GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Descoperind Cefalu
Ca tot ce e frumos, șederea mea în Calabria s-a terminat mult prea repede. Așa că, pe data de 30.12.2025, am pus cap-compas Palermo și duși am fost. Bineînțeles, nu înainte de a plăti cazarea din Reggio Calabria – despre care o să scriu separat, că doar n-oi pierde ocazia să mai lungesc niște review-uri. Ce vreți, vreau puncte, vreau glorie, vreau să fiu cel mai bengos dintre zeitățile de pe AFA!
Drumul a început cu o nouă traversare a Strâmtorii Messina, tot din Villa di San Giovanni. Mașinuțele urcate pe ferry, noi cu ochii pe mare și cu gândul la Sicilia, apoi jos în Messina și înainte, via Palermo. Am ales autostrada din nordul insulei, pentru că planul era clar: mers direct, fără ocoluri filozofice. În total, cam trei ore și jumătate de drum, teoretic. Practic, depinde cât de des vrei să exclami „mamă, ce peisaj!” .
Autostrada asta e genul care te răsfață constant: în dreapta Marea Tireniană, albastră și calmă, în stânga muntele, serios și impunător. Peisaje de-ți iau aerul, îți vine să încetinești doar ca să le mai prinzi din urmă. Din loc în loc, tuneluri zdravene, unele de 3–4 kilometri, suficiente cât să nu-ți ia aerul, dar să-ți răpească semnalul la radio. Un impediment minor, zic eu, mai ales când ai panorama de afară.
Am descoperit și sistemul de taxare de pe autostrăzile italiene, lucru care m-a bucurat aproape suspect de tare, săracul moldovean simplu care sunt ! Iei tichet la intrarea pe autostradă, mergi cât ai nevoie, apoi, la breteaua de te scoate din autostradă spre localitatea de vrei s-ajungi la ea e stație de taxare. Unele stații sunt cu autotaxare, la altele este cineva, persoană fizică, probabil cu CNP. Plătești la ieșire, introduci bancnote, primești rest, se ridică bariera – magie pură! Localnicii cu pass electronic trec ca boierii, noi ca muritorii de rând, dar fără stres.
Cum nu voiam să mergem ca o caravană de cămile direct până la Palermo, nu de alta dar nu bănuim cam când ne vor mai luci ochișorii pe-acoloșa, am decis să facem o pauză civilizată, în care să ne bucurăm de actul cultural, să venim în țară mult mai înțelepți decât atunci când am plecat. Dintre atâtea localități cu nume melodioase, am ales Cefalù. Și bine am făcut!
Despre Cefalu, pe scurt.
Cefalù este genul de loc care te cucerește ușor, pe nesimțite. Nu sare cu spectaculosul în față și nu se laudă, dar după câteva minute îți dai seama că îți place tot: lumina caldă pe piatra veche, marea mereu la doi pași și străduțele înguste care, indiferent pe unde o apuci, te scot fie într-o piață, fie direct la plajă. După ceva timp petrecut acolo aproape că ajungi să-ți închipui c-ai putea trăi acolo! Are vestigii, are istorie, dar marea lui forță rămâne atmosfera calmă, simplă, de fost sat pescăresc care s-a trezit, fără prea mare zarvă, stațiune celebră.
Ce să faci în Cefalu :
Dincolo de orice, principala atracție din Cefalu este Marea. Pe care o poți admira mergând pe Lungomare din Cefalù , este locul unde orașul pare să respire cel mai liber. Aici, marea nu este doar decor, ci parte din viața de zi cu zi: o vezi, o auzi, o simți la fiecare pas. Promenada se întinde de-a lungul plajei și leagă firesc centrul vechi de zona mai nouă a orașului, fiind una dintre cele mai plăcute zone pentru plimbări, mai ales dimineața devreme sau spre apus.
Pe de o parte ai plaja – cu pietriș(nisip ?! ) fin și ape limpezi, de un albastru intens vara –, pe de altă parte hoteluri cochete, cafenele, gelaterii și restaurante. Atmosfera este relaxată, fără graba marilor stațiuni, chiar dacă în sezonul estival Lungomare devine foarte animat. Familii, cupluri, turiști veniți pentru mare și localnici care ies la o plimbare de seară se amestecă natural, într-un ritm tihnit.
Lungomare este și un punct excelent pentru priveliști. De aici, silueta Rocca di Cefalù se vede impresionant, mai ales când lumina apusului o colorează în nuanțe calde. Tot de pe promenadă se pot admira clădirile vechi din apropierea centrului istoric, care par să iasă direct din mare, oferind una dintre cele mai fotografiate imagini ale orașului.
Vara, Lungomare devine inima vacanței: plajele sunt pline, terasele forfotesc, iar serile sunt lungi și plăcute. Iarna sau în extra-sezon, zona capătă un farmec diferit, mai liniștit, ideal pentru plimbări lungi și pentru a simți adevărata atmosferă a orașului. Indiferent de anotimp, Lungomare rămâne unul dintre locurile în care Cefalù se lasă cel mai ușor descoperit.
Astăzi, Cefalù este una dintre cele mai căutate destinații de vară din Sicilia: plajă, filme turnate aici, turiști mulți. Și totuși, orașul reușește performanța de a rămâne fermecător, relaxat și ușor irezistibil, fără să știe exact de ce.
Bine, astea-s mult mai vizibile în plin sezon, noi, când am ajuns acolo era destul de frig, temperatura să fi fost de vreo 13 grade, briza era subțire, așa că plimbarea noastră pe Lungomare a fost un pic zgribulită. Bine, marea tot frumoasă era, dar voi știți că eu o holomoacă cu marea iarna.
Tot mergând așa, pe Lungomare Cefalu, ajungi, pe nesimțite, în partea de clădiri vechi a orașului și , aici, dai de Lavatoio Medievale din Cefalù
Lavatoio Medievale din Cefalù este genul de loc pe care aproape că îl ratezi, dar care te prinde imediat ce l-ai găsit. Ascuns între clădiri, aproape de centrul vechi, acest vechi spălător public săpat în piatră pare mai degrabă o descoperire accidentală decât un obiectiv turistic cu pretenții. Și tocmai asta îi dă farmecul.
Construit din blocuri masive de piatră, cu apă care curge și astăzi prin jgheaburi, Lavatoio era alimentat de un izvor natural. Mult timp s-a crezut că ar data din perioada ocupației arabe, dar cercetările mai recente îl plasează undeva prin secolele XV–XVI. Nu e chiar antichitate pură, dar e suficient de vechi cât să-ți imaginezi câte rufe și povești au trecut pe aici.
Aici veneau femeile orașului să spele hainele și, bonus, să mai spele și niște vorbe. Legenda locală spune că apa ar fi, de fapt, lacrimile unei nimfe nefericite, ceea ce explică poate de ce sunetul apei are ceva liniștitor, aproape terapeutic. Deși mă îndoiesc, pentru că, știm cu toții, dacă ajunge să plângă o femeie, va avea grijă să facă suficient zgomot care să te facă să suferi și tu, măcar cât ea. Eh, legendele!
Astăzi, Lavatoio Medievale e o oprire scurtă, dar memorabilă. Nu te ține mult, dar îți arată un Cefalù autentic, unde farmecul nu stă doar în catedrale și panorame, ci și în lucruri simple, bine spălate de timp.
Pentru că nu ne-am făcut temele bine, n-am continuat drumul spre Porta Pescara (Poarta Pescarilor) așa cum ar fi trebuit ci am plecat spre Piazza Duomo, unde găsim Catedrala din Cefalù
Catedrala din Cefalù domină Piazza Duomo cu o prezență impunătoare, înconjurată de palate medievale și vegheată de stânca impresionantă Rocca. Este una dintre marile reușite ale stilului arabo-normand, iar mozaicurile și detaliile arhitecturale inspiră solemnitate – perfect contrast cu viața relaxată din piață, unde turiștii savurează espresso sau un pahar de vin alb.
Noi ne-am pierdut acolo ceva timp, la modul constructiv, admirând fațada și pietrele care par să știe mai multe despre istorie decât noi. Mea culpa: n-am intrat în interior. Motivul? O enigmă pe care promiteam să o rezolv după ce voi bea suficient pentru a atinge starea necesară de „neliniște științifică” . Până atunci, catedrala rămâne un reper vizual impresionant și un loc unde poți simți, chiar și de afară, cum trecutul și prezentul se întâlnesc fără grabă.
Deasupra catedralei din Cefalù se ridică Rocca, o stâncă uriașă care domină orașul și pe care nu ai cum să nu o observi. Este cunoscută și ca Promontoriul lui Hercule, iar forma ei masivă ar fi stat la baza numelui localității: kefale în greacă înseamnă „cap” .
O legendă locală, de origine grecească, spune că Rocca ar fi fost odinioară frumosul cioban Daphnis. După ce a trădat-o pe fiica zeiței Hera, acesta a fost orbit, iar zeul Hermes l-a transformat într-o stâncă, condamnat să vegheze pentru totdeauna asupra locului. Cam drastic, dar tipic pentru mitologia greacă.
La Rocca se ajunge doar pe jos, printr-un traseu destul de solicitant. Chiar și fără urcuș, stânca rămâne una dintre cele mai puternice prezențe din Cefalù și un reper care dă orașului personalitate.
Tot acest tur ne-a luat vreo trei ore, așa c-am hotărât să revenim la locul unde parcasem mașinile și să plecăm spre Palermo. Așa am dat și de Monumento ai Caduti
Monumento ai Caduti din Cefalù este unul dintre acele locuri pe lângă care poți trece ușor, dar care capătă sens dacă te oprești un pic. Dedicat soldaților căzuți în Primul Război Mondial, iar mai târziu și celor din al Doilea Război Mondial, monumentul are un aer sobru, dar deloc apăsător. Este un spațiu de reculegere discret, integrat firesc în peisajul orașului.
Realizat în stil clasic, monumentul este dominat de o statuie alegorică, cu figuri ferme și expresii grave, tipice memorialelor ridicate în Italia în prima jumătate a secolului XX. Nu impresionează prin dimensiuni, ci prin echilibrul dintre formă, simbol și amplasare. De obicei, în jur este liniște, iar acest lucru îi sporește impactul emoțional.
Pentru vizitatori, Monumento ai Caduti nu este neapărat un obiectiv „de bifat” , ci mai degrabă o oprire scurtă, care completează imaginea Cefalùlui dincolo de plajă și vacanță. Îți amintește că orașul, cu toată frumusețea lui calmă și luminoasă, a fost parte din istoria zbuciumată a Europei și că memoria trecutului este păstrată aici cu demnitate și simplitate.
Altcumva, orășelul ăla are multe magazine, cu de toate, de la haine, pantofi sau alte, la tarabele cu mâncare, pizzerii sau magazine alimentare unde se vând tot felul de produse alimentare, fructe sau legume.
Pe scurt, ocolul prin Cefalù a fost, fără exagerare, una dintre surprizele plăcute ale excursiei noastre. Am descoperit un orășel micuț, dar plin de povești și detalii care te fac să vrei să rămâi mai mult. Străduțele înguste, piațetele ascunse, stânca Rocca care veghează orașul – toate au lăsat impresii care mi-au îmbogățit amintirile cu imagini noi, pe care sigur le voi păstra mult timp.
Sper să nu vă fi plictisit mai mult decât fac de obicei, știți voi, am talent nativ să devin nesuferit. Oricum, nu fac asta intenționat; până la urmă, drumul spre iad e pavat cu bune intenții, nu?
Și ca să demonstrez că încă mai am bun simț, mă retrag acum, lăsându-vă cu gânduri bune și amintiri frumoase din Cefalù. Haidi, pa!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de Yersinia Pestis in 13.01.26 10:47:37
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Yersinia Pestis:
”Ce vreți, vreau puncte, vreau glorie, vreau să fiu cel mai bengos dintre zeitățile de pe AFA!
900 pma de la mine, boss! Sper că m--ai notat în agendă.
În loc de Augustus, ar merge un Bengosus, n’est pas?
@Yersinia Pestis:
”Ce vreți, vreau puncte, vreau glorie, vreau să fiu cel mai bengos dintre zeitățile de pe AFA!
, bine, faca-se voia ta, vrei puncte, na puncte, dar si articolul e fain si arata intradevar un loc frumos, departe de lumea dezlantuita, iar pozele minunate.
Cred ca astfel de locuri ne incarca cu o stare de bine aparte, asa incat nu pot decat sa iti multumesc pentru cele prezentate si sa spun "Felicitari, votat cu mare drag! "
@Yersinia Pestis: Și de la mine 900 tot dă PMA. Ei, hai că ușor-ușor, s-adună!
@k-lator:
Noroc cu noi, pretenarii lui, pentru că altfel greu ar răzbate în Olimpul AFA.
@Flaviu: Mândria și lăcomia sunt printre cele mai mari păcate, dar, mă rog, am păcătuit, iartă-mă, Doamne! Și fie ca voturile voastre să vie la mine! 👼
@mishu: Păi, cum spunea Dinică în” Filanatropica” ?” Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!” Așa că eu, dacă tot m-am făcut pomanagiu, măcar să-ndrug o poveste să vă placă! Mersi de laude, fac bine la orgoliu-mi!
Iar de văzut, în realitate, orășelul, merită fiecare clipă petrecută acolo. E un altfel de litoral, cam ceva asemănător cu ce e prin Croația, pentru România nu găsești corespondent,
@k-lator: Da, ai dreptate, pic cu pic se face grămada mare! Ce zici, mi-aș forța norocul dacă v-aș trimite și-un număr de cont? Ei, ei, ei, fii o doamnă, mai departe, nu tre`să ai manifestări d-astea, am încercat și io!
Acuma, poți să recunoști că muncii pentru vorbele de mi le-afișă web pe saitul lui, mai ales că am vrut să documentez locurile de v-am spus de ele. Dreptu-i ?
@Flaviu: Olimpul AFA d-aia e Olimp, ca să fie intangibil, pentru noi, muritorii! Știu câteva legende antice cu ce pățeau ăia de voiau să intre în Olimp fără să aibă bilet sau permis de acces, ca-n Italia! Brrr, nasol moment la firma Kent, nici nu voiesc a-mi aminti ce modalități de pedepse aveau zeii!
Ai citit doar, păstorul de a-nșelat-o pe fata Herei ce-a pățit. De Daphnis zic ! Bine, și ăla guguman:ce dreaq, frate, ai sucit capul unei fete d-astea, din rude mari împărătești și -i dai flit ? Mai că-și merită soarta, nu mai mi-e așa milă de el! Cioban, ce să-i ceri ?! ![]()
@Yersinia Pestis: Văzut Cefalu vara, venit cu tren din Palermo unde fost aglomerat rău, amintit drum Mamaia vreme comunism, dar meritat, plăcut mult. Cățărat vârf stâncă, urcat în turnurile Domului, plimbat prin oraș, mâncat împreună cu sicilieni care cântat masă, intrat în mare. Minunat, pus dorință venit iarăși, cândva. Mulțumesc Yersi că scris articol, trezit la mine amintiri frumoase.
@adso:
Dom’ profesor, am crezut că a revenit cineva din trecutul apropiat al AFA...
Chiar așteptam să scrii ceva. Ești la before-after-school? ![]()
@adso: Salut! Eu regret c-am ratat Porta Pescara și că n-am intrat în Catedrală. Despre Poartă n-am știut iar în Catedrală eram cam cu foamea-n gât, de ne luase sughițul. Între credință religioasă și pizza realizezi ce-am ales, nu? Altfel, pe Rocca nu voiam să mă urc, deși am trecut pe lângă aleea de te ajuta să te cocoți pe bolovan.
Altcumva, da, Cefalu chiar mi-a plăcut, cum mi-a plăcut toată ieșirea din cele 10 zile. Partea cu avionul e mai sensibilă pentru mine, trăirile de le am în timpul transportului îmi scămoșează lenjeria intimă, dar, de-acuma am vârsta necesară ca să nu stîrnesc cine știe ce regrete în caz de, la o adică. Bașca, am aflat că dacă merlești cu avionul asigurarea se ridică la vreo 100000 de euro. Moamă, ce casă-mi iau cu banii ăia! ![]()
@Yersinia Pestis: Am văzut și Porta Pescara. Frumos, dar nu trebuie să îți pierzi somnul, nu ai ratat ceva chiar așa de nemaipomenit.
Nu știu ce să spun cu asigurarea: se ridică la cât vrei tu, dacă plătești suma corectă.
Ani de zile am făcut asigurări scumpe. Bifam inclusiv repatrierea cadavrului. În ultima vreme, am una sub 100 de lei pe an, doar să fie ceva, acolo.
Bunica maternă s-a pregătit pentru moarte de pe la 40 de ani (a trăit 85), era principala ei preocupare. În odaia de curat a tot strâns zestre pentru momentul marii treceri; vreo trei rânduri, dacă nu mai bine, au fost mâncate de molii și de șoareci. Când a venit clipa, ai mei au cumpărat de toate, că nu s-a putut folosi nimic.
Bunica de pe tată, aproape de 80 de ani, a început să se vaiete: Aoleu, maică, azi-mâine mă duc și nu am de niciunele. Iar copiii (cu ceva la bord) au liniștit-o: Mamă, tu vezi când mori, că de restul ne ocupăm noi.
@adso: Faza asta, cu pregătirea pentru moarte mă deprimă rău de tot, d-aia nici nu mă gândesc la ea. Când o fi să primesc foaie de drum, asta e! De restul să se ocupe ăilalți, tre’ să mă răzbun și io, cumva, pe ăștia de-or rămâne după mine! Dar, ca-n “România literară” pe vremuri, deocamdată, nu!
@adso: Stiu si eu ina bună legată de moarte. Bunica unei prietene punea de 3-4 ori pe an varză la acrit, să fie pentru pomană, când s-o duce! Munceau apoi sa o arunce!
Bineînțeles că la moartea ei, peste mulți ani, nu exista nici urmă de varză acră!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2023 O altă Sicilie decât cea cunoscută — scris în 09.04.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Despre Cefalu și nu numai — scris în 03.07.19 de gabrielstupu din ONESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Vacanta in Sicilia - Cefalu si 'imprejurimile' — scris în 19.09.16 de giuliani din [DE] - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Cefalú - un orasel de poveste — scris în 19.09.16 de giuliani din [DE] - RECOMANDĂ
- Sep.2012 O plimbare prin Cefalù — scris în 14.08.13 de vlado2 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2009 Seara in Cefalu — scris în 24.10.09 de cronung din CAMPULUNG MOLDOVENESC - RECOMANDĂ
- Jan.2009 Castelbuono, sarbatoarea orasului — scris în 24.10.09 de cronung din CAMPULUNG MOLDOVENESC - RECOMANDĂ


Rog așteptați...






















