ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.12.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Alexandria
ÎNSCRIS: 18.04.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 7 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

O zi la Cannes și pe insula Saint-Honorat

TIPĂREȘTE URM de aici

12.08.2012

A treia zi pe Coasta de Azur am rezervat-o pentru Cannes. Am plecat cu trenul, din Nisa, pe la 8,30 iar durata călătoriei a fost de circa o jumătate de oră. Orarul trenurilor (foarte dese pe această rută) se poate vizualiza pe site-ul Societății Naționale a Căilor Ferate din Franța, SNCF

Am preferat trenul, care a costat circa 6 Euro/adult, autobuzului 200, care face aceeați rută dar, deși este mai ieftin – 1 Euro/adult, este mult mai lent (am experimentat acest lucru la întoarcere, seara, când, am zis să facem economie și să luam autobuzul și am făcut 2 ore pe drum, cu multe opriri în trafic, în aglomerație, noroc că ne-am urcat de la capăt, din fața Primăriei din Cannes, și am prins locuri).

Nu strică, însă, să priviți și linkul liniilor de autobuz din Nisa și de pe coastă, pentru tarife (văd acum, în decembrie 2013, că un bilet simplu s-a scumpit la 1,5 Euro) și orar, poate că în altă perioada nu este așa aglomerat! (clic aici)

În tren, liniște și pace, călători puțini, nașu’ nici nu a venit, spre dezamăgirea noastră, cumpărători de bilete de bună credință! Din gara Cannes, am tăiat-o spre mare și spre bulevardul Croisette, ajungând destul de rapid la Palatul Festivalurilor, cunoscut pentru că aici are loc, anual, în luna mai, celebrul festival de film, unul dintre cele mai tari (dacă nu chiar cel mai tare) din parcarea lumii cinematografiei. Clădirea, în sine, este o banalitate arhitectonică, dar asta nu ne-a împiedicat, absolut deloc, să ne pozăm, în chip de mari vedete, pe scările cu covor roșu, loc, de altfel, foarte căutat de turiștii de toate neamurile. E foarte greu să ieși singur în poză pe covorul roșu!

Aveam în plan să vizităm și una din insulele Lerine, Marguerite sau Saint- Honorat, iar plecările vaporașului, care asigură legătura cu insulele, erau din oră în oră. Am băgat viteză printre iahturi, spre port și am reușit să prindem vaporul de ora 10 (15 Euro/adult/ dus-întors) spre insula Saint-Honorat (clic aici).

Spre deosebire de insula Marguerite, mai mare și mai celebră (aici se află și fortul Royal, unde a fost închis omul cu masca de fier, personaj misterios din istoria Franței), insula Saint-Honorat are doar 1500 m lungime și circa 400 m lățime și este mai puțin cunoscută. Numele său vine de la Sfântul Honorat, stabilit aici pe la anul 410, iar tradiția monastică a insulei este continuată, astăzi, de o abație cu circa 30 de membri, ai ordinului cistercian, care se ocupă, mai ales, cu cultivarea viței de vie, producând vinuri și lichioruri renumite (se pot comanda și online!). Numele insulei Marguerite provine de la sora sfântului, stabilită pe insula vecină, ca să fie aproape de fra-su.

Era duminică și, probabil, din această cauză, majoritatea colegilor :) de vapor erau francezi veniți la picnic, cu cățel, cu purcel, cu tot famiglionu’, ce mai! Nu mai vorbesc-scriu că tot canalu’, cuprins între cele două insule, era full cu bărci, iahturi, mai mari sau mici, și ele, la rândul lor, pline de francezi dornici de relaxare și bălăceală, în apele turcoaz mediteraaneene.

Debarcați noi, cam într-un sfert de oră de la plecarea din Cannes, am purces la realizarea turului insulei, mergând alene de-a lungul litoralului, prin pădure uneori, pe niște poteci de pământ, cu pauze de scăldat în mici golfuri stâncoase și admirând micile capele din Evul Mediu; am întâlnit și un călugăr de-al locului, care a avut amabilitatea să facă o poză cu noi, apoi am ajuns la mănăstire, (re) construită în secolul al XIX-lea (se vizitează doar biserica a cărei intrare e străjuită de palmieri) și unde se află și magazinul de produse călugărești (vin lichior :) etc.).

Imediat în apropiere, pe malul apei, înconjurată din trei părți de apă, este vechea mănăstire fortificată, datând din Evul Mediu, a cărei vizită o recomand imperios, pentru panorama de la nivelurile superioare asupra întregii zone. Este, de fapt, un turn fortificat, cu o curte interioară mărginită de arcade ogivale, cu o cisternă de colectare a apei și cu vederi fabuloase, printre creneluri, spre masivul Esterel sau asupra insulei Saint Honorat. Un ghid tânăr, benevol, ne-a oferit, cu pasiune, detalii despre istoria acesui loc.

Ne-am retras spre debarcader, am mâncat la restaurantul La Tonelle, singurul de pe insulă, de altfel, și ne-am întors la Cannes cu vaporul de 15,30. Bulevardul principal din Cannes este La Croisette și este destul de lung, deci am decis să urcăm în autobuzul descoprit (2 Euro/adult), ce face traseul între Primărie și cazinoul Palm Beach, ocazie de a vedea palmierii imenși, hotelurile Carlton, Majestic, Martinez, ce fac faima și renumele glamour al orașului.

Pentru info suplimentare, clic aici, aici, sau aici.

Reîntorși în zona Primăriei, am urcat și în vechiul cartier Suquet, unde se află muzeul Castre (cu măști din Asia de sud-est și instrumente muzicale), biserica Notre dame d’ Esperance si turnul de veghe (recomand urcarea in acesta pentru panorama asupra orașului). Mai trebuia să facem plajă pe una din plajele publice, cu nisip, dar timpul nu mai avea răbdare, era deja 18,30!

Întoarcerea la Nisa am făcut-o, așa cum am menționat, cu autobuzul 200, decizie nu tocmai fericită, mai bine luam tot trenul, dar totul e bine când se termină cu bine.


[fb]
---
Trimis de nickro in 30.12.13 13:36:32
Validat / Publicat: 30.12.13 15:40:50
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.

VIZUALIZĂRI: 5235 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nickro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P24 23. Insula Saint Honorat
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18650 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Coasta de Azur:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054854154586792 sec
    ecranul dvs: 1 x 1