Hetjens - Muzeul ceramicii din Dűsseldorf

TIPĂREȘTE

Oraş cosmopolit şi civilizat, Dűsseldorf-ul şi-a cam pierdut latura romantică, dar dezvoltarea lui multilaterală îl menține atractiv şi pentru călătorul de astăzi. Chiar şi în mohorâtele zile de iarnă când soarele era ostatic unor nori neîndurători am găsit locuri pline de căldură, care să-mi lumineze după-amiaza. Şi nu mă refer doar la celebrele berării din aşa-zisul "Altstadt". Muzee mai mari sau mai mici, dar în general specializate pe domenii bine definite, îți oferă modalitatea ieftină de a evita pierderea irecuperabilă a timpului. Într-o astfel de zi am ales să petrec aproape două ore la Muzeul Hetjens, muzeu dedicat ceramicii.

Istoria porțelanului este strâns legată de răspândirea băuturilor exotice. Ceaiul adus din China, cafeaua din Arabia sau ciocolata din Mexic devin băuturi favorite şi servitul lor crează adevărate obiceiuri. Iar pentru aceste obiceiuri clasele privilegiate aveau nevoie de recipiente adecvate ca estetică, dar şi rezistente la temperaturi înalte. Porțelanul devine un adevărat rege.

Muzeul a fost deschis în 1909, meritul principal fiind al lui Laurenz Heinrich Hetjens, un avid colecționar care şi-a lăsat moştenire colecția împreună cu 150 000 mărci de aur. În cei mai mult de o sută de ani de funcționare muzeul şi-a mărit patrimoniul la peste 20 000 de exponate, acoperind aproape opt milenii de istorie de pe mai multe continente. Din 1969 sediul este în Palais Nesselrode, la mică distanță de cheiul Rinului, în zona turistică a oraşului.

Primele care-mi apar sunt bibelouri gingaşe şi cu o paletă cromatică plăcută, dar cu tematică puerilă ca de grădiniță (perechi compuse dintr-un cățel şi o pisică), care vin din Franța, de la reprezentantul Şcolii din Nancy, Emile Galé. Am văzut muzeul dedicat acestei mişcări artistice şi pot să spun că se putea face o alegere şi mai inspirată. În schimb seturilor de farfurii şi platourilor nu le pot reproşa nimic, ele aparținând fără dubiu operelor de artă şi nu obiectelor de uz casnic. Iar cele create de Theodore Deck sunt absolut superbe. Şi când mă gândesc că astfel de obiecte încă pot fi găsite la licitații pe net... Desigur mai faimos a fost porțelanul de Sevres, prețuit de marile case regale şi imperiale, porțelan obținut datorită marilor depozite de caolin. Dar măiestria artiştilor care au folosit culori "la modă", ca turquoise-ul deschis sau rozul Pompadour, a adus un plus de atracție. Aici am văzut şi două vaze decorate cu auriu şi având portretele lui Ludovic al XVI-lea şi al Mariei Antoaneta. Iar Franța a avut multe alte fabrici la Vincennes, Saint-Cloud, Chantilly şi colecția muzeului cuprinde mostre din produsele lor.

Ceramică zămislită în Grecia antică sau în coloniile elene din Italia, pictată în negru - portocaliu şi povestind întâmplări cu războinici, pe care o cunoaştem cu toții din atâtea muzee, nu putea lipsi. O amforă din Atica de prin sec. al VI-lea îH şi un vas din Sicilia secolului III îH îşi continuă existența mult după dispariția olarilor care le-au zămislit.

Din Ţările de Jos, de la celebrul centru al ceramicii Delft, am găsit un vas uriaş, dar cu delicate motive vegetale, creat în sec. al XVIII-lea şi un set de două farfurii mai vechi cu câteva zeci de ani, poate puțin atipice, adică pictate în mai multe culori. Inevitabil, erau tradiționalele vaze pentru lalele căci Olanda este un mare producător de flori şi mai ales plăci de faianță, albe şi cu desene albastre, cum am chiar şi eu în colecție.

Desigur nu toate cele expuse sunt atrăgătoare, meşterii având alte criterii estetice sau mai puțin talent. Statueta unui şaman din America precolumbiană, din actualul Ecuador, aparținând culturii Jama-Coaque, cu o vechime de vreo două milenii, sau statueta unui om ținând un vas în mână, găsită în Mexicul de azi, se încadrează perfect la acest capitol. Valoarea lor este dată însă de vechime şi sigur impresionează mai mult un arheolog decât un artist.

Ceramica italiană m-a întâmpinat cu o icoană ieşită la iveală din atelierul florentinului Andrea della Robbia. Faianța, având Sfânta familie în centru şi un cadru din ghirlande cu fructe, a fost executată la începutul sec. al XVI-lea. Multe exponate provin din Urbino, loc devenit cunoscut încă din perioada Renaşterii pentru majolica produsă aici. Farfuriile având ilustrate subiecte biblice sau mitologice sunt adevărate tablouri şi prin culorile calde folosite contrastează puternic cu sobrietatea ceramicii de Delft, aşa cum şi un italian este ca fire opus unui olandez. În aceeaşi manieră plină de viață sunt şi piesele de ceramică create la Deruta, caracterizate de modele "rafaelite", mai precis inspirate din frescele lui Rafael, cu compoziții fantastice cu plante, animale şi oameni. Alături sunt lucrări din oraşul care a îmbogățit dicționarul cu cuvântul "faianță", Faenza, evident piese veritabile, nu produse aduse de peste mări şi țări cu costuri infime.

Bineînțeles Germania este cel mai bine reprezentată şi parcă porțelanului de Meissen i s-a dat cea mai mare atenție. Servicii de cafea şi ceai, zaharnițe, platouri, toate albe şi pictate discret cu flori mă duc cu gândul la vesela din casa bunicilor. Materialul pare foarte subțire şi fragil şi mă mir cum de a rezistat atâtea sute de ani. Alte farfurii aduc un aer de modernitate prin forma ovală atipică şi cu marginea zimțată. Dar mai interesante sunt cele la care o adevarată broderie înconjoara centrul compact. Desenele devin tot mai artistice, intervenția unor adevarați pictori fiind evidentă. Cel care a adus un suflu proaspăt în decorarea porțelanului de Meissen a fost Johann Gregorius Horoldt, un artizan al coloristicii venit de la Viena. Prin experimente îndelungate el a reuşit să obțină o gamă largă de culori rezistente la căldură şi astfel un porțelan de diferite nuanțe. Mai mult, el a fost unul dintre primii care au folosit motive care reprezentau, cam teatral, țări din orientul îndepărtat. Dar serviciile de ceai sau cafea nu erau îndeajuns pentru cei care iubeau frumosul aşa că bibelourile s-au înmulțit, iar muzeul deține câteva exemplare migalos lucrate, subiectele găsindu-se în mitologie (Bacchus, Venus si Amor), Biblie (Sf. Nopomuk, Sf. Petru, Sf. Paul) sau în viața mondenă. Manufacturile de porțelan au apărut în mai multe oraşe germane. Cel produs la Fűrstenberg avea o suprafață rugoasă datorată procesului de fabricație şi era asemănător cu marmura statuilor antice aşa că a fost folosit la producerea de busturi, foarte apreciate în acea vreme cănd clasicismul era la modă. Au fost portretizate personaje ale antichității sau membri ai familiei ducelui de Karl I de Brunswick, suveranul ducatului. În 1763 regele Friedrich al II-lea al Prusiei a inaugurat manufactura regală din Berlin. Folosind personal calificat şi cu o conducere competentă au obținut rezultate spectaculoase, serviciile de masa şi statuetele pictate desăvârşit în stilul rococo ajungând să fie căutate de multe curți regale.

Două tablouri alcătuite din flise, ambele din Portugalia anilor 1600, sunt o oglindă a nivelului la care se ajunsese în aceasta îndeletnicire. Portughezii au inceput producerea de azulejo după vizita făcuta de regele Manuel I în Andaluzia în 1498, când regele a fost atât de impresionat încât a dorit ca propriul castel din Sintra să fie asemănător decorat. Primul dintre tablouri este de inspirație andaluză, prin model şi cromatică, al doilea însă are un model baroc şi o coloristică asemănătoare ceramicii din Delft.

Pentru a aduce ceva inedit muzeul organizează periodic expoziții în colaborare cu alte instituții având acelaşi profil. În ziua vizitei mele expoziția temporară oferea o prezentare a ceramicii din Rusia țaristă. O masă pregătită pentru o cină festivă, unde vesela este produsă la manufactura imperială din St. Petersburg, cu monograme în alfabetul chirilic, cu modele gravate sau pictate cu argint sau bronz aurit, este ceva cum doar în poveşti poți găsi. Iar serviciile pentru dejun ale unor prințese de acum două sute de ani impresionează prin opulența decorațiunilor. La celalalt pol se află un panou care cu două veacuri în urmă împodobea un cămin. Flisele care-l alcătuiesc au modele în relief cu păsări sau fructe şi sunt mult mai reprezentative pentru Rusia, pentru tradițiile sale.

Muzeul ceramicii din Dűsseldorf este un în primul rând un muzeu de artă şi apoi un muzeu de istorie, un muzeu dedicat mai intâi frumosului şi apoi istoriei. Aici este locul unde poți găsi destinderea şi liniştea, cu toate că se află plasat geografic foarte aproape de "cea mai mare terasa din lume".

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 2104 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI