Madinat al-Zahra - orașul strălucitor

TIPĂREȘTE

Pe parcursul articolelor mele anterioare am făcut în mai multe rânduri la Cordoba ca fiind” capitala califatului” . Termenul l-am utilizat mai mult generic, o preluare după limbajul marketingului turistic.

Și, pentru a fi pe deplin împăcat cu mine însumi și a respecta cele scrise, am făcut o incursiune la 16 kilometri de centrul mai sus pomenitei localități până la vechea așezare ce a reprezentat centrul de guvernare al Califatului Cordoba.

Așa am ajuns în” orașul strălucitor” , la Madinat al-Zahra sau Medina Azahara, orașul ridicat în anul 929 de Abd-ar-Rahman al III-lea, primul calif Al-Andalus, și devenit unul dintre cele mai importante edificii ale dinastiei Omayyade.

Pentru o minimă introducere, astfel încât lumea aceasta să nu vă fie atât de străină pe cât mi-a fost mie până să calc prin Andaluzia, voi incerca să propag puțină lumină asupra ei.

Califul este autoritatea maximă și, în teorie, singura care conduce lumea musulmană ca succesor al lui Mohamed, Profetul. Cronologic, au fost trei califate: Rashidun, Umayyad și Abbasid aparținând islamului ortodox, numit și sunniți, din același trib cu Profetul.

Ulterior, în anul 910 Califatul Fatimid a fost fondat în Maghreb, locație cunoscută ca porțiunea din nordul Africii (Tunisia, Algeria și Marocul). Prin această denumire lumea arabă localizează Marocul, cea mai vestică țară arabă. De altfel, în arabă acest termen se traduce prin” apunerea soarelui” , așadar vestul în terminologia punctelor cardinale.

Fatimizii au fost descendenți șiiți din familia profetului care s-au răspândit rapid prin nordul continentului african, ajungând până în Andaluzia, acolo unde rebelul andaluz Umad Ibn Hafsun, lider militar al rebelilor spanioli din secolul al X-lea, a recunoscut Califatul Fatimid de la scaunul său din Bobastro (Malaga de astăzi).

Abd al-Rahman al III-lea – sper că îl mai țineți minte! –, emir al Andaluziei la acea vreme, drept răspuns la aroganța șefului rebel s-a proclamat el însuși calif și, vă dați seama, cele două părți au intrat mintenaș în conflict pentru supremație, din care va ieși învingător cel ce va ridica” orașul strălucitor” .

Noua putere a califului s-a bazat pe baterea monedelor de aur, dinarul, prerogativă exclusivă a califului, și întemeierea unui nou oraș, Madinat al-Zahra, construcție ce nu va aduce abandonarea dezvoltării Cordobei.

Noul oraș nu va fi izolat de restul lumii și va menține relații cu restul Andaluziei, de aici fiind propagată întreaga putere a califului.

Alegerea locației a fost crucială pentru ridicarea unui nou oraș, cu dealuri înalte și Munții Sierra Morena în spate și un câmp deschis pe celelalte laturi, posibilitățile de apărare fiind astfel mai mari. Avea forma unui dreptunghi, cu lungimea zidurilor dublă față de lățimea lor.

Construcția acestuia a durat 4 ani iar descoperirile arheologice zic că numele său a apărut scris pentru prima oară pe unele monede bătute aici în anii 947 sau 948.

La finalul lucrărilor a apărut cel mai frumos oraș din această parte de lume, structurat foarte clar în Medina, orașul mulțimii, și Alcazar, locuit de calif și centru de conducere și primire a delegațiilor. În urma săpăturilor arhe0logice a fost scoasă la iveală doar aproximativ 12% din suprafața totală a complexului locativ de odinioară ce era protejat de ziduri și turnuri, intrarea făcându-se pe porți mari.

Alcazarul era localizat în partea de nord și poziționat pe un deal mai înalt decât Medina, probabil pentru a se avea sub control viața cetății.

Acesta, despre care se crede că nu a fost locuit decât o scurtă perioadă, avea două destinații: una oficială, administrativă și de ceremonial, iar alta privată, rezidențială pentru cei de rang superior.

În Medina locuia cea mai mare parte a populației dar și unii dintre cei implicați în activitatea din Alcazar. Cei ce trebăluiau în cinstea guvernanților, clar! Că aparatul funcționăresc superior stătea în vilele de protocol.

Cea mai mare funcție în ierarhia administrativă a avea califul, urmat de tânărul prinț - singura odraslă dintre altele numeroase căruia i se permitea să trăiască în Alcazar - iar la ceremonii mai participau demnitarii cei mai înalți, câțiva dintre învățați și, uneori, sfătuitori sau miniștri.

Califul deținea un apartament propriu, numit Dar al-Mulk (Casa Puterii), situat în cel mai înalt punct din Alcazar și în care doar el avea acces, folosit ca moschee dar posibil și un altul pentru ibovnice, dar asta nu se mai specifică. Suntem la ora de istorie, nu de cancan...

Prințișorul stătea și el în centru, în Vivienda de la Alberca, o clădire ce se distingea de celelalte datorită materialelor de construcție și decorațiilor sale.

Clădirile erau construite din calcar și acoperite cu var nestins iar la cele mai importante, semn al rangului, vedeai și sculpturi din plăci de piatră.

Responsabilitatea apărării, atât a orașului cât și a potentaților, cădea în sarcina militarilor echipați cu săbii, arcuri, săgeți, zale și coifuri.

Moscheea se afla situată la distanță egală între Alcazar și Medina, ceea ce în filosofia vremurilor arăta că puterea religioasă e subordonată puterii politice. Această moschee a fost prima din Andaluzia poziționată corect către Mecca.

Din câte se știe, califul agrea ceremoniile oficiale, adică primirile de ambasadori, recepțiile date cu aceste ocazii pentru a i se duce mai departe faima având loc în Sala de recepții sau în Sala Marelui Portal. Prima dintre ele era amenajată ca o imensă grădină, o imagine a paradisului pe pământ văzută în acele vremuri. Aici se respecta un protocol strict de la care nu se abăteau niciodată.

Pe lângă toate aceste plăceri și îndatoriri, marele șef își făcuse o regulă din a asculta toate rugăciunile comunității în fiecare zi de vineri.

Toate cele de mai sus au funcționat foarte bine până în ultima decadă a secolului al X-lea, când pe fondul unor slăbiciuni ale celor ce guvernau aici, Almanzor, un lider militar al vremii, a luat decizia de a transfera aparatul guvernamental în Cordoba.

Împărțirea califatului la începutul secolului al XI-lea a dus la abandonarea treptată a așezării. Moscheea a fost jefuită iar între pretendenții la putere au loc lupte sistematice ceea ce conduce la distrugerea Alcazarului și plecarea în pribegie a locuitorilor.

Cele mai valoroase obiecte au fost jefuite, altele împrăștiate, ajungând în cele mai diverse locuri: de la Marrakech și Palatul Alcazar din Sevilla până la catedralele din Tarragona și Braga.

Pe parcursul celui de-al XIII-lea veac au fost jefuite chiar și materialele de construcție a zidurilor iar o mare parte a Alcazarului a fost demolată, piatra fiind utilizată la construcția altor clădiri din Cordoba (Mănăstirea San Jeronimo).

În speranța că incursiunea mea în epocile apuse nu v-a plictisit, voi continua cu unele aspecte de ordin organizatoric și turistic.

Pentru cei care au mașină proprie sau închiriată, distanța din Cordoba se parcurge ușor iar cei care vor să ajungă acolo cu autobuzul vor pleca din Paseo de la Victoria. Toți vor ajunge în parcarea obiectivului turistic unde se află clădirile administrative în care ai posibilitatea să iei contact cu detaliile fostului oraș istoric.

Intrarea cetățenilor UE este gratuită iar prima oprire va fi în sala de proiecții în care va rula un film ce are menirea de a te familiariza cu ceea ce ai să vezi peste câteva zeci de minute la o distanță de vreo 2 kilometri. Plus un tur printr-o sală de expoziție în care veți descoperi informațiile descrise de mine mai sus și vederi spre ateliere în care se păstrează la conservare o mulțime de pietroaie aranjate pe rafturi și etichetate distinct.

La Madinat al-Zahra vei ajunge cu un autobuz al cărui tichet costă 2,50 euro dus-întors.

Odată ajuns aici nu îți rămâne decât să o iei la pas printre ruinele istorice, unele părți ale cetății fiind destul de bine conservate.

De sus, cum te privești, vechea așezare este la picioarele tale iar spre stânga se vede Cordoba.

Restauratorii au făcut o treabă excelentă și, pe unele porțiuni, parcă ai impresia că te plimbi chiar pe ulițele vechi, printre zidurile de piatră crem ale Medinei (sau Alcazarului).

Intri prin Poarta de Nord, continui pe Camino de los Nogales, cel mai rapid drum spre Cordoba, folosit pentru transportul hranei și a materialelor de construcții către Alcazar și încă foarte bine păstrat.

Treci pe lângă ziduri ce se presupune că au aparținut unor clădiri administrative, pe sub arcuri elegante din care se detașează Marele Portic, intrarea simbolică și în Alcazar, pe sub care intrau paradele militare și participanții la diverse ceremonii și ajungi până la locul pe care fusese ridicată principala moschee, folosită atât de aristocrație cât și de oamenii de rând.

Tot pe aici dai peste rămășițele grajdurilor de cai pentru ca apoi cărarea să te conducă spre cea mai mare grădină din al-Andalus, situată în partea de jos a cetății.

Sub soarele plăcut al începutului de decembrie, plimbarea de peste o oră printre toate acestea te destinde și nici nu simți oboseala unei incursiuni pe străduțele cetății de acum peste un mileniu.

Madinat al-Zahra a fost explicat în mod tradițional ca un capriciu al fondatorului său pentru concubina sa al-Zahra, iar orașul ar fi numit după ea. Această interpretare romantică transmisă de arabi și admisă fără discuții ca fapt istoric, nu a făcut decât să-i umbrească semnificația reală și rolul său de capitală a al-Andalusului și sediu al statului califal al lui Abd al-Rahman al III-lea.

Oricum ar fi, locația rămâne un reper al prezenței arabilor în Peninsula Iberică.

Ca o curiozitate sau, cine știe, un punct de atracție așa cum a fost și pentru mine, în zonă se află un obiectiv turistic cu o oarecare rezonanță carpatină: Almunia de Alamiriya o al-Rummaniyya, o fermă de agrement ce aparținea de o exploatare agricolă din subordinea califului, situată la o distanță de 2 kilometri de aici.

Pentru a vizita Madinat al-Zahra am renunțat la planul de acasă ce prevedea pentru această zi intrarea la Castillio Almodovar del Rio și nu am regretat, de vreme ce de la” Versailles-ul Evului Mediu” am plecat cu impresii și cunoștințe noi referitoare la șederea arabilor în această parte a continentului.

Vă recomand să ajungeți acolo celor interesați de istorie și de frumos, însă fiți atenți să evitați ziua de luni când vă organizați vizita. Că veți ajunge doar în parcare...

---

VIZUALIZĂRI: 2008 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI