GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bruxelles - Orasul din mlastina
Pentru un oras din mlastina, Bruxelles este destul de frumos.
De ce orasul din mlastina?
Pai... haide sa ne ducem la etimologia cuvantului: Bruocsella (vechi termen flamand), care inseamnă mlastină (bruoc) si casă (sella), adica "casa din mlastină".
Ramasesem in review-ul anterior pe langa Grand Place. Puteti petrece, dragi turisti, si-o saptamana in acea zona, fara sa va plictisiti. Aveti ce vedea.
Dar as vrea sa va iau la o plimbare mica, mica, pana la Palais Royale. Nu-i mult de mers, doar putin in panta si cateva trepte de urcat. Dar hei, pentru turisti cu experienta ca voi este floare la ureche.
Am plecaaat! On y va!!
Iesim din Grand Place pe Rue de la Colline, ajungem apoi pe Rue de la Madeleine, al carei nume vine de la Biserica Madeleine si nu de la madeleine/madlene (mancaciosilor). Mergand drept inainte ajungem la Place de l’Albertine, trecem pe langa statuia reginei Elisabeth a Belgiei, sotia regelui Albert I si mama regelui Leopold III. Actualul monarh al Belgiei, regele Albert II, fiind fiul mai mic al lui Leopold III.
Atentie la scari!! Cu ochii la arborele genealogic era sa va impiedicati. Noroc cu mine!
Statuia asta ecvestra si oxidata, pe langa care trecem acum, este a regelui Albert I, sotul reginei Elisabeth, pe care am vizitat-o putin mai devreme. Si uite asa, mai cu o frantura de istorie, mai cu un picior scrantit, ajungem in Jardin du Mont des Arts, strajuita in partea dreapta de Bibliothèque royale de Belgique sau pe numele de scena Albertina, iar in partea stanga de Palais des Congres. Un obiectiv interesant in aceasta gradina este un ceas bizar – Carillon du Mont des Arts care se afla pe arcul cladirii din partea stanga a gradinii. Cel mai bine se vede dupa ce urcam treptele de la capatul parcului, ne intoarcem si il vedem pe partea dreapta, de data aceasta. Este un ceas Jacquemart Carillion, are 24 clopote si 12 statui care reprezinta importante figuri istorice si folclorice ale Belgiei. A fost construit cu ocazia Targului Mondial din 1958, care a avut loc la Bruxelles. Pe cladire ar fi trebuit sa fie un clopot mai mare si un personaj care la fiecare ora, lovea clopotul cu un ciocan. N-am idee de ce nu mai sunt. Poate sunt date la reconditionat.
Tot de aici avem o panorama frumoasa catre Grand Place, se vede turnul Primariei, iar daca este foarte senin, se poate vedea si Atomium.
Urcand ultimele trepte, ajungem intr-o zona cu foarte multe obiective turistice. Daca stam cu spatele la gradina, in fata este opera abstracta apartinand lui Calder: Oreille Tourbillonnante – urechea rasucita (n-am gasit alta rima). Ce este interesant este faptul ca este indreptata catre MIM – Muzeul Instrumentelor Muzicale. Tare, nu?
Pe partea dreapta a Rue Coudenberg se afla pe rand:
- Palais de Charles de Loraine, pe care nu l-am vizitat pentru ca este deschis doar cate 4 ore, de la 13-17, miercurea si sambata. Iar noi treceam pe acolo exact intr-o zi de joi. Curat fatalitate, coane Fanica. kbr.be/actualites/palace/palace_fr.html
- Museum Brasserie cu al sau slogan “ Cand mancarea intalneste arta” si care este de fapt un restaurant aflat intr-o celebra cladire Victor Horta – si care face parte din Royal Museums of Fine Arts of Belgium (habar n-am cum se spune in franceza, asa scria pe cladire), si care este de fapt chiar in Place Royale, ca si
- Musee Magritte, care se afla putin mai sus pe Rue de la Regence
Pe partea stanga a Rue Coudenberg sunt doua cladiri frumoase:
- vechea cladire a farmaciei Delacre – proiectata si construita in 1898 pentru farmacistul Charles Delacre, care-si trata pacientii pentru intarirea organismului cu…. ciocolata. Ah, ce slabita ma simt. Vreau o perfuzie cu ciocolata. In momentul de fata cladirea adaposteste o colectie de arta, care poate fi vizitata gratuit in fiecare zi de marti-duminica, intre orele 14-18. Lucrul acesta l-am aflat abia la intoarcerea acasa, asa ca stiu ce voi face data viitoare cand voi ajunge la Bruxelles. Acelasi arhitect a proiectat si
- Old England – cladirea in care este acum MIM, Musée des Instruments de Musique mim.be/en.
Odata ajunsi in Place Royale, sa va vad in ce directie o luati. Hai s-o luam in stanga, ca sa combatem oamenii de stiinta englezi, (kidding) care, pe baza unor studii, spun ca suntem tentati mereu s-o luam in dreapta. Asadar:
- daca mergem in stanga si intram putin pe Rue Royale, ajungem la un important punct de informare turistica – Bruxelles Info Place
- vis-à-vis gasim Musee BELvue, pentru cei interesati de istoria belgienilor. belvue.be. Noi am zis pas. Bine, recunosc, eu as fi intrat, dar cealalta jumatate a familiei, nu si nu!! Daca ar fi fost niste aifoane cu accesorii cu tot, ce-ar mai fi intrat.
- Dand coltul pietii, ajungem la Eglise Saint-Jacques-sur-Coudenberg. Este de fapt in fata, in momentul cand intram in Place Royale, sau este la coada calului. Cum care cal? Al statuii. Cum care statuie? A lui Godfrey of Bouillon. Cum care Godfrey of Bouillon? Hai ca m-ati omorat cu intrebarile. Asta, dom’le: en.wikipedia.org/wiki/God ... rey_of_Bouillon Biserica originala a fost demolata (deh, planuri de extindere a orasului), cea de astazi fiind reconstruita cativa zeci de ani mai tarziu, in acest loc – Place Royale. Este importanta pentru belgieni din 2 motive: regele Leopold I a depus juramantul de la incoronare pe treptele bisericii si tot aici a fost botezat printul Philippe, cel mai mare fiu al actualului rege al Belgiei, in 1960. Vedeti ca la sfarsit va dau extemporal din istoria monarhiei belgiene.
Parasind Place Royale pe Rue Royale si facand dreapta, ajungem la Palais Royale, dupa ce trecem prin fata Musee BELvue.
Cateva informatii interesante despre Palais Royale:
- este palatul oficial al regilor belgieni, care totusi nu locuiesc aici, ci langa Bruxelles la Château de Laeken.
- Aici este «serviciul» regelui, unde isi exercita prerogativele de sef al statului (ei, hai c-am zis-o. Noroc cu pliantele. Chiar am parut desteapta pentru cateva secunde, este?)
-Tot aici se tin faimoasele receptii si sunt cazati sefii statelor care vin in vizita de lucru in Belgia. Ma ofer sa fiu presedinta Romaniei macar 3 zile si sa vizitez ‘cu treaba” Bruxelles-ul.
- In fata palatului este Parc de Bruxelles, iar in cealalta parte a parcului este Chambre des Representants sau Belgian Federal Parliament, iar mai pe romaneste Palatul Natiunilor. Va amintiti? Va povesteam aici (rog link la reviewul meu "Bruxelles - 21 iulie, fila de istorie"), ca l-am vizitat cu cativa ani in urma, de ziua nationala a Belgiei.
- Simetria celor 2 cladiri simbolizeaza de fapt sistemul de guvernare al Belgiei: monarhie constitutionala.
- Palatul a putut fi vizitat gratuit in perioada 24 iulie – 9 septembrie
- Nu vreau sa va bombardez cu informatii despre palat. Daca sunteti interesati sa aflati detalii va invit sa accesati monarchie.be/palace-and-h ... palace-brussels. Stati, n-o faceti inca, unde este popcornul si sucul?
- Inca ceva interesant: in Salon des Glases/Mirror room din palat, Jan Fabre, a decorat tavanul cu aripile a 1 400 000 de carabusi auratus. O sa vedeti fotografiile. De unde i-o fi luat?
In loc de “Fin” va spun cateva nume de oameni celebri nascuti la Bruxelles: Audrey Hepburn, Jacque Brel, Jean Claude Van Damme.
Asa cum va promiteam cateva randuri mai sus, scoateti o foaie de hartie si scrieti: Cine era Elvis? :))))
Trimis de MCM in 27.12.12 03:49:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (MCM); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
Eu am cam ramas impiedicat de la treptele alea, dar am sa-mi incerc norocul la extemporal desi n-am habar despre Belgia
I'll put my money, on Regele Baudouin I al Belgiei , datorita asemanarii lui cu Elvis Costello - care a si scos un album cu numele "The King of Belgium". Se poate sa o fi dat cu bota-n balta dar asa e cand isi baga mos goagal coada...
Greu extemporal nene. Greu!!! Macar un 5 sa iau... pentru efort... si caligrafie.
@wm13: multam fain, buna alegere
@TraianS: Bravoo, 10. Si inca un + pe langa, sau mai bine zis in fata, pentru creativitate.
Hai sa urc si pozele.
@MCM:
În stilu-ţi deja binecunoscut, mi-ai amintit de sejurul meu la Bruxelles din 2009.
Printre altele, mi-am amintit şi de faptul că în Parc de Bruxelles am vrut să fotografiez nişte cai foarte frumoşi, aparţinând poliţiei călare.
I-am întrebat pe poliţiştii care se încălzeau la soare dacă-mi permit să le fotografiez caii şi unul din ei a încercat o glumă, spunându-mi că da, dar contra cost, 5 euro.
I-am replicat atunci: "Cum, doar atât de puţin, pentru nişte cai atât de frumoşi? " La care altul zice: "Ăsta e un alt banc cu belgieni? "
Din păcate, încă neobişnuit cu aparatul pe care-l aveam, nu am băgat de seamă că se umpluse cardul de memorie, aşa că pozele cu caii poliţişti s-au pierdut...
În altă ordine de idei, permite-mi o mică corecţie:
Spui aşa:
”... in cealalta parte a parcului este Chambre des Representants sau Belgian Federal Parliament, iar mai pe romaneste Palatul Natiunilor.
Din cele trei versiuni, franceză, engleză şi română ale denumirii, doar prima este corectă şi se traduce prin Camera Reprezentanţilor, ea fiind doar o parte a Parlamentului federal belgian (în engleză, Belgian Federal Parliament), mai exact camera inferioară, camera superioară a acestuia fiind Senatul.
Cât priveşte denumirea românească, este vorba de Palatul Naţiunii, aşa cum se numeşte clădirea ce foloseşte drept sediu al Camerei Reprezentanţilor.
E drept, este doar o chestiune de nuanţă, dar ştii că sunt pe la noi unii (în special unul) care confundă termenii de "Parlament" şi "Camera Deputaţilor", încât ar vrea ca această confuzie să devină realitate...
În ce-i priveşte pe Audrey Hepburn, Jacques Brel şi Jean Claude Van Damme, niciunul nu s-a născut chiar în Bruxelles, ci în câte o municipalitate (Ixelles, Schaerbeek, respectiv Sint-Agatha-Berchem) a ceea ce belgienii numesc Région de Bruxelles-Capitale, compusă din 19 municipalităţi, cea mai mare dintre acestea fiind Ville de Bruxelles.
Regiunea Bruxelles-Capitală este una din cele trei regiuni care formează federaţia belgiană, celelalte două fiind Regiunea valonă şi Regiunea flamandă.
Am mai gasit o bucata de informatie despre Carillon du Mont des Arts, care mi s-a parut extrem de interesanta, chiar si numai pentru faptul ca exista in Bruxelles mai multe astfel ceasuri - carillons. O sa puteti auzi si sunetul clopotelor.
tchorski.morkitu.org/1/kunstberg.htm
@Costi: si tie nota 10, pentru corectitudinea informatiilor. Apreciez faptul ca ai stat sa cauti pe goagal despre fiecare "personaj" in parte
@MCM: Nu te supara ca intreb: este " de loc " de prin Banat? Ca la noi se spune " Multam fain"...
@sosso: Nu, nu sunt din Banat. Dar imi place foarte tare vorba banateana, ardeleneasca dar si cea moldoveneasca. Mi-am facut, de drag, niste reflexe verbale: multam fain, ti pup, musai, ciao si cam atat imi vine in minte deocamdata. Si ca sa nu se supere oltenii, in multe review-uri am folosit perfectul simplu al verbelor, pentru ca mi se parea ca suna bine.
Eu sunt munteanca
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 Bruxelles – trei zile la început de aprilie (partea III) — scris în 21.11.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Bruxelles – trei zile la început de aprilie (partea II) — scris în 28.10.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Bruxelles – trei zile la început de aprilie (partea I) — scris în 23.10.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 Bruxelles, orasul cladirilor dantelate — scris în 13.05.22 de aurora56 din TULCEA - RECOMANDĂ
- Feb.2022 Nici prea prea, nici foarte foarte — scris în 03.03.22 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2021 Bruxelles - două nopți în decembrie — scris în 17.12.21 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- May.2019 Tur ghidat în Primăria orașului Bruxelles — scris în 06.02.20 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ