GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Inspirat de review-ul "Portile de Fier - Fabrica de Lumina", mi-am amintit că în 2006 am trecut şi noi pe-acolo. Iată amintirile cu care am rămas de-atunci.
Aflaţi în concediu pentru câteva zile la Herculane, la recepţia hotelului Minerva, unde stăteam, am citit un anunţ cu o ofertă pentru o plimbare cu vaporaşul pe Dunăre, de la Orşova. Cum plimbările cu vaporaşul şi urcatul la înălţimi cât mai mari sunt pasiunile noastre, pe care nu le ratăm ori de câte ori avem prilejul, ne-am înscris imediat în excursia cu pricina. Am plecat cu un autocar ce ne-a dus până în port, unde ne-am îmbarcat pe un vaporaş şi am pornit în plimbare.
Orşova este situat în amonte de Turnu Severin, la vreo 30 de km de acesta şi este aşezat chiar pe malul lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier I, în dreptul unul golf unde se varsă râul Cerna. Hidrocentrala Porţile de Fier I se află cam la jumătatea distanţei dintre Orşova şi Turnu Severin. La vreo 3 km în aval de Orşova se găsea, până la construirea barajului şi formarea lacului de acumulare, insula Ada Kaleh, acoperită de ape, ca şi locaţia originală a Orşovei, oraş care a fost strămutat şi reconstruit în întregime, mai sus de poziţia iniţială.
Călătoria cu vaporaşul începe cu o buclă mare pe care o face acesta pentru a intra pe canalul navigabil, după care el continuă lent în amonte, ceea ce înseamnă, în locul respectiv, spre sud. Dacă la început priveliştea era largă, destul de repede ea se îngustează, malurile Dunării sunt din ce în ce mai apropiate şi devin stâncoase. Ne apropiem de Cazanele Mici, altă dată loc de încercare chiar şi pentru marinarii cei mai pricepuţi. Acum, lacul de acumulare a îmblânzit furia Dunării, astfel încât doar poveştile marinăreşti mai aduc aminte de dificultăţile navigaţiei la Cazane.
La un moment dat vaporaşul se apropie la doar câţiva metri de malul sârbesc şi imediat înţelegem de ce. Trecem prin dreptul plăcii memoriale romane „Tabula Traiana", amintind, de 2000 de ani de când a fost pusă (105 d. C), de construirea drumului militar roman şi a podului lui Traian peste Dunăre, operă a arhitectului Apolodor din Damasc, cel care a construit şi Tropaeum Traiani, de la Adamclisi...
Nu apucăm să admirăm suficient peisajul sălbatic, că de data asta pe malul românesc, în dreptul unui golfuleţ, apare săpat în stâncă chipul lui Decebal. Acesta se află pe peretele stâncos al golfului format de râul Mraconia, ce se varsă în Dunăre şi este o realizare mult mai recentă, finalizată prin 2004, după zece ani de muncă asiduă a 12 persoane. Cu cei între 38 şi 55 m (în funcţie de cine a făcut măsurătoarea), lucrarea reprezintă cea mai mare sculptură în stâncă din Europa. La baza sculpturii este gravată inscripţia "Decebalus Rex, Dragan fecit" (Regele Decebal, făcut de Drăgan), deoarece lucrarea a fost finanţată de miliardarul Iosif Constantin Drăgan.
Un pic mai departe, pe un colţ de stâncă ce intră ca un pinten în Dunăre, se află o mică mănăstire, replică a alteia mai vechi, aflate acum pe fundul lacului de acumulare.
De aici spaţiul se lărgeşte şi vaporaşul, după ce a parcurs vreo 15 km, întoarce în dreptul localităţii Dubova. Revenim la Orşova încântaţi de peisajul fabulos al Dunării în fierbere la Cazane (ştiu că zona e plină de peşteri, dar, din păcate, nu am ajuns să vizitez vreuna). La plecarea spre casă, aveam să trecem din nou pe la Orşova şi, de acolo, spre Turnu Severin, pe malul Dunării, prin dreptul hidrocentralei Porţile de Fier I. Peisajul este deosebit de frumos (drumul a fost reabilitat în vara-toamna 2009), aşa că merită să treceţi pe-acolo. Este o zonă minunată!
Trimis de Costi in 02.01.10 19:08:23
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am facut si eu aceasta plimbare pe Dunare si am fost foarte impresionata... Oricum, mi s-a parut singurul lucru interesant de facut in sejurul petrecut la Herculane (care parea un orasel mort si ingropat...)
Cred că o melodie potrivită pentru review-ul meu ar fi aceasta:
http://www.trilulilu.ro/Janine_1/701556d7d7f520
fiind vorba de Turnu Severin şi, deci de Oltenia.
O rugăminte pentru webmaster10:
Dacă se poate cred că acest review trebuie mutat la secţiunea "Cazanele Dunarii", din zona Banat, pentru că cea mai mare parte a lucrurilor prezentate aici se referă la Cazane şi mult mai puţin la Porţile de Fier.
Mulţumesc!
Mulţumesc. webmaster6.
M-am uitat pe pe lista moderatorilor şi primul care are aria de responsabilitate "România" şi pe care mi-a căzut privirea a fost webmaster10.
Acum m-am uitat mai atent şi am văzut că această arie e trecută şi la webmaster6.
Mi se pare o împărţire inechitabilă, unii WM au mai mult de lucru.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 Pe Dunăre, la Cazane — scris în 02.11.24 de zapacitu din VALCEA - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Cazanele Dunării - locul secret pentru o vacanță PERFECTĂ în România — scris în 17.04.24 de pepsi70ro din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Aug.2023 O excursie minunată cu vaporul pe Dunăre — scris în 18.08.23 de goldenfishy din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Prin Defileul Dunării, de la Drobeta-Turnu Severin până la Moldova Veche — scris în 20.08.20 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Cu șalupa și cu mașina la Cazanele Dunării — scris în 08.12.19 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Clisura Dunarii — scris în 19.11.19 de eu.vivi din PIATRA NEAMT - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Prin Defileul Dunării, de la Orșova la Baziaș — scris în 11.09.19 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ