Cu mașina spre Cappadocia. Și cu gândul la zborul cu balonul

TIPĂREȘTE

Cappadocia a fost (și) pe lista noastră de ceva ani iar în ultimii 2-3 soțul a tot amânat-o pentru că voia să schimbe un prefix musai în balon, musai de ziua lui, așa că ne-a fost clar că vom fi în Cappadocia la jumătatea lui octombrie, anul 2018.

Și cum nu plecăm, de obicei, cu mâna goală, în primele zile ale anului trecut am găsit cazarea, iar la sărbătoarea vărsătorilor din gașca noastră, pe la începutul lui februarie, soțul a pus și întrebarea din poza 1, la care au răspuns „da” încă 18 persoane. Nesperat pentru noi, care știam că unii nu merg cu mașina pe distanțe așa mari, iar pe alții nu-i știam amatori de Cappadocia. Ne-am strâns 20 de persoane și am mers cu 6 mașini. Am făcut o caravană, am făcut reguli despre cum ne oprim, cum ne reunim în cazul în care nu ne oprim toți în același moment și chiar dacă au mai fost stângăcii, ne-am coordonat destul de bine până la urmă și am avut o vacanță reușită.

Înainte de a intra în detalii o să trag concluzia despre Cappadocia și o să-l citez pe prietenul fetei mele, care este înnebunit să meargă cu noi în vacanțe. După ce ne întoarcem povestește cu entuziasm șefului lui britanic, iar când a fost întrebat cum a fost vacanța în Cappadocia, el i-a răspuns: „de data asta nu a fost vacanță, a fost o aventură”. Aventură sau Cappadocia magică, sloganul care i se potrivește perfect, nu vă rămâne decât să verificați că așa este, indiferent ce vă spun (și) eu.

Despre drumul cu mașina n-aș vrea să dezvolt chiar așa mult pentru că s-a mai scris despre asta. O să încerc să scriu cât mai pe scurt și despre experiența noastră. Am plecat la 5,30 de la punctul nostru de întâlnire pentru direcția Istanbul și cu toate că la vremea aceea, după ce începuse nebunia cu pesta porcină, era un avertisment pe saitul BG că n-ai voie să treci cu produse din carne, nici măcar pentru consum propriu, noi am mai avut câte ceva pentru că nu aveam de gând să ne oprim până la cazarea de tranzit de la Bolu, la aproape 900 de km de București, dar am trecut fără nici un control. De fapt, doar mașinile noastre au trecut prin vama bulgară la ora aceea.

Am luat vigneta pentru Bulgaria pentru o lună (30 de leva) pentru că urma să ne întoarcem peste 9 zile și am urmat drumul arhicunoscut pentru Edirne/Istanbul. Până la Razgrad drumul a fost peticit puțin, apoi până la Târgoviște am mers pe drumul nou, impecabil, după care Omurtag – Kotel – Yambol – Elhovo – Lesovo și până la granița Hamzabeyli am traversat vreo 300 de km de Bulgaria. Ne-am bucurat de culorile toamnei și de un peisaj extraordinar de frumos, mai ales în zona munților iar în Bulgaria am făcut un singur popas la Kotel.

La ieșire am pierdut o jumătate de oră la vama bulgară, 10 minute la dutty free pentru câte o sticlă, (poți să cumperi doar un kg de alcool pe pașaport) și am stat o jumătate de oră la turci, ceea ce a fost bine. Alcoolul, fără de care nu se poate, nu se găsește la orice colț de stradă în Turcia, iar când se găsește prețul nu e chiar ce ne convine, așa că nu intrăm în Turcia fără un popas la dutty free.

Noi avem portofelul electronic HGS pentru autostrăzile și podurile din Turcia de la alte drumuri, dar acum trebuia să-l mai alimentăm. Cum știam ghereta de la Edirne, înainte de intrarea prin porți, ne-am oprit ca să suplimentăm, iar ceilalți să-și cumpere cardul. Din fericire, față de alte drumuri când ne-am chinuit, acum am dat de un băiețel care știa engleză, dar și câteva cuvinte în română. Ne-a spus că aprox 100 de lire ne-ar ajunge până la Göreme și înapoi, așa că l-am ascultat. Cam așa a fost până la urmă, am mai rămas doar cu câțiva bani în portofel pentru că pe taxe de autostradă, poduri și tunel am cheltuit aprox 88 de lire.

Taxele pe care le-am plătit cu cardul HGS pe care l-am etalat pe parbriz, au fost:

-7,5 lire traversarea Bosforului (la dus) pe podul Fatih Sultan Mehmet

-27,10 lire taxă autostradă (prima citire la porțile de la Bolu)

-25 lire taxă autostradă (citire la porțile de la Ankara)

-16,60 lire tunelul Avrasya (Eurasia) (la intrarea în Istanbul)

-12,25 lire autostradă (citire la porțile de la Edirne, la întoarcere)

Însă ghereta de la Edirne de unde am cumpărat cardul HGS este cam aiurea pusă, pentru că este pe sensul celălalt de mers și pierzi cam o jumătate de oră cu oprirea asta. Acum, chiar a fost nasol pentru că nu mai poți parca vis-a-vis, au separat sensurile de mers cu sârmă ghimpată și trebuie să parchezi puțin mai în față, după care te întorci pentru gheretă. Erau și niște oameni responsabili cu asta la vremea aceea, care făceau semne disperate să nu parcăm unde vrem, ci să înaintăm până unde ne chemau ei.

Noi nu ne-am mai informat anterior plecării pentru că știam ghereta aia unde alimentăm cardul de ani de zile, dar ulterior am remarcat că HGS se cumpără și de la benzinării (Metro și Shell, în general) și sunt o mulțime de panouri informative cu „HGS la 5 km”, „HGS la 4 km... ”, apare și pe indicatoarele de localități, nu ai cum să ratezi. Acuma, știm pentru data viitoare.

După ce am terminat cu HGS-ul am stabilit să mergem întins până la Istanbul (260 de km) și să ne reunim la prima benzinărie mare după Sultan Beyli, care este prima localitate mare după Istanbul. Cam așa s-a desfășurat drumul nostru. Stabileam benzinării la care să ne regrupăm și ne opream la 2-300 de km.

Noi nu am folosit waze sau altceva și cred că nici ceilalți. Turcia este o țară foarte, foarte bine semnalizată cu indicatoare și dacă știi destinația și câteva localități intermediare ca să te orientezi, nu cred că ai nevoie de mai mult. În principiu am mers pe autostrăzile O2, O3, O4, iar indicatoarele foarte dese nu te lasă să încurci deloc drumul.

După aeroportul Ataturk și Mall-ul de la intrarea în Instanbul am intrat pe O2 și am urmărit indicatoarele de Ankara, dar traficul nebun din Istanbul ne-a întârziat cu vreo două ore. La dus am traversat Bosfor-ul pe podul Fatih Sultan Mehmet și am prins un accident pe drumul de coastă, la vreo 15-20 de km de benzinăria de la Sultan Beyli, unde ne-am oprit ca să ne reunim. Dar asta aproape că nu ne-a deranjat pentru că peisajul în zona aceea este foarte frumos și oricum accidentul nu ne-a întârziat prea mult.

Înainte de intrarea în Bolu unde aveam cazarea de tranzit am trecut printr-un tunel de 3 km, ne-am uitat cu jind și am fi tras un pic pe dreapta la HighWay Outlet, cu vreo 10 km înainte de Bolu, dar era cam târziu și ne-am continuat drumul către hotelul nostru, Bolu Suit Otel, de care am fost foarte mulțumiți.

A doua zi am mers întins către Göreme, mergând numai pe autostrada (foarte liberă), cu 4 benzi, până la Ankara (aprox 180 de km) , unde am trecut din nou prin porți și imediat am avut parte de un filtru de poliție, care doar ne-a controlat actele.

Am mers vreo 30-40 de km pe centura Ankarei, după care am ieșit pe E90 direcția Konya (al II-lea indicator de E90, prima ieșire este către Izmir). Noi am crezut că E90 ne va îngreuna un pic, dar drumul este o autostradă în toată regula, cu 2 benzi pe sens, așa că după aceea am mers foarte bine, urmărind direcția Aksaray.

Am ajuns în Göreme după amiază pentru că ne-am oprit și la Lacul Tuz (Tuz Gölü în turcă), al doilea cel mai mare lac din Turcia și unul dintre cele mai mari lacuri hipersaline din lume, care s-a aflat chiar în drumul nostru și era păcat. Am mers foarte mulți km pe marginea lui, ne-am oprit la intrare, ne-am descălțat, am mers și noi după puhoiul de lume cât mai spre centrul lacului, abia înaintând cu picioarele goale pe sarea aia grunjoasă, ne-am cumpărat o cremă gomaj, cu sare, de 11 EUR și ne-am continuat drumul, trecând pe lângă tarabele cu pepeni, fistic și tot felul de semințe, la care ne-am oprit la întoarcere.

Cam ăsta a fost drumul de la dus, fără bătaie de cap, pentru că așa cum am spus, în Turcia mergi foarte bine după indicatoare, iar pe autostrăzile cu 3-4 benzi mergi întins. Doar traversarea Istanbulului a fost infernală, dar știam asta și am pornit la drum pregătiți la cap să nu ne enervăm.

Benzina/Motorina - Prin BG a fost 2,26/2,44 - 2,46 leva, la benzinăriile mari, adică între 5,60 – 6,10 lei, cam ca pe la noi la vremea aceea. De obicei, noi alimentăm la Lukoil-ul de la granița Bulgariei cu Turcia și așa am făcut și acum, de data asta cu 2,25 leva/l, dar am luat plasă pentru că în Turcia combustibilul era mult mai ieftin decât în România sau în Bulgaria prin care trecusem. Prin Turcia am alimentat între 5,79 și 6,35 lire/l ceea ce însemna la data aceea cam 4,15 - 4,55 lei. Cea mai ieftină motorină a fost în zona Cappadociei, aproape de Nevșehir unde am alimentat cu 5,79 lire/l.

Despre bani. Am schimbat niște lire în țară pentru că lira se tot devaloriza și am zis să profităm de cel mai bun curs pe care îl știam noi. Am schimbat la un prieten turc 100 EUR cu 720 de lire și la o casă de pe lângă magazinul Unirea am mai schimbat câteva sute de lire la paritatea 72 lei = 100 lire. În Göreme am schimbat 100 de EUR cu 650-660 de lire, lira deja începuse să se aprecieze înainte să plecăm noi din țară și s-a tot apreciat în cele 9 zile cât am umblat prin Turcia. Turcii cu care am mai interacționat chiar ne spuneau că nu mai știu de capul lor cu valutele și lira, nu mai știu deloc ce decizii să ia. Jay, dar și ghidul de la agenția Woop Woop Travel, cu care am făcut excursiile prin Cappadocia, ne-a spus că cel mai bun schimb îl găsim în Nevșehir, de asemenea shopping la mall-ul din Nevșechir, dar n-avea sens să pierdem timp până acolo pentru câteva lire câștigate așa că am schimbat tot timpul în Göreme.

Peripețiile legate de zborul cu balonul - Cum am amintit și în articolul de cazare, inițial n-am vrut să rezervăm zborul cu balonul din țară. Prin urmare i-am mulțumit hotelului când ne-a făcut propunerea pe mail cu 130 EUR/persoană (cu vreo două luni înainte de sejur) și am refuzat oferta. Cu vreo 3 săptămâni înainte de plecare am zis să rezervăm totuși pentru că suntem mulți și frumos ar fi să zburăm toți în aceeași zi, chiar în același balon. L-am abordat pe patronul hotelului pe WhatsApp și cu toate că atunci când mai vorbisem a fost foarte prompt, acum îmi răspundea și după o zi, cu toate că citea mesajele. După 2-3 zile de frecuș mi-am dat seama că vrea să-mi dea o lecție, cel mai probabil, pentru că n-am vrut balonul când mi l-a oferit el, așa că l-am lăsat în pace și nu m-a mai interesat comunicarea cu el.

Am încercat să rezervăm noi pe net, dar ni s-a părut prea scump. Am început să ne precipităm și să ne îngrijorăm că nu vom reuși să zburăm. Toate veștile erau proaste. Sfârșit de sezon, aglomerație mare, prețurile săreau de la o zi la alta, iar pe net cel mai ieftin zbor era 150-170 de EUR/persoană. Am rezervat până la urmă o excursie cu 200 de EUR/persoană, care includea zborul cu balonul și o excursie de o zi cu ghid, dar agenția respectivă ne-a blocat banii, însă nu ni-i lua. Asta ne-a dat de gândit că chiar nu ne găsea loc la balon. Între timp ajunsesem la 2 zile înainte de plecare și eram de-a dreptul îngrijorați. Acuma, un loc pentru soț găseam noi, dar toată lumea bătea drumul pentru zborul ăsta, în principal.

Dar cum n-am îmbătrânit nici noi degeaba, l-am găsit pe Jay, prieten bun cu un cunoscut, care ne-a dat toate asigurările că nu există să vrem ceva în Göreme și să nu ne rezolve Jay, care trăia în Göreme și avea hotelul și afacerile lui în turism. Rezervarea pe care o făcusem pe net era cu anulare gratuită, așa că am anulat-o, banii ne-au fost deblocați imediat și am plecat la drum cu speranța în Jay. El s-a dovedit a fi un tip foarte corect și pentru că eram prietenii, prietenului lui, ne-a monitorizat și îndrumat tot drumul. Nu mai zic ce încântați am fost când i-am văzut fotografia de profil pe what-app, un tip foarte, foarte arătos, cool.

De cum i-am dat primul telefon, înainte de plecarea din țară, Jay ne-a promis zborul cu balonul pe loc, pentru toți 20, chiar de ziua soțului, adică prima dimineață după ce ajungeam și mai că nu ne venea să credem. După ce hotelul nu ne-a mai răspuns, pe net n-am găsit, o altă cunoștință, tot un turc, care a apelat pentru noi la toți prietenii lui din Cappadocia nu ne-a rezolvat... am crezut că e o glumă de-a lui Jay.

Dar știam că turcii sunt paroliști și asemenea a fost și Jay. Când am ajuns în Göreme a venit și ne-a luat din centru, ne-a dus la hotelul lui, care era foarte aproape, și la un ceai, un suc, o bere, ne-a sfătuit cu ce aveam de făcut în Cappadocia și am dat banii pentru balon dar și pentru seara turcească la care voiam să mergem în aceeași zi.

Zborul cu balonul a făcut parte dintr-un pachet care includea zborul și o excursie cu ghid, prin Cappadocia veche, pe Valea Roșie și Valea Roz, unde sunt cele mai vechi biserici în stâncă și a costat 150 de EUR/persoană. La ce paranoia ajunsesem, am fost foarte mulțumiți.

Să nu credeți însă că noi n-am verificat prețurile și cât ne cerea Jay atât îi dădeam, pentru că eram disperați. Despre zbor ne făcusem o idee pentru că n-am găsit nimic nici pe net, nici printre alți cunoscuți, dar nici la fața locului. În ziua în care am ajuns am intrat în 3-4 agenții, am întrebat de locuri și am aflat că nici o agenție nu avea nici măcar un loc în toată perioada noastră și stăteam câteva zile.

Apoi ne-am informat de seara turcească și negocierea începea de la 25 de EUR, cu reducere de grup, dar nu scădea la nici o agenție sub 20 de EUR de persoană. La fel am făcut cu celelalte excursii pe care tot Jay ni le-a aranjat. Intram în 2-3 agenții vedeam ce prețuri aveau și apoi îl sunam pe Jay și i le ceream și lui. Cât găseam la agenții cu reducerea de grup cu tot, așa ne cerea și el, dar am avut parte de o agenție bună și de atenția lui tot timpul, pentru că venea și ne lua de la hotel, ne preda ghidului, ne suna seara să ne întrebe cum a fost și la seara turcească ne-a însoțit până la Avanos, unde ne-a predat oamenilor de acolo și apoi s-a întors cu ATV-ul în Göreme.

Aș încheia laudele la adresa lui Jay prin a vă spune că dacă vreodată aveți nevoie, puteți deveni prietenii prietenilor lui și vă pot da nr de telefon ca să-l abordați.

Zborul cu balonul - Ziua cu zborul a fost una foarte lungă pentru că a însemnat zborul, cu trezitul foarte de dimineață, excursia cu ghid, pe jos, pe văile Cappadociei, iar seara s-a încheiat cu o seară turcească.

Am fost luați cu un microbuz la ora 5,30 de la hotel și duși la punctul de îmbarcare. Fiind întuneric nu vedeam pe unde ne-a dus microbuzul, dar în zilele următoare am identificat mai multe puncte de unde baloanele se ridicau, incluziv pe cel de unde am plecat noi. La data aceea, jumătatea lui octombrie, turiștii se adunau începând cu ora 5,30 de pe la hoteluri, dar baloanele se ridicau la ora 6,30 și 7, pentru că erau 2 serii.

Am zburat cu firma Assian Baloon, am fost întâmpinați cu ceai, suc, apă, prăjiturele ambalate, sticksuri și alte ronțăieli, am asistat la pregătirea, umflarea și poziționarea balonului, ne-am urcat într-o nacelă cu 4 compartimente a câte 5 locuri, în total 20 de locuri, ni s-a făcut instructajul pentru aterizare și am avut parte de un zbor care nu știu când a început și când s-a terminat. A fost un zbor foarte scurt, cred că durează o oră cu îmbarcare și debarcare cu tot.

Pilotul nostru a fost extrem de bun, dar cel mai probabil la fel sunt toți, pentru că zilele următoare am urmărit și am văzut că toți fac giumbușlucuri printre stânci și mai toți se pricep să aterizeze direct pe platformă, ceea ce a făcut și al nostru. Poate că nu toți însă sunt și ghizi buni. Mi-a plăcut al nostru pentru că tot timpul ne-a vorbit despre Cappadocia, numai că, din păcate, nu înțelegeam mereu, pentru că din când în când dădea drumul la focul acela care făcea un zgomot asurzitor și nu mai înțelegeam ce spune.

Ne-a urcat la 1534 de m (avea un aparat care ne arăta asta) și ne-a spus că am fost balonul care am urcat cel mai sus, dar nu sunt convinsă de asta. Cred mai degrabă că toți spun același lucru.

De fapt am văzut că toți urmeză cam același traseu pe jos, deasupra stâncilor, apoi urcă mai sus de unde coboară înapoi și te apropie foarte mult de unele stânci până ajunge să aterizeze.

Foarte frumos se văd de sus ședințele foto cu mirese asiatice și tot alaiul lor de fotografi, dar și șirurile de călăreți, care fac excursii pe văile Cappadociei (cu cai sau cămile) , cam în același timp în care se ridică și baloanele.

Ne-au făcut o grămadă de poze în balon pe care le-am găsit la aterizare, din care am ales și noi câte 2, care au costat 5 USD bucata, dar am auzit că alte firme le aveau cu 3 EUR/bucata, o idee mai ieftine. O dată cu pozele, am primit și certificatul de zburător, fără numele nostru pe el, ceea ce nu mi-a plăcut și pilotul nostru a deschis o șampanie, iar apoi am făcut o mulțime de poze cu el, dar și cu restul echipajului.

Despre zbor aș mai spune doar că nu este cazul să te îmbraci prea gros, chiar dacă la jumătatea lui octombrie dimineața este destul de răcoare în Cappadocia. După ce te urci în balon dogorește căldura aceea de la foc și nu e frig deloc. Noi am avut o geacă subțire peste un tricou și a fost ok.

Ca să trag o concluzie, acum, după ce toate sunt o amintire, eu aș zice că nu-i nici un bai dacă cineva ajunge în Cappadocia și nu reușește să zboare cu balonul. Cappadocia nu este doar despre zborul cu balonul cu toate că de la asta i s-a dus vestea. Ne-am îngrijorat tare când am crezut că n-o să zburăm, dar d. p. m. d. v. zborul este o experiență, dar altele m-au fascinat și mai tare.

După zbor microbuzul ne-a dus la hotel unde am luat micul dejun iar la 11 ne-am întâlnit cu ghidul nostru, Jay, cu care am plecat pe jos într-o excursie pe Valea Roz (Rose Valley) și Valea Roșie (Pink Valley).

El și-a început pledoaria despre Cappadocia spunându-ne că ea înseamnă o zonă care cuprinde 5 regiuni: Aksaray, Nevșehir, Niğde, Kayseri și Kirșehir, dar zona renumită este dată de triunghiul în mijlocul căruia se află Göreme și anume Avanos, Nevșehir și Ürgüp.

Ne-a povestit, și apoi aveam să mai auzim asta și de la ghizii cu care am avut cele două excursii organizate, despre cele două lanțuri muntoase aflate la distanță de 80 de km, între care este o falie tectonică, iar prin erupții vulcanice lava a ieșit la suprafață formând acest relief, desăvârșit apoi de natură. Zona a fost locuită însă din sec 11 de primii creștini, ceea ce explică și concentrația mare de biserici creștine, unde erau și mormintele, semn că oamenii erau atât de religioși încât se îngropau în biserici. Din păcate în sec 14-15 au venit musulmanii și bisericile au început să fie distruse.

Sunt foarte multe informații pe net despre cum s-a format relieful în Cappadocia și tocmai de aceea n-aș vrea să insist cu asta. În plus, la fața locului, va fi imposibil să nu iei măcar o excursie organizată cu ghid, de la care vei auzi tot felul de lucruri. Noi am avut 3 excursii cu ghid în această vacanță și informațiile s-au mai bătut cap în cap. Când le spuneam că în urmă cu o zi alt ghid ne prezentase ușor diferit ceva, ni se răspundea că o parte din povești sunt legende și pot fi preluate diferit.

Cea mai tare informație a fost la Valea Iubirii. După ce ghidul ne-a povestit despre ea, ne-a zis că numele îi vine de la forma de inimă pe care o are privită de sus, dar din care avion priveau oamenii pe vremea aceea?

De aceea, eu n-o să insist cu detalii tehnice pentru că puteți să citiți și să auziți la fața locului tot felul. Dar când îmi aduc aminte o să mai menționez lucruri care mi s-au părut mie interesante din poveștile lui Jay sau ale ghizilor.

Unul dintre ele ar fi că oamenii trăiau din cartofi și vie iar ca să le cultive foloseau îngrășământ natural din bălegar, de la cai și găinațul de la porumbei, elemente simbol pentru Cappadocia renumită ca fiind țara cailor frumoși și de asemenea pentru multitudinea de porumbei care trăiesc și astăzi în zonă. Abia prin anii '88 a început să se dezvolte și turismul. Atunci erau în zonă 2-3 hoteluri, iar acum sunt peste 300.

Tot Jay ne-a povestit că în zonă sunt 36 de orașe subterane și că primul a fost descoperit întâmplător de cineva care voia să-și construiască ceva. Se vizitează doar o parte din etaje, dar se fac decorațiuni și se va deschide publicului mai mult.

Excursia cu Jay ne-a plăcut extrem de mult, chiar dacă eram foarte obosiți. Eram după două zile de drum lung, dimineața zburasem cu balonul, iar după aceea am mers pe jos cu el vreo 14 km. Dar Jay ne-a povestit tot timpul și ne-a acaparat, ne-a dus la cea mai veche biserică și apoi ne-am distrat la sugestia lui cu niște ședințe foto pe care le-am făcut în niște locuri știute de el, potrivite pentru așa ceva. Tot el a fost regizorul și ne-a reușit niște poze grozave.

Nu ne-am despărțit de el până nu ne-a spus lucrurile importante despre Göreme și ce aveam de făcut/văzut în localitatea pe care o alesesem ca bază pentru vacanța noastră.

În Göreme sunt ciudatele formațiuni rupestre, biserici, mănăstiri și locuințe rupestre, așa că și eu vă recomand Göreme pentru vizitarea Cappadociei. Am stat în centru, după cum spuneam, și asta ne-a oferit posibilitatea să putem să ne plimbăm tot timpul. Dimineața, înainte să plecăm undeva sau seara când ne întorceam din excursii. Am intrat în moschee, în magazinele de suveniruri, pe străzile în pantă, am mâncat în locuri bune și mai ales ne-am bucurat de spectacolul baloanelor în fiecare zi.

În piața centrală este un birou de informații și tot de acolo pleacă autobuze către toate direcțiile, fiecare după un orar afișat afară, pe panouri. Biletele de autobuz se iau de la șofer și costă 3 lire de persoană până la Uçhisar sau 3,5 lire până la Nevșehir și circulă la fiecare jumătate de oră, iar în partea opusă 3,5 lire până la Avanos (7 km) și circulă la fiecare oră.

Cu toate astea transportul public nu acoperă toată regiunea, iar orarul autobuzelor nu este chiar bun, așa că cel mai bine este să vezi Cappadocia cu tururile organizate sau cu mașina personală sau închiriată.

Poșta se afla pe a doua străduță de lângă hotelul nostru și cu toate că orașul este plin de case de schimb, acolo, la poștă, s-a schimbat cel mai bine. Schimb EUR - lire se face și în magazinele de suveniruri, la un curs ușor mai bun decât la case.

În zonă mai poți să te plimbi cu ATV-ul, cu caii sau cu cămilele prin toate văile, să faci drumeții pe Văile Roșii și Roz sau pe Valea Porumbeilor și e bine să știi că n-ai nevoie de hartă nici în Göreme și nici dacă faci excursii pe văi. Zona este foarte bine semnalizată cu indicatoare. Pe Valea Porumbeilor pe care ne-am plimbat, sunt foarte multe indicatoare care îți arată cât mai ai de făcut ca distanță, dar și ca timp, într-o direcție și în alta, până la Göreme sau până la Uçhisar.

După ce ne-am despărțit de Jay marea majoritate s-a dus la somn pentru că ne aștepta și o seară turcească, dar eu am fost sus pe platforma din vârful dealului unde se vede steagul roșu al Turciei, zonă de unde se vede cel mai bine spectacolul baloanelor, unde m-am mai întors în două dimineți, în cea din ziua plecării, chiar singură.

Seara turcească ne-a aranjat-o tot Jay. Ne-a costat 20 de EUR de persoană și a avut loc la Evranos, un restaurant peșteră din Avanos. În preț a intrat microbuzul care ne-a luat de la hotel și ne-a dus la Avanos, care se afla la 6-7 km. Jay ne-a însoțit cu ATV-ul până la Avanos, ne-a băgat în restaurant, ne-a prezentat oamenilor de acolo și apoi s-a întors la Göreme. Masa a însemnat aperitive (10-12 feluri) pe care le-am găsit pe masă, un fel principal și am avut de ales din doradă/pui/miel și Kebab, băuturi (vin alb și roșu, rachie, uzo, bere, gin, cola...) și un spectacol interactiv foarte frumos și cu dans, ceea ce a încununat ziua soțului cum nu se putea mai bine. A fost o zi și o seară foarte reușită și asta i-am datorat-o în cea mai mare parte lui Jay.

Acestea au fost primele experiențe în Cappadocia. Dar au urmat altele și așa cum am mai spus, o fi zborul cu balonul motivul pentru care lumea alege Cappadocia, dar pe mine m-au fascinat altele și pot să spun din toată inima că m-aș fi întors fără nici un regret, chiar dacă nu aș fi zburat.

---

VIZUALIZĂRI: 10171 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI