Marele amfiteatru de la Dodona

TIPĂREȘTE

Undeva foarte aproape de Ioanina, spre sud, se află marele amfiteatru de la Dodona şi ruinele oracolului ce a precedat pe cel din Delphi. Am scris "undeva", pentru că ne-am rătăcit căutândul. Într-o zonă în care se despărţeau două austostrăzi, care la rândul lor avea ieşirile în construcţie şi unde peste tot erau indicatoare spre situl arheologic, noi reuşisem să ne învârtim în cerc.

În luna august soarele Greciei este necruţător, urmele de nori sunt de fapt jeturile avioanelor cu reacţie; temperatura la sol este peste 40 C.

Când în sfârşit am ajuns, am lăsat maşina într-o parcare albă, pe jos erau numai bucăţele rotunjite de marmură. Motorul tăcu şi într-o clipită ne invadă căldura. În lipsa climatizării; a sta în maşină însemna a ne transforma în cozonaci. Băieţelul a adormit şi nedorind să-l trezim, am pornit din nou maşina. Mi-am lăsat soţia în maşină să se joace în tăcere cu fetiţa cea mică, dar fără să-l trezescă pe cel băieţel.

Am ieşit în caniculă cu fiica cea mare. Ne-am strecurat după o poartă metalică deschisă, depărtându-ne de casa de bilete. În final ne-am dat seama şi ne-am întors să plătim intrarea. Apoi am revenit spre parcare, neştiind că mergeam în sensul invers al algoritmului de vizitare.

Cuprinşi de emoţie am mărit pasul, în dreapta noastră se ridica un deal ce devenea din ce în ce mai înalt şi mai întărit cu trepte de piatră. Amfiteatrul întârzia să apară.

Surpriza a fost minunată, pentru că din cauza grabei şi a căldurii am ajuns brusc în faţa lui, eram practic în spatele scenei. O boltă de piatră marca intrarea spre scenă. Contrar dispoziţiilor afişate am intrat în mijlocul amfiteatrului. Ne-am uitat în jurul nostru şi-am privit locurile de piatră pe care acum 2500 de ani oamenii unei civilizaţii minunate le ocupau. Acum noi, actori plin de uimire priveam reprezentaţia dată de spectatorii antici, tăcuţi şi invizibili. Sus, un măslin devenea martorul declamaţiei nostre tăcute.

Dodona este încă un şantier arheologic, se lucrează. Nu se lucra atunci când am fost noi, deoarece în căldura obositoare, vizitatorii se numărau pe degete!

Am mers înainte spre clădirea oracolului şi ea există, cu stejarul replantat în curte şi cu fundaţiile intacte. Pe drum am întâlnit o coloană, ce ne dădea dimensiunea înălţimii camerelor şi a frontonului.

Oracolul de la Dodona este cel mai vechi oracol al Greciei...

"... Pe urmă, poate, Egeria era o zână a unui izvor ce curgea sub un stejar sfânt. Se spune că un asemenea izvor ce ţâşnea sub poala marelui stejar din Dodona şi că preoteasa prevestea viitorul din murmurul său. Grecii credeau că o gură de apă băută din anumite izvoare sau fântâni sacre te poate înzestra cu puteri profetice..." 1.)

"La Dodona, zeul stejarului, Zeus, era însoţit de Diona, al cărei nume este, în afara unei simple deosebiri dialectale, cel al Junonei; şi după cum am văzut, el pare să fi fost cununat periodic pe vârful muntelui Cithaeron cu o statuie a Herei cioplită în lemn de stejar." 2.)

"Cultul stejarului sau al zeului stejarului pare să fi fost împărtăşit de toate ramurile familiei ariene din Europa. Greci la fel ca italienii asociau arborele cu numele celui mai mare zeu al lor, Zeus sau Jupiter, divinitatea cerului, a ploii şi a tunetului. Poate cel mai vechi şi cu siguranţă unul dintre cele mai vestite sanctuare ale Greciei era cel din Dodona, unde Zeus era idolatrizat în stejarul oracular. Furtunile despre care se spune că bântuie la Dodona mai des decât oriunde în Europa făceau din acest loc un sălaş deosebit de potrivit pentru zeul a cărei voce putea fi auzită tot atât de bine în freamătul frunzelor stejarului, ca şi în bubuitul tunetului. Gongurile de bronz pe care vântul le făcea să răsune continuu în jurul sanctuarului aveau poate rolul să imite tunetul, care putea fi auzit atât de des, rostogolindu-se şi bubuind în văgăunile munţilor aspri şi pleşuvi ce înconjurau valea posomorâtă." 3.)

Ne-am despărţit de Dodona, cu imaginea stejarului tânăr în minte. Acest stejar avea acum de luptat cu căldura multor ani şi cu oamenii unei noi civilizaţii pe acele meleaguri epiriote.

_______________________________________________

1. James George Frazer, Creanga de aur, Ed. Minerva, BPT 1980, Vol.II,Cap XIII, pag.29 mijloc

2. idem, pag.36 jos

3. idem, Cap. XV, pag.54

---

VIZUALIZĂRI: 2507 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI