ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.08.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Tîrgu Mureş
ÎNSCRIS: 15.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2020
DURATA: 1 zile
Familie
2 AD. + 1 COPII -- v: 12
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Cheile Nerei, drumeție pe traseul marcat cu bandă roșie care le străbate 20km. Lacul Dracului 

TIPĂREȘTE URM de aici

Fotografiile în care sunt surprinse spectaculoasele priveliști cu Cheile Nerei străbătute de Râul Nera, ne-au făcut să ne dorim să ajungem să le parcurgem si pe jos.

Am citit depre faptul că Domnul Dorel de la Pensiunea Dora prestează servicii de transport până la punctul de pornire, sau în cazul acestei drumeții de aproximativ 20 de kilometri, cât de mult poate intra cu mașina pe drumuri forestiere.

Pentru că parcurgerea traseului durează multe ore, pentru efectuarea acestuia, domnul Dorel ne-a așteptat la Podul Beiului pentru a ne duce acasă, adică în Sasca Montană. Fără acestă combinație în care să vă aștepte cineva cu o mașină în partea opusă, nu puteți efectua traseul complet, pentru că nu aveți timpul și puterea necesară. Sunt totuși 23 km doar pe un singur sens.

Traseul oficial începe de la Șipotul Nou și se termină la Podul Beiului, pe o lungime de 23 km. Pentru a ne ajuta, domnul Dorel a mai înaintat în traseu încă trei km, lăsându-ne pe un drum forestier. Pentru că au fost ploi, drumul prin pădure a fost foarte alunecos, noi coborând în prima parte pante abrupte. Nu sunt amplasate puncte de sprijin, dar marcajele sunt dese.

Neapărat aveți nevoie de al treilea punct de sprijin cand e ud pe jos, un băț de treking fiind foarte potrivit.

Am ajuns la un indicator care ne îndrepta inainte spre Lacul Dracului, iar altul spre stanga spre Podul Beiului, destinația noastră finală după parcurgerea Cheilor Nerei.

Lacul Dracului

ro.wikipedia.org/wiki/Lac ... a%C8%99-Severin

Pentru a vizita Lacul Dracului, trebuia să parcurgem 8oo m, în douăzeci de minute, pe traseul marcat cu bandă roșie, conform indicatorului.

Drumetia este ușoară și scurtă, jumătate din traseu se urca iar celaltă jumătate se coboara. Partea neplăcută a fost coborârea intrucat era alunecoasă.

Lacul Dracului este cel mai mare lac carstic din țară. Acesta este situat în Munții Locvei, în partea de început a Cheilor Nerei, în județul Caraș – Severin.

Lacul este considerat monument al naturii și face parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.

Noi am văzut lacul de două ori, în două zile consecutive. În prima zi culoarea acestuia era de un albastu intens ca cerneala. În ziua următoare, când l-am vizitat în pauza din rafting, ..., culoarea acestuia era de smarald.

Adâncimea lacului afișată pe un indicator, este de 13 metri.

Amplasarea lui într-un cadru pitoresc înconjurat de pereții calcaroși verticali, albi, îl fac unul dintre cele mai frumoase lacuri carstice pe care le-am văzut.

Drumeția prin Cheile Nerei

De la lac ne-am întors spre direcția de pornire a traseului spre Podul Beiului. Aici indicatorul ne informează că traseul spre Podul Beiului dureză între 6 - 9 ore, lungimea este de 12,9 km, iar marcajul este cu bandă roșie. Noi am făcut acest traseu in 6 ore și jumătate.

Traseul prin Cheile Nerei se desfășoară în prima parte prin pădure, cu porțiuni de coborâre și urcări abrupte, urmate de porțiuni plane. Traseul este dificil din cauza terenului alunecos. Aveam talpă dublă la bocanci, deci nu se punea problema să nu alunecăm pe noroi, ca pe gheață. Am căzut din cauza aceasta, pe rand, majoritatea celor din grup.

Alte obstacole în calea înaintării, au fost copacii căzuți pe traseu, pietrele, stăncile și rădăcinile alunecoase.

Totuși am avut un avantaj pe traseu, acesta s-a derulat la umbra copacilor. Afară erau peste 30 de grade. Pe traseu am găsit izvoare de unde ne-am reîmprospătat proviziile de apă.

Partea aceasta prin pădure, cu ochii numai la potecă a devenit greoaie și plictisitoare după căteva ore.

Când am ajuns la Ogașul Porcului, deja eram toti înnoroiți si murdari ca niște porci.

De la Izvorul Iordanului să rămâneți pe lângă Râul Nera, pe banda roșie. Distanța de aici până la Podul Beiului este de 10,2 km și de 5,30h - 7,30h, conform indicatorului.

Tot aici este o bifurcație care vă conduce pe semnul de triunghi roșu, la Sasca Romană, în 3,30 ore, în cazul în care doriți să renunțați la acest traseu lung și anevoios.

Poteca coboară de câteva ori până aproape de Nera, alteori trece pe marginea prăpăstiilor unde sunt amplaste niște sârme de susținere. Pentru copii porțiunile abrupte sunt dificile si trebuie ajutați.

Atunci cănd cărarea trece pe porțiunile săpate in stâncă și prin tuneluri, înaintarea este mai spornică. În locurile mai înguste aflate la înălțime deasupra Nerei, sunt montate lanțuri de sprijin.

Aceasta este partea cea mai frumoasă și spectaculoasă, a Cheilor Nerei pe care îți dorești să o revezi.

De pe marginea cheilor poți admira forma pereților albi, stâncoși care se scufundă în Nera, a piscurilor care se înalță semeț spre albastrul cerului, verdeața pădurii, culoarea și forma schimbătoare a Nerei. Totul este sublim. Oricât de mare este efortul, frumusețea peisajului te face să spui că da, mai vreau să mai fac traseul și altă dată.

La ora 16 (dupa patru ore de mers prin padure) am ajuns în locul în care trebuia să trecem peste Nera prin apă. Acest lucru ne este semnalat pe indicatorul pe care scrie Vad Trecere spre Cârlige.

Aici majoritatea oamenilor se descalță ca să traverseze apa care poate să treacă de genunchi.

Eu am pus pentru copil o pereche de șlapi cu baretă, iar eu am trecut încălțată și îmbrăcată cu pantalonii de drumeție. Oricum de aici și până la destinație mai aveam de făcut doar 2,30 ore și 7,1 km conform indicatorului.

Plimbarea prin poieniță după traversarea râului, este plăcută, traseul este ușor, plat și parfumat de floricele.

Porțiunea La Cârlige este o trecere pe pereții stâncoși cu ajutorul unor cabluri. Aici însă înălțimea față de Nera este mai mică.

Pe traseul până la Cantonul lui Damian mai există un izvor cu apă rece și bună.

De la Cantonul lui Damian drumul se lărgește, iar până la Podul Beiului mai sunt doar 3km, adică aproximativ o ora - deja greul a trecut.

Recomandarea

Traseul prin Cheile Nerei este unul dificil pe alocuri, obositor ca lungime, cu cateva porțiuni mai periculoase, dar cu toate acestea bucuria priveliștilor este neprețuită. Noi dorim să mai parcurgem acest traseu după un timp. Merită tot efortul!

 

p. s. Acesta este traseul prin Cheile Nerei si aici nu veti vedea cascade si lacuri. Lacul Ochiul Beiului, cascadele Beusnita, Vaioaga sunt pe alt traseu, pe cursul raului Beusnita, din Parcul National Cheile Nerei - Beusnita.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dana2008 in 01.08.20 17:15:33
Validat / Publicat: 01.08.20 19:42:26
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în SASCA MONTANĂ

VIZUALIZĂRI: 1150 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Drumeție pe traseul marcat cu bandă roșie care străbate Cheile Nerei, 20km
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[01.08.20 19:58:24]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

-​​

​​Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

​​

Dana2008PHONEAUTOR REVIEW
[01.08.20 20:07:59]
»

@webmaster:  Mulțumesc frumos!

mprofeanu
[08.08.20 19:29:34]
»

@Dana2008:  Excelent articol cu date și informații de ultimă oră, un articol ce te îndeamnă să ajungi acolo și să vezi minunile naturii! Frumoase și pozele!

Excelentă plimbare și pentru băiat, un frumos preambul pentru a cunoaște și pentru a prinde gustul drumețiilor!

Când eram ca voi mergeam în patru pe cărări de munte, fata a rămas cu gustul plimbărilor, în schimb băiatul s-a cam lenevit, dar nu uită!...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008PHONEAUTOR REVIEW
[10.08.20 10:00:03]
»

@mprofeanu:  Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!

Am hotărât ca anul acesta să îl dedicăm drumețiilor împreună cu juniorul nostru​ de 12 ani, pe care l-am cam antrenat din iunie.

​Am făcut și vom face multe drumeții spre noi vârfuri, nu vom mai avea ca prioritate cucerirea tuturor vârfurilor de peste 2500metri.

 Mai jos de 2500 e mai multă verdeață​.

Acesta este și scopul ieșirilor noastre cu juniorul, transmiterea dragostei​ pentru munte, care să se transforme în dependență.

Numai bine! ​ Sănătate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dana2008, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Cheile Nerei:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063651084899902 sec
    ecranul dvs: 1 x 1