Fontainebleau, ˝castelul secolelor˝ (Napoleon)

TIPĂREȘTE

Fontainebleau este un orăşel în regiunea Ile-de –France, departamentul Seine et Marne cu o populaţie de 18000 locuitori, situat la 55 km de Paris. Am luat trenul Transilien din gara Lyon şi am ajuns în cca 40 minute în gara Fontainebleau-Avon. Trenurile pleacă din jumătate în jumătate de oră. De aici cu autobuzul comunal nr. 1 care circulă din sfert în sfert de oră, în douăzeci de minute am ajuns la castel. De data asta nu ne-a costat transportul nici cu trenul, nici cu autobuzul, fiind valabilă Carte Navigo pe zonele 1-5. Cine nu are Navigo al cărui cost este de 34.4 eu/săptămână plăteşte transport 8.75 eu plus autobuzul 1.75 eu, ceeace înseamnă 21 eu dus-întors. Navigo e valabil de lunea până duminica următoare şi cu această legitimaţie se poate merge la aeroporturile Orly şi Ch. De Gaulle, Disneyland, Malmaison, Sevres, Fontainebleau şi suburbii.

Castelul Fontainebleau este imens având peste 1500 de camere şi 130 ha. domeniul care-l încojoară. Este singurul castel regal şi imperial din Franţa locuit fără întrerupere 700 de ani. Napoleon Bonaparte l-a numit veritabilă locuinţă a regilor şi castelul secolelor . Castelul Fontainbleau este un mozaic de edificii transformate şi adaptate dealungul secolelor de regii care au locuit aici. A fost citat pentru prima oară în 1137 ca un pavilion de vânătoare. În 1259 Sfântul Ludovic a ridicat mănăstirea Trinităţii care ulterior se va transforma în capela Trinităţii. Adevăratul constructor al castelului a fost Francisc I care a dat edificiului aspectul de azi. În Curtea de Onoare a construit o scară monumentală numită porticul lui Serlio, prin care se putea accede la apartamentele regale. Tot el a construit o scară interioară şi galeria Francisc I prin care din apartamentul său din donjon se ajungea direct în capela Trinităţii. Singurul parte din castel care a rezistat timpului din sec. XIII şi până astăzi este donjonul din Curtea Ovală. Tot Francisc I a început construcţia unor noi aripi a căror desăvârşire a făcut-o fiul său Henric al II-lea. Logia concepută de tatăl său a fost transformată într-una din cele mai frumoase săli de bal. Henric al IV-lea este regele care a înfrumuseţat cel mai mult castelul şi a construit Poarta Baptisteriului. El aduce la numitor comun faţadele castelului construite în diverse epoci şi se preocupă de grădini. Sub domnia lui s-a edificat le Grand Parterre, cea mai mare grădină din Europa. Din toţi regii, Ludovic al XIV-lea a locuit cel mai mare număr de zile în castel. Înafară de amenajările interioare printre care şi apartamentul amantei sale Mme de Maintenon, el a creat noi saloane pentru membrii familiei, a făcut modificări în apartamentele regale .L-a angajat pe Le Notre pentru a desena definitiv grădina construind Le Grand Parterre şi un pavilion de plăcere la marginea lacului. A construit un teatru în care se jucau piese, balet şi spectacole de operă. Louis XV şi XVI au desăvârşit opera predecesorilor lor. În timpul şi după revoluţie cea mai marte a mobilierului a fost distrus sau furat şi palatul a căpătat alte destinaţii, închisoare şi apoi şcoală militară. Dornic să-şi pună marca continuităţii regale pe numele său, Napoleon Bonaparte a redecorat palatul cu mobilier asemănător celui distrus luându-l în cea mai mare parte de la palatul Tuileries. A fost o şansă pentru că ulterior palatul Tuileries a fost distrus de foc. După reîntoarcerea monarhiei sub Louis Philippe se fac modernizări şi sunt decorate unele săli în stil neo-renascentist. Napoleon al III-lea a fost ultimul împărat care a locuit în Fontainebleau. Principalii ctitori ai castelului Fontainebleau sunt Ludovic cel Sfânt, Henric II, HenricIV, Ludovic XIII şi XIV, reginele Maria de Medicis şi Marie Antoinette, Louis Philippe, Napoleon I şi al III-lea. O primă fotografie pe care o voi posta arată succesiunea dinastiilor şi cronologia regilor Franţei. După căderea celui de al doilea imperiu, deci după 700 de ani de reşedinţă regală/ imperială, în 1870 castelul a fost închis şi trecut în conservare. Din 1927 a devenit muzeu naţional. Din 1981 castelul Fontainebleau a fost inclus în patrimoniul cultural mondial.

Marile Apartamente cuprind o serie de săli şi galerii în care au locuit respectând protocolul şi fastul Curţii primii regi care au construit castelul. Marile Apartamente se află la etajul I şi se deschid spre Curtea Ovală şi grădina Dianei. Vizita a început cu Galeria Fastului î în care sunt expuse tablouri reprezentând viaţa de la curte, castelul, scene de vânătoare, nunţi şi botezuri regale. Urmează Galeria Farfuriilor care a fost construită în locul unei terase. Printre tablouri pe pereţi sunt expuse 128 de farfurii care au făcut parte din primul serviciu de masă din Fontainebleau, realizat în manufactura din Sevres. Tablourile şi lambriurile sunt aduse dintr-o galerie demolată dar ele au fost executate în 1600. Galeria Francisc I este o realizare de prim rang a renaşterii. Se află la primul etaj şi a fost transformată în 1530 dintr-un pasaj care lega apartamentul lui Fracisc I de curtea Ovală. Arhitectul Rosso a realizat o decoraţiune excepţională. În partea de jos a zidurilor sunt lambriuri de nuc sculptat cu însemnele regelui, emblema sa salamandra şi armele Franţei. Din loc în loc sunt banchete deasemeni sculptate. Deasupra lambriurilor, Rosso a imaginat ancadramente de stuc în care se află statui ale unor personaje mitologice, picturi murale, panouri. Între ferstre de o parte si alta a sălii sunt expuse picturi de epocă celebre. Plafonul este făcut din casete din lemn sculptat. Galeria a fost decorată cu fresce, ancadramente din stuc şi lambriuri, decoraţiuni introduse pentru prima oară în Franţa, numindu-se şi prima şcoală din Fontainbleau. În capătul sălii este expus bustul lui Francisc I. Salonul Gărzilor. A fost amenajat ca anticameră la apartamentul regal în timpul lui Carol al IXlea, în jurul anilor 1570. Aici se aflau gărzile regelui pregătite în orice moment să-l apere. Salonul este foarte elegant cu un plafon cu bârne aparente şi o friză reprezentând un trofeu de arme. Pe şemineu se află bustul lui Henric al IV-lea. Parchetul are acelaş desen ca tavanul. Printre obiectele originale este un vas mare renascentist realizat în manufactura din Sevres. Sala de bal prevăzută de Francisc I ca logie a fost închisă şi terminată de Henric al II lea. La o extremitate are un şemineu mare încadrat de doi satiri de bronz. În partea opusă este o tribună pentru muzicieni. Lambriurile, şemineul şi plafonul au înscrise litera H, însemnând Henric al II-ea. Plafonul şi parchetul au acelaş desen. Pereţii, arcadele, coloanele sunt pictate cu scene şi figuri mitologice. Palatul a căpătat denumirea de Noua Romă iar stilul în care au fost executate decoraţiunile a doua şcoală de la Fontainebleau. Sala Saint Louis este prima anticameră spre apartamentele regale. O compoziţie magistrală este relieful în marmoră albă reprezentându-l pe Sfântul Ludovic călare. Galeria Dianei are o lungime de 80 m şi se remarcă printr-un glob terestru care i-a aparţinut lui Napoleon Bonaparte. Bolta şi plafonul evocă faptele de arme ale împăratului. Mai târziu Ludovic al XVIII a ornat sala cu cadre din mitul Dianei la vânătoare. Salonul Jocurilor sau Marele Salon al Împărătesei a fost în totalitate redecorat de Marie Antoinette. În sală sunt două fotolii pentru împărat şi împărăteasă şi taburete cu catifea verde pe care stăteau spectatorii în timpul spectacolelor care se ţineau în această sală. În panourile de pe pereţi sunt sculptate dansatoare, femei drapate şi motive florale.Saloanele tapiseriilor au fost iniţial apartamentele reginei. Au fost redecorate de Napoleon III cu pereţi întregi de tapiserii ţesute la Paris în 1650 şi care făceau parte din colecţia lui Ludovic al XIV-lea. Camera reginei şi a împărătesei a fost locuită de toate suveranele Franţei de la Maria de Medicis până la împărăteasa Eugenia. Ea a suferit multe transformări după gustul epocii şi al reginei care a locuit-o. De exemplu Marie Antoinete a comandat porţile cu arabescuri. Decorul textil cu motive florale, aceleaşi pe cuvertură şi scaune şi reproducerea acestora pe pereţi şi tavan au fost comandate de Josephine de Beauharnais şi apoi de Marie Louise, cele două soţii ale lui Napoleon. Camera împăratului Încă din 1804, absorbit de muncă şi de proiectul de cucerire al lumii, Napoleon a cerut să i se amenajeze un apartament distinct de saloanele castelului. Dormitorul are un pat înalt dar de mici dimensiuni la capătul căruia se află un scăunel de urcat. Deasupra patului este o imperială aurită cu însemnele împăratului. Baldachinul, husele, draperiile, tapiţeria scaunelor este dintr-o catifea verde închis cu motiv floral dând impresia de încărcat şi lipsă de bun gust dar probabil asta se purta în epocă. Pereţii nu au tablouri ci nişte dreptunghiuri înalte de stuc aurit în mijlocul cărora sunt medalioane cu personaje din antichitate. Candelabrul de cristal cu lumânări este enorm. Camera mai este dotată cu o consolă veneţiană imensă menită să dea profunzime camerei. Covorul care acoperă întreaga cameră este deasemeni încărcat cu aceleaşi desene florale. Dealungul pereţilor sunt scaune şi fotolii îmbrăcate în aceeaşi catifea înflorată iar deasupra şemineului o pendulă de bronz. Camera de baie Napoleon avea un cult al curăţeniei şi se relaxa făcând băi fierbinţi alternate cu reci şi masaje puternice. Cada de baie de cupru este căptuşită cu un voal de muselină care evită contactul pielii cu metalul. Sala de masă a apartamentului particular al împăratului servea pentru luarea unor dejunuri rapide şi frugale. Împăratul servea la dejun un pahar de vin îndoit cu apă şi o cafea. Camera mică de dormit a lui Napoleon Bonaparte a fost folosită începând cu 1811. Pentru a-şi menţine hegemonia asupra Europei şi a planifica următoarele cuceriri, Napoleon nu mai avea timp să urce în dormitorul principal ci aţipea câteva ore în patul acoperit cu baldachin verde aşezat în faţa unui birou imens acoperit cu planuri şi note. O scară îngustă lega această cameră de o bibliotecă şi de un cabinet topografic. Sala tronului Ca şi salonul împărătesei acest salon este martorul unei lungi istorii. Sub domniile începând cu a lui Henric IV şi până la Ludovic al XVI-lea a servit drept dormitor şi abia sub Napoleon Bonaparte a fost amenajată ca sală a tronului. Tronul ca şi alte piese de mobilier au fost aduse de la Tuileries înainte ca palatul să ardă. În faţa tronului reprezentat de un jilţ aurit se află un badachin de catifea roşie brodat cu fir de aur şi fundal de catifea albastră. De o parte şi alta a tronului pe nişte stâlpi de bronz sunt două acvile sub care este însemnul N. Tronul este aşezat pe o estradă cu trepte pentru ca împăratul să privească curtenii de la înălţime. Plafonul, lambriurile încărcate de sculpturi datează din timpul lui Ludovic al XIII- lea. Pe şemineu se află bustul acestuia. Sala de Consiliu După ce se traversează o mică încăpere în care un valet ardea ciornele documentelor, am intrat în sala de consiliu. Dispuse în jurul unei mese rotunde îmbrăcată în catifea verde, opt fotolii cu braţele aurite şi tapiţeria roşu cardinal şi multe taburete de aceeaşi culoare, permiteau miniştrilor importanţi să ia loc în jurul împăratului iar celorlalţi pe taburetele de lângă pereţi. Sala este decorată cu lambriuri, medalioane şi tavan pictate încadrate în motive florale. Capela Trinităţii amplasată la parterul palatului este încărcată de evenimente istorice. Am avut privilegiul unei priviri de ansamblu din balconul corului dar am văzut-o şi de jos. Prima capelă de pe acest loc a aparţinut Sfântului Louis în 1260. Mai târziu Francisc I a ataşat-o castelului şi următorii regi până la Ludovic al XV-lea au împodobit-o pentru a ajunge la strălucirea de azi. Şantierul care a desăvârşit capela a durat mai multe sute de ani şi capela a rămas nedecorată până după anii 1600. De o parte şi alta a altarului sunt statuile lui Charlemagne şi a sfântului Louis iar în centru sfânta Trinitate în momentul depunerii crucii. În sec. XVIII capela a fost dotată cu o orgă şi la etaj în medalioane, cu 14 tablori mari reprezentând scene din viaţa lui Iisus. Pavimentul este un joc geometric de marmoră multicoloră în culori asortate cu pereţii. În firide sunt statui de regi. Tavanul este o capodoperă rivalizând cu al Capelei Sixtine. Aici în compartimente încadrate în stucărie şi statui sunt scene zugrăvind Mântuirea. În capela Trinite s-a căsătorit Louis XV cu Maria Leszinska, aici a fost botezat pruncul care avea să devină împăratul Napoleon al III-lea, aici s-au oficiat nunţi şi botezuri din familia regală. Expoziţia [b pictorului curţii Francois Gerard cuprinde portretul lui Napoleon încadrat de două tablouri ale soţiilor Josephina şi al Maria Luiza cu delfinul (fiul) în braţe, a generalilor şi a Letiţiei, mama lui Bonaparte. Grădinile Fontainebleau Chiar din timpul lui Francisc I castelul a fost înconjurat de grădini de promenadă şi de agrement. Caterina de Medicis le-a populat cu statui după moda italiană iar Henri IV a săpat şi ornamentat fântâni. Tot el a cumpărat terenuri şi a făcut un canal de 1.2 km care oferă o vastă perspectivă asupra castelului. Sub Ludovic XIV, genialul peisagist Le Notre le-a dat aspectul de astăzi. Grădina Dianei are în centru statuia clasică a zeiţei. Eleşteul cu crapi era străbătut pe vremuri de mici ambarcaţiuni pentru divertismentul Curţii. Un mic pavilion octogonal servea ca loc de refugiu pe timp ploios. Le Grand Parterre de 14 ha, este considerat cea mai mare grădină din Europa şi într-adevăr este grandios, ochiul nedesluşindu-i marginile. Este brăzdat de patrulatere de gazon intercalate cu alei. În bazinul central, după ce au fost distruse în timp câteva grupuri statuare, într-un vas circular sculptat tronează un vultur de bronz care ţine o pradă în cioc. Alte grădini sunt cele englezeşti precum şi parcul de 80 ha dar timpul şi oboseala nu ne-au permis să ne plimbăm mai mult, pentrucă pentru o vizitare chiar superficială ar fi trebuit alocată o zi

Am vizitat Fontainebleau la câţiva ani distanţă de palatul Versailles. La ora asta, amintirile fiind recente pot spune că nu există castel mai frumos decât Fontainebleau care, ca şi necropola Saint Denis închid între zidurile lor întreaga istorie a Franţei.

---

VIZUALIZĂRI: 7480 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI