Cu Allan prin capitala daneză

TIPĂREȘTE

Aflându-ne în această parte a Europei, ne-am propus să ajungem şi în Danemarca, statul în care femeile trăiesc cel mai bine potrivit unui studiu efectuat la începutul acestui an, şi în Copenhaga, primul loc într-un top al oraşelor cu o dezvoltare urbană inteligentă, clasament întocmit în anul 2017.

Pentru Copenhaga am alocat o zi şi aproape jumătate din totalul celor trei zile destinate acestui scurt sejur.

Despre autobuze şi costuri de transport, vă pot informa că pe ruta Malmo - Copenhaga circulă mai multe firme, la diferite tarife; am făcut rezervare la Flexibus cu plecare la 11:05 din Central Station Malmo şi sosire la 11:55 în apropiere de Central Station Copenhaga. Am avut norocul să găsesc o ofertă la preţul de 5 euro/persoană, strict pentru plecarea de la ora 11.05, în rest preţul era în jur de 15 – 17 euro/persoană.

Există şi varianta trenului însă e mai scumpă. Dar şi mai rapidă...

Pentru retur am ales varianta directă Copenhaga – Aeroport Malmo atât pentru rapiditate (50 minute) cât şi pentru cost şi timp, fiind evident mai scump şi mai lung Copenhaga – Malmo şi apoi la aeroport. Pentru cursele Wizzair există transfer din staţia aflată în apropierea gării feroviare din Copenhaga cu autobuzele Neptunbus la preţul de 108 coroane daneze, undeva puţin peste 15 euro/persoană. Pentru zborul programat la ora 21:40, autobuzul a plecat din Copenhaga la ora 19:00. Această firmă asigură şi transferul din aeroportul suedez în capitala Danemarcei.

Încercam să caut pentru 4 persoane închirieriea unui autoturism. Respingeţi din start varianta aceasta chiar şi pentru 4, darămite mai puţine persoane. Costul închirierii, asigurările, taxa de trecere a podului Oresund, a parcărilor extrem de scumpe în oraşe şi al combustibilului (peste 1,5 euro/litru).

Am fost sfătuiţi, în momentul confirmării rezervării, să ne prezentăm în staţia de plecare cu 15 minute înainte de închiderea uşilor. Le-am devansat şi pe astea şi am ajuns cu vreo 25. Prilej numai bun pentru fete de a ocupa două din primele patru scaune aflate la etajul unui autobuz, având astfel o frumoasă panoramă asupra traseului. De soseam cu 26 de minute mai devreme, stăteam toţi patru la geamul din faţă...

Spre surprinderea noastră, la urcarea în autobuz ne-au fost solicitate cărţile de identitate, explicânduni-se politicos că vom trece frontiera în alt stat.

La retur, am urcat fără a ni se solicita satisfacerea curiozităţii şoferului în materia examinării aspectului facial, al frezei de acum câţiva ani, al seriei şi numărului documentului de identitate. Dar am fost traşi pe dreapta de către poliţia suedeză de frontieră de cum am coborât de pe Podul Oresund. Cu calm şi o fină ironie detectată în vocea lor, ni s-a transmis că suntem pasageri ai zborului Wizzair spre Cluj, suntem majoritatea cetăţeni români şi ne solicită documentele de identitate. În tot acest timp, pe lângă noi treceau autoturisme şi autobuze fără a mai fi oprit vreunul. Nu ai cum să nu te simţi prost în asemenea ocazii.

Revenind la drumul spre capitala daneză, mijlocul de transport era dotat cu internet, cu staţie de amplificare şi tot ce era necesar unei călătorii în condiţii cel puţin apropiate de lux. Lăsăm în dreapta turnul răsucit din Malmo şi înaintăm spre vestitul pod ce a relansat economia celor două ţări scandinave.

Construit pe piloni în prima parte şi pe sub apă în cea de a doua, cu o lungime de 8 kilometri, nu mi s-a părut a fi foarte circulat. Splendoarea construcţiei nu a putut fi cuprinsă pe de-a-ntregul din cauza ceţii care lăsa la vedere doar porţiuni de 200 – 300 metri în faţa autobuzului. Dar ne-am revanşat la întoarcere când am avut parte de un apus de poveste...

Staţia de destinaţie este comună tuturor firmelor de transport care deservesc această rută şi se află foarte aproape de gara centrală din Copenhaga. După 100 metri parcurşi de aici, am putut auzi ţipetele celor urcaţi în diferite carusele, montagne-rousse-uri sau balerine din cel mai vechi parc de distracţii, din Tivoli. Ziua de 16 aprilie este sărbătoare naţională în Danemarca, sărbătorindu-se ziua de naştere a reginei iar concetăţenii acesteia nu rataseră prilejul de a se distra. Iar eu mă bucur că am prins această aniversare la faţa locului! Unul din rarele momente memorabile de prin excursiile noastre alături de cea a intrării papei în Biserica Sf. Petru taman când o vizitam noi, prilej de a-l vedea pe suveranul pontif de la o distanţă de câţiva metri.

Am căutat şi am rezervat cazare în zona centrală, într-un hostel aproape de majoritatea obiectivelor turistice, la aproximativ 300 metri de primărie. Preţurile la cazare în Copenhaga sunt exorbitante!! Şi nu doar acestea...

Cum ajunsesem la hostel înainte de ora 14, am lăsat bagajele, contracost, într-o cameră de bagaje şi am început hoinăreala.

Primul drum spre primărie. Prima imagine cu reşedinţa aministrativă a capitalei ne-a rămas întipărită în minte datorită exuberanţei afişată de cei doi proaspeţi însurăţei care, cu certificatul de căsătorie în mână, îşi expuneau chipurile radioase aparatului de fotografiat pe scările instituţiei. Nu vă imaginaţi doi tineri înalţi, frumoşi şi blonzi. În Copenhaga, de ziua reginei, se căsătoresc danezii de viţă nouă, respectiv cei al căror ten poartă culoarea prafului de cărbune depus după un şut de 12 ore în mină, ceva asemănător cu tuciul iar greutatea ambilor bate spre chintal... Dacă mai amintesc, în avans, că mâine vom vedea altă pereche de însurăţei cu ochii oblici, avem convingerea că studiile de care pomeneam la începutul materialului nu au fost lecturate doar de noi.

Acesta a fost primul impact mai serios asupra imaginii create în mintea mea de-a lungul anilor despre naţiile nordice. Un impact care ştirbeşte cristalul presupus a fi perfect sau, cel puţin, mult diferit comparativ cu al altor ţări europene. Iar Danemarca se clatină de pe soclul naţiilor autentice şi tradiţionale. Ieri aceeaşi senzaţie mi-o transmisese şi Suedia...

Revenind la instituţia pe care îmi doresc să o vizitez pe unde ajung – alături de gară - clădirea primăriei este una foarte frumoasă şi inspiră o senzaţie de soliditate, ca întreg edificiul sisitemul social danez, având turnul cu ceas ca punct de înălţime maxim. Parterul şi etajul unu – în afara birourilor – precum şi un mic parc interior se pot vizita gratuit zilnic între 10 - 15. Cum intri în clădire, imediat pe partea stângă se află un punct de informare ce se poate dovedi folositor în sejurul viitor de aici iar pe partea dreaptă mecanismul ceasului astronomic care, potrivit legendei, are o eroare de o secundă la 100 ani. Accesul în cameră respectivă era interzis. Probabil că tocmai reglau acea secundă când ajunseserăm noi prin zonă...

Decorurile scărilor interioare şi ale sălii de recepţii te trimit cu gândul spre un palat ornat cu bun gust iar multitudinea de steaguri din sala de recepţii cred că nu se aflau acolo doar festiv, regina urmând a se adresa de aici supuşilor la ora 17 după ce la miezul zilei se salutaseră reciproc la Palatul Amalienborg.

Consecvenţi pregătirii excursiilor, şi pentru Copenhaga căutasem şi găsisem tururi gratuite zilnice, unul pentru zona turistică centrală cu pornire la ora 11 din faţa primăriei iar altul pentru cartierul Christianshavns cu startul la ora la 16 de la Holjbro Plads.

Numai că odată ieşiţi din primărie aveam să observăm un tip cu o umbreluţă roşie - Sandemann Tour - care căuta muşterii pentru un tur identic ce avea să pornească la drum peste vreo 20 minute. Dăm o fugă să ne transferăm bagajele în camera de la hostel şi ne întoarcem tocmai la timp pentru a ne alătura altor turişti care sub conducerea lui Allan, vom porni în descoperirea Copenhagei. Iar Allan, spre mulţumirea mea, arată a viking... Iar când află că suntem români arată puţină mirare şi ne face cunoscut că cel mai bun prieten al său este un român stabilit acolo.

Aveam să îi mulţumim pentru cele 3 ore de plimbăreală însoţită de explicaţii şi detalii despre viaţa danezilor şi a oraşului Copenhaga.

După un prim contact cu acesta, rămân puţin contrarriat de perspectiva pe care Allan o are asupra ţării sale natale, pe care o clasează – din punctul lui de vedere – doar pe ultimul loc al podiumului în ceea ce priveşte traiul fericit, avansându-i pe finlandezi ca lideri şi pe norvegieni pe locul secund. Explică şi nedumerirea noastră în ceea ce priveşte statisticile şi ne aminteşte că în ele nu se pomeneşte că Danemarca este ţara cu cea mai nare rată a sinuciderilor din Europa, principala vină afiin cauzată de lipsa luminii naturale şi, în special, a soarelui. Iarna, danezii se pot bucura de zi doar câteva ore, nopţile ocupând majoritatea celor 24 de ore ce reprezintă unitatea e măsurare a unei zile calendaristice. Ei sunt fericiţi în iulie şi august, iar fericirea lor este vizibilă dacă stai şi îi priveşti în parcuri, în bătaia soarelui, cu berea lângă ei. Bere care nu poate fi alta decât Carlsberg, de care sunt foarte mândri.

Ulterior, aveam să apreciez la acesta şi o prezentare a istoriei şi economiei în timp a ţării sale, a relaţiilor mult timp nu foarte cordiale dintre danezi şi suedezi, toate expuse într-o manieră din care răzbătea bunul simţ care mi-a amintit instantaneu de una dintre reclamele mele preferate de-a lungul timpului. Cea a berii Carlsberg, “probabil cea mai bună bere din lume”. La Allan, când voia să evidenţieze ceva naţional cu impact la nivel mondial, totul era “probabil”, “după părerea lui”, “poate”. Îi era străină lăudăroşenia iar prin tot ceea ce a transmis eu am simţit cum răzbate mândria de a fi un fiu al acestei naţiuni şi, în acelaşi timp, de a avea ocazia să o prezinte străinilor avizi de a o cunoaşte.

Ne-a învăţat să pronunţăm în daneză cuvântul “bere”, un fel de “ull”. Această limbă este oarte greu de învăţat şi avea să ne spună că doar cei născuţi aici pot deprinde şi pronunţa corect sunetele. Avea să ne exemplifice cuvinte ce seamană mai mult a sunete onomatopeice şi mă mir cum de Allan nu are încă orteză la limbă!

Primul obiectiv prezentat a constat într-o statuie din imediata apropiere a primăriei, lucrare donată municipalităţii de J. C. Jacobsen. Astfel a început şi prezentarea cunoscutului om de afaceri şi mare filantrop, cel care a pus bazele principalului contribuabil danez, Carlsberg, concern care poartă numele fiului său, Carl. Printre cunoscutele donaţii ale berarului mai amintesc doar Mica Sirenă şi Ny Carlsberg Gyptotek.

A urmat, la pas, un itinerariu prin zona centrală şi ajungem la casa natală a lui J. C. Jacobsen, apoi pe cea mai veche stradă din capitală, Magstraede., cea pe care o perioadă întâlneai în exercitarea îndeletnicilor lor reprezentantele celei mai vechi meserii din lume.

Ajungem apoi în Gammeltorv, o piaţă superbă aflată pe partea stângă a pricipalei alei pietonale şi comerciale, Stroget, unde aveam să fim îndrumaţi să căscăm bine ochii la o fântână arteziană. Motivul? În partea superioară a acesteia am remarcat două mere din care ţâşnea apa. 16 aprilie este unica zi din an în care cele două fructe confecţionate din aur funcţionează. E ziua reginei, nu aţi uitat...

Tot amintind de regină, ajungem şi la Palatul Amalienborg, stabiliment care nu aduce mai nimic asemănător cu opulenţa celor bavareze sau, mai ales, franceze. Doar suntem în nordul Europei...

Palatul a fost construit din fonduri puse la dispoziţie de cetăţeni ai oraşului cărora, în schimbul donaţiilor, li s-au acordat gratuit locuri de casă în imediata apropiere a acestuia. Alături, mai mult ca sigur, de un simplu “tac” (cel puţin aşa am înţeles de la Allan că se pronunţă “mulţumesc” în limba maternă a lui Hamlet).

În acest moment într-o aripă a palatului locuieşte regina iar în alta – din cele 4 – prinţul moştenitor. Doamna Alexandrine Ingrid Thorhildur Margrethe, care astăzi tocmai împlineşte 78 de ani, se bucură de titulatura de Regina Margareta a II-a a Danemarcei din ianuarie 1972. Se pare că bucuria acesteia nu va fi deplină dacă soţul Henri de Monpezat nu va ceda din îndărătnicia sa, nu se va urca în vreun avion regal privat sau low-cost pentru a se deplasa din Franţa cu o şampanie de calitate la cină.

Cam orgolios, prinţul consort s-a retras în 2016 din viaţa publică, a renunţat la această titulatură şi a plecat în Franţa, lăsând regina să doarmă singură în răcoroasele nopţi de iarnă scandinavă. Ba, mai mult, a anunţat şi că refuză să fie înmormântat lângă regină, de parcă el ar fi supravieţuitorul...

Numai că la cum se prezintă suverana şi cât de îndrăgită e de popor, tare mi-e grijă că Henri se va duce primul...

Allan ne prezintă viaţa reginei şi a prinţului moştenitor Frederik cu o mândrie ce răzbate din enumerarea calităţilor acestora.

Aveam să aflăm că Margareta a II-a vorbeşte fluent 7 limbi, a absolvit – pe bune, bănuiesc – 4 universităţi (Cambridge, Aarhus, Sorbona şi Londra) şi e o talentată pictoriţă.

Frederik este un polisportiv dacă e să luăm în calcul clasarea sa pe locul patru la un concurs IronMan. A condus delegaţia daneză la Jocurile Olimpice din Sydney, acolo unde, într-un bar, şi-a cunoscut actuala soţie. Care nu vă gândiţi că era barmaniţă! La diplomele ei în drept şi ştiinţe economice putea ocupa o funcţie mai bună chiar şi în acel bar, dacă nu s-ar fi aflat acolo pur şi simplu pentru a-şi ostoi setea. Nu ştiu cu ce, dar poate bănuiţi voi dacă vă fac cunoscut că părinţii ei emigraseră din Scoţia...

Nici cu pregătirea şcolară nu stă prea rău prinţişorul, fiind absolvent al universităţilor Havard şi Aarhus, plus şcoli de aviaţie din Franţa şi Danemarca.

Turul oraşului ne-a mai preumblat prin Gammel Strand, considerată de ghid a fi cea mai frumoasă stradă din oraş. Păcat că nu am avut posibilitatea de a ne exprima şi noi, asta deoarece imaginea străzii cu multe case colorate şi aflată pe cheile unui canal era obstrucţionată semnificativ de panourile şantierului din zonă, şantier menit a construi o staţie de metrou. Acelaşi aspect l-am putut remarca şi în piaţa din faţa primăriei, frumuseţea edilitară aflându-se în suferinţă o perioadă de timp.

Care perioadă, aveam să aflăm cu stupoare, se pare că se prelungeşte peste limita normalului la ei. Uite ceva care te aduce mai spre sud-estul continentului!! La staţia de pe Gammel Strand se lucrează de 6 ani!!

În imediata apropiere e ridicat Palatul Christiansborg, acolo unde dacă am fi ajuns mai de dimineaţă aveam posibilitatea să privim caleaşca de aur a reginei care e prezentată publicului de 2 ori pe an, la 1 ianuarie şi 16 aprilie.

Ce ne mai spune Allan?

Copenhaga devansează Amsterdamul în ceea ce priveşte numărul de biciclete şi are o medie de 2 biciclete pentru fiecare locuitor al urbei. Este inimaginabil ce îţi este dat să vezi legat de acest fenomen şi nu poate fi exprimat în cuvinte roiul unor asemenea mijloace de deplasare! Menţionez doar că la culoarea roşie a semaforului am numărat, la un moment dat, 23 de biciclete şi doar 5 maşini!

Bicicletele nu sunt dintr-acelea scumpe, de fiţe, aspect care l-a determinat pe nepotul meu să remarce că “încă nu am văzut una cu suspensii şi frâne hidraulice”. Mai mult ca sigur că respectivul model se afla în garaj, pregătit pentru ieşirile de la sfârşitul săptămânii.

Un model simplu, de oraş, costa undeva în jurul a 2.000 lei.

Ne-a fost prezentat de ghid şi un model patentat de un danez, o bicicletă care avea în faţă un soi de ladă pentru transportul copiilor. Şi nu doar al lor, câtă vreme am văzut copii alături de mamele lor în ladă, în vreme ce bieţii tătici dădeau la pedale. Preţul acestora trec de 2.000 euro şi merg chiar până spre 3.000.

După aproximativ o oră şi 40 minute facem un popas la Espresso House, în Kongens Nytorv pentru odihnă, o prăjitură şi o cafea foarte bună, potrivit recomandării. Nici un avea cum să nu o laude ghidul atâta vreme cât el o are gratuită, doar aduce muşterii aici. Şi, iertaţi-mă că am tupeul să scriu asta, toaleta arăta ca o bibliotecă! Nu că ar fi cazul să zăboveşti pera mult pe acolo însă imaginaţia asta a unora un are limite…

În imediata apropiere a acestui bar se află “probabil” cel mai scump hotel din Europa, Hotel d’Angleterre, cel în care pentru a locui Bill Clinton, Madonna ori alte celebrităţi plătesc preţuri de la 3.000 de euro în sus. Edificiul ridicat în Kongens Nytorv chiar arată impunător.

În aceeaşi piaţă aveam să vedem o tonetă de-a firmei Steff Houlberg care comercializează hot-dog, mâncare despre care Allan zicea că are ceva specific danez. Am rămas niţel surprins, eu fiind convins că acesta vine din Lumea Nouă.

Apoi ajungem în Nyhavn, portul vechi. Cel mai frumos loc din Copenhaga! Iar bucuria de a-l vedea şi fotografia ne-a fost sporită de lumina caldă a razelor unui soare în drum spre apus. Zona se aseamănă unui furnicar uman, tineri şi bătrăni cu aparate sau telefoane ţăcănind iar apoi în căutarea unui loc la una din nenumăratele terase care se înşiră de-a lungul canalului.

Cu faţa spre acest formidabil pastel colorostic reprezentat de casele din port şi atenţi la explicaţiile ghidului, râmânem puţin nedumeriţi când ne solicită să ne întoarcem şi să privim una din clădirile simple aflată pe cealaltă parte şi să ne concentrăm atenţia asupra primului etaj. Bun, ne concentrăm, dar nu vedem mare lucru la catul pe care sunt înşirate 4 ferestre. Nu vedem nimic deosebit, dar aflăm ceva important: acolo locuieşte primul ministru al Danemarcei.

Hai dom’le, mă laşi!? Stă premierul în buricul oraşului cu droaia de crâşme la geamul său!! Aşa sărăc o fi RAPPS-ul ăla al lor... N-o fi naţionalizat nimic care să asigure un minim confort de vilă cu nşpe mii de metri pătraţi omului de la cârma guvernului? Şi undeva într-o casă păzită de vreo ţîşpe sepepişti, nu ca aici unde intrarea se face pe o casă a scărilor comună tuturor proprietarilor! Se gândesc, oare, cei de la pază şi protecţie că într-o noapte vreun vecin care se uită la Danemarca TV vine val vârtej la uşa premierului, sună insistent şi cere să afle cauza măririi unor accize? Sunt sigur că, de bun simţ, locatarul Lars Lokke Rasmussen, şeful guvernului, îl va invita la un Carlsberg şi îi va explica necesitatea respectivei măsuri antipopuliste.

La fel cum, ne relatează Allan, domnul Rasmussen poate fi salutat de concetăţeni dimineaţa până la ora 8.30 când îşi scoate regulat câinele la plimbare sau seara, după programul de birou, când alături de patruped şi îmbrăcat lejer se plimbă prin cartier.

Finalul turului şi despărţirea de Allan are loc în preajma Palatului Amalienborg, la care revenim, undeva cu clădirea operei daneze în faţa noastră. Proiectată de acelaşi arhitect care a proiectat şi opera din Sydney şi inaugurată în anul 2005, clădirea a costat enorm (fiind considerată „cu siguranţă” cea mai costisitoare operă din lume), iar construcţia ei s-a decis în urma unui concurs de proiecte, juriul urmând a alege în finală între una proiectată pe apă şi alta pe pământ. Costurile au fost acoperite din fonduri private întrucât au depăşit fondurile publice alocate, iar în prezent statul încă achită bani pentru împrumuturile făcute.

În stânga operei municipalitatea daneză a amenajat un enorm parc ecologic, amenajând şi transformând vechile docuri la parametrii calitativi ce nu prea am puterea a-i explica. Deşi ghidul ne-a umplut de informaţii referitoare la succesul respectivelor măsuri.

Ne despărţim de călăuza noastră cu o imagine diferită faţă de aşteptările mele în privinţa Copenhagei.

Îi mulţumim şi vi-l recomand. Nu veţi regreta şi va face sejurul vostru mai interesant.

---

VIZUALIZĂRI: 5190 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI