Bisericile Chişinăului (IV)

TIPĂREȘTE

A venit momentul să spun şi câte ceva despre lăcaşele de cult ale Chişinăului pe care am apucat să le vizităm. Acestea nu sunt multe, raportat la numărul locuitorilor, întrucât în perioada comunistă o parte însemnată dintre ele au fost dărâmate. Altele au reuşit să supravieţuiască, însă aceiaşi barbari comunişti nu s-au mulţumit doar să le închidă, ci au căutat să le pângărească, dându-le alte destinaţii, dintre cele mai profane.

Pe partea cealaltă a Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt, opusă grădinii publice, se află un alt parc, numit Parcul Catedralei. Cele două parcuri, cu suprafeţe aproximativ egale, nu sunt poziţionate faţă în faţă, ci pe diagonală, colţ în colţ, precum două pătrăţele de aceeaşi culoare ale unei table de şah. Aşa cum îi spune şi numele, acest parc adăposteşte Catedrala Mitropolitană a Chişinăului. Este vorba de Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. Cei mai mulţi dintre românii basarabeni aparţin de această mitropolie, deşi în Republica Moldova mai există şi Mitropolia Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române. Revenind la Catedrala Mitropolitană, iniţiatorul construirii ei a fost Gavriil Bănulescu-Bodoni, ardelean de origine, primul mitropolit al Basarabiei, după anexarea ei de către Rusia. El a murit însă, fără să apuce să vadă începutul construcţiei, astfel că guvernatorul rus Mihail Voronţov a fost cel care a reluat proiectul.

Catedrala are hramul Naşterii Domnului şi a fost ridicată în intervalul 1830-1836, după proiectul arhitectului Avraam Melnikov. Acesta a construit măreţul edificiu în stilul Empire, de factură neoclasică, la modă atunci în Europa. Astfel, cele patru faţade sunt identice, fiind împodobite de câte un portic cu şase coloane, deasupra căruia se află un fronton de formă triunghiulară. Cupola este susţinută de către un tambur de formă cilindrică, ale cărui 12 ferestre sunt responsabile cu iluminarea interiorului. La 40 de metri în faţa catedralei, a fost construită clopotniţa, care cuprinde patru niveluri. Ca şi în cazul catedralei, cele patru laturi ale clopotniţei sunt de formă identică. Ansamblul arhitectural cuprinde însă, pe lângă catedrală şi clopotniţă, şi Porţile Sfinte, construite pe aceeaşi axă longitudinală cu cele dintâi, la 1840, de către arhitectul Luca Zauşkevici. Confundate, în mod greşit, cu un arc de triumf, Porţile Sfinte aveau un dublu rol: de intrare monumentală în complexul arhitectural al catedralei şi de clopotniţă suplimentară, întrucât clopotul cel mare, care nu încăpea în clopotniţa propriu-zisă, a fost aşezat aici. Ca şi celelalte construcţii ale ansamblului, cele patru laturi ale Porţilor Sfinte sunt identice, pe cea dinspre bulevard fiind instalat un ceas. Monumentul aparţine tot stilului Empire, partea superioară fiind o atică susţinută pe patru piloni împodobiţi cu coloane corintice. Construcţiile de aici au fost puse la grea încercare în timpul războiului, dar ceea ce a fost mai rău s-a întâmplat ulterior, în perioada comunistă. Astfel, în anul 1962, comuniştii au dinamitat clopotniţa, care a fost reconstruită, după fotografii de epocă, abia în 1998. De asemenea, catedrala a fost retrogradată iniţial la rang de biserică parohială, apoi a fost închisă, fiind transformată în sală de expoziţii. După proclamarea independenţei Republicii Moldova, clădirea a revenit în posesia bisericii, cunoscând un amplu proces de restaurare, pentru a reveni la o înfăţişare apropiată de cea iniţială.

Un alt însemnat lăcaş de cult al Chişinăului, pe care l-am vizitat, este Mănăstirea Ciuflea, aflată pe strada cu acelaşi nume, care face legătura între capătul sudic al Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi capătul nordic al Bulevardului Dacia. Fraţii Teodor şi Anastasie Ciuflea, sau Ciufli, erau doi negustori bogaţi, aromâni, originari din Epir. Pe patul de moarte, fratele mai mare, Teodor, i-a cerut celui mic, Anastasie, să construiască o biserică, pentru pomenirea numelui său. Astfel, în anul 1858, Anastasie Ciufli a construit, în mahalaua Mălina Mică, o biserică având hramul Marelui Mucenic Teodor Tiron. Iniţial, biserica avea o singură turlă şi dimensiuni reduse. Devenind neîncăpătoare, biserica a fost modificată la sfârşitul secolului al XIX-lea, căpătându-şi aspectul său iniţial. Astfel, au fost ridicate două turle mari şi alte şase mai mici, după modelul bisericilor ruseşti. Anastasie Ciufli a fost înmormântat şi el în biserică, alături de fratele său, după ce, prin testament, a dispus ca averea-i să fie folosită pentru opere de binefacere. De altfel, în curtea bisericii se află un monument funerar, scris în rusă, cu efigia acestui ctitor şi filantrop de seamă. În anul 1962, atunci când autorităţile sovietice au închis Catedrala Naşterea Domnului, Biserica Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron a fost ridicată la rang de catedrală, fiind una dintre cele doar două biserici care au rămas deschise în timpul regimului totalitar, alături de Biserica Măzărachi, atribuită comunităţii lipovenilor.

Pe Strada Puşkin, care se intersectează perpendicular cu Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt chiar în dreptul clădirii Guvernului, se află Biserica Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, construită în 1895, drept capelă a gimnaziului de fete. Arhitectul ce a realizat-o a fost omniprezentul Alexandru Bernardazzi, a cărui efigie se află şi pe zidul acestei construcţii. Stilul predominant este cel bizantin, cu unele influenţe ale arhitecturii musulmane, vizibile mai ales la turnuleţele zvelte, ce seamănă cu nişte minarete. Capela a fost sfinţită abia în 1922, sub stăpânire românească, primind hramul Sfântului Teodor Tiron. Ea îndeplinea în această perioadă funcţia de capelă a Liceului de fete Regina Maria. Odată cu instaurarea regimului sovietic, biserica a fost închisă, apoi, culme a batjocurii, ea a fost transformată în muzeu al ateismului. După căderea comunismului, biserica a fost redeschisă, primind hramul Sfintei Teodora de la Sihla, o monahie din secolul al XVII-lea, originară din satul Vânători, în ţinutul Neamţului. În 1994, biserica a revenit Mitropoliei Basarabiei, care ţine de Patriarhia României, devenind astfel catedrală.

Nu la mare distanţă, pe Strada Vlaicu Pârcălab, paralelă cu Strada Puşkin, se află Biserica Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, construită după proiectul aceluiaşi Bernardazzi, în anul 1891. Ctitori au fost doi fraţi, Ioan şi Victor Sinadino, dintr-o bogată familie grecească. De altfel, Biserica Sfântul Pantelimon va rămâne în posesia comunităţii greceşti din Chişinău. Bernardazzi a construit-o ţinând cont de caracteristicile arhitecturii bisericeşti greceşti. Astfel, planul bisericii este în formă de cruce greacă, având cele patru braţe egale. Faţada este împodobită prin alternarea pietrei de culori diferite, iar cele două turle împlinesc frumuseţea edificiului. În anii de tristă amintire ai comunismului, biserica a fost închisă şi transformată în sală de degustare a vinurilor.

În partea superioară a Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt, lângă sediul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, se află Biserica Schimbarea la Faţă. Ea a fost construită în 1902, drept capelă a Gimnaziului de băieţi nr. 2, ctitor fiind consilierul de stat Constantin Namestnik, care era şi epitrop al acestei instituţii şcolare. Hramul iniţial al capelei era cel al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În perioada interbelică, sub administraţie românească, gimnaziul de băieţi a devenit Liceul Militar Mihai Viteazul. La fel ca şi majoritatea celorlaltor biserici, şi aceasta şi-a schimbat destinaţia în perioada comunistă, fiind transformată în Planetariu. După căderea Uniunii Sovietice, biserica a fost redeschisă, având noul hram al Schimbării la Faţă. Formele sale echilibrate, faţada albă, cu decoraţiuni de tip rusesc sau bizantin, adaugă şi ele un plus de frumuseţe Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

---

VIZUALIZĂRI: 4420 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI