ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.04.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
APR-2017
DURATA: 1 zile
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Curtea Domnească - Curtea de Argeş

TIPĂREȘTE

Cum în ziua de Paşte, la Râmnicu Vâlcea a fost înnorat, am căutat pe un site specealizat în predicţii meteo o zonă în apropiere unde să facem şi noi o ieşire după ce am servit masa de Paşte. Locul în care se arăta soarele şi pe care l-am ales a fost Curtea de Argeş.

Distanţa dintre Râmnicu Vâlcea şi Curtea de Argeş este de numai 35 kilomatri care în mod normal ar trebui parcurşi în jumătate de oră, dar am făcut mult mai mult. Am pornit pe DN 7 care este foarte bun, iar după vreo 10 kilometri am ajuns la intersecţia cu DN 73 C, ce duce spre Curtea de Argeş. De la intersecţie până la Curtea de Argeş drumul este prost, pe alocuri foarte prost, poate candida cu succes la cel mai prost drum din ţară. Cică s-ar repara o dată cu construirea autostrăzii Piteşti –Sibiu pentru că pe acest drum se face legătura dintre RM. Vâlcea şi autostradă, dar cum drumarii noştri ne ameniţă că autostrada o termină în 2021, am uitat şă pun după primul 2 un 1 ca să fim mai siguri că se realizează, drumul o să rămână prost pentru o perioadă lungă de timp.

Am ajuns în Curtea de Argeş, oraş curat, liniştit cu puţini oameni pe stradă (era Paştele oameni mai stau şi în casă nu umblă pe străzi). Am ajuns în parcarea cu plată (care a fost gratis în aceea zi) de lângă Mănăstirea Argeşului. Dar nu despre mănăstire o să vă povestesc astăzi ci despre un alt obiectiv foarte frumos din localitate şi anume Curtea Domnească.

Aşadar am pornit la picioar de la Mănăstirea Meşterului Manole până la Curtea Domnească. Distanţa dintre aceste două obiective este de peste un kilometru, dar plimbarea (pe Bulevardul Basarabilor) ne-a făcut foarte bine, am admirat în voie frumuseţile fostei capitale a Ţării Româneşti (şi nu sunt puţine).

Am ajuns şi la zidurile Curţii, care sunt destul de groase şi nu prea înalte (astăzi) probabil în perioada lor de glorie erau mai înalte. Înainte de a pătrunde în interiorul Curţii să vă spun coordonatele GPS ale parcării de lângă acest obiectiv turistic, ele sunt următoarele: N – 45.142049 şi E – 24.676064.

Am trecut de turnul clootniţă şi am intrat pe domeniul Curţii Domneşti. Ansamblul Curţii Domneşti de la Curtea de Argeş cuprinde ruinele caselor domneşti ale lui Neagoe Basarab şi a lui Basarab I precum şi Biserica Domnească care s-a conservat foarte bine. Nu ştiu dacă în mod obişnuit se plăteşte o taxă de intrare, dar nouă nu ne-a cerut nimeni nici un leu – poate era gratuit fiind Paştele.

Prima dată ne-am îndreptat spre Biserica Domnească. Am intrat în biserică şi am admirat picturile. L-a un moment dat ne-a abordat un tânăr care ne-a întrebat dacă dorim să ne povestească despre istoria acestei biserici. Răspunsul nostru a fost afirmativ şi am aflat o mulţime de lucruri despre biserică care dacă nu era acest ghid (băiatul ne-a spus că este cântăreţ în biserică) nu le aflam poate niciodată, ca de exemplu că în biserică sunt trei straturi de picturi din diferite timpuri şi că s-a reuşit în mare parte să se ajungă la cea mai veche care datează din secolul al XIV-lea. Unele dintre picturi sunt aproape unicat în Europa prin reprezentarea unor scene biblice (se mai găsesc doar la Istanbul) s-au nu aflat că domnitorii aveau un pasaj secret pe unde ajungeau la etajul superior al bisericii de unde asistau la slujbă fără să-i vadă cineva. Am mai aflat că sub podeaua bisericii se află mai multe morminte care au fost descoperite în timpul lucrărilor de restaurare dar care au rămas tot acolo jos deoarece dacă piatra de mormânt o puneau la suprafaţă nu se mai putea circula prin biserică aşa că mai multe pietre de mormânt sunt puse pe partea laterală a biserici. Un singur mormânt se află in interiorul biserici ridicat la suprafaţă, a uni mitropolit. Am aflat şi că uşa pe care am intrat nu este cea originală. Prima uşă era în partea dreaptă a bisericii (privind din curte biserica) şi că era de dimensiuni mai mici. Uşa era făcută de dimensiuni mai mici pentru că în timpul năvălirilor tătarilor aceştia să nu poată intra cu caii în biserică şi să producă stricăciuni. V-am spus că în biserică sunt picturi unicat în Europa Creştină (aşa ne-a spus ghidul nostru), într-una din ele este prezentată Fecioara Maria însărcinată cu Isus. În altă pictură este reprezentat Iosif care o cere pe Maria de la părinţii acesteia Ioachim şi Ana. Iosif fiind mai învârstră decât Maria a cerut-o pe acesta pentru a avea grijă de el la bătrăneţe. Tot o pictură unicat îl reprezintă pe Isus care merge cu mielul la templu. Catapeteasma altarului este construită din piatră nu din lemn cum este de obicei la biserici. Lângă catapeteasmă, în partea stângă există o gravură, care prin semne, atestă moartea voievodului Basarab I, în 1352. Pe acelaşi perete se află o hartă care ne arată toată Curtea Domească de la Curtea de Argeş şi poziţia biserici în întreg ansamblul. Tot de la ghid am aflat că moştele Sfintei Filofteia au fost ţinute aici prima dată apoi au fost mutate la mănăstirea Argeşului.

Arhitectura bisericii este de tip bizantin, a fost construită între anii 1352-1369, find prima biserică voievodală din Ţara Românescă. Biserica are o singură turlă deasupra naosului. Are hramul Sfântul Ierarh Nicolae. Acesta este reprezentat într-o pictură aflată deasupra uşii de la intrarea în biserică.

I-am mulţumit ghidului, l-am răsplătit benevol, pentru informaţiile oferite, şi am ieşit în curte. Aici sunt mai multe ruine, o singură clădire este în picioare, o casă tradiţională din zona Argeşului cu prispă şi cu parter peste pivniţă, construită în anul 1867.

În curte am întâlnit un alt băiat care s-a oferit să facă pe ghidul pentrua ne povesti despre Curtea Domnească. Am aflat că acesta iniţiatorul acestei construcţi este voievodul Seneşlau la începutul secolului XIII. La începutul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Basarab I a fost ridicată biserica, palatul domnesc de pe latua de sud, turnul de la intrarea pe domeniul şi zidul care înconjoară domeniul. Apoi în secolul al XVI-lea domnitorul Neagoie Basarab construeşte palatul de pe latura sudică.

Ne-am plimbat puţin printre ruinele celor două palate, primul a fost cel ridicat de către Basarab I, de pe o tăbliţă aflăm că acest palat a fost construit prin 1345 şi era folosit ca reşedinţă a voievodului. De-a lungul timpului paltul a suferit mai multe modificări efectuate după placul voievodului care era la putere. Astăzi după ruinele care au rămas nu îţi prea dai seama ce a fost aici.

Am pornit şi spre celălalt palat care este mai ˝nou˝ datează din secolul al XVI-lea, au fost construit ca şi reşedinţă a domnitorului Neagoie Basarab. Reşedinţa este formată dintr-un parter ridicat peste pivniţe ample, o prispă adâncă înconjurând casa, două încăperi şi dependinţe.

Ne-am întors la ghidul nostru care ne-a mai devăluit câte ceva, cum că Curtea Domnească a fost mult mai mare decât ce vedem noi acum, cuprizând şi clădirile de după zid, cea a muzeului oraşului, a vechii primării şi altele. În turnul de la intrare pe actual domeniul se poate urca printr-o scară interioară de lemn. Ne-a mai povestit mai multe dar nu neparat despre acestă locaţie.

L-am întrebat de ce nu se face mai multă reclamă acestui important obiectiv turistic, pentru că multă lume nu ştie de existenţa unei Curţi Domneşti la Curtea de Argeş ci doar de Mănăstirea Argeşului. Ne răspuns că nu ştie (e corect) dar speră că va fi mai bine pentru că s-a încheiat de vreo 3 luni un litigiu dintre Ministerul Culturii şi Biserica Română pentru administrarea domeniului, apoi mi-a zis că bani pentru publicitate nu prea sunt şi nici Mănăstirii Argeşului nu i se face publicitate dar aceasta are un foarte mare avantaj – se studiază la şcoală, la literatură, la istorie toată lumea a auzit de legenda Meşterului Manole – i-am dat dreptate.

Am plecat mulţumiţi de ce am vazut şi am aflat aşa că dacă aveţi drum prin acestă urbe a ţării noastre vizitaţi şi Curtea Domnească de la Curtea de Argeş.


[fb]
---
Trimis de zlatna in 24.04.17 08:38:33
Validat / Publicat: 24.04.17 09:29:12
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CURTEA DE ARGEŞ.

VIZUALIZĂRI: 1851 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Biserica Domnească - Curtea de Argeş
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46100 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

elviramvio
[24.04.17 09:39:43]
»

@zlatna:

Interesant articolul tau dar si dureros din doua motive, unul e drumul, in acesta stare de multi ani si al doilea publicitatea aproape lipsa. Si totusi strainii afla mai usor decat romanii nostri despre aceste locuri care, doar comercial vorbind, ar aduce bani buni daca ar fi laudate asa cum fac bulgarii si cum am tot citit despre tarile foste iugoslave, dupa mine un exemplu.

N-am mai fost pe acolo de ceva ani, destui, meru ne interesam de drum si amanam.

Ghizii acestia care-si castiga o paine i-am intalnit prin multe parti, de obicei sunt elevi, studenti sau profesori. La Balcic m-a impresionat un elev de liceu care vorbea engleza si franceza foarte bine, raspunzand intrebarilor grupului foarte rapid cand intr-o limba cand in cealalta.

zlatnaAUTOR REVIEW
[24.04.17 10:31:27]
»

@elviramvio: Mulţumesc pentru aprecieri.

Multă lume evită să mergă la Curtea de Argeş din cauză drumului foarte prost. Am văzut acum pe google maps că este drum direct din Piteşti la Curtea de Argeş, DN 7 C, care poate e mai bun.

Ghizii au fost bine-veniţi, am aflat o mulţime de lucruri noi, pe care fără ajutorul lor nu aveam cum să le aflăm.

Am mai întâlnit un ghid (ghidă) foarte tânăr la peştera Dâmbovicioarei, era o fată de vreo 12 ani, (fica ghidului autorizat - am aflat pe urmă) care ne-a prezentat foarte bine peştera, dar parcă spunea totul ca pe o poezie, dacă o întrerupeai se cam încurca.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[24.04.17 11:37:28]
»

@zlatna:

Adriane,

Drumul ala e vai de mama lui de ani de zile. Acum vreo 15 ani era o zona unde era rupt si trebuia sa ocolesti prin pajistea alpina.

Curtea de Arges e un loc fain. Te incarca. In special daca nu gasesti imbulzeala.

Despre Mesterul Manole eu am si o amintire scolareasca neplacuta. Am inregistrat un 4 in teza la romana pe acest subiect. Vei spune ca e imposibil sa iei 4 la Mesterul Manole! Ba nu este! Am avut o profesoara foarte severa, pe care o admir si astazi si am cautat-o dupa 25 ani sa ii spun sarut mana.

Felicitari pentru articol ca deviez de la subiect!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zlatnaAUTOR REVIEW
[24.04.17 11:58:11]
»

@Dan&Ema: Aşe e Dane, drumul e prost de foarte mulţi ani. Pe aceea pajişte am fost şi noi, era prima dată când mergem pe Transfăgărăşan.

Cu Meşterul Manole Manole am avut şi eu treabă la bacalaureat, mi-a căzut la română oral să comentez o strofă din balada sa, până la urmă i-am dat de cap cu un 7.

Mulţumesc pentru aprecieri şi aţi doresc multe concedii plăcute.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinna
[24.04.17 22:58:15]
»

@zlatna: Litigiile? Banii? În fine, ambele

La Dâmbovicioara copiii învață pe de rost totul, sunt haioși, ne-am amuzat de fiecare dată.

La Curtea de Argeș am fost acum vreo doi-trei ani, pentru a nu știu câta oară, mereu plec impresionată de acolo.

Te salut!

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[25.04.17 00:31:37]
»

Ce chestie bă băieți, și io am o amintire cu Meșterul Manole! Chiar foarte recentă, de vreo miercurea trecută, Arenele Romane, Phoenix 55 ani. Foarte frumos

Curtea de Argeș e unul din puținele orașe turistice din părțile astea de lume. În plus, e și destul de cochet, deci per total ai ce face una - două zile acolo. Iar terasele de pe bulevard uneori chiar au o atmosferă boemă, cu cîntări la chitară (depinde de ce gașcă e ieșită în oraș și ce turiști se nimeresc pe acolo).

zlatnaAUTOR REVIEW
[25.04.17 07:51:45]
»

@krisstinna: Şi eu te salut.

Litigiile, banii uneori duc la dezbinări cea ce nu este un lucru bun. Dar să sperăm că odată cu încheierea litigiului, să nu mai fie piedici în dezvoltarea obiectivelor turistice.

Şi mie îmi place Curtea de Argeş, dar parcă mi se pare mai cochet Câmpulung Muşcel. Am trecut de multe ori prin el dar niciodată nu am zăbovit pentru al cunoaşte mai bine.

O zi bună şi senină.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
zlatnaAUTOR REVIEW
[25.04.17 07:58:42]
»

@abancor: A făcut Phoenix 55 de ani, cea a trecut vremea. Am avut norocul să văd vreo 5 concerte ale lor în Timişoara, tot timpul era lume foarte multă, de toate vârstrele.

Sunt de acord că două zile sunt suficiente pentru a vizita oraşul. Când ne-am întors de la Curtea Domnească spre Mănăstire, a început lumea să se adune la terasele de pe bulevard, nu era atmosferă boemă dar poate mai spre seară.

Toate cele bune şi multe concedii plăcute.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvio
[25.04.17 13:23:59]
»

@zlatna:

Felicitari pentru culoarea... turistico-literara!

zlatnaAUTOR REVIEW
[25.04.17 13:29:21]
»

@elviramvio: multumesc mult.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, elviramvio, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Curtea de Argeş și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084077119827271 sec
    ecranul dvs: 1 x 1