GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Frumusetea de demult a Bratislavei!
Bratislava, frumoasa capitala a Slovaciei se afla la aproximativ 80 km de Viena, asa ca aflandu-ne acolo, chiar nu am vrut sa o ratam. A fost suficient pentru mine sa vad cateva fotografii pe internet cu Bratislava si sa stiu ca ma voi simti in elementul meu acolo, ca imi va placea mult. Si cum ma cunosc destul de bine, nu m-am inselat deloc.
Recunosc ca prima data cand am ajuns in oras a fost seara, si venind dupa doua zile petrecute in Viena, am avut asa, o usoara dezamagire. Pentru ca ne obisnuisem cu galagia si forfota si strazile pline ale Vienei si aici era atat de liniste, si de putina lume pe strada, incat aproape ca ne-am molesit. Intradevar nu e la fel de luminata, cum e Viena, nu poti spune ca iti fura ochii luminitele si nu sti unde sa te mai uiti, ca acolo. Dar pas cu pas, am inceput sa o descoperim, ne-am plimbat prin centru sa vedem ce si cum si am ramas la o cafenea foarte faina, in stil vintage, Enjoy Coffe se numeste. Cum mergeam mai mult incepea sa ma cucereasca, cu vocea cate unui artist, care era emotionanta si rasuna din cate vreun tunel de acolo. Am mers spre hotel pentru ca eram obositi, si stiam ca a doua zi o avem doar pentru ea, sa o vedem asa, pe lumina, sa facem o gramada de poze.
Bratislava este cel mai mare oras al Slovaciei si este despartita, si istoric, si geografic de podul de peste Dunare, care desparte orasul vechi, de cel nou. Noi am fost cazati in partea noua a orasului, dar am vazut-o mai mult din masina. Sunt multe centre comerciale, mall-uri, supermarketuri, hoteluri, si cand ajungi in cealalta parte, parca ai ajuns intr-o alta lume. Acea parte vroiam sa o descoperim.
De obicei ma informez inainte sa merg intr-o destinatie noua, si ce stiam despre Bratislava era ca trebuie sa vedem Castelul Bratislava, Michaels Gate si Saint Elisabeths Church, sau Blue Church cum se mai numeste. Aceste obiective vroiam sa le vad, pentru ca mi-au atras atentia in mod deosebit si in rest program liber sa facem ce vrem.
CASTELUL BRATISLAVA, se afla pe un deal, deasupra orasului. Cladirea este masiva si are turnuri in toate cele patru colturi, la picioarele ei curgand linistita Dunarea. Se afla aproape de inima Bratislavei, si il veti vedea cam de oriunde. Era foarte rece afara, dar acolo sus, la castel, vantul era si mai taios, asa ca grabiti am platit intrarea care este 7 euro/pers si ai acces la toate cele trei etaje, inafara de ultimul. Castelul este alb, si rosul turnurilor contrasteaza frumos imaginea lui. Curtea este pavata, se afla si un magazinas cu suveniruri si magnetii sunt de la 1,5 euro/bucata, mai ieftini ca in centrul orasului. Undeva in dreapta curtii se gaseste locul de unde cumparati biletul de intrare si va este verificat cum intrati in castel, drept inainte. Un covor moale si rosu ne-a facut sa intram imediat in atmosfera de castel, de rasfat, si usor, usor nimeni nu mai spunea nimic si se uita prin toate partile. Mi-au placut boltile perfecte albe, cu usoare margini aurii, foarte finute. Si oglinizile imense amplasate pe pereti, cu rame groase, cu modele frumoase, in care te vedeai mereu cand coborai treptele. Ferestrele reci ne oferea o imagine frumoasa asupra curtii si statuii din curte, usor pudrata cu zapada. Ne bucuram ca suntem intr-un loc atat de calduros si ne continuam turul. Se pot lasa hainele la o garderoba, asa ceva intr-un castel, chiar nu am mai vazut. Castelul gazduieste Muzeul National Slovac, si pe langa acesta multe fotografii care redau istoria castelului, expozitii de arta, costume vechi, arme, obiecte vechi, machete ale castelului, tablouri superb realizate cu oameni importanti din istoria Slovaciei, si multe altele. Am fost si in cel mai inalt turn, cel al coroanei, care este foarte frumoasa, cu bijuterii fine incrustate, si de acolo, prin fereastra am putut observa frumoasa Bratislava, de sus. Casutele pitite una langa alta, cu strazi inguste si cu acoperisuri albe. In cealalta parte, Dunarea, gri si pierduta usor in ceata. Si celelalte turnuri ale castelului, pe care le-am putut observa mai indeaproape. In castel se afla si bai moderne, cam la fiecare etaj.
MICHAELS GATE AND TOWER, simbolul orasului, este si poarta si turn, si este singura poarta pastrata din fortificatiile medievale ale orasului, de aceea fiind atat de valorificata. Se afla in centrul vechi al orasului, este un turn inalt si alb, cu acoperis verde. Intrarea se plateste chiar cum intri, si este de 4,3 euro/persoana. Treptele sunt inguste, si de la etaj la etaj se gasesc arme vechi, turnul gazduind Muzeul Bratislavei. Cum urci, de la fiecare fereastra mica ramai tot mai impresionat de imaginea ce ti-o ofera asupra strazilor. Dar cand deschizi usa masiva, grea de la ultimul etaj, ramai fara cuvinte. Se vede totul atat de clar si de frumos, de acolo, de sus. Fiecare strada, cu felinare, cu bancute, cu piete pavate, cu cladiri uitate de vreme. Fiecare turn al bisericilor, cu acoperisuri rosii, si nu in ultimul rand frumosul castel de la care tocmai venisem. Am incercat sa facem cat mai multe fotografii si am coborat deja mai fericiti ca am ales Bratislava.
CATEDRALA SF MARTIN, este cea mai veche biserica a Bratislavei, realizata in stil neo-gotic si foarte frumoasa in interior. Am intrat si ne-am linistit rapid, ramanand impresionati de altarele luminate, cu picturi vechi, de brazii impodobiti, de scarile spiralate care duceau pana sus. Totul este la superlativ, vitraliile de asemenea, si ma bucur ca am avut ocazia sa intram in aceasta frumoasa biserica.
Strazile principale sunt animate, pline de pub-uri, magazinase, cu decoratiuni frumoase in ferestre, fiecare in alt stil, de la restaurante pretentioase la unele in stil vintage. Cred ca fiecare persoana poate gasi in Bratislava ceva pe placul sau. Am fost pe strada cu Michaels Gate pana in capat, undeva se intersecteaza cu alta strada la fel de lata, principala, cu la fel de multe magazine si restaurante. Oamenii sunt primitori, miroase a mancaruri slovace, dar este si un Mc Donalds chiar central, pe colt.
PIATA PRINCIPALA A BRATISLAVEI, cu cladirea veche a Primariei este locul unde se intalnesc toate stradutele acestea vechi, loc unde se tin concerte, sau expozitii de arta. Unde si unde se vede cate o statuie haioasa, care apare cand nu te astepti.
Dupa ce am intrat sa ne uitam la suveniruri si am vazut tot centrul vechi al orasului ne-am indreptat spre SAINT ELISABETHS CHURCH, sau BLUE CHURCH, cum o stiu turistii, pentru ca abia asteptam sa o vedem. Se afla cam la 20 min de mers pe jos din centru, in partea de est. In centru vechi este un centru de informatii pentru turisti, unde am primit o harta si ne-a indicat pe unde sa o luam. Nu ne-am asteptat sa o gasim inchisa, se deschidea la ora 17:30, dar nu am ramas dezamagiti pentru ca este atat de deosebita si pe exterior incat nu am regretat ca am venit pana aici. Este inchinata Sfintei Elisabeta, si este realizata din ipsos de culoare albastra si are si acoperis albastru. Este o biserica catolica deosebita, cu turnuri ovale. Am reusit sa vedem si in interior, pe geamul usii, si inauntru totul este albastru, pana si bancutele!
Am cam inghetat in toate aceste ore de plimbare, asa ca indicat ar fi sa vizitati orasul in orice anotimp, inafara de iarna. Parcare am gasit cu 2 euro/ora, aproape de centru. Este un restaurant dragut, Segnerova Kuria, il gasiti pe partea stanga cum mergeti spre Michaels Gate, foarte aproape de acesta. Are meniu in strada, si se afla intr-un tunel, nu la strada principala, este o sageata. Ne-au placut preparatele, si a fost accesibil si la pret.
Bratislava a fost pentru mine o bucatica de istorie, un orasel in care parca puteai simti atmosfera de demult, cu targoveti si cavaleri si cu domnite imbracate in rochii ample. Parca ii vedeam, cu mustatile lor rasucite, cu respectul de care dadeau dovada, cu costumele elegante si cu tropotul cailor care trageau trasuri frumoase. Genul acesta de frumusete nu prea il gasesti in orice oras, aceasta frumusete de demult...
Trimis de noi doi in 04.01.16 00:10:13
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLOVACIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (noi doi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Si acest articol la fel de bun ca si cel despre Viena. Noi am stat la pensiunea Lucinel 2 din localiatea Maria Eland. La intoarcerea acasa privin mai atent pe harta Austriei am observat ca localitatea era chiar pe drumul ce leaga Viena de Bratislava, si acum imi pare rau ca nu am observat acest lucru cand eram acolo, pentru ca puteam vedea Bratislava, poate anul acesta.
@zlatna - Mutumesc! Eu am avut noroc ca am observat cat sunt de aproape, inca inainte sa plecam. O sa o vedeti cu alta ocazie, tot acolo o gasiti!
@noi doi - Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
@noi doi -
”Am mers spre hotel pentru ca eram obositi
- ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)]
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@webmaster39 - Imi place sa scriu pe AFA si o fac de fiecare data cand merg undeva
Statuia individului care iese din canalizare mi s-a parut cea mai originala si haioasa.
Dar in OZN-ul din varful podului ati fost? Eu l-am vizitat in 1991 si a fost cea mai frumoasa amintire din cenusia Bratislava a anilor '90.
@Radu Tudoran - Da, statuia aia chiar e foarte tare! Nu am fost, stiam de el, am si trecut pe langa, dar nu am mai avut cand sa mergem. Poate alta data!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Bratislava — scris în 28.08.23 de Opelantara din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Bratislava - atenție la hoții de buzunare — scris în 04.01.23 de mihai007 din CONSTANTA - nu recomandă
- Dec.2019 Piata de Craciun din Bratislava si vizita obiectivelor din capitala slovaca — scris în 14.12.19 de Patrim din BRAşOV - RECOMANDĂ
- May.2018 O vizită prea scurtă — scris în 03.07.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 O capitală aerisită! — scris în 30.11.17 de sdanutza din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Am fost la Bratislava — scris în 31.08.17 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Impresii proaspete din Bratislava — scris în 11.04.17 de c_marika22 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ