Pescuind ,,comori '' şi împletind poveşti în Museo do Mar

TIPĂREȘTE

PESCUIND ,,COMORI'' ŞI ,,ÎMPLETIND POVEŞTI, ÎN ,,MUSEO DO MAR REI D .CARLOS

Museo do Mar Rei D. Carlos –Cascais

Strada: Rua Julia Pereira De Mello

Deschis: orele 10-17-intrarea gratuită

,,O, valuri ale mării,

De unde se trage gustul vostru sărat,

Din lacrimile femeilor în negru,

Pe ţărmurile triste ale Portugaliei''

(căntec clasic de fado)

Cascais, vechi sat de pescari, trezit din somn de un rege, ascunde în inima sa oceanul, şi de aici au pornit în epoca marilor descoperiri geografice, multe nave în drum spre India.

Am redescoperit deliciile Oceanului Atlantic în staţiunea regilor, ocean ce mă cheamă, la capătul lumii, pentru a trăi un film marinăresc, la propriu şi la figurat, pentru a asculta muzica sirenelor, în Museo do Mar, care prezintă aventura vieţii de la origini pănă în prezent.

O imagine arhaică, mi-a rămas întipărită ,,for ever’’, pe retină, un clip real, doi pescari tradiţionali, acolo jos, pe plaja centrală din oraş, două feţe anonime, brăzdate de riduri adănci, ale căror chipuri au fost deja scufundate de mine în apa uitării –desfăceau şi împleteau năvoade, şi cu această poză vie în minte, am intrat neprogramat, în micul muzeu al mării din Cascais.

După ce am hoinărit prin staţiune, pe străzile cu desene sub formă de valuri ale mării, urc uşor o colină şi-mi înfig ancora de călător modern, coborăt din tren, în faţa Muzeului Mării.

Opresc motoarele din picioare şi intru brusc într-un spaţiu verde generos, de tăcere absolută, pigmentat color cu un cocoş, acelaşi ca şi la muzeul Paula Rego, pe care vi l-am prezentat, şi alături văd o căsuţă mică, aducătoare de bucurii culturale şi turistice.

Într-un buzunar al rochiei sale festivale, staţiunea ascunde o clădire banală, un muzeu mignon, ce să scriu eu despre el acum, că nu am inspiraţie şi nu găsesc nici măcar un folder cu el.

Dar fugind de căldură, mă îmbarc repede într-o aventură minunată, ca un marinar contemporan, şi descoperindu-mi noua vocaţie, vrei nu vrei, îmi pregătesc ‚’’telescopul ‚’’pentru a pescui în ‚’’coş’’ căteva clipuri turistice, în premieră pe Afa... ce mai pradă, dragi cititori, nişte comori găsite pe fundul oceanului, nişte scoici, ceva broaşte, mulţi rechini, niste pescari pe post de manechin, două bărci traditionale portugheze, documente şi multe, multe poveşti adevărate cu pescari ce nu mint, de citit prin vitrine.

La bordul muzeului, mă întămpină călduros doi ,,căpitani de vas’’, ieşiţi la pensie, pe post de santinele ce păzesc comorile din ocean...

,,Bom dia, senhora... bom dia senhor, que edificio e este. ? ’’... dau să plătesc, dar ,,entrada gratuita’’... am venit în expediţie, sunt un vizitator curios... am venit să văd o barcă de lemn tradiţională ,,OK’’, nu avem să vă dăm nici un pliant, e criză, doar recomandarea... gratuit şi no flash, please... (da, mai vedem noi, că oricum e pustiu pe aici.)

Şi am pornit în ,,croazieră’’, fără cărmaci, în Museo do Mar, ce frumos sună, am început să citesc panouri expoziţionale în portugheză –engleză, ele vor fi ghidurile mele mute, în acordurile muzicii mării, pusă de gazde în surdină, ca să nu mă simt solo traveller... incredibil, dar muzica chiar e divină, şi curge lin prin cele trei săli mici ale muzeului, dăndu-mi impresia auditivă, că sunt sus pe val.

E o muzică superbă ce redă dansul mării, te introduce inteligent în atmosferă, încep să dau din lopaţele, chiar mă liniştesc şi găsesc răbdarea să dezleg ,,povestea mării’’, din muzeu.

Învăluită uşor de sunetul valurilor, curiozitatea mea de turist însetat va fi satisfăcută de filmul marinăresc ce-l văd prin vitrine –un film despre oameni obişnuiţi, puternici, curajoşi, ce şi-au croit istoria în aer liber.

MUSEO DO MAR, poartă numele unui rege

Museo do Mar din Cascais, este localizat într-un fost club nautic, fondat în 1879, el conţine artefacte marine, hărti, documente, vase, comori naufragiate, şi o imagine retrospectivă a zonei.

Aici in Clube de Parada, aveau odată loc evenimente sociale şi distractive.

Amenajarea muzeului Mării a început în 1976, iar inaugurareasa a avut loc în 1992. În anul 2008 a fost renovată Camera Octogonală, un fel de spaţiu de recepţie şi o invitaţie tacită de a vizita şi celelalte trei camere ale muzeului.

Colecţia muzeului s-a îmbogăţit treptat, ea prezintă in linii mari istoria biodiversităţii naturale marine, şi include specimene marine găsite pe coastele portugheze, păsări, peşti, scoici, reptile, fosile marine.

Arheologii au descoperit un univers fascinant de-a lungul coastelor oceanului, aici în Cascais, explorănd şi analizănd obiectele găsite în navele scufundate de-a lungul vremii.

Misiunea muzeului este aceea de a păstra vie memoria tradiţiilor marine din localitate.

Galeria din interior prezintă o expoziţie cu naufragiile din secolele 16-18, atunci cănd activitatea de comerţ pe mare era activitatea principală de venit a locuitorilor.

Monarhul REI D. CARLOS, a jucat un rol esenţial în dezvoltarea studiului oceanografic, el a iubit marea şi relaţia lui cu apa a fost nu numai fizică, dar şi emoţională.

A întreprins 12 expediţii personale ştiintifice şi e considerat a fi pionierul oceanografiei portugheze.

A îndrăgit marea, vasele, pescuitul, viaţa submarină, a lăsat moştenire un muzeu al mării, ce include şi articole documentare, imagini de arhivă ce reconstruiesc explorările sale în timpul expeditiilor la bordul iahtului Amelia şi multe tablouri pictate chiar de el, cu peisaje marine, foarte romantice.

Expozitiile permanente se împart în următoarele secţiuni: Cascais şi ruta naufragiilor, Biodiversitatea marină, Fosile Marine, Colecţia de Etnografie maritimă şi viaţa pe mare, Regele Carlos şi Stiinţa Oceanografiei.

POVEŞTILE PESCARILOR citite în secţiunea de etnografie

Muzeul păstreză vie memoria tradiţiilor maritime din Cascais, iar în sala octogonală, ce prezintă sectiunea de etnografie maritimă, descopăr practicile de pescuit ale locuitorilor, din vechiul sat pescăresc

. Pescarii, din tată in fiu nu cunosc decăt orizontul lichid din apropiere. Ei au învăţat să convieţuiască împreună.

Oamenii trăiau simplu şi femeile obişnuiau să-i aştepte pe bărbaţi să vină acasă, să săreze peştele şi să-l văndă, să repare bărcile şi să dezlege nodurile marinăresti.

Cu ale lor corăbii, oamenii mării au brăzdat apele, iar unii, din păcate, au uitat să se mai întoarcă, pierind pe fundul mării.

Femei, copii, rude, i-au aşteptat acasă, în zadar... erau obosiţi de nevoi, arşi de tristeţe, dar au rămas puternici.

Aceste idei le-am găsit pe panouri, prin fotografii şi documente. Am vizualizat încet, diferite obiecte cu profil marinăresc, ascultănd muzica mării... nu ştiu cine era compozitorul.

Îmi place ,,filmul documentar’’ pe care îl văd, are şi sonor, mă prinde în plasa curiozităţii turistice, am în faţă clipul unei plimbări cu barca expusă în mijlocul sălii; mă uit în altă vitrină şi admir un năvod superb, o să ziceţi că sunt un pic dusă, declanşez ,,flash’’ lumina e difuza, stop-cadru, apoi repun ,,telescopul ‚’’în poziţia regulamentară, după o rundă scurtă de chicoteli cu mine însămi, mai fac o pauză, mai citesc rapid un panou, mai notez o idee, caci altfel ce să vă povestesc...

Am stat ,,inchisă ‚’’cam 30 de minute în ,,cabină’’, era slab luminată, dar era o atmosferă caldă, parcă eram într-o cuşetă şi printr-un hublou mă uitam la mare şi la pescari, ascultam poveştile lor scrise despre ei, pe panouri.

Mai fac o şotie, mai fur o poză cu blitz, moşii nu mă prind, mă văd că scriu ceva în carneţel... aşezată fiind direct pe podea, pregătesc le spun eu, ,,recolta de peşte ‚’’, un articol despre muzeul lor...

Şi uite aşa, i-am cucerit şi m-au lăsat în pace... chiar s-au oferit să-mi găzduiască micul bagaj turistic şi pălăria de soare, oferindu-mi şi un pahar cu apă... obrigado.

,,Călătoresc ‚’’ prin Cascaisul vechi şi colorat, intrănd în casele de pescari, un text mă cucereşte... ce fac oare soţiile de pescari, în lipsa bărbaţilor... practică jocuri sociale.

Ele aşteptau la malul oceanului, iar în zilele bune sau rele, stăteau cu copii, cu ochii ţintiţi în larg, să vină pescarii. Se amuzau, căntănd, discutănd, practicănd diverse jocuri.

Jocul era o formă de distracţie. La răndul lor, pescarii stăteau în barcă, aşteptau prada, căntau, spuneau poveşti, ţipau, fluierau, pentru că stihiile naturii, se răspăndeau repede în largul mării.

Ce să înţelegi apoi cănd vezi într-o vitrină o plasă (gill) ? ... că pescarii lucrau ca şi astăzi, cu năvoade, purtau echipamente speciale, ele se mai rupeau, mai trebuiau reparate cu ac şi aţă specială, i-am văzut de dimineaţă pe plajă.

Încerc subiectiv să reînviu drumul pescarilor, şi mă las purtată de ,,valul ‚’’poveştilor marinăreşti, studiind puţin o barcă, folosită pentru a prinde sardine, unde stă pescarul, în hainele sale de lucru.

Înteleg de asemenea, că viaţa pe apă, însemna nesiguranţă, ascultasem deja în Alfama în Lisabona un căntec trist de fado, despre lacrimile sărate ale văduvelor în negru, ce plăngeau după cei dispăruţi...

De multe ori, cei plecaţi nu se mai întorceau, erau chiar vănaţi de piraţi sau furtuni, bărcile erau prea încărcate cu marfă, se mai şi scufundau, iar comunitatea locală, suferea din cauza pierderilor familiilor.

Aici, în muzeu, în vitrine, afli că pescarii se rugau la sfinţi să supravieţuiască, să reziste foametei şi bolilor, la întoarcere, cereau binecuvăntarea şi făceau promisiuni în biserica navigatorilor.

Dimensiunea sacră se dezvolta prin pelerinaj şi negocieri la locurile sfinte... pe un panou scria - ,,Our lady of navigator, please return everything to hold as it was before, oh, protector of the Fisherman, please guide and protect them’’.

Mi-au plăcut aceste cuvinte simple, am aflat ulterior că oamenii din Cascais purtau pănze rupte, în timpul procesiunilor, ca dovadă a suferinţei.

În luna august, are loc aici FESTA DO MAR, ca semn de mulţumire pentru supravieţuirea pescarilor ce plecau în larg şi se întorceau teferi. Este vorba, de o paradă a sfinţilor, ce începe pe străzi, pănă în portul din Cascais, unde aşteaptă bărcile pescarilor.

CONCLUZIE

Am fost într-o ,,mini-croazieră ‚’’inedită pentru mine, am plecat din Museo do Mar, mai informată, am înţeles mai bine ce înseamnă viaţa pe ocean. Am descris doar ce am simţit şi mi-a plăcut.

Portul de peşte există şi azi, bărcile colorate încă vin şi pleacă, noaptea au încă loc licitaţii de peşte, acolo unde pescarii îşi vănd captura.

Am părăsit staţiunea, cam ,,ameţită ‚’ de valuri, nu înainte de a servi peşte într-un restaurant local.

Ce regret ‚că nu am avut curajul nebun al primei tinereţi, aş fi mers într-un tur profesionist cu o barcă de pescuit, aşa cum făcusem odată, la Ocean Pines, pe cealaltă coastă, americană, dar acum m-am mulţumit doar să pescuiesc nişte poveşti, nişte rechini, nişte machete, fosile, păsări, etc... într-un vechi club nautic, ce poartă numele regelui Carlos-Museo do Mar.

---

VIZUALIZĂRI: 2035 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI