ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.08.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piatra-Neamţ
ÎNSCRIS: 07.09.15
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUN-2017
DURATA: 3 zile
prieteni
5 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 19 MIN

Impresii istorice - Cernăuți

TIPĂREȘTE URM de aici

O primă excursie în Cernăuţi am efectuat-o în luna noiembrie a anului 2016 cu profesorii din cercul de informatică al soţiei mele şi, pentru că ne-a plăcut foarte mult dar vremea rea şi timpul urât (am prins şi un episod de iarnă autentică) ne-au limitat explorările, am hotărât să reedităm sejurul pe cont propriu în minivacanţa de 1 Mai a anului 2017.

După ce am făcut în prealabil o rezervare la Knaus Apartments, situat chiar în centrul oraşului am plecat din Piatra Neamţ două familii cu două autoturisme, încredinţaţi fiind că complexul dispunea de posibilităţi de parcare în curtea interioară.

Nici de această dată însă drumul nu a fost lipsit de peripeţii – la vama Siret ni s-a spus că noi nu putem ieşi din ţară cu autoturismul nostru pentru că nu are certificat de înmatriculare definitiv. Abia cumpărasem un autoturism nou şi, pentru că certificatul de înmatriculare nu ne fusese încă eliberat, am crezut că documentul intitulat „Dovadă înlocuitoare a certificatului de înmatriculare” ar fi suficient. Am încercat să îi conving pe grănicerii români că un document eliberat de autorităţile române trebuie luat în consideraţie atât timp cât aceleaşi autorităţi nu îţi pot elibera un act decât în 10 zile şi nici nu eşti atenţionat că nu îl poţi folosi decât în ţară, dar degeaba. Aşa că am fost nevoiţi să ne lăsăm maşina într-o parcare păzită din oraşul Siret, să ne luăm bagajele şi să ne urcăm în maşina prietenilor noştri, timp în care rândul la vamă s-a lungit binişor.

Am reeditat experienţa de anul trecut şi cea din urmă cu doar o lună a statului prin vama ucraineană ce debutează cu un tichet eliberat de un lucrător al vămii, urmată de controlul paşapoartelor şi al bagajelor de către vameşi şi încă o dată de poliţia vamală, a aşteptării fără sfârşit de la o etapă la alta şi a barierei lingvistice, căci niciunul dintre funcţionari nu ştie decât ucraineana. Unde mai pui că am trecut şi printr-un alt rând de emoţii pentru că maşina prietenilor noştri era înregistrată pe firmă şi, cu toate că ei erau patronii firmei, nu îşi întocmiseră o procură, cum am înţeles că ar fi trebuit. Aşa că, după aproape două ore de aşteptare, am putut în sfârşit preda tichetul la funcţionarul de la ultima barieră a vămii şi să pornim la drum.

Imediat după ce am ieşit din vamă am luat vinietă – mai aveam ceva grivne de la Odessa, care ne-au prins bine – după care am luat calea Cernăuţilor. Cei 41 de kilometri se parcurg uşor, drumul este în regim expres, astfel că nu trece prin localităţi şi în mai puţin de o oră am ajuns la destinaţie.

Oraşul Cernăuţi este în prezent centrul administrativ al regiunii (oblastiei) având acelaşi nume care corespunde, practic, cu nordul Bucovinei răpit de Uniunea Sovietică în anul 1940. În anul 1775 întreaga Bucovină a fost încorporată Imperiului Habsburgic cu complicitatea Rusiei, care a vrut astfel să-i răsplătească pe Habsburgi pentru neutralitatea lor binevoitoare din timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, austriecii având nevoie de provincie pentru a crea un culoar de legătură a Ardealului cu Galiţia, aceasta din urmă revenindu-le în urma primei împărţiri a Poloniei din anul 1772.

Încă din timpul lui Ştefan cel Mare raportul etnic dintre românii şi rutenii din nordul Bucovinei a fost schimbat în defavoarea elementului autohton întrucât, în urma incursiunii din Polonia din anul 1498, voievodul a luat aproximativ 100.000 de robi ucraineni pe care i-a aşezat mai ales aici. Un secol şi ceva mai târziu Grigore Ureche nota că în această parte a Moldovei „încă şi acum se vorbeşte ruseşte” iar numele localităţilor având terminaţia în -uţi indică faptul că au fost întemeiate sau că locuitorii lor erau în marea lor majoritate ruteni: Rădăuţi, Dobrăuţi, Brăşăuţi, Cernăuţi. În cazul oraşului Cernăuţi originea ucraineană a întemeietorilor este certă mai ales că în numele lui este inclusă particula slavă cerno (negru); în limba română echivalentul numelui ar fi Negreşti sau Negriteşti.

Oraşul, care este străbătut de râul Prut, este pentru prima dată atestat documentar într-un hrisov emis de cancelaria lui Alexandru cel Bun la 8 octombrie 1408, prin care se acordau privilegii comerciale negustorilor din Lemberg (astăzi Lvov). Cert este că în anul 1775 Cernăuţiul era un mic târg locuit de 338 de familii, care s-a bucurat însă de posibilităţile de dezvoltare existente în Imperiul Habsburgic mai ales după 1849, când a devenit capitala Ducatului Bucovinei. În oraş au venit să locuiască numeroşi vorbitori de limbă germană, atât germani cât şi evrei, ponderea acestora din urmă ajungând, potrivit recensământului din anul 1930, la 38%. Oraşul era însă unul cosmopolit şi în populaţia lui erau reprezentate toate naţionalităţile imperiului, care trăiau în armonie. De aceea, nu în mod întâmplător, din cei şase primari pe care i-a avut oraşul în perioada 1864-1914, în afară de doi germani, au fost şi un polonez, un armean şi doi evrei.

Tot în anul 1930 oraşul avea 112.427 locuitori, fiind al treilea ca mărime din România Mare, românii reprezentând 27% din populaţia lui – dar era, poate, cel mai frumos oraş din provincie, pe drept cuvânt denumit „Mica Vienă”. În prezent populaţia lui este, potrivit datelor recensământului din anul 2013, de 259.419 locuitori din care 72% sunt ucraineni, 9% ruşi şi aproximativ 5,5% români, dacă îi luăm în calcul şi pe cei care se declară moldoveni. Diferenţa este alcătuită din polonezi, evrei, armeni etc. – în total fiind reprezentate 85 de naţionalităţi, însă foarte puţini locuitori se pot lăuda cu ascendenţi din familii care existau aici înainte de 1940. Aceasta pentru că mai mult de jumătate din populaţia evreiască a fost exterminată în timpul regimului antonescian, iar supravieţuitorii au emigrat în masă în Israel după anul 1991, mulţi germani au preferat să plece înaintea reinstalării autorităţilor sovietice care, după anul 1944, a deportat cea mai mare parte a populaţiei rămase, în locul căreia a adus vorbitori de limbă ucraineană şi rusă.

Imediat după ce ne-am cazat la Knaus Apartments ne-am întâlnit în centrul oraşului cu ghidul nostru, d-nul Dragoş O., care este un membru activ al comunităţii româneşti din Cernăuţi şi un militant de frunte al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi. Cu toate că nu are studii de istorie (a lucrat ca arhivar la Arhivele din Cernăuţi) după pensionare – deşi nu arată a pensionar – s-a dedicat trup şi suflet istoriei şi culturii româneşti din aceste locuri.

De aceea periplul nostru în oraş nu putea începe decât de la Palatul Naţional al Românilor, situat în apropierea clădirii Primăriei şi care, contrar aşteptărilor, se compune doar dintr-o sală şi o cameră anexă. Această instituţie ar trebui să fie vizitată şi de senatorii care îi reprezintă pe românii din diaspora pentru că are mare nevoie de ajutorul statului român pentru a funcţiona în condiţii cât de cât normale, mai ales că Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi editează şi ziarul „Plai Românesc” în condiţii destul de precare.

Pe pereţii sălii se găsesc portretele celor mai reprezentative personalităţi ale culturii româneşti din Bucovina din perioada 1775-1918 precum şi ale celor care, într-un fel sau altul, au avut o legătură cu Bucovina în perioada României Mari: Gheorghe şi Eudoxiu Hurmuzachi, Mihai şi Ion Zotta, Eugeniu Hacman, Dionisie Bejan, Iancu Flondor, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu etc. şi, desigur, la loc de cinste, Ciprian Porumbescu şi Mihai Eminescu. De altfel, locurile marcate de prezenţa lui Mihai Eminescu în Cernăuţi sunt numeroase şi constituie puncte obligatorii de pelerinaj pentru românii care vizitează oraşul – casa lui Aron Pumnul, în care Eminescu a şi locuit o vreme şi la moartea căruia a scris prima poezie care a fost publicată, şcoala primară în care a învăţat – o clădire modestă, ca o şcoală de la ţară – apoi gimnaziul, situat pe strada care în prezent poartă numele poetului. Pe ambele clădiri sunt amplasate plăci ce amintesc faptul că Eminescu a fost elevul acestor instituţii, ceea ce este o notă bună atât pentru municipalitate, care permite tuturor naţionalităţilor să îşi onoreze personalităţile, cât şi pentru comunitatea românilor, care s-a străduit să obţină permisiunea pentru amplasarea nu numai a acestor plăci, ci şi a celei de pe clădirea în care a concertat Ciprian Porumbescu şi, nu în ultimul rând, pentru amplasarea statuii lui Eminescu, chiar dacă locul amplasării nu este chiar atât de potrivit.

De altfel, aveam să constatăm că pe multe clădiri vechi sunt amplasate plăci care marchează prezenţa unor personalităţi legate de acest oraş, având naţionalităţi diferite – germani, ucraineni, evrei, armeni. Există şi una a lui Alexandru cel Bun, în timpul căruia oraşul a fost atestat documentar pentru prima dată, iar strada pe care este amplasată îi poartă numele.

Nu în ultimul rând am fost în mod plăcut impresionaţi să constatăm că pe faţadele unor clădiri au fost păstrate vechile firme din perioada interbelică ale unor magazine şi depozite, chiar dacă între timp au fost renovate.

Centrul vechi al oraşului este dominat de clădirea Primăriei, care a avut întotdeauna această destinaţie şi care a fost construită în stilul neobaroc, specific Imperiului Habsburgic. Am admirat-o numai din exterior pentru că ne-am grăbit să mergem la Universitate unde Dragoş a aranjat ca ghidul oficial – tot un român localnic – să ne preia, deşi nu ne făcusem o rezervare prealabilă.

Ceea ce constituie astăzi corpul principal al Universităţii a fost iniţial clădirea Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei şi Dalmaţiei care, având venituri consistente, a stăruit, prin mitropolitul Evghenie (Eugeniu) Hacman, să îşi construiască un edificiu impunător. Proiectul, în stil mauro-bizantin, a fost întocmit de tânărul arhitect ceh Josif Hlavka iar lucrările au început în anul 1864. Materialele de construcţie au fost procurate din zonă, ca şi forţa de muncă, numai meşterii cioplitori au fost aduşi de la Viena. În acest scop s-au înfiinţat două fabrici de cărămidă şi una de ţigle, tradiţia consemnând că fiecare cărămidă a fost testată de producători şi, dacă nu scotea un sunet special atunci când era ciocnită, nu era livrată.

Lucrările de construcţii au durat până în anul 1878 iar darea în folosinţă s-a făcut în etape, începând cu facultatea de teologie, care include capela cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”, apoi cu reşedinţa mitropolitană. Pilonii au fost aşezaţi pe plăci de plumb, pentru a absorbi trepidaţiile de la mişcările telurice, totul fiind făcut în ideea construirii unui edificiu durabil în timp.

Picturile capelei sunt în stil neobizantin dar, fiind realizate de meşteri vienezi, au multe influenţe din pictura catolică, ceea ce le dă totuşi un farmec deosebit. În fine, în anul 1878 s-a terminat şi amenajarea exterioară – inclusiv a parcului dendrologic de 2 hectare şi a aleii din faţa corpului principal care, deşi arată ca fiind doar balastată, ea ascunde un sistem ingenios de drenaj care nu numai că împiedică băltirea apei pluviale dar, în verile toride, creează un microclimat mai răcoros. De aceea este strict interzisă păşirea pe această alee, cu o singură excepţie – toamna, la deschiderea anului universitar, când studenţii celor opt facultăţi ale Universităţii se reunesc aici la cursul festiv.

În sala sinodală a Mitropoliei s-a votat, la 28 noiembrie 1918, unirea Bucovinei cu Regatul României, dar în prezent în această sală nimic nu mai aminteşte de acest eveniment. Trebuie menţionat că la 28 noiembrie 1918 românii din Bucovina şi-au exercitat dreptul la autodeterminare şi că votul s-a făcut prin delegaţi şi nu în urma unui referendum popular, cum am fi tentaţi să credem. De aceea unirea Bucovinei cu România nu s-a bucurat de o recunoaştere internaţională unanimă, teritoriul fostei provincii austriece fiind râvnit şi de Republica Ucrainei de Vest, astfel că numai prezenţa diviziei româneşti aflate sub comanda generalului Zadic a împiedicat ocuparea ei de efemera republică. Nici guvernul sovietic nu a recunoscut această unire şi, cu toate că doar Basarabia figura în anexele secrete ale pactului Ribbentrop-Molotov de împărţire a Europei, în iunie 1940 Stalin l-a înştiinţat pe Hitler că doreşte să ocupe întreaga Bucovină însă, faţă de rezervele exprimate de acesta din urmă, şi-a redus pretenţiile la jumătatea de nord a provinciei unde, aşa cum arătam, majoritari erau ucrainenii.

Şi biblioteca Mitropoliei era impresionantă, ea adăpostea 519.000 volume şi era, în perioada interbelică, cea mai mare din ţară.

În holul de la intrarea în Universitate se află monumentala sculptură a „Mamei Austria”, reprezentată de o femeie cu un bust foarte generos, care înainte de 1918 trona în faţa clădirii Primăriei. Statuia a avut o istorie zbuciumată, la un moment dat a dispărut şi după anul 1991 a fost găsită îngropată în pământ, dar decapitată. În anii din urmă zece sculptori din întreaga lume au încercat să o reconstituie după propria lor imaginaţie iar lucrările lor – din care majoritatea par a nu avea nicio legătură cu modelul – sunt expuse în acelaşi hol.

În timpul vizitei noastre se efectuau lucrări de renovare a acoperişului clădirii principale, folosindu-se ţigle identice ca formă şi colorit cu cele originale. Acestea din urmă erau însă aruncate pur şi simplu, zona din apropierea clădirii fiind plină cu resturi de ţiglă veche. Priveliştea mi-a readus în memorie incendiul izbucnit la Mitropolie la 29 martie 1944 când, din cauza unor ostaşi sovietici „eliberatori” care au făcut focul direct pe duşumelele din lemn, a ars o parte însemnată a tavanului din lemn pictat. Acesta a fost refăcut ulterior cu materiale mult mai ieftine iar decoraţiunile au fost înlocuite cu abţibilduri care deja încep să se desprindă.

În faţa Mitropoliei este casa în care a locuit o perioadă de timp şi Henrieta Eminescu, sora marelui poet, care a fost căsătorită cu un ofiţer austriac. Desigur că Dragoş, care nutreşte un adevărat cult pentru Eminescu, nu putea să nu ne-o arate.

Principala arteră de promenadă a locuitorilor din Cernăuţi este strada pietonală Olga Kobyleanska – transliterat Olha Kobylyans’ka – (fostă Iancu Flondor), după numele unei cunoscute scriitoare ucrainene născută la Gura Humorului în anul 1863. Cu toate că a fost crescută în tradiţiile culturii germane şi doar tatăl ei era ucrainean, după căsătoria cu un militant ucrainean ea a adoptat limba ucraineană ca mijloc de expresie literară şi s-a implicat în propăşirea acestei literaturi. Poate din acest motiv şi teatrul din Cernăuţi îi poartă numele deşi legătura ei cu această instituţie este destul de vagă.

Înainte de anul 1918 în oraş funcţiona un teatru german în clădirea proiectată de renumiţii arhitecţi Hermann Helmer şi Ferdinand Feller, care au proiectat şi clădirea Operei din Odessa. Înfiinţarea Teatrului Naţional Român din Cernăuţi s a făcut oarecum forţat, în luna decembrie 1921, din iniţiativa unor tineri intelectuali bucovineni, care l-au intitulat astfel deşi acest statut l-a obţinut abia în anul 1926, când a avut şi un director numit prin decret regal. Cu tot efortul făcut de regizori şi de actori – între care s-au numărat Victor Ion Popa, Nae Bulandra, Lily Bulandra, Petre Bulandra, Gina Sandri, Alice Sturdza, Ecaterina Ionescu, Nicolae Sireteanu şi Mişu Fotino – lipsa de la spectacole a publicului românesc (majoritatea fiind formată din evrei şi germani) a creat insurmontabile probleme financiare, astfel că în anul 1935 teatrul a fost desfiinţat.

Pe strada pietonală Olga Kobyleanska este un magazin în care se vând produse din ciocolată hand-made aduse din Lvov, foarte reuşite şi deloc scumpe, iar una dintre cafenele – Wiener Cafe – păstrează adevăratul specific vienez, pe pereţi putând fi admirate tablouri cu împăratul Franz Iosif şi împărăteasa Elisabeta (Sisi).

Tot aici este Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi care adăposteşte o librărie cu carte tipărită în marea ei majoritate în România dar cu preţuri nesubvenţionate, astfel că, faţă de veniturile medii din Ucraina, puţini doritori şi le pot permite. Alături este Cafe Bucureşti – practic, cele două localuri comunică între ele iar cafeneaua poate servi ca sală de lectură. La puţină distanţă mai încolo este fosta redacţie a ziarului „Zorile Bucovinei”, care apărea în perioada interbelică; în prezent localul adăposteşte reprezentanţa din Cernăuţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Suceava.

De pe strada pietonală se ajunge uşor la Catedrala ortodoxă „Sfinţii Trei Ierarhi”, o cărei piatră de temelie a fost pusă la 15 iulie 1843 de acelaşi neobosit episcop Eugeniu Hacman, care a reuşit să o sfinţească după nenumărate oprelişti abia la 17 iulie 1864. Costul total, de peste 200.000 de florini, a fost suportat din Fondul Bisericesc al Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei şi Dalmaţiei. Construcţia este în stil renascentist şi este masivă, având două turnuri de clopotniţă şi două cupole mari înalte, terminate cu turnuri circulare, iar pe frontispiciul ei era o inscripţie în limba română scrisă cu litere chirilice „Unul în trei ipostasuri Dumnezeu”. După renovarea nereuşită din zilele noastre – când a fost ştearsă şi inscripţia menţionată – acum este zugrăvită la exterior într-o urâtă culoare mov. În catedrală se slujeşte numai în limba ucraineană şi, ca o expresie a degringoladei ortodoxiei din fosta Uniune Sovietică, este subordonată Patriarhiei Moscovei, nu celei independente de la Kiev.

După un aşa tur de forţă, după despărţirea de Dragoş O. ne-am gândit să mergem la Sorbona – nu la vestita universitate, ci la localul omonim din Cernăuţi – ca să ne răcorim cu o bere. Chelnerul ne-a spus însă că nu are niciuna din cele 4-5 sortimente din meniu ci un altul, ce nu apare acolo, al cărui denumire nici nu am aflat-o pentru că ne-a adus berea turnată direct în pahare. Am plătit pentru fiecare 62 grivne (vreo 10 lei), adică mult mai mult decât cea mai scumpă bere din meniu. Ulterior Dragoş avea să ne spună că Sorbona este de fapt un mare cazinou în care se învârt sume fabuloase şi unde vin să joace milionari din Kiev şi Harkov, deşi jocurile de noroc sunt interzise în Ucraina. Aşa că, ceea ce am păţit noi nu contează nici cât o pişcătură de ţânţar.

A doua zi am ţinut să vizităm cele mai reprezentative muzee din Cernăuţi – Muzeul de Artă şi Muzeul Etnografic.

Muzeul de Artă este adăpostit într-o clădire reprezentativă din perioada Imperiului Habsburgic, aflată şi ea în apropierea Primăriei. Pe frontonul acesteia sunt reprezentate toate provinciile Imperiului, Bucovina fiind al doilea personaj din stânga, reprezentând un cioban. În muzeu exponatele sunt prezentate în mod cronologic, începând cu icoane vechi având autori anonimi, care au fost culese de prin bisericile nord bucovinene. De altfel, toate tablourile expuse provin de la autorii provinciei, fie ei clasicişti, modernişti sau postmodernişti, iar motivele lor de inspiraţie sunt tot locale. Din acest motiv, poate, autorii sunt mai puţin cunoscuţi: Koppelmann Leon (căruia îi este dedicată o sală întreagă), Hugo von Rezzori, Irma Rozenstok, Epamimonda Bucevschi, Vasile Lopata. Ciudat este că sunt expuse şi lucrări în stilul realismului socialist, cu pionieri, comsomolişti şi colhoznici surâzând, semnate de autori ca Mykhailo Boznii, Yevgen Bolubuiev şi Borys Hupnevskyi, a căror prezenţă în acest muzeu nu am înţeles-o.

Muzeul Etnografic este şi el eclectic dar de o altă manieră, în sensul că are secţiuni puţin compatibile între ele – de ştiinţe naturale, de istorie, de literatură (cu o sală dedicată lui Eminescu) şi de etnografie – însă toate cu referire doar la zona Bucovinei de Nord. În acest muzeu se găseşte o copie a hrisovului din 8 octombrie 1408 în care Cernăuţiul este pentru prima dată atestat documentar, dar şi hărţi ale Moldovei medievale în care sunt reprezentate incursiunile căzăceşti care vizau în special Bucovina, pentru a lega într-un fel istoria acestei provincii de cea a Ucrainei. Din păcate explicaţiile erau numai în limba ucraineană, aşa că nu am înţeles mai nimic. Mai instructivă a fost însă conversaţia pe care am avut-o cu d-na Rodica, una dintre muzeografe, o româncă din Cernăuţi care ne-a lămurit cum se poate avea un nivel de trai decent în Ucraina – să munceşti în Occident sau să ai pe cineva din familie care munceşte în Occident. Aceasta pentru că în ţară, fie că lucrezi la stat sau la privat, ajungi să trăieşti la limita sărăciei mai ales că recentul război civil a agravat situaţia economică. De altfel, ultima secţiune a Muzeului Etnografic este dedicată memoriei tinerilor militari din oblastia Bucovinei căzuţi în luptele cu separatiştii ruşi, fiind expuse inclusiv părţi din camioanele şi TAB-urile distruse de separatişti în care militarii ucraineni şi-au găsit sfârşitul.

Cernăuţiul îşi merită renumele de „Mica Vienă” şi oriunde ţi-ai îndrepta paşii sau privirile, ai ce vedea. Spre exemplu, puţin mai în sus de clădirea şcolii primare în care a învăţat Eminescu este elegantul Pod Turcesc – denumit aşa pentru că în sec. XIX în piaţa din preajma lui se comercializau produse importate din Orient. În prezent, de grilajurile acestuia atârnă nelipsitele lacăte prinse de cuplurile de îndrăgostiţi. Podul trece peste o altă stradă dintr-un cartier situat mai jos, în care se poate coborî pe scările ce pornesc de la unul din capetele podului. Am coborât şi noi pentru a vedea vechile cisterne ca nişte puţuri uriaşe în care, în perioada interbelică, mitropolitul sfinţea apa în ziua de Bobotează şi stropea cu agheazmă credincioşii veniţi în număr mare. Interesant este că la eveniment participau reprezentanţii tuturor cultelor din oraş – inclusiv ai evreilor – care erau şi ei binecuvântaţi. Acum cisternele sunt pline cu apă clocită şi cu peturi, dovadă că vremurile în care se aflau la mare cinste sunt de mult apuse. Ca o ironie a sorţii, în această zonă a fost amenajat ghetoul în care au fost transferaţi evreii din oraş, în ciuda opoziţiei primarului de atunci al Cernăuţiului, Traian Popovici.

Despre acest OM merită să spunem câteva cuvinte – s-a născut în anul 1892 în Bucovina austriacă, a studiat şi a locuit la Cernăuţi dar la izbucnirea primului război mondial – când era student la Facultatea de drept din oraş – a preferat să treacă în România şi să se înroleze în armata română. După război şi-a terminat studiile, a obţinut doctoratul în drept şi a profesat ca avocat în Baroul Cernăuţi. Şi-a păstrat formaţia şi convingerile umaniste şi în tulburea perioadă interbelică în care tineretul român s-a aflat – mai mult decât s-a recunoscut în trecut – sub influenţa partidelor de dreapta, care propovăduiau excluderea evreilor din viaţa socială şi economică a ţării. La 1 august 1941 a fost numit primar al Cernăuţilor şi, la scurt timp, i s-a cerut să înfiinţeze un ghetou în care să fie mutaţi toţi evreii din oraş, de unde ulterior urmau să fie deportaţi în lagărele de exterminare din Transnistria. Traian Popovici a reuşit să convingă autorităţile antonesciene că în perioada habsburgică evreii au avut un rol foarte important în dezvoltarea oraşului şi că aveau un rol foarte important în economia acestuia, astfel că era nevoie de păstrarea a cel puţin 25.000 dintre ei. A urmat o perioadă febrilă de întocmire a listelor, episodul semănând în mod frapant cu cel din biografia lui Oskar Shindler. Spre onoarea lui Traian Popovici, el s-a opus şi faţă de crearea ghetoului din Cernăuţi, care a fost înfiinţat totuşi de guvernatorul militar al Bucovinei, generalul Calotescu. A reuşit, în cele numai 10 luni cât s-a aflat în funcţie, să îi păstreze pe cei 25.000 de evrei, însă cel care i-a succedat a expediat în Transnistria 4-6000 dintre ei, astfel că, în funcţie de sursă, Traian Popovici este creditat ca fiind salvatorul a 19-21.000 de evrei. Cea mai credibilă sursă o constituie însuşi evreii cernăuţeni, care apreciază că i-a salvat pe 19.600 dintre ei, adică incomparabil mai mulţi decât a reuşit să salveze Oskar Shindler. Din păcate, moartea prematură a lui Traian Popovici (în anul 1948) şi embargoul instituit de comunişti asupra datelor privind holocaustului românesc a împiedicat ca faptele sale să cunoască notorietatea mondială la care sunt îndreptăţite.

Acestea sunt aspecte sumbre din istoria unui oraş despre care, în perioada habsburgică, se spunea că era măturat cu buchete de trandafiri, ca o expresie a gradului de civilizaţie la care ajunsese. Amintirea acelor vremi – sau a acestei legende – o constituie sculptura în metal de pe zidul Muzeului de Artă ce reprezintă o mână care mătură strada cu un buchet de trandafiri.

Alte clădiri din perioada „Micii Viene” sunt sediul fostei Curţi de Apel Cernăuţi care, desigur, păstrează în mod simbolic urma paşilor avocatului Traian Popovici, acum transformată în sediu administrativ; Casa cu bufniţă de pe strada Gorki (care are, într-adevăr, la ultimul etaj, o sculptură reprezentând o bufniţă), precum şi Hotelul Bistol, renumit atât în perioada habsburgică cât şi în cea interbelică.

Ca o ciudăţenie – având în vedere naţionalismul ucrainenilor – în Cernăuţi s-a păstrat şi Monumentul soldatului sovietic, a cărui mână este disproporţionat de mare faţă de restul corpului, ca o parabolă a tendinţei de acaparare de teritorii a Uniunii Sovietice.

În concluzie, făcând abstracţie de episodul neplăcut de la plecarea din complexul Knaus Apartments, am considerat şi această a doua excursie în Cernăuţi ca un câştig, mai ales că am avut posibilitatea să vizităm şi Hotinul (vezi impresii).

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de marimag in 24.08.17 14:45:52
Validat / Publicat: 24.08.17 15:35:54
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în UCRAINA. A mai fost în/la: Odessa

VIZUALIZĂRI: 4210 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marimag); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Teatrului Olha Kobylyans’ka (fost Naţional Român) din Cernăuţi; în faţă este statuia scriitoarei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmaster
[24.08.17 16:37:45]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&Ema
[25.08.17 08:20:56]
»

@marimag:

Pregnanta amprenta romaneasca in Cernauti. Pe cladiri, statui etc.

In mintea mea ramane o destinatie pe care candva o voi obora cu prezenta mea.

Imaginile sunt incarcate de istorie la citirea fiecarui nume celebru romanesc.

Trebuie sa ajung la Cernauti. Asa simt.

Foarte bun acest articol. Felicitari!

Iti urez si alte excursii speciale si articole minunate pe AFA. Numai de bibe!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cristinav
[27.10.17 14:14:41]
»

Buna ziua! Mi-au plăcut foarte mult impresiile Dvs! Peste o săptămâna voi merge pentru doua zile in Cernauti. Puteți sa îmi spuneti cum ați luat legătura cu dl Dragoș O.?

marimagAUTOR REVIEW
[29.10.17 20:44:43]
»

@cristinav: Bună. Am [****] Sper să vă fie de folos!

webmaster26
[29.10.17 20:56:31]
»

@marimag: Pe AmFostAcolo nu acceptăm postarea în clar a informaţiilor cu caracter personal (nume, numere de telefon, adrese de mail, etc). Aceste info se pot trimite/primi însă prin mesaje private, destinatarul primind aceste mesaje în aceeaşi căsuţă de mail în care primeşte şi înştinţările despre ecouri.

Pentru a transmite un mesaj personal: click pe linkul "mesaj pers" afişat la fiecare ecou, lângă username (ori click pe username, apoi - în fereastra nou-deschisă - pe linkul "trimite mesaj pers").

Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă bifată opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI. Opțiunea se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.

Jercalai
[09.05.18 10:50:20]
»

Buna ziua,

Multumesc pentru toate informatiile pe care le-ati mentionat in acest material. Am rugamintea sa ma ajutati cu un numar de telefon al d-lui. Dragos O.

Cu multumiri,

M. S.

dan1973
[18.10.18 23:12:11]
»

@marimag: Buna!

Intentionez sa vizitez si eu Cernautiul... apreciez foarte mult informatiile oferite.

Te rog sa-mi dai si mie numarul de telefon al ghidului care te-a ajutat in documentarea ta, d-l Dragos O.

Multumesc anticipat,

stocos
[30.01.19 20:10:00]
»

Va rog, Nr de telefon al domnului ghid din Cernăuți, daca se poate! Vrem sa mergem și ne-ar fi de mare ajutor dl Dragoș!

marimagAUTOR REVIEW
[31.01.19 15:21:26]
»

@stocos: Nr. de telefon al d-lui Dragoș este [...]. Probabil că trebuie format și prefixul de Ucraina, eu nu mai rețin pentru că l-am sunat din Cernăuți.

Sejur plăcut!

webmasterX
[31.01.19 15:27:26]
»

@marimag: Pe AmFostAcolo nu acceptăm postarea în clar a informaţiilor cu caracter personal (nume, numere de telefon, adrese de mail, etc). Aceste info se pot trimite/primi însă prin mesaje private, destinatarul primind aceste mesaje în aceeaşi căsuţă de mail în care primeşte şi înştinţările despre ecouri.

Pentru a transmite un mesaj personal: click pe linkul "mesaj pers" afişat la fiecare ecou, lângă username (ori click pe username, apoi - în fereastra nou-deschisă - pe linkul "trimite mesaj pers").

Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă bifată opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI. Opțiunea se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cristinav, Dan&Ema, dan1973, marimag, stocos
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Cernăuțiul și împrejurimile sale:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10021305084229 sec
    ecranul dvs: 1 x 1