Prin Bucovina după 12 ani

TIPĂREȘTE

Am plecat la plimbare prin Bucovina în minivacanța de Rusalii. Am revenit după 12 ani. Am vrut să revedem locurile pe unde am mai fost dar și să vedem locuri noi, să vedem cum mai arată sau ce modificări au mai apărut.

Inițial am vrut să scriu un singur articol, dar după ce am văzut ce lung a ieșit, m-am hotărit să scriu un articol cu obiectivele din Județul Suceava și unul cu obiectivele din Județul Neamț. Așa am considerat că este mai bine. Nu am să scriu date istorice despre fiecare obiectiv turistic ci doar câteva informații culese din pliantele avute la dispoziție.

Sunt avantaje și dezavantaje când avem zile libere de anumite sărbători cumulate cu zilele de sfârșit de săptămână, ne bucurăm de minivacanță dar nu suntem singuri, se aglomerează drumurile, la obiectivele principale este imbulzeală, mulți gândesc ca noi, să plecăm de acasă dacă avem atâtea zile libere.

Dar, acum pot spune că a fost chiar bine din punctul ăsta de vedere, chiar dacă pe alocuri a fost și aglomerat.

Cazarea am avut-o în Voroneț la Casa Elena și dimineața la micul dejun stabileam traseul pentru ziua respectivă. Ne-am schițat de acasă traseele spre obiectivele pe care vroiam să le vedem/vizităm și le-am corelat cu informațiile pe care le-am citit în pliantele luate de la recepția Complexului.

Drumul până la Voroneț

Am plecat de la popasul Căprioara dimineața după micul dejun pe traseul Sf. Gheoghe-Miercurea Ciuc-Gheorghieni. De aici se schimbă peisajul dar și starea drumului.

Prima oprire am făcut-o la lacul Roșu. Mașini multe oprite și pe stânga și pe dreapta drumului. Parcarea era plină. Oriunde ai fi oprit erai taxat. Aici s-a construit mult față de ce știam, un spațiu cu multe tarabe cu diverse suveniruri, terase unde puteai mânca și mulți copii în excursie, că doar era ziua lor. Am stat dor cât să facem câteva poze și am plecat spre Cheile Bicazului.

Aici am avut mai mult noroc, ne-am plimbat prin chei, am admirat priveliștea și am făcut câteva poze.

De la Bicaz am mers pe malul lacului Izvorul Muntelui și de aici spre Câmpulung Moldovenesc. De la Poiana Teiului până la Chiril am mers pe malul Bistriței. Am încercat să recunoaștem locurile dar a fost destul de greu deoarece s-a construit destul de mult. Dar zona este superbă, peisajul este superb. Doar calitatea drumului ne-a deranjat, puține au fost tronsoanele asfaltate, în rest peticit, multe gropi și pe alocuri răzuit, unde câte o echipă de muncitori se făceau că asfaltau drumul.

La intrarea în Chiril, facem dreapta spre TransRarău. Un mic indicator ne arată că pe aici trebuie să o luăm. Dacă nu ești atent îl poți rata. Este un drum proaspăt asfaltat exact până la intersecția cu drumul ce duce la Cabana Rarău. Drumul este spectaculos, dar pe alocuri și periculos, se circulă mult prin pădure. Sunt zone unde se strâmtează, iar în curbele strânse sunt oglinzi să poți vedea dacă vine altă mașină din sens invers.

Ne-am oprit în Pasul Rarău la o altitudine de 1425 m în zona de belvedere de unde am admirat peisajul, pășuni verzi și păduri de brad în mijlocul cărora tronează semețe Pietrele Doamnei. Și am început să coborâm până am ajuns în Pojorâta.

Doar am trecut prin Câmpulung Moldovenesc, unde la ieșirea din oraș spre Gura Humorului, ne-am oprit la Hanul Baciului să mâncăm. Era trecută de mult ora prânzului și foamea își spunea cuvântul.

Știam că se mănâncă bine aici, era foarte aglomerat și cu greu am găsit o masă liberă.

Ne-am potolit foamea cu câte o ciorbă și câte o tochitură. Toate bune și gustoase.

Vă recomand cu plăcere Hanul Baciului, dacă ajungeți prin zonă.

Am plecat spre Voroneț la Casa Elena unde ne-am încheiat ziua pe terasa restaurantului.

DN17 este foarte bun, bine semnalizat și mai ales sunt indicatoare spre toate obiectivele turistice din stânga și dreapta drumului. Un singur inconvenient are acest drum, nu are pasaje supraterane pentru calea ferată și dacă ai ghinionul să treacă trenul ai toate șansele să pierzi timpul la barieră. Și vă pot spune că sunt destule treceri la nivel cu calea ferată de la Suceava până la Câmpulung Moldovenesc.

Prima zi

Chiar dacă suntem în vacanță noi tot matinali suntem, ceasul biologic își spune cuvântul. Așa că după micul dejun am plecat spre Gura Humorului.

În oraș sunt parcări cu taxă, am găsit loc de parcare, am achitat taxa, 1 leu/oră și am plecat la plimbare să luăm pulsul orașului.

Catedrala ortodoxă tronează prin imensitate lângă parcul orașului. Băteau clopotele la momentul plimbării noastre, mi s-a părut un vacarm, răsunau atât de tare că nu ne auzeam când vorbeam.

Am mers în piața centrală să vedem și noi cum este, nu că ne trebuia ceva de cumpărat, dar nu se poate să trecem printr-un oraș și să nu luăm pulsul pieței.

Am mâncat niște covrigi bucovineni foarte gustoși, și de câte ori am trecut prin oraș ne opream la covrigi.

Orașul este curat, aerisit iar oameni atât de calmi, nu am văzut agitație nici măcar în piață.

Mănăstirea Humor – este la 5 km de Gura Humorului. Este monument UNESCO și a fost ctitorită în 1530 de Petru Rareș.

Lăsăm mașina în parcare, achităm taxa și mergem spre mănăstire. Trecem pe sub turnul de la intrare, achităm taxa de 5 lei și înaintăm în curte. O găsesc așa cum o știam, pictată frumos, întreținută foarte bine, curtea cu iarbă și flori și înconjurată de ziduri groase.

Am respectat cerințele și nu am făcut poze în interiorul mănăstiri, ca de altfel la toate mănăstirile există această cerință, să nu fotografiem în interior. Slujba era în plină desfășurare.

Ne întoarcem în Gura Humorului și mergem spre Salina Cacica. La Păltinoasa facem stânga spre Cacica. Aici se lucra la un pod peste pârâul din sat și drumul ocolește satul pentru a ajunge la salină.

Salina Cacica – a fost singurul obiectiv care ne-a dezamăgit din această vacanță prin Bucovina. Am ajuns la gura puțului, unde acolo am achitat taxa de intrare, 10 lei de persoană, și tot de acolo se coboară în salină, sunt 198 de trepte din lemn, pe alocuri foarte ude. Culoarul foarte strâmt, pereții de sare sunt negrii iar aerul este irespirabil. Nu simți aerosolii ci numai gaze de la echipamentele de extracție a sării. Mina este funcțională, sarea se extrage ăn stare lichidă, se trimite prin conducte la Pârteștii de jos unde se prelucrează pentru comercializare. Doar atât pot spune despre salină, nu ne-am simțit bine și nu ne-a plăcut.

Tot aici în Cacica este o mare biserică romano-catolică, era deschisă și am reușit să o vedem.

Am plecat mai departe spre satul Arbore unde știam că este o biserică veche, dar și un festival al salcâmului în această perioadă. Am găsit biserica, care este monument UNESCO, ctitorită în 1503 de Hatmanul Luca Arbore, nu este funcțională și nu am reușit să o vizităm deoarece doamna cu cheia nu era acolo. Am văzut-o doar din curte pe exterior.

Am întrebat localnicii din sat dacă și când se ține festivalul salcâmului. Da duminică se ține, dar noi aveam deja alt plan pentru duminică.

Poate vă întrebați, acum festivalul salcâmului? Da, pentru că acum erau salcâmii înfloriți. Drumurile din zona asta sunt mărginite cu salcâmi, iar noi am avut șansa să îi prindem înfloriți.

Ne-am întors în Gura Humorului unde am vrut să vedem Parcul Ariniș.

Parcul Ariniș- este în apropierea orașului pe malul apei Moldova. Este un parc dentrologic, cu vegetație bogată, alei, aer curat, un cadru natural perfect pentru odihnă și relaxare. Există și un complex de agrement cu piscină, ștrand, sală și terenuri de sport, terase și restaurant.

Da, aici am gasit mare aglomerație, parcarea plină, toată lumea era pregătită pentru ștrand. Și cum noi nu era pregătiți pentru bălăceală ne-am întors la Casa Elena unde am și mâncat.

Spre seară am plecat la plimbare prin Voroneț, de data aceasta pe jos, să revedem și mănăstirea, sunt cam 3 km. A fost o încântare plimbarea pe șosea până la mănăstire.

Mănăstirea Voroneț – a fost ctitorită în 1488 de Ștefan cel Mare și este monument istoic. Este renumită pentu picturile originale în albastru de voroneț. Tot aici este și mormântul lui Daniil Sihastru.

Drumul de acces din apropierea mănăstiri s-a schimbat puțin față de cum știam. Parcare mare pe stânga, drumul se bifurcă, spre mănăstire este doar pietonal și cel rutier ocolește puțin dar ajunge în apropierea mănăstiri.

Drumul pietonal până la mănăstire este plin cu tarabe și pe stânga și pe dreapta. Multe dar multe suveniruri, la un moment dat devine sufocant, se aglomerează, mulți turiști dar și mulți comercianți cu ale lor produse lucrate manual sau made în china.

Ajungem la mănăstire, taxă acces 5 lei, interzis fotografiatul în ineriorul biserici și tinuta este obligatoriu decentă.

Intrăm, wow, îmi taie respirația, nu îmi găsesc cuvintele să pot descrie ce văd și ce simt. Nu este nici foarte aglomerat și avem șansa să stăm pe o băncuță la umbră, câteva minute. Da, am vizitat renumita mănăstire Voroneț. Multă emoție am simțit după acastă vizită.

A doua zi

La fel de matinali, planul de plimbare era deja făcut și plecăm spre Moldovița.

Din Vama facem dreapta spre Moldovița, trecem prin localitatea Frumosu, Vatra Moldoviței și de aici ajungem în Moldovița. Și cum să ajungem în Moldovița fără să ne plimbăm cu Mocănița? Știți doar că suntem amatori de plimbare cu aceste trenuri vechi care circulă pe linii de cale îngustă, acum recondiționate și gata să plimbe turiști.

Hai cu toți la Moldovița, Că ne-așteptă Mocănița!

Acesta este sloganul de pe pliantul cu mocănița Huțulca, luat de la recepție, unde sunt toate datele despre orar de funcționare, tarife și traseu.

Ajungem în spatele hotelului Oana, acum în paragină, și ajungem în parcare unde imediat a venit un tânăr să ne taxeze parcarea, 5 lei/autoturism.

Noi am ajuns în jurul orei 9,15, peronul era deja plin, câteva vagoane erau deja ocupate.

La casa de bilete coadă, am reușit și am luat bilet, 30 lei / adult și 15 lei/copil.

Aglomerație mare, deja lumea devenea nerăbdătoare să mai prindă locuri, organizatori erau depășiți de situație. Au mai făcut niște manevre și au mai atașat vagoane.

Într-un final plecăm la drum cu 9 vagoane, destul de multe am zis noi pentru puterea locomotivei.

Au fost și persoane care au stat în picioare și la momentul controlului de bilete, domnul controlor a atras atenția să ne păstrăm locurile și la întoarcere. De ce? Pentru că am mai pățit-o, a ieșit cu scandal din cauza nerespectării locurilor. Ne-am convins pe pielea noastră la întoarcere când cei care au stat în picioare ne-au ocupat locurile. Cu puțin efort și vorbe spuse cu tonul ridicat ne-am recuperat locurile, spre nemulțumirea celor care au stat în picioare.

Traseul are vreo 12 km și durează aproximativ o oră. În Argel, la capăt de drum am avut plăcuta surpriză să fie aranjate mese și bănci pe malul apei Argel, iar cei care comercializau produse alimentare gătite, când am ajuns noi tocmai răsturnau tuciul cu mămăligă. Puteai să mănânci tocăniță de mistreț sau vițel, sărmăluțe, brânză și smântână toate servite cu o porție fierbinte de mămăliguță. Noi am prins câte o gogoașă și am băut câte o cafea. Vă dați seama ce aglomerație a putut să fie când au coborât toți turiștii din cele 9 vagoane, fiecare vagon având o capacitate de 30 de persoane.

Plimbarea în sine a fost o plăcere, dar și o mare aventură, zona pitorescă, tipic pentru Bucovina, peisajele, pajiști verzi cu oițe sau văcuțe la păscut și păduri de brad, brazi verzi ce ajung până în curțile localnicilor, pentru că am văzut și curți pline cu brazi tăiați, case tradiționale dar și gospodării mari și îngrijite. Este renumită zona din cauza tăierii pădurilor, dar acesta este un aspect ce nu face obiectul vacanței noastre.

Bun, ne-am plimbat, am admirat, am socializat cu colegii de vagon, ne-am întors, după schimbul de replici cu cei ce ne ocupaseră locurile, și ajungem de unde am plecat. Am găsit aceeași aglomerație, multă lume dornică să plece la plimbare cu următoarea cursă de la ora 14.

A durat cel puțin o jumătate de oră până am reușit să ieșim cu mașina din parcare, dar cel puțin a fost liniște, nu a claxonat nimeni, nu a țipat nimeni, toți au dat dovadă de fer-play și am ieșit ordonat în șir indian, fără incidente.

Deja este ora prânzului și vrem să mergem să mâncăm la localul pe care l-am văzut la intrare în Vatra Moldoviței, local despre care am să vă povestec separat.

După ce am mâncat am plecat spre Mănăstirea Moldovița.

Mănăstirea Moldovița – se află în satul cu același nume, a fost ctitorită la 1532 de Petru Rareș. Mi-a plăcut foarte mult strada ce duce la mănăstire unde mai sunt câteva case vechi tradiționale și doar câțiva localnici cu produse tradiționale din zonă. La poarta mănăstiri sunt băncuțe la umbra unor copaci bâtrâni, iar vis-a-vis este domeniul mănăstiri, pe a cărei poartă am intrat să văd și eu cum este. Chilii și o mare grădină îngrijită și cultivată cu legume, totul era aliniat.

Am intrat, am achitat taxa de 5 lei și ne-a întâmpinat o cute plină de liniște, iarbă verde și flori la toate ferestre clădirilor din curte. Picturile exterioare s-au păstrat foarte bine, am revăzut biserica cu mare plăcere.

Am plecat mai departe spre Mănăstirea Sucevița, drum ce trece prin pasul Ciumârna peste Obcina Mare la o altitidine de 1100 m. Aici este și Monumetul Drumarilor în amintirea constructorilor acestei căi rutiere.

Este un loc de belvedere foarte bun pentru a admira peisajele zonei. Este loc de parcare și am găsit aici localnici cu produse tradiționale dar și terase cu grătare și mese.

Ne-am oprit, am cumpărat una, alta de la localnici, miere și pălincă cu ienupăr în sticlă. Și am băut un suc îi pot spune, comercianții îi spun Bere Buturugă fără alcool, renumită în zonă. Este un suc din cicoare, n-aș putea spune că ma dat pe spate dar trebuia să gust să văd cum este.

După ședința foto aferentă zonei am mers mai departe spre Sucevița. Pe drumul prin pădure la un moment dat ne-a apărut un uliu în zbor în fața mașinii, puțin a fost să nu lovim pasărea, chiar ne-am speriat puțin.

Mănăstirea Sucevița - este la intrarea în localitatea cu același nume, chiar la șosea. Aleea de intrare este încadrată de brazi. A fost ctitorită de frații Simion și Ieremia Movilă între anii 1581-1601.

Am găsit-o la fel cum o știam, cu o curte mare cu iarbă verde dar mai puține flori. Și aici am achitat tot 5 lei taxă de intrare.

Am plecat mai departe spre Marginea – localitate renumită pentru ceramica neagră smălțuită. Ne-am oprit în centrul localității unde sunt câteva expoziții cu vânzare de unde poți cumpăra un suvenir ca amintire. Sunt expuse multe articole din ceramică, ai de unde alege. Este chiar și un atelier unde poți urmării tot procesul tehnologic de fabricație, totul se face manual.

Din Marginea am mers spre Solca pe un drum județean și de aici spre Păltinoasa pentru a ne întoarce la Voroneț. Acest drum de la Marginea până la Păltioansa este superb, ca de altfel toată zona Bucovinei. Drumul trece peste dealuri și prin văi și este mărginit cu salcâmi înfloriți. Pajiști cu fânețe cosite sau nu ne însoțesc pe tot parcursul drumului. Chiar și soluri cu berze am prin pe fânețele proaspăt cosite.

Am ajuns din nou în Voroneț, dar nu am mers direct la Casa Elena. După podul peste râul Moldova am făcut stânga spre Pârtia Șoimul. Moldova ne însoțește o bucată de drum, iar pe partea opusă sunt multe pensiuni. La un moment dat se intră în pădure și drumul se îngustează la o singură bandă de mers, unde există semafor pentru fluidizarea traficului. După 2,5 km ajungem la baza pârtiei, acum verde toată. Parcare generoasă, restaurante, terase și un telescaun modern întregesc tabloul cu peisajul zonei. Deci dacă veniți și iarna prin zonă și sunteți amatori de sporturi de iarna sigur nu vă plictisiți.

Și am încheiat și ceea de-a doua zi de plimbare tot pe terasa restaurantului de la Casa Elena.

A treia zi

Astăzi mergem la Suceava, tot de dimineață am plecat. Sunt 35 de km de la Voroneț pe drumul național DN17. Am ajuns repede, nu a fost aglomerat drumul, este duminica Rusaliilor.

Ajungem în Suceava și urmărim indicatoarele cu Cetatea de scaun a Sucevei.

Cetatea de scaun a Sucevei – a fost construită între anii 1374-1391 în timpul domniei lui Petru I Mușat.

Am lăsat masina în parcare, parcare fără taxă, trecem pe lângă terasele restaurantelor și ajungem la casa de bilete. Achităm taxa de intrare de 12 lei/adult și mergem să vizităm cetatea.

Este proaspăt recondiționată și foarte bine consevată. Aleea de intrare este pe malul șanțului de apărare al cetății, trecem podul și intrăm în curtea interioară pe sub turnul porții.

Toate sălile sunt bine marcate cu informații despre isoricul lor. În unele există și holograme. În curtea interioară sunt doi stejari seculari și scări de acces spre zidurile cetății de unde se poate vedea foarte frumos orașul. Ne-a plăcut tare mult cum este prezentată cetatea. Merită vizitată măcar o dată dacă ajungeți prin Suceava.

Lângă Cetate este și accesul în Muzeul satului bucovinean, dar pe care nu am reușit să-l vizităm.

Am plecat în oraș și am reușit să parcăm mașina în spatele clădiri Consiliului județean. Ne-am plimbat pe bulevardul pietonal, prin piața Casei de Cultură sau a sindicatelor și prin parc.

Am reușit să vedem și Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou, despre care știam că este monument UNESCO.

Am ajuns în timpul suljbei, biserica și curtea interioară era plină de oameni. Era o atmosferă de pioșenie.

Și cum a venit ora mesei de prânz, trebuia să găsim un local să mâncăm. A fost foarte cald, ne toropisem de tot și vroiam undeva la răcoare.

Am mers la mall, la Iulius Mall. Aici am găsit un restaurant cu specific bucovinean, unde am mâncat pe săturate produse cu specific. Cel puțin am stat la răcoare.

Dar căldura din timpul zilei și după masa copioasă ne-am moleșit de tot și tare greu ne-a fost la întoarcere până la Voroneț.

Acestea au fost plimbările noastre pe la obiectivele din zona Bucovinei din Județul Suceava.

Mâine plecăm spre casă, dar mai vrem să vedem câteva obiective din Județul Neamț.

Dar despre aceste obiective în articolul următor.

---

VIZUALIZĂRI: 2819 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI