Arboling și aventură în Parcul Tentegorra din Cartagena

TIPĂREȘTE

Ultimul episod din “serialul” Murcia 2013. Cred ca nu las nimic in desaga.

Aceasta activitate a inlocuit dupa amiaza de calarie din Parcul National Calblanque. Mare a fost dezamagirea multora cand ultima a fost anulata cu cateva saptamani inainte, pentru ca Primaria tocmai scosese o lege prin care se interzice “poluarea” zonei in acest mod. Mie, la cat de viteaza sunt, mi-era indiferent. Evident ca nimeni nu m-ar fi obligat sa ma urc pe cal, asa cum nimeni nu m-a obligat sa fac kaiaking. Insa, asa cum va spuneam in prezentarea generala a vacantei, marea majoritate a activitatilor nu le-as fi facut pe cont propriu. In grup, cu totul organizat si destui monitori cu ochii pe tine, e altceva. Curaj gaina ca te tai! Pe de alta parte, ma gandeam ca asa nu urma sa ma dau in spectacol (cu caii), dar ocaziile nu au lipsit din (ne)fericire!?!

Uite-asa am aflat, deci, ca o sa petrecem o dupa amiaza in Tentegorra, un parc de aventuri din provincia Murcia. Bineinteles ca nu m-am putut abtine sa nu caut info despre ce continea, inainte de concediu, ma refer. Si (tot) uite-asa am reusit sa-l emotionez pe cel mic, povestindu-i despre unul din cele mai mari labirinturi din gard viu din lume. Nu stiu ce si-o fi imaginat el, dar, daca eu am avut visul repetitiv cu rasturnarea kaiakului si, implicit, a subsemnatei (bineinteles ca fara vesta de salvare in vis), el a visat de cateva ori ca nu reusea sa iasa din labirint. Visul e cel mai lucid sentiment, spunea odata Grigorescu. Intodeauna am crezut cu convingere acest lucru.

Dar hai s-o luam cu inceputul. Parcul se afla in Cartagena, in interiorul Parcului Rafael de la Cerda (cerda, adica scroafa, cine stie de unde vine... ? ;)), asta ca sa-l treceti pe lista de activitati in cazul in care ajungeti in zona. Adresa este: Tentegorra, 30868 Cartagena, si din oras se poate ajunge cu autobuzul 3ª (Plaza Basterreche). Puteti face rezervare la 689.250.179. Parcul are si un birou de atención al público, aflat in afara instalatiilor, adica la intrarea in parc, iar orarul este de 10:00 la 17:30.

Biletul nostru, 2 euro de copil si 4 euro de adult, a fost inclus in pretul pachetului. Asta in teorie, pentru ca daca se merge in grup si se face rezervare in prealabil, intrarea este gratuita, cu exceptia labirintului, care se plateste separat. In fine, ceva, ceva tot a platit agentia si pentru noi acolo…

Era o noutate pentru mine, si am ajuns acolo intr-o dupa amiaza innorata de sfarsit de august. Ne rugam cu totii sa nu se stoarca norii aia negri (v-aduceti aminte de serialul “Norii Negri” de pe vremea comunismului? , nu are legatura, dar mi-a venit acum in minte, cred ca a fost primul serial vazut de mine la tv). Grupul nostru era atat de mare incat rugamintea cred ca a fost puternica tare. Au inceput sa cada stropi abia la plecare, seara.

Inainte sa intram in parc, monitorii au strigat listele cu cele doua grupuri, pentru ca da, fiind atatia, ne-au impartit in doua, in functie de varstele odraslelor. Noi am avut noroc. Ma rog, “noi” e un fel de-a spune, ca eu si-asa n-am intrat in apa... Carevasazica, grupul cu copii mai maricei am mers intai la zona cu piscine, iar celalalt la arboling. Dupa doua ore am facut schimb. Ne-am gandit ca noi am fost norocosii pentru ca piscina la sase seara, pe un cer noros, nu era baia ideala.

Bineinteles ca pustii imediat s-au schimbat si au si sarit in apa. Lor nu le pasa niciodata daca e nor sau soare dogorator cand e vorba de o baita in piscina. I-a insotit cate un copil mai mare (a se citi tatic), iar mamicile am ramas, in totalitate, pe mal, admirandu-si odraslele si band un frappe de la barul parcului. Zona era pustie, alt noroc pe capul nostru. Adica, in afara de cateva familii, parcul era la dispozitia noastra. Vremea mohorata trebuia sa aiba si ea un avantaj.

Parcul are trei piscine: una cu un tobogan, nu foarte spectaculos pentru cei care nu au iesit de acolo vreme de aproape doua ore (pentru ceilalti imi rezerv parerea); alta mai adanca pentru inot si balaceala normale; si o a treia pentru copii mai micuti, cu o corabie ingenioasa si niste mini-tobogane, pazita de un vajnic cartaginean. De altfel, despre cei trei paznici am aflat lucruri inedite seara, cand am atacat, la terasa barului, sticlele aduse de fiecare de prin zona din care venea (traiasca visinata lu’ mama! ce-o mai fi sughitat saraca, la cat au pomenit-o colegii de bauta). Ma rog, un motiv in plus sa radem si sa petrecem momente frumoase.

S-au terminat cele doua ore de piscina si am dat navala la labirint. Unul din cele mai mari labirinturi vegetale din lume, asa scrie pe site-ul lor, si o atractie turística a orasului Cartagena. Gardul viu de care va vorbeam mai inainte este, de fapt, o varietate de chiparos adusa din centrul Spaniei, cu o inaltime de doi metri care impiedica orientarea celor care indraznesc sa intre... Impiedica orientarea am zis? Ha! Ni s-a spus ca are doua itinerarii: unul usor si altul mai greu. Obiectivul era sa ajungem la miradorul central de unde puteam sa admiram, de la inaltime, diversele spirale… Nu stiu de ce m-am simtit de la inceput ca Alicia in Tara Minunilor. Bun. Zis si facut. Álvaro cel din poveste o tuleste fara sa ne dam seama si – cum altfel? – ajunge imediat la turn. Eu si fi-miu ne pierdem pe drum de alti colegi si... ia-o la dreapta, acum la stanga, nu, inainte… Ma saturasem deja de atata gard viu, pardon, chiparos… Doi metri depaseau cu mult metrul meu saizeci. Deci nu vedeam nimic. Ba... cand am inceput sa aud si strigate de incurajare… mi-am zis: “vai mama mea, unde las eu stafeta plaiurilor mioritice…”. Am ajuns ultimii, spre dezamagirea celui mic, emotionat oricum, si spre marea mea bucurie, ca in sfarsit ajunsesem. Cu ajutorul celor care se odihneau de mult in turn. Recunosc, cum sa nu recunosc? Ok. Abia am timp sa-i fac lu’ fi-miu o poza acolo sus, ca monitorul ii si ia pe copii si ne zice sa facem intrecere copii versus adulti. Va dati seama ca cei mici, cu el in frunce, au ajuns imediat la cele doua poduri din labirint, si radeau de babaci, care mai de care pierduti printre gardul viu. Pardon, chiparosi. Evident ca nu s-a pastrat grupul intreg. Eu m-am lipit de alti trei colegi. Sau ei – din nefericire – s-au lipit de mine. Rezultatul? Am ajuns ultimii again. Pai ce? Nu meritam si noi niste poze cu figura de supereroi?? Niste rasete adolescentine? Pana la urma... n-au cum sa plece fara noi la arboling. Ma rog, asa credem noi… Ajungem la final in rasetele tuturor. A fost o experienta grozava, din care am iesit cu bujori in obrajori si cu apele curgand siroaie de pe noi. Cine oare ne urmarea?

Daca nu am fi fost insotiti de monitorii de la Arbolar, parcul ofera doi monitori (unul in turn si altul la una din intrari) ca sa nu pateasca lumea ce-a patit subsemnata. Si de asemenea cateva intrari de urgenta. Eu nu le-am vazut. Ce sa mai vad, la cat de concentrata eram sa ajung odata la finish? Bine c-am citit pe site ca timpul prevazut pentru a-l parcurge este intre sfertul de ora si ora. Eu la ora n-am ajuns sigur. Oare?

Buuuun. Dupa ameteala din labirint, ne vine in sfarsit randul la arboling. Ne uitam cu jind (ma bag si eu la pluralul asta, ce?) la cei care care inca isi termina circuitul si mergem la caseta unde ni se pun hamurile si casca. In viata vietilor mele n-am facut asa ceva. Nici macar la parcul din El Enciso - La Rioja unde am fost acum vreo aproape trei ani si care era de copii… Ei bine, hai s-o facem si pe asta. Mergem intai la circuitul pentru copii, sa studiem problema. Si dup-aia mai vedem. Il bag pe fi-miu la inaintare, care deja zice pas cand e vorba sa simta rusine vis-à-vis de a sa progenitoare (nu mereu, ca acum cateva luni, cand ma-sa a cazut in bot de pe bicicleta, primul lucru care i-a iesit din gurita a fost: “ce penibil!” si s-a uitat repede in jur sa vada daca ne vazuse cineva; abia cand m-a vazut vai mama mea, cu julituri diverse si lacrimi in ochi, a intors-o: “era o gluma, mami”!!!). El si-a vazut de treaba, iar eu i-am cam incurcat pe copilasii care veneau in urma mea. Ritm de babac? Uffff, cum suna... Bineinteles ca la primul pom am uitat de reguli si m-am tinut cu mana de cablul de siguranta. Si-asa pana am priceput cum trebuia sa desfac carligul ala… Nu e mare inginerie, si nici nu vreau sa par o inutila (desi pe alocuri nu e fals), insa… da!! sa dam vina pe emotii, cel mai bine. Chestia e ca nu am rau de inaltime, si am fost atat de concentrata sa calc bine pe lemnele/treptele/barnele respective, incat cred ca circuitul pentru adulti l-as face la fel de bine. Radeti, ok. Astept rabdatoare sa terminati cu rasul. Pe parcursul circuitului kids, monitorul a avut geniala inspiratie sa-mi faca o poza cu care as fi putut sa ma dau mare intr-un mod teribil. Ca nu vreau eu, e cu totul altceva… Sunteti frienzii mei doar. M-a luat asa, dintr-un unghi de jos, ca si cum m-as fi aflat la cativa metri buni de la sol. Asa-i ca pare real? Si uite ca-mi vine randul si la tiroliana. Na belea. Alta colega, pe faza cu aparatul foto (oare de ce?), ma trage repede in poza, ca nu cumva sa se piarda momentul. N-am avut timp nici sa respir, ce sa-mi mai fie si frica? Abia am zis un “aiii” si-am si ajuns la finish.

Uhhh… hai jos. Corpul imi statuse cam incordat, (iar) recunosc. M-am declarat satisfacuta. Nu era cazul sa-mi doresc mai mult pe ziua respectiva. Ala mic da. Vazuse colegi de-o varsta cu el in circuitul mare si top, vrea si el, ca doar nu-i mai prejos. Strig la cativa colegi adulti aflati pe la mijlocul circuitului, ca sa mi-l ia sub aripa. Erau scari pe fiecare copac, asa incat ai fi putut urca si/sau cobori inainte/dupa fiecare etapa. A ochit bine etapa de dinainte de tiroliana mare (tinta lui), in vreme ce eu, curajoasa nevoie mare, dar mai ales mandra, nu mai prididesc in a-i face poze. Bineinteles ca aveam in minte ihaaaa-ul stie ea cui.

Se cam intuneca. Ba, colac peste pupaza, incep sa cada si ceva stropi. Timpul a tinut cu noi. Multumesc, Doamne, ca putui sa fac si pe Tarzana, cum zicea un prieten de pe site. Data viitoare fac direct circuitul ala mare, clar.

Pentru amatori: mai sunt si alte zone in parc, precum partea de paintball laser (nici asta nu mi-a atras atentia pana acum, insa sunt atatea lucruri neasezate pe lista mea de “a trai experienta” pe care le-am facut pana la urma, incat nicioadata nu se stie). Asta, spre deosebire de paintballul tratidional, se joaca cu arme cu raze infrarosii, dotate cu un ecran care iti spune cine/cand te-a impuscat, cate vieti mai ai si-asa mai departe… Mai puteti face si circuite multi-aventura in partea numita Tentegorra Aventura.

Eu in seara respectiva am papat cu pofta si am dormit ca un bebelus. Repet, data viitoare la arbolingul mare, n-o sa mai zambeasca nimeni la vederea mea (ca de ras nici vorba). Va pup si va indemn la multi-aventura, la tiroliane si la ce doriti dvs. Si, of course, daca ajungeti in Cartagena, Tentegorra e o optiune de luat in seama, fara nicio indoiala.

---

VIZUALIZĂRI: 1914 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI