Prin Beijing-ul de Nord, o altă zi

TIPĂREȘTE

În acest review voi vorbi despre obiectivele din zona de nord ale Beijing-ului pe care le-am văzut în altă zi.

Ca de obicei, am plecat devreme, în jurul orei 07:45, de la hotel, luând metroul liniei 2 până la stația Xizhimen și apoi schimbând cu linia 4 până la Stația Beigongmen, de unde pe ieșirea A1 se ajunge în circa 5 minute, pe indicatoare, la Poarta de Nord a Palatului, așa că pe la ora 09:00 îmi începeam plimbarea prin parcul Palatului de Vară, primul obiectiv propus pentru acea zi. Este deschis zilnic între orele 06:30 și 18:00 din aprilie până în octombrie și de la 07:00 la 17:00 în rest, sălile se deschid cu două ore mai târziu și se închid cu o oră mai devreme. Se plătesc taxe de intrare în mai multe locuri, sau se cumpără un tichet combinat de 60 CNY.

Nu voi spune prea multe despre Palatul de vară, Yiheyuan în chineză, deoarece s-a mai scris pe “AFA” despre el (vezi Marian Preda). Voi vorbi despre ceea ce m-a impresionat și mi-a plăcut mai mult, despre modul cum am vizitat această zonă, fără agenție, fără tour operator, doar noi doi.

Complexul a fost construit în 1750 de împăratul Quianlong ca reședință imperială de vară, cu respectarea cerințele feng shui, un deal în nord și o apă în sud. Deoarece apa și dealul existente nu aveau grandoarea ansamblului general gândit, s-a hotărât și a fost realizat un lac artificial, Lacul Kunming, iar cu pământul excavat s-a înălțat un deal existent care a devenit Colina Longevităţii. Peisajul natural-artificial de dealuri și ape, combinat cu construcții special proiectate, pavilioane, săli, temple și poduri formează un tot armonios, un ansamblu de o valoare estetică remarcabilă.

Distrus în mare parte de forțele franco-britanice în anul 1860, în timpul Războiului Opiului, a fost reconstruit în jurul anului 1890 de Împărăteasa Vaduvă Cixi, cea care a dominat China Imperială în ultima jumătate de secol a ei și care a și locuit acolo până la moarte, puțin înainte de sfârșitul imperialismului.

În 1998 a fost declarat site al Patrimoniului Mondial UNESCO, iar în China este clasificat ca obiectiv turistic AAAAA.

Accesul în parc se face prin două porți, de Est și de Nord, noi alegând abordarea palatul prin partea nordică, amplasarea lui fiind pe un teren în pantă spre sud, mi s-a părut mai ușor să coborâm decât să urcăm prin parc. Recomand abordarea așa pentru că se urcă mai puțin și se coboară foarte mult. Grupurile de turiști nu prea vizitează această zonă.

La Poarta de nord am cumpărat tichetele de acces, 30 CNY pentru mine, 15 CNY pentru soțul senior, am trecut Podul lung de pe râul Suzhou și am coborât la Strada Suzhou, o stradă de cumpărături asemănătoare cu vechea stradă Shantang din Suzhou, orașul chinezesc cu canale și poduri de piatră, numit și “Veneția din China” pe care aveam să-l vizitez mai târziu.

Am plătit 10 CNY, respectiv 5 CNY și ne-am plimbat printre mulțime de magazine, poduri, porți și arcade ce se întind de-a lungul străzii pe care, odinioară, curtea regală se distra imaginându-și că se află chiar în Suzhou, printre vânzători și cumpărători care făceau pare din personalul de la curte. Era devreme și magazinele erau închise dar am profitat și ne-am plimbat mai mult singuri pe acolo.

Am urcat înapoi în parc și am ajuns pe aleile din Dumbrava de pini unde femei și bărbați, mai vârstnici sau mai tineri, dansau împreună. Pot spune că mi-a plăcut cum, mai mult sau mai puțin sincronizați, dar cu toții dezinvolți, participau la dans. I-am văzut de mai multe ori dansând și mi-au plăcut de fiecare dată. În parcul de la Templul Cerului mergând tot dimineața, în altă zi, i-am văzut pentru prima dată.

Mi-am continuat plimbarea spre Colina Longevității, urcând destul de lejer spre sala principală a Templului Sumeru, un complex tibetan de turnuri, pagode și alte clădiri, printre care s-a urcat destul de abrupt. Pagodele mi-au reamintit de parcul Behai și renumita lui Dagoda Albă, tibetană.

Am ajuns apoi la Sala Marii Înțelepciuni, o clădire cu mai multe uși, sau doar imitații de uși, arcuite realizate din marmură albă, cu pereții și acoperișul decorate cu ceramică smălțuită colorată în galben și verde, cu benzi violet și albastre, care mi-a plăcut foarte mult. Dar, mai mult, m-au impresionat cele peste o mie de mici, dar rafinate statui, tot din ceramică smălțuită, ale lui Buddha încrustate pe pereți, chiar dacă multe dintre ele suferiseră operații estetice la cap sau la brațele vătămate în luptele avute cu mulții invadatori. În sală fotografiatul fiind interzis, am reușit doar o singură poză a lui Buddha al Compasiunii, Mea culpa! , pentru că un supraveghetor vigilent a apărut instant lângă mine.

Am continuat urcușul până la Turnul Parfumul lui Buddha, cunoscut și ca Turnul Buddhist al Tămâiei, nume datorat tămâiei pe care Împărăteasa Cixi o ardea acolo, de două ori pe lună, când se ruga lui Buddha. Impresionează prin coloristică, prin ceramica smălțuită în galben și verde care îl decorează și prin acoperișul cu patru streșini pe care îl are. Plătind 15 CNY, 10 și 5, am vizitat turnul și zona. De aici am coborât pe lângă un impresionant Portal din Marmură Albă, inscripționat și decorat cu basoreliefuri murale, apoi la Pavilionul de Bronz, una din cele mai mari și mai frumoase din cele trei clădiri de bronz din China. Nu trebuie ratată această clădire de 7 m înălțime și de 207 tone, superbă, cu acoperiș dublu. Așa ceva am mai văzut în Hong Kong la Templul Wong Tai Sim. Clădirile de bronz sunt construite cu respectarea celor cinci elemente specifice feng shui: metal, lemn, apă, foc, pământ.

De aici am coborât Colina Longevității pe coridoare înguste și acoperite, frumos pictate la complexul de clădiri, cea mai mare fiind Sala norilor risipiți. Am coborât în continuare până la nivelul lacului intrând în puhoiul de turiști. Pe sus era mult mai liber și mai bine...

Se merge apoi prin Marele Coridor, înregistrat în Cartea Recordurilor Guinness ca cel mai lung coridor pictat din lume și se ajunge la Barca Senină și Pașnică o reproducere din marmură a unui vas cu aburi pe care Împărăteasa Cixi își bea ceaiul, cunoscută azi ca Barca de Marmură. De aici cu o barcă la care am plătit 20 CNY de persoană am mers pe Insula Nanhu. Recomand această plimbare pentru a putea vedea mai ușor partea de sud est a parcului cu obiectivele lui.

Traversarea lacului a fost ceva unic. Oriunde priveai, vedeai, pozai sau admirai ceva deosebit, clădirile din parc, podurile de peste ape sau bărcile de pe ape.

O scurtă plimbare pe insulă și trecând Podul cu 17 Arce, o replică a Podului Marco Polo din Beijing, am revenit în parc. Măreția lui, pe care o simți îndeosebi dacă mergi pe el, este desăvârșită de cei 544 de lei de piatră ce-i împodobesc balustradele și de cele două statui ale animalului mitic qilin (kilin), animal cu cap de dragon, acoperit de solzi, cu coarne de cerb, coada de leu și copite de bou, aflate la capetele podului. O scurtă oprire la Boul de bronz, sau Boul de aur cum era numit la amplasarea lui în parc, când era acoperit cu foiță de aur, și am intrat în Grădina Virtuții și Armoniei, cost bilet 5 CNY de persoană.

Marele Teatru, cea mai importantă clădire, este cel mai mare și mai frumos teatru construit în timpul Dinastiei Qing, atunci a fost construit și teatrul de la Palatul Interzis, pe care îl văzusem în altă zi. Am putut astfel să le compar și pot spune că sunt la fel de frumoase. Se merită! Aici aveau loc spectacole, în special de operă, de care Împărăteasa Cixi era mare amatoare și pe care le urmărea, singură sau cu anumiți invitați, din Sala Educarea Bucuriei, special construită în fața teatrului.

Următoarea oprire a fost la Grădina Plăcerilor Armonioase, o grădină clasică, superbă, locul de pescuit favorit al lui Cixi, la care am mers urmărind indicatoarele, pe frumoase alei, cu puțină lume. Intrând în grădină am regăsit mulțimea turiștilor, noi fiind singurii nonasiatici. Oferă o panoramă minunată, cu un iaz cu pești roșiatici, cu pavilioane, săli, coridoare, poduri mici, toate foarte elegante. Era prima grădină de acest gen pe care o vedeam și pot spune că m-a impresionat mult, preambul la minunatele grădini din Suzhou, pe care aveam să le văd în următoarele zile. Se merită făcut efortul pentru a ajunge acolo.

Pe același drum am revenit pentru a vedea Sala Valurilor de Jad, o sală folosită de împărat ca birou pentru discutarea afacerilor de stat.

Pe indicatoarele pentru Poarta de Est am continuat plimbarea până la Sala Bunăvoinței și Longevității, principala sală de festivități, sala tronului lui Cixi și ne-am oprit la Stânca Zeului Longevității, numită așa datorită asemănării ei cu un longeviv, cea mai atractivă din pietrele Taihu (pietre calcaroase, valoroase fiind cele formate sub apă, datorită eroziunilor și perforațiilor produse de acțiunea apei) aflate în parc. Zona era plină de turiști, grupuri de tot felul, asiatici și nonasiatici, aici fiind locul de abordare a parcului pentru excursiile organizate.

Câteva poze la Poarta de Est supravegheați de leul și leoaica ce o păzesc și am părăsit palatul, în jurul orei 14:00.

Este o vizită care merită și trebuie făcută pentru atracțiile prezentate, multe din ele replici, de regulă îmbunătățite, ale unor atracții cunoscute și admirate de cei ce au construit palatul, doritori să le aibă la îndemână, să le vadă cât mai des…

Următorul obiectiv la care am mers a fost Grădina Botanică, aflat la circa 10 kilometri de Palatul de Vară și la 25 kilometri de centrul orașului. Deplasarea am făcut-o cu un taxi (70 CNY, după negocieri) care ne-a lăsat la intrarea din sud-est a grădinii, unde am fost întâmpinați de o frumoasă arcadă din flori. Se putea merge și cu autobuzul 536 care avea stație pe cealaltă parte a străzii de la ieșirea din palat. Se vede ușor. Am preferat taxiul pentru a ajunge mai repede fiind în criză de timp, dar la întoarcere am luat autobuzul, cost 1 CNY de persoană cu Smart Card, compensând costul mare de la taxi.

Am cumpărat bilete de intrare, 10 CNY de persoană, am intrat în grădina ce se poate vizita zilnic între orele 7:00 și 20:00 și cu un minicar electric, cost 20 CNY de persoană, am urcat la templul aflat în partea de nord a grădinii, la circa 2 kilometri, pe care l-am vizitat, (taxă de acces 5 CNY de persoană, deschis între orele 08:00 și 16:30). Se merită mersul cu minicarul pentru că templul se află departe în extremitatea nordică a grădinii, se dozează efortul și se poate face și o imagine generală a zonei de vizitat.

Templul Wofo cunoscut și ca Templul lui Buddha Culcat este un templu renumit întrucât sunt foarte puține statui cu Bhudda în această ipostază. Mai văzusem una, în iarna anului 2014, la Wat Pho, cunoscutul Templul lui Buddha Culcat din Bangkok, vezi impresii dar și Ayuttaya, la Wat Lokaya Sutharham unde se află o statuie de 20 de metri a lui Buddha Culcat și voiam să îl văd și pe acesta. Am urcat pe aleea străjuită de falnici chiparoși spre templu.

Pe poarta principală, frumoasa arcadă emailată Poarta celor Trei Eliberări, am intrat în prima curte interioară. Această arcadă era parcă identică cu cea de la Colegiul Imperial din Beijing pe care îl văzusem în prima zi vezi impresii. Am trecut un frumos pod de piatră de pe care am privit și pozat iazul cu pești roșcați și țestoase, care mi-a adus aminte iar de Colegiul Imperial….

Supravegheați de cei doi paznici musculoși și fioroși ai templelor buddhiste am trecut printre Turnul tobei și Turnul Clopotului și ne-am oprit la Sala Regilor Cerești unde cei patru regi veghează asupra lui Maitreya, Buddha al Viitorului, numit și Buddha care Râde, datorită înfățișării sale, gras și rotofei, mulțumit de sine, zâmbitor și fericit. Supraveghetorii sălii vegheau și ei așa că am reușit doar o poză cu doi din regi, cu ceilalți doi nu, dar l-am pozat pe Maitreya fiind apostrofată de o doamnă din personalul de supraveghere. Mea culpa!

La Sala celor Trei Buddha, am reușit o poză cu cei trei Buddha, Buddha al Trecutului, Buddha al Prezentului și Buddha al Viitorului și una cu câțiva din cei 18 Arhat (călugări budhiști ce au atins iluminarea și care vor trece la Nirvana când le va veni vremea), care îl însoțesc. Am trecut pe lângă un clopot mare, o stelă purtată în spate de un bixi și un frumos arzător din bronz și ne-am oprit la sala principală a templului, Sala lui Buddha Culcat. Aici așteaptă trecerea la Nirvana Buddha al Prezentului din bronz, lung de peste 5 metri și mai greu de 50 de tone, cel mai mare Buddha Culcat din China, înconjurat de 12 discipoli îndurerați, cărora le spune ce să facă după intrarea lui în Nirvana. Ca de obicei nu se pozează. Mea culpa!

Am părăsit templul, continuându-mi plimbarea prin grădină…

Grădină botanică este o grădină tânără, are doar 60 de ani, un copil în milenara Chină, se întinde pe circa 55 de hectare și găzduiește aproape 1,5 milioane de exemplare din peste 10.000 de categorii de plante. Nu este cea mai mare grădină botanică din China, dar este, poate, cea mai frumoasă și mai bogată, găzduind mai multe colecţii de plante (trandafiri, liliac, lalele, bujori ierboși, pereni, bujori arbustieri, piersici ornamentali, bonsai, magnolia, plante de deşert şi multe altele), o grădină penjing (peisaj în miniatură), nelipsitele iazuri cu peşti, cea mai mare seră din Asia cu plante tropicale şi subtropicale. Nu am mai avut timp să văd sera, era deschisă doar până la ora 16:30, cum trece timpul când vizitezi, am pozat-o din exterior, cost 50 CNY de persoană, cred că se merita….

Tot aici se află Mormantul lui Liang Qichao, savant, filozof, jurnalist și reformator în timpul dinastiei Qing târzie și Memorialul Cao Xueqin, autorul unuia din cele patru mari romane clasice chineze. Mai există un templu vechi, pavilioane şi încă multe altele.

Fiind luna aprilie am căutat grădinile unde erau în plină floare: piersicii decorativi, lalele şi liliacul. Grădina de Liliac m-a impresionat prin aglomerarea tufelor înflorite, prin bogăția de soiuri și de culori și prin mulțimea de chinezi zâmbitori și încântați împrăștiați printre tufișuri, dar am fost copleșită de Grădina Piersicilor Decorativi. Fiecare pomișor era diferit și mai frumos decât vecinii lui, iar florile, ale căror culori te fascinează, creau o imagine de nedescris pe ramurile fără frunze. Grăbite să-și etaleze frumusețile, sau poate convinse că și le arată mai bine, florile au apărut înaintea frunzelor, care, când am fost acolo, începuseră și ele să apară, ici-colo. Despre Grădina Lalelelor ce să mai spun!? Erau atât de multe lalele, atât de divers colorate și plantate în așa fel încât dau imaginea unui imens fluviu multicolor, pe care nu te mai săturai să-l privești, să-l pozezi și iarăși să-l privești.

Pentru o descriere mai amănunțită las pozele să vorbească. O vor face mai bine decât mine...

În trecere am văzut Grădina Penjing, o grădină cu aranjamente de copaci și stânci ce redau la scară mică peisaje naturale, cu cioturi de copaci, unii de vârste venerabile, și, evident, cu bonsai.

Am părăsit cu părere de rău grădina, am traversat strada și așa cum am spus am luat autobuzul 536, am mers circa 50 de minute până la stația de metrou Xiyuan de lângă poarta de est a Palatului de Vară de unde plecasem cu taxiul. Stația de metrou se vede din autobuz fără probleme, treci de ea și se coboară sau întrebi șoferul având scrisă în limba chineză denumirea stației.

De aici îmi propusesem să mergem la Stadionul Național, Cuibul de Pasăre, dar incidentul cu adidașii din ziua anterioară, vezi impresii, nu ne-a permis să le vedem pe toate într-o singură zi, ci în două zile diferite, deși, în condiții normale le puteam vizita în aceeași zi.

Am scris despre aceste obiective, întrucât ca și Mormintele Ming și Marele Zid Chinezesc, sunt situate în zone limitrofe ale Beijingului, în ideea de a prezenta modul cum aceste valoroase zone se pot vedea fără să apelezi la agenție de turism și fără tour operator, ci pe cont propriu, cu mijloace de transport în comun. Costurile sunt mult mai mici, abordezi obiectivele și le vezi cum vrei și cât vrei și, nu în ultimul rând, interacționezi cu localnicii, te afli printre ei. Este stilul de excursie care îmi place foarte mult!

---

VIZUALIZĂRI: 1751 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI