Obiective turistice in partea orientala a A Mariña Lucense

TIPĂREȘTE

Castre, ceramica, Poteca Indragostitilor si cea mai veche catedrala din Spania.

Dupa Monte do Castelo am plecat din Burela cu rucsacul in schinare. Ma rog, in portbagaj deocamdata. Aveam niste foi printate cu impresii adunate de pe un site spaniol, unde un localnic dadea tipsuri despre locuri obligatorii, dar si mai putin cunoscute.

Am ajuns in cateva minute la Fazouro, am parcat fara probleme (eram singuri si pe acolo; asta e partea frumoasa din aceasta zona, ca in locuri mai putin cunoscute nu dam de masificare; linistea si senzatia aia de bine nu se plateste nici cu toti banii din lume). Am parcat langa o casa superba, cu o curte mare, verde… Si marea langa. Vreau sa stau aici!!! Ce casa, dar mai ales, ce curte frumoasa…

Castrul dateaza din sec. I si III d. Hr. si este singurul castru de pe coasta cantabrica galiciana. Scria pe foile mele ca are in jur de 700 m2, de fapt ca avea, pentru ca eroziunea marina a inghitit vreo 25-30 metri. Este o singura constructie ovala, restul sunt patrate, si intre ele sunt mici foste curti. Probabil acolo locuia o familia extinsa (a se citi neam). A fost sapat si studiat intre 1963 si 1965, si ultímele interventii s-au realizat intre 1988 si 1993, pentru a-l consolida si restaura. Este un fel de muzeu in aer liber, declarat Bun de Interes Cultural, si nu se plateste intrare.

Punct ochit, punct lovit. Continuam.

Urmatorul obiectiv: Sargadelos. Aici exista o fabrica de ceramica de renume international (de care eu nu auzisem pana nu am organizat mini-vacanta;)) si care se viziteaza gratis. Am luat noi la colindat muntii Galiciei profunde, i-am inchis gurita Juanei, si am preferat sa intrebam o doamna al carei raspuns (accent galician inclus) si ale carei gesturi emanau atata caldura si amabilitate… Asta dupa ce am stat cateva minute opriti langa o casa, pentru ca virgula catelul nu voia sa se dea la o parte sub nicio forma. Era la el acasa doar. Iar noua ne e cam frica de caini (stiti vorba cu cine seamana se-aduna), asa ca nu indraznim sa ne dam jos si asteptam rabdatori. Peisajul e superb. Case de piatra, frumoase, pajisti pline de vaci, oi, capre… Si hortensii, multe hortensii. De toate culorile. Peste tot hortensii. Se pare ca este floarea “nationala”. Satul Sargadelos are 101 dalmatieni… ehhh, pardon, locuitori. Pe 25 iulie organizeaza o “fiesta” unde vin mii de persoane, ca de fap numele complet este Santiago de Sargadelos, si pe 25 este Sfantul Santiago, mai bine zis Sfantul Iacob, patronul Galiciei.

Am ajuns la fabrica, fondata de Raimundo Ibáñez, marchiz de Sargadelos (cu care ne-am facut poza, of course), in sec. XVIII. Nu aveam noi mare interes, dar toata lumea vorbeste de ea in zona, asa ca am petrecut cam o ora acolo, mai mult in expozitie decat in fabrica propriu zisa. Muncitorii, obisnuiti cu vizitele continue, raspundeau la binete fara sa se opreasca din lucru. De fapt, exista afise in care vizitatorii sunt rugati sa nu-i tina de vorba. Am vazut cum framantau “coca”, cum ii dadeau forma, cum o slefuiau, pictau, etc.

Imi propun sa ma uit de un set de cesti de cafea, ca ma bate mama la cap mereu cand vine la mine, ca din ala vechi mi s-au spart cateva si nici nu sunt frumoase, dupa parerea ei. Pai eu nu beau cafea din ceasca. Dar hai sa vedem. “Ti-l fac cadou”, zice R. Dar ne potolim repede cand vedem preturile. O suta de euro, doua, cinci, chiar si o mie. Oh my God! Lasa bre, ca musafirii mei pot sa bea si din pahar sau din cana, ca aici se foloseste mult paharul la cafea. Piese frumoase, intr-adevar. Desi nu ma pricep eu prea mult (sau deloc;)). Dar ori ai bani seriosi sa-ti oferi un capriciu (de fapt, pe lista mea de capricii nu exista asa ceva), ori pui setul de cafea pe lista de nunta daca ai in plan sa-ti pui pirostriile. Era si o mica librarie, cu carti in galiciana. Am cumparat in cele din urma un mic bibelou, o mierla (cred) galbena, mic-mic, pe care am dat saptisprezece euroi. Ca ceva ceva tre’ sa ducem cadou babacilor, care iar ne-au dat masina lor, sa-i facem rodajul.

Booon. Hai sa plecam. Ne urcam noi frumos in masina si hai spre San Martín de Modoñedo, urmatorul obiectiv pe lista. Dupa doua minute am un flash mintal care-mi scoate un zbierat (nu degeaba aveam tricoul cu “roar” pe mine) de aproape intram in hortensiile de pe marginea drumului: “Poteca Indragostitilor. Zice tipul de pe site-ul ala ca musai sa mergem acolo. ” Dorinta imi e indeplinita fara nicio obiectie. Ajungem in trei minute, parcam masina langa fosta fabrica, la trei minute de cea pe care tocmai am vizitat-o. E racoare. Ia pulovarul pe tine. Asta e Galicia. Intram pe Paseo de los Enamorados si, in afara de un nene care taie iarba, e pustiu. Ce noroc avem sa nu dam de multa lume… Poteca asta e frumoasa tare. Multa umbra si ingrijita. Nu e lunga, ajungi repede la punctul final, o cascada unde nu am coborat din cauza unor caini (nu maidanezi, ca erau stapanii langa, dar nu-i aveau legati). In oglinda lacului de acolo se uita un copac care te invita sa-l pozezi din toate unghiurile. Umbra, racoare, un loc deosebit. Numele cred ca a fost inventat nu de mult, poate mai mult sa atraga turisti. Dar e placut, tare placut. Vreti sa stiti daca erau maracini pe poteca aia, asa-i? (asta m-a intrebat un prieten cand am postat poze pe face). Ok, va raspund: probabil ca da;), insa, asa cum am spus, un nene taia iarba si avea grija ca poteca sa fie curata. Atunci cand am fost eu. Sa fie vreun semn? (ehem, ehem).

Gata. Ma declar multumita. Am fost la Sargadelos: plec eu fara setul de cafea, dar am amintirea Potecii Indragostitilor. Acum putem sa ne indreptam spre San Martín de Mondoñedo (Foz), sa vedem catedrala considerata ca cea mai veche din Spania conservata in stare originala. Nu este foarte cunoscuta, din pacate, insa merita o vizita, fara nicio indoiala. De ce se conserva in conditii perfecte si in ziua de azi? Totul are o explicatie. Fata de acolo ne-a explicat, rabdatoare, ca prin sec. XVII catedrala a inceput sa sufere deteriorari grave atat pe interior cat si pe exterior. Chiar incepuse sa cada o parte din acoperis, asa incat, pe la mijlocul sec. XIX, templul era practic in ruina si chiar se propusese daramarea acestuia pentru a se construi o noua catedrala. Mesterul Francisco Lanteiro a construit, in 1860, niste contraforturi care ii dau, de departe, aspectul unei fortarete, si care au ajutat si ajuta ca biserica sa se tina in picioare. I s-a pus un nou acoperis si, colac peste pupaza, s-au descoperit si niste picturi murale care statusera acoperite pana atunci. In 2007 aceasta catedrala a obtinut categoria de Bazilica.

Pentru a ajunge acolo, iesiti din Foz, de pe N-642, pe soseaua “judeteana” LU-2001, si dupa aproximativ sase km. veti ajunge la o intersectie unde veti vedea indicatorul spre catedrala. De fapt, de acolo se vede deja frumosul templu, de un romanic primitiv.

Am gasit putine descrieri ale catedralei, dar oricum nu le gasesc rostul. Nici nu ma pricep, si cred ca pozele vor vorbi mai bine. De mentionat doar mormantul lui San Gonzalo, deasupra caruia sunt asezate sceptrul si inelul gasite in sicriu, si conservate in stare perfecta. In ultima duminica din noiembrie pot fi sarutate de enoriasi. Nu mi-a placut parul natural al Fecioarei, iti dadea o senzatie de “yu-yu” total (ti se cam zbarleste pielea).

Langa catedrala se afla Fuente de A Zapata (un fel de “Izvorul Pantofului/Cizmei/Ghetei”), despre care legenda spune ca a luat nastere atunci cand San Gonzalo si-a aruncat incaltarea pe locul respectiv. Se spune ca are proprietati curative. Exista si alte legende legate de sfant, daca aveti interes, va povestesc mai multe.

Catedrala se poate vizita de marti pana duminica, de la 11:00 la 13:00 si de la 16:00 la 18:00. Nu se plateste intrare, desi se pot face donatii. Fata, amabila, ne-a intrebat doar de unde suntem (pentru statistici, ca de altfel in multe din locurile vizitate). Din pacate, nu exista multe informatii despre aceasta bijuterie arhitectonica, si nici indicatii multe si foarte precise nu sunt ca sa ajungi acolo. Nu o ocoliti daca ajungeti in zona.

De acolo, inainte de a iesi din nou la N-642, am mai ajuns la un mirador, Bispo Santo (e plin litoralul de asa ceva, o splendoare), cu o alta troita, unde se fac romerii (romería = fiesta care se face in apropierea unui templu, sau pelerinaj; in cazul nostru e vorba de prima semnificatie).

De aici… daaaa!!! Playa de las Catedrales!! Dar nu vreau sa amestec. Acest “fenomen” georgrafic merita un articol aparte. Poate il combin cu Ribadeo. Vedem. Vacanta nu s-a terminat (as vrea eu;)): asta e partea a doua, retrairea ei pe hartie. Mai stati cu mine?

---

VIZUALIZĂRI: 1297 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI