ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.10.2025
DE adso
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 25.05.17
STATUS: CONSUL
LUNA
AUG-2024

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Buhara: cișmea, havuz, hamam

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Povesteam aici amfostacolo.ro/goto_impr_ ... 7692&eid=760934 că am avut probleme cu apa la hotelul din Buhara. De fapt, istoria acestui oraș înseamnă o permanentă luptă cu nevoia de apă într-un loc aflat în inima deșertului.

Dacă priviți o hartă veți observa, între Samarkand și Turkmenabat (în Turkmenistan) un arc verde într-o mare de galben. Este valea râului Zerafșan, care izvorăște din vestul Munților Pamir, străbate Uzbekistanul de la est către centru și se varsă în Amudaria. De-a lungul său mergea și vestitul Drum al Mătăsii, care avea două dintre cele mai importante „stații” ale sale în Buhara și în Samarkand (între cele două orașe sunt 230 de kilometri, cale de șase zile pentru convoaiele de cămile).

Valea Zerafșanului este îngustă, dar se lărgește în Buhara, care este centrul unei oaze importante. Nu este un râu cu debit foarte mare, mai ales înspre vărsare: orașele de pe traseu consumă mult din apa sa, iar o parte importantă este folosită pentru irigații. Prin urmare, Buhara a suferit mereu de lipsa apei.

Unul dintre cele mai importante monumente ale orașului este o construcție din sec. XII-XIV numită Chashma-Ayub, adică Cișmeaua lui Iov – P14-P15; forma sa actuală datează din timpul domniei lui Timur Lenk, de unde și cupolele atipice zonelor locuite de popoare iraniene (au fost construite de meșteri aduși din Horezm).

Și da, este exact acel Iov din Vechiul Testament (e carte sfântă inclusiv pentru musulmani), pus la grele încercări de către Domnul-Dumnezeul său: pentru a-i testa credința, l-a lăsat pe Necuratul să-i ia agoniseală de o întreagă viață, să-i piardă pe toți cei dragi lui, să-l umple de boli. Iov nu l-a renegat pe Dumnezeu, fapt pentru care El i-a dat altă familie, alte averi și o viață îndelungată, pentru a se bucura de ele.

Înainte ca orașul Buhara să apară în istorie (are „doar” 2500 de ani vechime), Iov ar fi ajuns în Valea Zerafșanului în vreme de mare secetă, el fiind acoperit de bube și ocolit de toată lumea. Văzând că cei din jurul său mureau de sete, a lovit nisipul cu toiagul și un izvor răcoros, cu apă cristalină, a ieșit la suprafață. Chashma-Ayub a fost ridicată exact deasupra acelui loc; se crede că apa (P27) își păstrează încă limpezimea și puterea vindecătoare.

Aici, în prezent, funcționează un muzeu dedicat apei și, în camera cea mai îndepărtată, este un mormânt al unui sfânt musulman. Am văzut hărți ale cișmelelor care alimentau Buhara în secolele trecute, până după 1900; imagini cu sacagii care cărau apa către zonele depărtate de aceste izvoare, până la casele oamenilor; distribuția rezervoarelor deschise, numite havuzuri, majoritatea situate în apropiere de moschei.

Am admirat, nu departe, un astfel de havuz de formă octogonală, lângă Moscheea Bolo Haouz (P13), ea însăși monument UNESCO. Cele 20 de coloane din lemn frumos sculptate din „pridvorul” acesteia se oglindesc în bazin, dublându-se: moscheea este cunoscută și sub numele de „a celor 40 de coloane” .

Aceste havuzuri nu erau prea igienice, apa băltea și era plină de impurități. Mai mult, nici apa Zerafșanului nu era prea bună pentru consum, mai ales începând cu sec. XIX, odată cu boom-ul agriculturii pe valea sa, care a dus la dezvoltarea multor localități în amonte de Buhara, care își deversau mizeriile direct în râu. Cișmelele nu mai acopereau, nici ele, necesitățile populației în permanentă creștere. Astfel, pe la 1900, în vremuri de pace și relativ civilizare, speranța de viață în oraș era de numai 32 de ani.

Problema s-a agravat în perioada comunistă, când au început să fie folosite intensiv chimicale drept îngrășăminte. În 1960 s-a decis schimbarea sursei de alimentare: a fost săpat un mare canal care aduce apă direct din Amudaria, o lucrare inginerească de proporții, de care sovieticii erau tare mândri. Dar care, alături de Canalul Amudaria - Marea Caspică și de irigațiile culturilor de bumbac din Horezm și Turkmenistan, a contribuit la secarea Mării Aral. Am mai vorbit despre această catastrofă ecologică vezi impresii; am atașat și fotografii din muzeu, pentru cei interesați.

La Chashma-Ayub am aflat și despre instituția hamam-ului în Buhara. De fapt, nu: ne povestise Nilufar încă de la prima întâlnire, în seara zilei precedente, când ne-a spus că reprezintă una dintre atracțiile de top ale orașului și ne-a sfătuit, chiar insistent, să nu ratăm experiența. Nu i-am ascultat sfatul din prima, dar am ajuns la hamam în cea de-a doua seară, ba ceilalți din grup (în afară de mine) încă o dată, în cea de-a treia, pentru un supliment 😊.

Despre ce e vorba: pe marile drumuri comerciale ale antichității, mai întâi în Imperiul Persan, apoi în China și în India, au apărut caravanseraiurile. Celebre au devenit cele aflate de-a lungul Drumului Mătăsii en.unesco.org/silkroad/co ... long-silk-roads: hanuri fortificate, situate cam la o zi de mers unul de altul (40 de kilometri în zone de șes, dar 10-15 în zone accidentate), care ofereau caravanelor loc de popas peste noapte. Cele mai importante caravanseraiuri se aflau în marile cetăți: Merv, Buhara, Samarkand. Aici, negustorii nu doar se odihneau, ci își desfăceau mărfurile, obținând însemnate câștiguri.

Din orice parte ai fi sosit în Buhara, ai fi ajuns în oraș plin de nisip, inclusiv printre dinți. Nu te urcai în pat nespălat, așa că primul drum îl făceai la hamam. Tradiția este documentată încă din sec. X și există încă hamamuri medievale în excelentă stare: Bozori Kord și Kundjak. Despre Bozori Cord se spune că nu a suferit nicio modificare din sec. al XVII-lea până în prezent, ba chiar se crede că, dacă ar fi demontată vreo componentă și aceasta ar fi pusă înapoi, baia nu va mai funcționa.

Diferența dintre ceea ce se întâmplă la Buhara și ceea ce se întâmplă în alte părți constă în masaj și în cremele folosite. Masajul este unul foarte dur, și se face pe o masă încălzită (P12), unde tu te întinzi, iar maseurul se urcă inclusiv, în picioare, peste tine, și îți ia la întrebări fiecare mușchiuleț.

În rest, procedura este cea obișnuită: te dezbraci în vestiar (P8) și primești un prosop mare, dacă ești la un hamam „family” (cum am fost noi), sau de unde pleci în costumul lui Adam / în cel al Evei, dacă ai optat pentru un hamam unisex. Ești spălat cu furtunul, ca în curtea închisorii, cu apă rece, pentru a da jos stratul gros de jeg :) . După, se trece în camera fierbinte, unde te așezi pe pietre încinse și stai 15-20-30 de minute, pentru deschiderea porilor. Apoi intri pe mâna călăului (nu spun ce gemete am auzit, am avut parte serviciile a doi mongoli și un uzbec - toți numai fibră!). Urmează spălatul final, cu șampon la litru și găleți cu apă turnate peste tine. După, cremuiala cu o chestie pe bază de miere și ghimbir. Am refuzat să fiu uns pe întregul organism și m-am felicitat pentru decizia asta, văzând ce săltăreț umblau ceilalți la ieșire 😊 (după vreo oră, senzația de iuțeală le-a dispărut și cică se simțeau în al nouălea cer). Finalul aventurii: relaxare într-o cameră uscată, cu o ceașcă de ceai în față. Cu totul, am stat acolo mai bine de un ceas.

Dacă doriți să aflați și părerile altora, iată: travelbetweenthelines.co. ... ence-uzbekistan. Doamna care povestește a fost la un hamam pentru femei (P1), și recomandă experiența doar dușmanilor. Noi am fost la unul mixt, în centru, aparținând de Hotelul Shahriston maps.app.goo.gl/Wi32qFXvKZjtzd3dA, cel mai bine cotat dintre cele pe care le-am găsit (recomandat și de Nilufar). A costat ceva de genul 35-40 de dolari de persoană, plus încă 20 pentru a doua ședință (doar masaj ușor și cremă, fără a mai trece din nou prin toate chinurile iadului).

Eu recomand și prietenilor, nu doar dușmanilor (deși am refuzat suplimentul): până la urmă - a fost interesant 😊. În vacanțe, mă ghidez după dictonul Când ești la Roma, fă ca romanii! Vă îndemn și pe dumneavoastră, cititorii acestui articol, să procedați la fel.

Citește și CONTINUAREA aici

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de adso in 20.10.25 21:23:25
Validat / Publicat: 21.10.25 07:04:00

VIZUALIZĂRI: 342 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Hammam Shahriston
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[21.10.25 10:31:15]
»

iata si propunerea pentru fondul sonor...

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[21.10.25 10:40:48]
»

@webmaster13: Mulțumesc, foarte potrivit!

Yersinia PestisPHONE
[21.10.25 19:09:01]
»

Chiar mi-a plăcut povestea ta, am citit-o cu mare plăcere! Ai vorbe meșteșugite, știi să-ți vinzi marfa, așa cum făceau, pe vremuri, negustorii odată ajunși în Buhara, tu ne-ai spus asta!

Cred că și astăzi ai putea face față, din ce știu asiaticii au fost interesați de matematică, printre altele!

Am votat târzior dar am scuze viabile, a fost o zi aglomerată pentru mine!

doinafil
[21.10.25 23:04:54]
»

... există încă hamamuri medievale funcționale: Bozori Kord și Kundjak. Despre Bozori Cord se spune că nu a suferit nicio modificare din sec. al XVII-lea până în prezent, da chiar se crede că, dacă ar fi demontată vreo componentă și aceasta ar fi pusă înapoi, baia nu ar mai funcționa

Nu știu cum rezistă așa de bine această hammam; am căutat-o pe net și-am văzut cât de impresionant arată interiorul, după atâtea sute de ani! 👍

Am citit și impresiile din link-ul pe care ni l-ai recomandat, ale doamnei care a scris despre acel hammam; poate ea este mai sensibilă și mai pudică, (de ce oare, că , doar, era între femei ). În locul ei nu aș fi fost așa de stresată, mai ales că masajul - în general - este benefic pentru oricine! 😉

Am fost și noi la un hammam în Iordania, la hotelul unde eram cazați. Drumul lung și obositor făcut cu vizitarea Petrei, ne-a vlăguit de credeam că nu-mi revin nici după trei zile 🤒... daaaar, după baia și masajul vârtos de care am avut parte, făcut de un tânăr vânjos care mi-a „luat la întrebări” fiecare mușchi și toate oasele, (inclusiv scalpul 👍), am ieșit de-acolo mai fresh decât plecasem spre Petra! N-am să uit niciodată acea hammam! 👌

Am mai fost pe la resorturile unde am fost cazati la masaj, dar ca acolo nu m-am simțit mai bine niciodată! Tare mi-aș dori să mai am parte de unul la fel! 😉

Mulțumesc pentru informațiile interesante! 😊... și, ca de obicei, mulți

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[21.10.25 23:39:38]
»

@Yersinia Pestis: Multumesc, Yersi! Ma bucur ca ai citit cu placere aberatiile mele, nu sunt prea multi cei care fac asta. Deci... are sens sa recidivez.

Anul trecut m-am oprit din a povesti despre Uzbekistan. Mi se parea ca nu exista interes. De ce am reluat, desi acum e chiar mai rau din punctul asta de vedere?

Simt ca am o datorie fata de aceasta destinatie. Mi-am visat zeci de ani sa ajung si, odata acolo, asteptarile mi-au fost depasite.

Asa ca am decis sa scriu pentru propria constiinta. Chiar nu ma mai intereseaza cati deschid articolele, eu ma voi stradui, mai departe, sa povestesc, atat cat pot eu de bine si de frumos, despre ceea ce am vazut acolo.

Dar iti sunt recunoscator ca ma citesti si ca imi spui ca-ti place 😇.

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[21.10.25 23:54:45]
»

@doinafil: Mai intai, multumesc pentru atentie!

Pe mine experienta hamamului din Buhara nu m-a dezamagit, dar nici nu mi-a lasat o mare dorinta de a o repeta. Am perceput-o mai mult la nivel intelectual, decat fizic. Ca pe o chestie culturala, nu una de wellness.

Masajul a fost de-a dreptul agresiv. La final ne-a lasat o senzatie de bine, dar cat stateai intins pe masa aia - parea ca nu se mai termina.

Primul la aparat a fost cel mai chinuit dintre toti, se crispase cu totul. Mongolul care il 'omora' avea o privire de diavol, care iubeste sa vada cum altii se chinuie. La un moment dat, ne-a facut - celor care ne asteptam randul - un semn: fiti atenti! Si, cum prietenul nostru statea pe burta, a luat apa in pumn si a lasat sa picure pe spatele lui cativa stropi. Amicul nostru a sarit ca ars, a crezut ca urmeaza ceva groaznic, atat de tensionat era.

Yersinia PestisPHONE
[22.10.25 07:54:07]
»

@adso: Ha, ha, ha, după așa masaj normal că te simți bine când se termină, e ca și cum ai spune că te-a caftit unul bine de tot, dar, când te-a lăsat în pace, te-ai simțit mai bine! 😂 “I Will Survive” al Gloriei Gaynor capătă putere de imn !😳😂🤗

Acuma, hamamurile sunt parte din cultura arabă, ce știu io, poate că așa-s ei, ca indivizi, bat spre masochism! Doamne ferește să vreau să jignesc, doar compar treaba asta cu stilul nostru, european, în care băile publice și-au cam terminat traiul, mare parte din motive de intimitate! Zic și io, nu trebuie să mă bagi în seamă!

Altcumva, să poți vizita Samarkandul, Buhara și alte asemenea bijuterii, da, trebuie să te feliciți: ești un ales al sorții, nu mulți au ocazia să vadă istoria așa, la mama ei!

Felicitări pentru review-uri și nu te da bătut, ai destui cititori care să te bage-n seamă! 😊

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[22.10.25 13:04:19]
»

@Yersinia Pestis:

doar compar treaba asta cu stilul nostru, european, în care băile publice și-au cam terminat traiul, mare parte din motive de intimitate! 

Asa zici? Eu am citit pe la @crismis ca, in Germania, cam toate piscinele acoperite sunt cu 'Jos textila'. Am aflat, din alte surse, ca in Austria e la fel. Si nu sunt unisex, sa ne intelegem!

Am fost la Sky Lagoon, in Islanda. Acolo se intra in costum de baie, dar vestiarele sunt alta poveste. Daca doresti un paravan dupa care sa te schimbi, dai in plus 20 de euro, parca (sau mai mult, nu mai tin minte). In pretul biletului standard, care oricum e foarte mare, te dezbraci cu martori.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adsoPHONEAUTOR REVIEW
[22.10.25 13:16:28]
»

@Yersinia Pestis:

poate că așa-s ei, ca indivizi, bat spre masochism

E stiut ca masochismul / intareste organismul.

Este ca in bancul cu Casa Placerilor: intri intr-o camera, te asezi pe scaun si stai cu mana intinsa pe masa. O blonda iti da cu ciocanul peste degete.

Bine bine, dar unde e placerea? Pai, uneori mai nimereste si pe langa.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Marius 72PHONE
[22.10.25 14:04:20]
»

Am urmat și noi sfaturile lui Nilufar, Ba chiar și pașii ei care ne-au condus la o asemenea locație.

După vremea petrecută de noi, turiștii, acolo - între timp ea și-a rezolvat alte probleme - am devenit mai sprințari decât ghida, obișnuită cu temperatura de peste 40 grade de afară.

Iar proaspeți și revigorați am urmat-o spre întâlnirea care ne-a aranjat-o, spontan, cu un mare reprezentant al sufiților. Unde am fost foarte bine primiți, o ospitalitate ce ne-a surprins de-a dreptul.

Nu mă voi apleca asupra 'stilului și tehnicii' folosite pe mine întrucât din subconștient se va face auzit trosnitul fiecărei articulații din picior, deget, umăr și ce a mai atins prestatorul de servicii spa antice...

Ca un amănunt pentru tine - dacă nu ți-i l-am făcut cunoscut până acum (deh, vârsta! 🫣) - anul viitor Nilufar și-a propus să viziteze România.

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[22.10.25 15:12:06]
»

@Marius 72:

Nu mă voi apleca asupra 'stilului și tehnicii' folosite pe mine 

Pai da, asta spuneam. Dar sa stii ca am adus onoare Patriei: nu am scos niciun sunet!

De fapt, cu exceptia primului dintre noi, care a fost si cel mai chinuit (drept exemplu pentru ceilalti, probabil) si care a dat dovada de o anume slabiciune (intru totul scuzabila), restul am fost foarte bravi.

Baietii ne-au intrebat ce nationalitate avem. Ne-am declarat romani, cu exceptia prietenului despre care vorbeam, pe care l-am dat de maghiar. Dar of, nu ne-a mers: mongolul statuse doi ani la Budapesta si o rupea un pic pe ungureste, noi nu .

O vom contacta pe Nilufar, daca se aliniaza astrele, poate chiar ne vedem! Noua ne-a spus ca, pana anul trecut, inca nu iesise din Uzbekistan.

Vad ca ti-a placut si tie acolo. Hai, degetelele pe tastatura si da-mi o mana de ajutor!

Marius 72PHONE
[22.10.25 15:23:29]
»

@adso: Nu ai tu nevoie de ajutor!! 😄

Ba din contră, modul în care prezinți țara mă determină să renunț încet - încet la tentativa mea de a-ți fi doar un epigon... 🫣

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[22.10.25 15:26:32]
»

@Marius 72: Nu mai am putere sa continui prea mult. Te rog, predau stafeta!

P.S. Dupa rationamentul tau, ar trebui ca eu sa nu mai pot scrie nimic despre Irlanda sau Islanda. Sau ca @Maya_C sa aiba interzis la Andaluzia. Sau altele.

Deci, evident, nu zici bine ce zici. Pune-te pe treaba!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmasterX
[23.10.25 07:13:28]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă Buhara» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă Uzbekistanul]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, Marius 72, Yersinia Pestis

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.051928043365479 sec
    ecranul dvs: 1 x 1