ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.01.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.03.08
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
APR-2013
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 6 MIN

    Cinque terre – tărâm de poveste

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    In perioada vacantei de 7 zile petrecuta in Toscana – despre care am scris 2 episoade (vezi impresii - vezi impresii) am alocat o zi si acestui minunat loc numit Cinque terre. Face parte din patrimoniul UNESCO si reuneste sub aceasta denumire cinci sate de pescari (Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza si Monterosso al Mare) – Byron le-a denumit ,,paradisul pe pamant’’.

    Locul face parte din provincia Liguria, iar aceste 5 sate sunt parte integranta a Parcului National Cinque Terre. parconazionale5terre.it/?id_lingue=1

    Noi am mers cu masina inchiriata pana la gara din La Spezia, unde in subteran exista o parcare (1 euro/ora) unde poti lasa masina. Nu are foarte multe locuri astfel ca e bine sa veniti cat mai de dimineata. De la intrarea in oras urmariti indicatoarele ,,stazione’’. Am parcat si din gara, de la oficiul de turism (nu de la casa de bilete) am luat abonament pentru o zi (pana la ora 24 din ziua validarii), care include calatorii nelimitate cu trenul intre La Spezia si Levanto. Nu uitati sa validati biletul la intrarea pe peron, in aparatele galbene.

    Pretul abonamentului este de 10 euro (sau de 19 euro pentru 48 de ore) si odata cu achizitionarea lui veti primi si un orar al trenurilor. Trenurile circula foarte bine, la intervale de circa 30-60 de minute (depinde si de perioada din zi). Trebuie spus ca in Cinque Terre nu se poate intra cu masina, astfel ca este indicat sa folositi trenul. Intregul parcurs al trenului se face in mare parte prin tunele, astfel ca este greu sa vezi peisajul. Chiar si garile sunt in tunel, uneori, doar 2-3 vagoane oprind la ,,lumina zilei’’, restul trenului aflandu-se in tunel.

    Intre cele 5 sate exista si poteci sapate in stanca, dar datorita unor alunecari de teren si inundatiilor din octombrie 2011, aceste trasee erau inchise pentru consolidare si reamenajare. Cel mai afectat sat a fost Vernazza.

    Prima oprire a fost Riomaggiore, cel mai sudic sat din cele 5 sate. Gara este la nivelul marii, iar casele din aceste sate sunt asezate parca una peste alta, construite pe pantele abrupte ale muntelui. Satul are mai multe stradute pe care sa te pierzi, iar daca aveti rabdare sa urcati pe aleile pietruite veti ajunge sus la biserica din sat, de unde aveti o perspectiva interesanta asupra satului. Casele sunt frumos colorate si, desi era aprilie, am vazut portocali si gradini cu multe flori. Poteca de legatura dintre Riomaggiore si Manarola, Via dell Amore era inchisa (nu doar cu lacatele de toate culorile ale turistilor), astfel ca am fost nevoiti sa revenim in gara pentru a continua drumul catre al doilea sat, Manarola.

    Acesta, cred ca este cel mai mic sat din cele 5, si a fost ridicat in sec. XII. Fiind cocotat pe stanca, probabil ca este unul din cele mai fotogenice sate, datorita pozitionarii sale. Si aici casele au fatadele colorate diferit, iar prima parte a potecii de acces catre satul urmator, Corniglia era deschisa - erau de fapt vreo 2-300 m, dar suficient pentru a ajunge mai la inaltime. De aici de langa un mic parculet-gradina, se pot surprinde imagini deosebite ale satului si ale marii.

    Pe strada principala, care coboara direct catre mare, veti vedea ,,parcate’’ mai multe barci (ale localnicilor), care aduc un plus acestui peisaj. La ultima terasa (unde lucra si o romanca) de pe stanga (cum coborati) am savurat un cappuccino la malul marii. Daca alegeti sa urcati (in loc sa coborati catre mare) pe aceasta strada, veti ajunge dupa cateva minute, la biserica in stil gotic, care dateaza din 1338. De pe terasa de langa biserica aveti posibilitatea de a surprinde peisaje frumoase. In acest sat nu trebuie sa ratati o inghetata de la ,,5 Terre Gelateria e Creperia’’, aflata langa magazinul COOP.

    Urmatoarea oprire – Corniglia, care fiind cocotat sus pe stanci, este singurul sat din cele 5 care nu are iesire la mare. In pretul abonamentului de 1 zi, intra si urcarea in sat cu microbuzul, care se ia de langa gara. La coborare puteti opta pentru cele circa 370 de trepte, care va vor aduce la nivelul marii. Corniglia are mai multe stradute, unde daca intinzi mainile in lateral poti atinge simultan cele doua ziduri. Veti gasi si o mica piateta unde la cele cateva mese puteti servi gustari si preparate specifice, dar si magazine cu suveniruri si produse locale. Probabil ca atractia principala este biserica San Pietro, ridicata in jurul anului 1334. Daca alegeti sa urcati in Corniglia, efortul vostru va fi rasplatit cu imagini ametitoare ale coastei Ligurice.

    Aproape de Corniglia – acces cu microbuzul, verificati orarul – se afla micul sat San Bernardino, situat mai sus decat toate celelalte si care ofera o imagine asupra intregii regiuni. Din lipsa de timp nu am reusit sa ajungem aici.

    Din nou in tren si ajungem in Vernazza, care probabil este preferatul turistilor. De altfel a si fost declarat ,,sat istoric traditional’’ de pe Riviera Italiana. Desi a fost afectata serios de alunecarile de teren si inundatii in octombrie 2011, aceasta localitate a renascut si daca nu erau panourile cu imagini de atunci, nu realizai dezastrul suferit in urma cu doar un an si jumatate (noi am vizitat-o in aprilie 2013). Atasez si un mic filmulet - youtube

    Satul are port natural si o mica plaja, dar nu va asteptati sa gasiti nisip fin pentru ca veti fi dezamagiti – mai mult pietre, dar acesta este specificul locului. Stradutele inguste si casele cu fatade colorate ofera o imagine reconfortanta si trebuie sa va bucurati de aceste locatii minunate – chiar si rufele intinse la uscat se integreaza armonios in acest peisaj. Strada principala, Via Roma, este ticsita de turisti si de terase. Din aceasta strada apare la un moment dat un tunel sapat in stanca, si daca alegeti sa treceti veti ajunge la micuta plaja.

    Chiar langa mare este piazza Marconi, care este dominata de biserica Santa Margherita, construita in 1318. Opriti-va in aceasta piata, luati un loc pe dig sau pe faleza si relaxati-va cu sunetul valurilor. Fiind foarte cautat de turisti si preturile sunt ceva mai mari aici. In Vernazza veti gasi numeroase restaurante, magazine cu suveniruri sau cu produse specifice zonei, cafenele si gelaterii – deci aveti de unde alege.

    Ultimul sat este Monterosso al Mare, care este si cel mai intins, deoarece panta muntelui se ,,indulceste’’ in aceasta zona. Cum iesiti din gara ajungeti pe faleza strajuita de palmieri, prilej de a admira marea, cele cateva stanci iesite din mare si a asculta sunetul valurilor asezati pe una din bancile de aici. Este singurul sat din cele cinci, care are o plaja mai mare, unde se pot bronza cateva sute de persoane. Orasul este impartit in doua – partea noua cu hoteluri si cladiri mai noi insirate de-a lungul plajei, si ,,centro storico’’ care este atractia principala, cu acele stradute pietruite, inguste, dar pline de farmec. Cele doua parti sunt separate de un tunel prin care pietonii trec repede dintr-o parte in alta a orasului.

    Centrul orasului vechi este reprezentat de Piazza Garibaldi, marginita de mai multe restaurante, cafenele si pizzerii. Luati-o la pas pe oricare din stradutele care pornesc din aceasta piata si veti gasi magazine cu suveniruri, gelaterii, case cu fatade colorate si o biserica veche (Duomo).

    Distanta dintre sate, cu trenul se strabate in 5 minute, iar din La Spezia pana in primul sat, Riomaggiore veti face 10 minute. Toate satele sunt inconjurate de plantatii de vita de vie si livezi cu lamai si maslini.

    Daca vreti sa explorati mai in amanunt cele 5 localitati, aveti nevoie de 2 zile. Dar si o zi va este de ajuns ca sa simtiti atmosfera acestor sate. Daca gasiti deschise traseele de legatura dintre sate – poteca de pe coasta – parcurgeti macar unul dintre acestea pe jos.

    Cinque Terre demonstreaza ca Italia nu inseamna doar Roma, Venetia si Milano si aceste sate reprezinta un loc care trebuie inclus in top 5 locatii de vazut in Italia. Are un farmec aparte si este imposibil sa nu te indragostesti de acest minunat loc.

    Si eu imi doresc sa revin pe aici pentru a parcurge pe jos macar o parte din traseele dintre sate si pentru a vedea si alte locatii din zona.

    Rog a se atasa urmatorul videoclip

    youtube


    [fb]
    ---
    Trimis de BOGDAN DSN in 29.01.14 14:37:35
    Validat / Publicat: 29.01.14 18:18:31
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 13961 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P15 Cele 370 de trepte pe care trebuie sa le coborati spre gara.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42050 PMA (din 45 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    6 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [29.01.14 15:19:46]
    »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    traian.leuca †
    [29.01.14 19:14:42]
    »

    Un frumos review şi poze deosebite care m-au convins, să trec această destinaţie în agenda călătoriilor viitoare.

    Felicitări!

    claudiu 71
    [30.01.14 00:14:54]
    »

    @BOGDAN DSN: Salut si felicitari pentru viaggio si scriere.

    In decembrie 2012 am fost si eu acolo era la putin timp dupa inundatii erau portiuni din Via del Amore inchise dar nu parea ceva de nerecuperat!! . Se pare ca fondurile actuale si indemanarea stramosilor nu s-a mai transmis actualilor locuitori ai Liguriei.

    Noi am fost cu masina si am parcat foarte bine la intrarea in sate, de regula la mica distanta de calea ferata si de unele gari din localitatile de aici strada care face legatura intre acestea este si ea o atractie turistica in sine. Golful si muntii in departare ofera o panorama superba. De aici am iesit spre nord inapoi la autostrada de la Monterosso de intrat in localitati nu se poate dar pe strada Provinciale delle Cinque Terre se poate circula si care trece pe toata lungimea coastei.

    Peisajul de la Manarolla (poza nr. 9) am imortalizat-o si eu c-am din aceasi pozitie diferenta este ca la tine apar valuri in peisaj Este favorita mea de aici.

    Un regret am, nu am ajuns in Portofino si am fost atat de aproape.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    columi
    [30.01.14 09:04:56]
    »

    minunata descriere!

    BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
    [30.01.14 20:57:37]
    »

    traian. leuca - iti multumesc - trebuie neaparat sa mergi sa vezi aceste sate si iti doresc sa o faci cat mai curand.

    claudiu71 - Gruss Gott und danke schon. Nici noi nu am ajuns la Portofino, dar sper sa revin in zona si sa vizitez si aceasta localitate. Manarola se pare ca este cel mai fotogenic sat.

    columni - multumesc.

    airam airam
    [19.07.15 13:16:59]
    »

    Utila si placuta descrierea ta, in septembrie merg si eu cu familia si stau 3zile.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    airam airam, BOGDAN DSN, claudiu 71, columi
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Cinque Terre:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058206796646118 sec
    ecranul dvs: 1 x 1