ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.01.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2014
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Bodrum – un oraș pitoresc

Ilustrație video-muzicală
HANDE YNER-BODRUM -


TIPĂREȘTE

Turcia – țara contrastelor, țara monumentelor istorice de valoare, țară înzestrată cu litoral și munți, țara concediilor pentru unii dintre noi – țara care fie îți place de la prima vedere, fie nu te mai întorci. Mi-am petrecut două concedii în această țară, în zona Mării Egee, și o minivacanță la Istanbul, primăvara trecută. Mie mi-au plăcut turcii și parcă m-aș mai întoarce la ei. M-a impresionat infrastructura din zonele turistice, mi-au plăcut monumentele istorice vizitate, mâncarea turcească, stilul lor de viață, etc.

După ce am văzut și „nebunia” Istanbulului (în sens bun) pot să spun că și la Bodrum se repetă aceeași „nebunie”, dar la un nivel mai redus, proporțional cu mărimea orașului. Întemeiat de bravii greci, orașul a cunoscut și stăpâniri străine (cu toate racilele lor dar și avantaje în diverse planuri): persanii au transformat orașul în capitala întregii regiuni Caria, cuceritorul Alexandru cel Mare a bătut la porțile acestui important port, regele Mausolus a condus regiunea Caria de aici detașându-se practic de perși. Cavalerii cruciați au sosit după anul 1400 și au construit falnicul castel, punct turistic central al orașului Bodrum de azi. Abia în primul sfert al secolului al XVI-lea turcii conduși de Suleiman Magnificul cuceresc acest teritoriu.

Moștenirea grecească se observă peste tot în oraș. Căsuțele albe cu albastru de pe anumite străzi îți dau impresia că te afli pe teritoriul grecesc. Cu mulți kilometri înainte de a ajunge în Bodrum, pe șoseaua impecabilă ce urmărește linia țărmului și trece pe lângă elegante hoteluri, traficul se aglomerează. După ce depășim o frumoasă cisternă de apă sub formă de căciulă albă intrăm în furnicarul de mașini ce se mișcă încet prin oraș. Străduțele ce coboară în dreapta conduc către centrul turistic al orașului: portul, castelul și străduțele comerciale. Deși îngustă și cu sens unic strada ce merge spre autogara orașului și port face față cu brio puhoiului continuu de autoturisme, microbuze și autobuze. Parcări cu plată se găsesc în multe locuri, unele subterane chiar, altele în curți particulare. În 2013 când am ajuns prima dată, am găsit o parcare într-o curte situată chiar vis-a-vis de faleză. Supraveghetorul ne-a dirijat și înghesuit într-o curte destul de mică, cu mașini așezate frumos „în raft”, pe mai multe rânduri. Ne-a înmânat un bon cu ora sosirii și a mai spus ceva pe limba lui acolo (presupun că „lăsați cheile la gheretă”). Deși citisem pe Internet că se lasă cheile în parcare pentru a putea ei muta mașinile în caz că pleacă cineva din rândul situat mai în față, noi nu am avut încredere și am plecat să vizităm castelul din port. Bineînțeles că după 3 ore când ne-am întors ne-am luat „papara” verbală de rigoare – nici nu vreau să știu ce ne spunea turcul acolo pe limba lui, cu vervă. Ideea e că am învățat să am încredere: în 2014 când am fost la Istanbul am lăsat fără ezitare cheile mașinii la recepția hotelului pentru a muta ei mașina parcată la trotuar în caz de nevoie – și nu s-a întâmplat nimic rău.

Rândurile de palmieri înalți de pe faleză, pietonalul frumos ornat cu flori și bănci pentru odihnă și admirat portul, terasele-restaurant de pe faleză, vasele de agrement cu sute de catarge ce se leagănă la chei constituie fundalul unei plimbări de neuitat în Marina Bodrum. În plimbarea de pe faleză te însoțește și statuia scafandrului cu mâinile pline de steluțe de mare și statuia scafandrului ce tocmai și-a dat jos casca de pe cap, și navetele cu pește de diferite specii (mai ales dimineața), și coloratele năvoade din bărcile de pescuit, și chemarea muezinului la orele de rugăciune... Restaurantele cu terase pe trotuar și cu vedere la bărcile alb-maro din port sunt în număr mare. Mese aranjate cât mai cochet, o multitudine de culori, vitrine la intrare cu specialități de mare (unele mai mișcau încă... hi, hi), chelneri amabili ce te invită să le treci pragul creează o atmosferă plăcută, de vacanță.

Comerțul e la el acasă în Bodrum, ca de altfel peste tot în Turcia. Se vinde orice pornind de la plantele medicinale vândute la tarabele de pe dealul unde se află vechiul oraș Assos (aproape de Troia și Canakkale), la uleiul de măsline la bidoane de 5 litri comercializat de țărani în fața porților în micul sătuc Akkoy (în drum spre ruinele Miletului), la înghețata tradițională vândută de turci frumos îmbrăcați pe faleza plajei Altinkum (Didim), până la lampioanele de sticlă colorată din bazarul Bodrumului. Străzile comerciale ale orașului Bodrum sunt aglomerate atât ziua cât și noaptea, un furnicar continuu de oameni, zumzet, reclame strigate în gura mare, arome diverse, culori năucitoare te însoțesc pe parcursul vizitei.

Am străbătut câteva asemenea străzi, printre care și cea care începe lângă Castelul „Sf. Petru” și merge spre dreapta pe malul mării. Sunt aici și o serie de restaurante magnifice, ca amenajare și design, cu mici terase situate deasupra mării albastre și cu vedere directă la castelul medieval. Meniurile apetisante situate la intrare și priveliștea ce o poți ghici la malul mării mai mai că te împing să intri. Câteva alei înguste îți permit să ajungi la malul mării și să admiri înspumatele valuri ce lovesc baza castelului de piatră. Lângă monument, este „parcată” pe apă celebra discotecă plutitoare Marine Club Catamaran (am ratat deschiderea sezonului pe vasul-discotecă datorită valurilor puternice din larg). Într-o mică piațetă se mai împrăștie mulțimea de turiști; câteva localuri cu măsuțe în față, într-un stil pur grecesc, străjuie laturile piațetei. Trecem pe lângă niște ziduri vechi, aflate în restaurare, și ne încadrăm iar în șirul de oameni ce urmează traseul străzii comerciale. Căscăm ochii la firmele colorate, la unele case vechi – frumos restaurate și, bineînțeles, la vitrinele pline cu produse. Unde să privești/intri mai întâi: în magazinele cu haine, încălțăminte ori obiecte din piele; ori în extrem de coloratele magazinașe cu suveniruri? ; sau poate în cele cu delicatese și dulciuri? Grea alegere. Mulțimea de obiecte frumoase ni s-a deschis încă din preajma castelului, de pe faleză, unde sunt tarabe cu aranjamente diverse din scoici, melci, steluțe uscate de mare, unele de dimensiuni apreciabile. Și nu sunt simple ca cele ce se vând la noi la Mamaia, în Satul de Vacanță; nu, sunt compoziții complexe, peronaje umane, animale, etc. Superbe erau plasele înțesate cu diverse scoici. Ne aruncăm ochii și spre măsuțele pline cu zeci de mori de vânt, de diverse dimensiuni, ale căror pale se roteau ușor la orice mică adiere de vânt. Ce observăm în orice colțișor: sute de vederi/ilustrate, coșuri cu bureți de mare, faianțe colorate, borcane cu miere, celebrele cutii colorate cu Turkish Delight – zeci de sortimente, cafea Mehmet Efendi, obiecte de alamă, mii de modele de magneți de frigider, decorațiuni de toate felurile. Chiar ne trebuie? Oare să cumpărăm ceva? Ce facem apoi cu ele – dilema permanentă. Multe ne fac cu ochiul și până la urmă tot vom cumpăra ceva ca amintire din acest pitoresc oraș. Ne-am oprit la un mic local unde am degustat un kebap de vită original, care ne-a mai potolit foamea stârnită de cele câteva ore de plimbare. La un moment dat strada se deschide spre plajă, unde erau așezate mese și scaune îmbrăcate cu perne frumos colorate, chiar pe malul mării.

Să nu uităm vizita la Castelul „Sf. Petru”, cu impresionantele priveliști de pe ziduri: vase de pescuit, corăbii și iahturi, vase de agrement străbat marea în toate direcțiile; sute de ambarcațiuni înșirate la cheu; amfiteatrul situat pe un deal din apropiere; ferryboat-uri rapide ce se îndreaptă spre insula grecească Kos; steaguri roșii, turcești, fluturând în vânt, etc. Mi-au plăcut și exponatele din cadrul Muzeului de Arheologie Submarină, găzduit în castel, și diversele camere amenajate ca muzeu (monede, camnera prințesei de Caria, camera șerpilor plină cu amfore). Te pierzi pe scările și terasele castelului, prin camerele și turnurile fortificației de piatră.

În apropierea portului, pe o străduță obișnuită se află intrarea la situl arheologic Mausoleul din Halicarnas: ruinele uneia din cele 7 minuni ale lumii antice se află aici în Bodrum, pierdută printre căsuțe, înconjurată de verdeață. Din celebrul mormânt antic se mai păstrează doar scara ce cobora la subsol, câteva tuneluri, bucăți din zidul împrejmuitor și multe fragmente de coloane și bucăți din sculpturile de piatră ce împodobeau monumentul. Totuși o vizită aici, în liniștea cartierului, înconjurați de leandri înfloriți, orbiți de albul fragmentelor de marmură, răcoriți de întunericul galeriilor subterane, vrăjiți în fața reproducerii monumentului ne ajută să ne închipuim măreția și grandoarea acestei construcții.

Am vizitat și seara faleza și străzile comerciale – superb. Lumini colorate peste tot, turiști destinți ce se plimbă peste tot, terase pline de oameni veseli, turci ce stau la un pahar de cay în fața magazinelor deschise până târziu în noapte, zidurile castelului scăldate într-o lumină caldă, galbenă – sunt elemente ce mă îndeamnă să vă recomand destinația și la ceas de seară. Briza răcoroasă a mării îmbracă faleza și îți provoacă fiori reci.

Bodrum-ul e un oraș animat, pitoresc, încărcat de istorie. Am să revin cu plăcere când voi mai ajunge în zonă (mai ales că nu am văzut amfiteatrul și nici imaginea castelului de pe un deal din apropiere).


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 28.01.15 14:18:09
Validat / Publicat: 28.01.15 17:29:54
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 5765 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P30 Imagine din portul Bodrum
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

luciaoradea
[28.01.15 19:58:31]
»

@tata123 -

Bodrum-ul e un oraş animat, pitoresc, încărcat de istorie. Am să revin cu plăcere când voi mai ajunge în zonă (mai ales că nu am văzut amfiteatrul şi nici imaginea castelului de pe un deal din apropiere).

Intotdeauna trebuie sa mai lasi ceva nevizitat ca sa ai motiv sa te intorci si alta data, nu? Noi cel putin patim asta in mod frecvent si asta e un semn ca va trebui sa revenim.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[28.01.15 20:53:45]
»

De la mine votul 15, adica mai mult decat SB!

Pe mine Turcia ma fascineaza, am calatorit de multe ori in Turcia. In Bodrum insa nu am ajuns, asa ca nu pot decat sa ma bucur de o noua experienta turceasca prin intermediul review-ului tau.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[28.01.15 20:59:57]
»

@luciaoradea - Mulțumesc. Întotdeauna găsim astfel de motive: nu am văzut piața/monumental/muzeul... De fapt, cred că ne place locul respectiv.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[28.01.15 21:03:20]
»

@Dan&Ema - Mulțumesc. Este un oraș unde ai ce face și ce vizita.

webmaster13
[29.01.15 10:19:11]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

cristina65
[31.01.15 00:36:06]
»

@tata123 - Asa da! Asta mi-a placut :-)

Si fotografiile!...

Dabator
[31.01.15 08:52:28]
»

Foarte bun review-ul. Și pozele (am remarcat în mod special P20, P21).

Bodrumul mi-a plăcut și mie la nebunie, din păcate am rămas fără nicio pozăn căci mi-au furat aparatul foto î Kusadasi. De aceea pot afirma că pozele mele cele mai reușite au fost la castelul Sf. Petre. Fără dovezi nu mă poate contrazice nimeni .

Pentru mine Bodrum rămâne orășelul cel mai frumos de pe litoralul turcesc (din cele pe care le-am văzut)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[31.01.15 10:24:02]
»

@Dabator -

Pentru mine Bodrum rămâne orășelul cel mai frumos de pe litoralul turcesc (din cele pe care le-am văzut)

Și mie mi-a plăcut mult Bodrum-ul, dar mai ales admirat de la distanță de pe colinele înalte din Gumbet, clădirile albe amintindu-mi de Grecia, însă pentru mine nu este cel mai frumos oraș din Turcia. Canakkale sau Turgutreis mi-au plăcut mai mult. Nu aș putea spune care este cel mai cel, fiecare are farmecul lui.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[01.02.15 00:25:29]
»

@cristina65 - Mulțumesc. Mă străduiesc să scriu cât mai bine. Încă nu am ajuns în atât de multe locuri în străinătate.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[01.02.15 00:29:45]
»

@Dabator - Mulțumesc pentru aprecieri.

@nicole33 - Mulțumesc pentru lectură. Da, Canakkale mi-a plăcut și mie.

cristina65
[01.02.15 00:33:11]
»

@tata123: cu placere si fair-play!

Nu-i nimic, ai suficient timp :-)

La cat mai curand si... cat mai departe :-) !

Gioia
[05.07.15 14:52:28]
»

@tata123 - Felicitări pentru review.

In luna august, avem planificat concediul in Turcia, in Bodrum. Noi suntem din Buzău si vom merge cu mașina personala. M-ar interesa câteva amanunte legate de traseu. Din câte am observat eu exista 2 drumuri din București spre Edirne, de altfel cam ambele se parcurg într-un timp relativ egal ca număr de ore:

1) București – Ruse – Razgrad – Targovishte – Omurtag – Kotel – Yambol – Zimnitsa – Elhovo – Hamzabeyli – Edirne

2) București – Ruse – Byala – Veliko Tarnovo – Stara Zagora – Dimitrovgrad – Kapitan Andreevo – Edirne

Care dintre ele este mai avantajos? Ma interesează dacă se sta mult în vama. Sau care este drumul pe care l-ați urmat, asta în cazul în care ați mers cu mașina, și cum vi s-a părut?

Mulțumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[05.07.15 16:33:39]
»

@Gioia - Mulțumesc pentru lectură și pentru vot, dacă considerați că îl merit. Alegerea Bodrumului ca destinație de vacanță e o alegere inspirată din punctul meu de vedere. Nouă ne-a plăcut foarte mult acest oraș cu parfumul său istoric, cu nebunia turcească și peisajul combinat cu marea.

Traseul urmat a fost cel menționat la punctul 1. Este traseul ce l-am parcurs cu autoturismul de fiecare data când am mers în Turcia, mi se pare destul de simplu și ok din punct de vedere al calității. Este recomandat și de alți useri de pe AFA. Anul acesta se lucrează în două puncte dar micile devieri nu pun probleme. La vama Hamzabeyli nu am stat niciodată mai mult de 20-30 minute, noi trecând pe acolo mereu la început de sezon (sfârșit de mai-început de iunie).

O vacanță reușită!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cristina65, Dan&Ema, Gioia, luciaoradea, nicole33, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bodrum și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.1897969245911 sec
    ecranul dvs: 1 x 1