziua pe o plaja. Nu sa facem plaja si nici baie macar, ci doar sa ne plimbam cu picioarele goale pe plaja uda. Initial am fi vrut sa ne oprim pe Playa de Area, dar am trecut de ea, asa incat, iesind din Viveiro, am vazut un indicator spre Playa do Esteiro, in Xove, un mic satuc din apropiere. Iesim noi de pe nationala… mergem noi pe… judeteana nu era… si mergem… si intram intr-o padure… si da-i si mergi, si da-i si mergi, o curba la dreapta, acum una la stanga, coboram prin padure… ajungem la o intersectie, acum incotro? Ia-o bre la dreapta, asa, din inspiratie… cateva secunde mai tarziu ne dam seama ca si dac-o luam la stanga tot acolo ajungeam… In sfarsit, dupa minute bune in care ne gandeam daca plaja respectiva exista cu adevarat si radeam unii de altii de ce idee stralucita am avut… Evrika!!! Cateva masini parcate pe marginea drumului, la umbra, un ponton si un dus, si…. plaja!! Ce plaja frumoasa!! Ne gandim ca nu e lume pentru ca, exceptand localnicii, turistii nu stiu de ea, asa cum si noi am ajuns din plezneala… Incadrata de verde, mult verde (vacutele erau si aici, pe dealul din dreapta cum te uitai spre mare). Nu lipseau nici stancile, ca doar e Galicia. Aici, pe plaja Esteiro, si-a facut nepotica mea “botezul marii”. Mititica, n-are nici trei luni, si era adormita. Ma-sa a-nceput sa urle la ea: Scoala-te, uite marea!! Si a bagat-o cu picioarele in apa si apoi a pus-o sa “mearga” pe nisip…

Dar cel mai spectaculos fenomen acum urmeaza. Ne plimbam noi pe malul marii, racorindu-ne picioarele putin obosite, cand, deodata, o nemtoaica incepe sa strige emotionata: Dolfins, dolfins. Doamne, ce spectacol!! La cateva zeci de metri de plaja erau doua grupuri de delfini. Si sareau, si “zburdau”, si se veseleau… Eu n-am vazut niciodata pana acum delfini in libertate. Numai la delfinariu. S-a bagat sor’mea sa faca poze cu aparatul ei cu zoom puternic, dar tot nu se vad prea grozav, veti vedea in poze. Noi ne-am bucurat ca niste copii de acest spectacol pe care natura, atat de generoasa cu Galicia, ni l-a oferit pret de mai bine de o juma’ de ora.

Multumim, Galicia! Daca ajungeti la Viveiro, abateti-va un pic si pe la plaja Esteiro, si salutati delfinii din partea mea. Si vacutele.

---

VIZUALIZĂRI: 1604 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI