Brăila (I)

TIPĂREȘTE

Brăila (I)

sau “Ou sont les neiges d’antan”

Chiar, unde or fi vremurile de demult? Ei bine, demult-demult înseamnă că așezarea apare pe unele hărți cam pe la anii 1325, deși există dovezi că ar fi existat o așezare și pe vremea geților, care făceau ceva comerț cu grecii încă din acele timpuri.

Tot cam în acea perioadă, 1368, este menționată cu numele de Brayla. A fost sub stăpânire turcească (raia) din 1554, sub numele de Ibrail, până în anul 1829, când revine Țării Românești, în urma războiului ruso-turc.

Credeam că numai orașele din Transilvania au fost cetăți, dar nu, după ocuparea ei de către turci, s-a construit o cetate, pentru a apăra orașul de invazia altor popoare. După 1829 zidurile au fost distruse complet, nemairămânând nici măcar o bucată din el. Sub stăpânirea turcească, pe sub oraș a fost construit un mare labirint de tuneluri, folosite în diverse scopuri - ca deplasare a trupelor în diferite direcții, ca depozit de cereale, în caz de asediu, ca depozit de muniție, și altele.

După 1829, orașul a revenit Țării Românești, comerțul cu grâne a luat o mare amploare, atingând apogeul în perioada interbelică, prețul grâului pe plan european fiind stabilit la Brăila, oraș care a devenit Porto Franco, adică port liber de taxe. Orașul s-a umplut de armatori de toate națiile - greci, italieni, armeni și de alte nații. Înflorirea orașului și amestecul de rase și civilizații a făcut ca Brăila să se bucure de multe facilități moderne: felinare, pavare, farmacii, teatru, apoi curentul electric, tramvai și folosirea pentru prima dată în țară a betonului armat.

După demolarea zidurilor de apărare, orașul a fost reconstruit, având o formă de evantai. Toate străzile duc la Dunăre, fiind unite între ele de străzi în semicerc. Cam unde ar fi nitul ce fixează aripile evantaiului se află hotelul Traian, de unde a pornit și vizita noastră.

Vizitarea unui obiectiv turistic, și în special a unui oraș, e aproape nulă fără un ghid, așa și așa cu un ghid tipărit și de toată frumusețea cu un ghid local! Doamna Mihaela, ghida noastră, a venit echipată și mintal și cu alte dotări - stație cu microfon, hărți, pliante și multă, multă energie. Așadar...

“Să luăm aminteeeeee... Pace ție cetitooooooruleeeeeee”

Am intrat în părculețul din fața hotelului, iar la intrare ne-a întâmpinat un ceas-monument, numit și Orologiul de la Dunăre, și este construit în anul 1909. Este construit din metal, are patru fațele, îndreptate către punctele cardinal și funcționeză și astăzi. La baza ceasului se observă o pictură a unei corăbii, pentru a aminti faptul că Brăila este un port. A fost ridicat în urma unei donații a lui Petru Naum, unul dintre mulții filantropi ai orașului.

Câțiva pași mai departe, pe stânga, observăm o clădire ce aduce cu o mică sală de spectacol. Dar nu, este vorba de o biserică, singura biserică ortodoxă din țară care nu are turle. Asta pentru că a fost o geamie, având alături un mic minaret. După alungarea turcilor, geamia a fost transformată în biserică, iar minaretul în clopotniță. În timpul ocupației rusești, se spune că s-ar fi intenționat dărâmarea ei, dar, de teama unor proteste, s-ar fi încercat demolarea îndirect, prin efectuarea de ture cu tancurile în jurul bisericii, în speranța că va cădea, lucru care nu s-a întâmplat.

Traversăm parcul, admirând frumoasa fântână din centru parcului și ieșim pe partea cealaltă. Aici, pe dreapta, observăm o clădire care a trecut prin mai multe stadii, după cum au fost vremurile: mai întâi cazinou, apoi hotel, (Hotelul Francez), ca în final să adăpostească Muzeul Brăilei Carol I.

La doi pași, în două modeste cămăruțe, se află Centru de Creație Brăila, unde am putut admira creații populare specifice zonei, iar ghida centrului ne-a arătat, la un război de țesut, cum se lucrează cu acul.

Strada pietonală ne întâmpină cu - de acum la modă - umbreluțe tricolore atârnate deasupra străzii. Ne plimbăm pe stradă admirând clădirile - mai mult sau mai puțin renovate - care ne duc cu gândul la o adevărată istorie a arhitecturii vremurilor de sfârșit de secol XIX și început de secol XX. Adevărate opere de artă, ele au aparținut - cum altfel - bogaților armatori ai acelor vremuri, unele chiar purtându-le numele - Casa Goangă, Casa Luca Oancea, clădirea Farmaciei Regale, de la 1875, Palatul Lyra și multe altele. De amintit deasemeni, Clădirea vechii Farmacii Faltis, înființată la sfârșit de secol XX de omul de știință brăilean Ion Faltis. Pe la mijlocul străzii, lăsată în ruină de proprietari, se află o clădire - fostul Hotel Pescăruș - care, chiar în această stare deplorabilă, ne încântă ochiul prin bogăția ornamentelor sale. Poate noile măsuri drastice luate de municiplaitate îi vor convinge pe proprietari să o renoveze.

Ceea ce n-am înțeles este faptul că, această frumoasă stradă, care poartă numele poetului nostru național Mihai Eminescu, este cam pustie, atât ziua cât și seara! Și mi-am dat seama că strada nu are cu ce să atragă lumea, tinerii în special. Spre deosebire de toate străzile - mai mult sau mai puțin - pietonale, aceasta nu are terase, cafenele, șaormerii, gelaterii, bărulețe, care să atragă lumea nu numai la plimbare ci și la relaxare și socializare!

Pe dreapta, o clădire ceva mai înaltă decât restul, ne atrage atenția: este fostul Han Rally, (al lui Ianache Rally) din anii 1849, care adăpostește Teatrul Maria Filotti. Fără a ieși în evidență cu ceva, privită pe dinafară, odată intrați, am rămas impresionați! Camere mari, spațioase, scări circulare, coloane impunătoare, ornamente deosebite. Și Cupola! La început nu făcea parte din construcție, fiind ridicată cu ocazia unor lucrări de renovare, dar ne încântă privirea cu frumusețea vitraliilor ei. Are mai multe săli, una ne-a atras atenția prin faptul că, pe tavan, se proiecta cu exactitate modelul covorului de pe podea! Dar exact unul sub celălalt!

O mică paranteză: în Bistrița, la Casa Argintarului, sunt expuse picturile unui pictor renumit. Ei bine, sub fiecare pictură se află - în format 3D - un mulaj al picturii de deasupra! Asta pentru ca vizitatorii nevăzători să poată vizualiza, percepe, pictura respectivă.

Ei bine, într-o altă sală a teatrului, există manechine îmbrăcate în costumele unei piese de teatru care se joacă în acel moment. Asta pentru că, dacă se organizează spectacole pentru nevăzători, aceștia să poată pipăi costumele actorilor și, deasemeni, decorurile de pe scenă, pentru a-și putea face o impresie cât mai bogată asupra piesei care se joacă!

O altă sală adăpostește fotografii cu actori și personalități marcante mai vechi sau mai noi ale Brăilei.

Dacă tot a venit vorba de personalități ale Brăilei, să amintim pe Panait Istrati. Tradus în 27 de limbi - opera lui, nu el - descrie în unele opere ale sale viața din Brăila acelor ani, el însuși muncind din greu pentru a se putea intreține. Născută în 1861 Hariclea Darclée, este și ea o fiică a Brăilei, cu o voce care a încântat publicul marilor orașe ale lumii. O academiciană adevărata, deși a dorit - și a reușit - să devină pilot, a devenit o somitate mondială în domeniul geriatriei - Ana Aslan. Discipol al lui Nae Ionescu, Mihail Sebastian (Iosif Mendel Hechter) s-a născut tot în Brăila. De orientare socialistă, a murit într-un accident care, se pare, nu a fost întâmplător.

Tot aici s-a născut și Frumosul nebun al marilor orașe, Fănuș Neagu, care - și el - nu mai necesită prezentare. Deasemenea, Jean Moscopol (Jean Moscu) este și el o personalitate legată de Brăila. Talentatul sculptor Nicăpetre (Petre Bălănică) , comparat cu Brâncuși, fiu de țărani din Brăilița, plecat în final în Canada, este și el un fiu al orașului. Artur Verona, care a pictat o frumoasă frescă pe tavanul fostului Palat Regal, acum Muzeul Național... și mulți, mulți alții.

Dar... “Să nu ne îndepărtăm / Să recapitulăm” .

Intrăm pe strada ce poartă numele Anei Aslan, stradă pe care se află, la intrare, bustul savantei și vedem mai departe casa în care s-a născut renumita savantă. Este o casă particulară, poate ar fi meritat să fie transformată în muzeu.

Tot pe această stradă, mai departe, Casa - cum alfel! - Casa Troianos... care nu e Casa Troianos, ci de fapt Casa Luca Oancea. Sau Casa cu Stafii.

Prin 1957 casa a devenit azil de bătrâni. Frumos, numai că locatarii au început să reclame că tot aud voci și văd siluete umblând prin casă! “Eh, toane de bătrâni chiori și fără somn” , au zis autoritățile vremii. Numai că, în 1985, făcându-se reparații la niște țevi în subsol, s-a găsit un schelet al unei femei în jur de 30 de ani, schelet care avea craniul găurit de glonț!

Cel care a construit casa, un grec bogat - cum altfel! - s-a fi îndrăgostit de frumoasa Voica. S-au căsătorit, dar se pare că soțul a aflat că i se pun coarne. Plecat la vânătoare, s-a întors pe neașteptate și, în fața căminului, a găsit-o pe Voica lui în brațele unui prieten/avocat/contabil - n-am reținut. Se spune că i-ar fi împușcat pe amândoi, iar pe Voica ar fi îngropat-o în subsol. Ei, e fantoma Voicăi sau nu?

În drum, am admirat și frumoasa biserică ortodoxă Sf. Nicolae, cu aspect de catedrală catolică.

Se spune că marinarii au câte o iubită în fiecare port. Ei, și cum Brăila a fost un mare port, era normal să aibă și el stabilimentele lui. Aflate pe Strada Roșie și Pe Strada Neagră, dar și pe alt3 străzi, dotate cu tradiționalul felinar roșu, stabilimentele - cele legale - erau în număr de 151 - pe numărate! Patroanele erau aproape în totalitate femei, și evreice! Dar nu erau singurele străzi cu astfel de “instituții” . Cunoscute mai erau și alte străzi, cum ar fi Frumoasei, Pietrei, Împăratul Traian. Stabilimentul cel mai cunoscut era cel al Doamnei Elvira, matroană care a “beneficiat” și de un cântec, rămas până azi (vezi melodia de la începutul reviewului - old version!). Stabilimentul mai era cunoscut și sub numele “La Țucalul Zburător” , asta datorită dextrității cu care patroana, Madam Elvira, arunca cu sus numitul obiect în capul clienților rău platnici.

Prostituatele erau înregistrate cu toate datele personale - de unde vin, dacă sunt căsătorite sau nu, dacă au copii, multe din ele fiind și în slujba poliției. Erau controlate periodic de către medici, marțea și sâmbăta, medicii cerând o taxă de 3,5 sau 8 lei, în funcție de control sau tratament (ghida noastră a intrat la arhivele orașului și a avut răbdare să se documenteze).

Dar prostituate se aflau și prin alta locuri, nu numai în stabilimente. Denumite “dame de companie” (oare s-a schimbat ceva?), mai stilate fiind, își făceau veacul și prin cazinouri și hoteluri ca Bristol, Regal, Splendid și altele. Bordelurile nu erau numai bordeluri, mai erau și locul unde se ascundea pegra societății - hoți, tâlhari, spioni, evadați.

După această tură, am ajuns din nou în fața hotelului Traian. Tocmai când ghida noastră trăgea adânc aer în piept, ca să dea drumul la mitralieră, șefa agenției a făcut un gest hotătât: “Până aici” , zicând - ca Scarlett O’Hara din Pe aripile vântului: “Mai e și mâine o zi” ! :D Asta pentru că media de vârstă al “lotului” nostru bătea spre 75 de primăveri!

După atâta “muncă” intelectuală... hai să băgăm ceva pe sub nas. Să mâncăm, adică! La restaurantul hotelului, nu! Deci, toată turma s-a deplasat... unde altfel decât într-o altă clădire istorică! Păi, la atâta istorie, nici că se putea altfel!

Așa că, vis a vis de hotel se află o altă clădire veche, frumos restaurată, veche de 150 de ani. Nu este voie să o numesc, dar în vremurile vechi purta numele de “Casa cu Palmieri” . A fost bancă, apoi locuință privată, apoi restaurant, până când un întreprinzător a luat inițiativa! Clădirea adăpostește la parter o sală somptuoasă, ca pentru balurile din vremurile vechi, apoi mai sunt și alte saloane mai mici. La etaj, alte patru saloane, unul cu ieșire pe o mică terasă. Interzis pozatul!

În fosta curte este amenajată o zonă pentru servit masa, atât acoperită cât și în aer liber.

Vă amintiți de tunelurile cu care au bortelit turcii subsolul Brăilei? Ei bine, Crama acestui restaurant este într-unul dintre aceste tuneluri! Spuneau că a trebuit să zidească o parte, pentru că “trăgea curentul!”

Dacă bucureșteanul crede că, mergând în orașe dunărene se vor sătura de pește din Dunăre... ei bine, se înșală! Nici somonul, nici dorada - de care sunt pline meniurile - nu crește în Dunăre. Iar crapul... este de prin crescătorii! Cei care au luat pește - saramură, mmmm! Sau crap la grătar, mmmm!... ei bine, au avut ceva probleme!

Probleme care au trecut, pentru că... : “Mai e și mâine o zi” .

Web, aș avea rugămintea să inserați melodia la începutul reviewului - mulțumesc mult! https://www.youtube.com/watch?v=7IQXpzh6t58

---

VIZUALIZĂRI: 915 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI