Tara de piatra

TIPĂREȘTE

“La capatul lumii batranului nostru continent, e-o lume de piatra, fascinanta dar ciudata

Cum o gasesti aici, la acesti pescari fara prea multa carte din tara lui Asterix si Obelix”

Certificatul ne nastere al bretonilor dateaza din secolul VI, cand o populatie celtica, pe nume “britoni”, este alungata din Marea Britanie, peste canalul Manecii, de invazia anglo-saxona. Mult timp, Bretania si-a pastrat o oarecare autonomie, mai ales lingvistica, limba bretona, fiind si astazi vorbita si recunoscuta. Vecinii Bretaniei, normanzii, neam de vikingi razboinici si francezii, i-au facut zile negre dar dupa o casatorie politica intre Ana de Bretania si Ludovic al XII-lea, regele Frantei, provincia devine din secolul al XV-lea, parte integranta a Hexagonului. Viata celor 3 milioane de bretoni e canalizata mai ales pe litoral, unde exista numeroase golfuri, estuare, insule si porturi, deci implicit, oportunitati de afaceri. Din porturile bretone Lorient, Brest sau Saint-Malo, au pornit corabiile navigatorilor si piratilor francezi, care au descoperit si luat apoi in stapanire numeroase insule ce formeaza azi DOM-TOM-ul francez, adica domeniile de peste mari (Polinezia franceza, Guyana franceza, Antibes, Reunion si Mayotte, St. Pierre et Miquelon, Noua Caledonie, Wallis et Futuna, etc) astazi, teritorii franceze.

In clubul nostru, al fracofonilor din urbea mea, existau mai multi francezi, majoritatea din Normandia si Bretania sau chiar din Paris. Cele mai multe “infratiri” dintre localitati franceze si romanesti, s-au facut intre localitati din jumatatea de nord a Frantei (Normandia, Bretania, regiunea pariziana) si tara noastra. E posibil ca urmasii vikingilor si emigrantii celti din Marea Britanie, sa aiba virusul dromomaniei in sange, sa fie mai nomazi (ce asemanare cu cuvatul normanzi!), mai mult decat locuitorii sudului Frantei, care sunt mai sedentari. Cand isi fac concediul, francezii din Sud, nici n-au nevoie de prea multa deplasare turistica, caci au totul “la picioare”, o clima mediteraneena, o mare calda si scumpa in sud, o mare calduta si mai ieftina in golful Arcachon de langa Bordeaux, posibilitatea de a schia, tot prin partea sudica, la Chamonix sau statiuni termale in zona Bagneres- de-Luchon. Nici Corsica, insula in care a vazut lumina zilei, cel mai grandios imparat al francezilor, nu e departe.

Amicul meu Pierre e normand iar Jean e breton din Lorient. Jean, ne-a vorbit pentru prima data despre miscarea pan-europeana a amicilor naturii si a reusit sa ne convinga sa construim o mica casuta a amicilor naturii in Transilvania. Apoi, nostalgic, ne-a vorbit adeseori despre Bretania: “Veti vedea un tinut interesant, cu megaliti ciudati, ciopliti, se pare, de catre celti, un tinut cu menhire (obeliscuri) si dolmene (mese mari de piatra) ce aveau o semnificatie religioasa. Inchipuiti-va ca Stonehenge s-amprastiat peste campii. Asa e la Carnac, langa orasul meu. Mergeti la Lorient sa vedeti alta constructie megalitica, ce dateaza din al doilea razboi mondial, ridicat de nazisti si care n-a putu fi distrusa nicicum de bombardamentele aliatilor. Mergeti sa vedeti cladirile din piatra bruna din orasele bretone, cladiri masive acoperite cu grinzi de lemn ca-n Germania, mancati placinte, peste tot in Bretania se vand placinte si fructe de mare, vizitati cimitirele bretonilor, ornate cu flori din piatra colorata, vizitati cetatea piratilor, Saint-Malo. Nu grecii au fost cei mai mari sculptori ai lumii ci celtii si apoi bretonii. TGV-ul va va aduce din Paris la Saint-Malo, in nici doua ore, pentru 32 de euro. Vizitati osuarele, in care bretonii isi pastreaza ramasitele stramosilor, pe care-i venereaza, bisericile minutios sculptate, adevarate capodopere arhitectonice, cladiri mari si searbede la interior dar cu sculpturi fine si bogate la exterior. Participati la una din multele sarbatori ale bretonilor, cea mai mare e "Saint-Loup" si are loc la Guingamp, in iulie. Veti vedea cum intreaga populatie, se imbraca in costume traditionale, alb-negru, si defileaza pe strazi, cantand si dansand timp de 3 zile. Seara se danseaza “celtic-rock”. Daca nu erau pe lume celtii, care sa descopere rock-ul, poate ca nici formatia Beatles, n-ar fi reusit sa compuna melodia lor de succes “Rock and rol music”. Dar cel mai bine, mergeti pe malul marii. Intre Saint-Malo si Morlaix. Acolo, incercati sa prindeti o zi senina, caci vremea in Bretania, poate fi inchisa chiar si 3 saptamani la rand. Veti vedea cum marea se lupta de-o vesnicie cu stanca. E-o lupta indaratnica, nedreapta si fara se sfarsit. Pana la urma, cred ca mare va castiga si vom avea si noi un litoral cu nisip fin ca-n golful Arcachon sau ca-n Spania”.

Ori c-ai venit dinspre nord, dinspre verdele “bocage” normand, ori c-ai venit dinspre metropola sufocata de smog a “orasului luminii”, ori c-ai venit dinspre plajele cu nisip fin ale departamentului Gironde, (patria lui Jacques-Yves-Cousteau), in Bretania, peisajul se schimba brusc. Nici n-ai nevoie de panouri de delimitare. Plajele mari dispar iar stancile devin atotstapane. Apa, chiar si-n august e rece, de-abia daca trece de 12-14 grade C. Aici, chiar daca gasesti un petec de plaja, pe care sa-ti asezi un cearceaf sau macar o batista, pe care sa te-asezi, nu poti face baie. Brr! Eventual poti face un scurt joc de glezne prin apa. Nu poti intra in apa, decat cu costum de cauciuc, din cap si pana-n picioare. Nici pe stanci nu te poti catara usor. Pe-aici nu poti construi nimic, nici macar o cabana de pescar caci vine mareea si ti-o ia. Langa Saint-Malo, mareea masoara 10 metri. Daca nu ti-o ia mareea, ti-o ia vantul. Daca nu ti-o ia mareea sau vantul, ti-o ia administratia locala. Pentru ca, “merde! ”... tocmai s-au aciuit pe-acolo, printre stanci niste pasari rare, protejate de lege.

Se zice ca atunci cand a modelat pamantul, Dumnezeu l-a facut din apa, piatra si foc. Dar Bretania a fost facuta mai la urma si n-a avut noroc. Apa si focul se terminasera. A mai ramas doar piatra. Tarmul Bretaniei e ca si buza abrupta a insulei vulcanului Santorini, coltoasa, taioasa, zgrunturoasa. Dar e grozav de fotogenica. Apa marii, de-o culoare greceasca, loveste stancile speriindu-le c-un tunet infernal dupa care se retrage o vreme, lasand in urma o spuma ce crepiteaza, mai ales la mareele joase, parca suparata ca nu poate ajunge mai sus, spre mal. Vantul suiera cand in surdina, cand urla de mama-focului, obligandu-te sa te acoperi cu o pelerina si mai ales cu capisonul. Ploaia e ceva normal pe-aici, clima e ca-n Anglia. Imaginile tarmului sunt insa superbe. Daca te iei dupa fotografii, si daca aerul si apa ar fi calde, te-ai crede undeva in Lefkada sau Zakynthos. Dar nu e deloc asa. E-o asemanare falsa, doar de imagine. Diferenta de asezare geografica si implicit de climat, dintre tarmul Bretaniei si cel al Greciei, a modelat si caracterul oamenilor. Pescarii bretoni sunt ei ospitalieri, dar sunt mai duri si mai puternici, ei duc o lupta vesnica cu stihiile naturii si pentru supravietuire, singura lor grije e aceea ca seara sau noaptea, cand se-ntorc acasa, sa aiba niscaiva peste in plasa. Grecii din insule, o duc in schimb tot intr-un huzur si-ntr-o sarbatoare, singura lor grije fiind aceea de a trai cat mai mult si de-a se bucura din plin de ceea ce le-a dat Dumnezeu. Adica de sirtaki, suflaki, tsatiki, pestaki, vinaki, calamaraki si dolcefarnientiki. Si de-ati reaminti mereu, ca ei au inventat filozofia si democratia.

In istorie, se pare ca grecii au fost “poporul ales” si nu e de mirare ca de-acolo a pornit samanta civilizatiei umane.

Si totusi… Bretania te cheama, te recheama. Farul julvernian de la capatul lumii, e acolo la “cap Frehel”, insulele sale mici sunt adevarate oaze pentru pasarile migratoare, aerul e sarat si curat. Smogul londonez sau parizian nu ajunge pana in Bretania. Bretonii sunt ospitalieri si uneori chiar generosi, iti ofera o portie de “fruit de mer” si un “ballon de rouge” (un vin rosu de regiune sau de Bordeaux), in momentul in care sunt bine dispusi, adica mai ales atunci cand au deja ”la bord” vreo 2 sticle de vin si doua farfurii cu stridii ingurgitate.

Am batut tara noastra in lung si-n lat. Nu prea am intalnit asemenea risipa de ospitalitate precum in Bretania (si-n Normandia), decat in Maramures si Moldova. Acolo, gazda agroturistica, te-ntreaba adesea, dupa ce-ai terminat masa; “V-ati saturat? Nu vreti cumva sa mai mancati odata? De la noi nu se scoala nimeni flamand de la masa! ”. Eu am o banuiala vaga, cred ca maramuresenii si moldovenii se trag din celti, nu din daco-geto-romani.

@Web, te rog clipul cu Bretania, mersi! https://www.youtube.com/watch?v=4we9A5pGNdo

---

VIZUALIZĂRI: 2678 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI