ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.09.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.01.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 5 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Bansko-Vara!

TIPĂREȘTE URM de aici

Dupa sejurul petrecut in Borovets ne-am mutat pentru 4 nopti in Bansko, in dorinta de a face o drumetie si pe Varful Vihren (2914m).

Pentru a ajunge in Bansko am ales in a ne intoarce din Borovets pana in Samokov, localitatea de langa Borovets, situata la aprox. 10km departare, iar de acolo in loc sa ne indreptam spre Sofia, pe unde venisem, am continuat in stanga spre Dupnica, iar de acolo spre Blagoevgrad si Simitli (localitati aflate pe drumul spre Kulata). Din Simitli am parasit drumul european E79 si ne-am indreptat in stanga, spre Razlog si in final, dupa inca 6km am ajuns in Bansko. In total vreo 140km. Drumul din Samokov pana in Dupnica nu este prea grozav, este plin de gropi pe care trebuie sa fie atent sa le ocolesti la timp.

Ajungand in Bansko am schimbat si parcurile nationale. :) Daca Borovets se afla in Parcul National Rila, Bansko se regaseste in Parcul National Pirin.

Comparativ cu Borovets, Bansko, situat la poalele Muntilor Pirin la altitudinea de aprox. 900m, nefiind inconjurat de padure, si temperatura vara este mult mai ridicata. Am avut temperaturi de 35-36 grd, ziua, la umbra. :):):)

Statiunea este asezata intr-o depresiune, fiind inconjurata in partea sudica de Muntii Pirin, statiunea regasindu-se chiar la poalele acestor munti, de Muntii Rila la nord de statiune, iar la est de de Muntii Rodopi, care comparativcu semetii Munti Pirin si Rila, cu inaltimi de peste 2900 m, acestia sunt mai “modesti”, cu inaltimi in preajma a 2100m.

Bansko se rasfira pe cele doua maluri ale raului Glazne, raul ce traverseaza orasul.

Daca Borovets este o micuta statiune de munte, Bansko este un oras in toata regula.

Eu as imparti Bansko in trei zone distincte. Prima zona ar fi partea de jos unde se afla orasul propriu-zis cu cladiri relativ noi, o a doua zona in partea de mijloc, orasul vechi, unde este si centrul orasului, aici pastrandu-se arhitectura veche, traditionala a caselor, acestea fiind reconditionate, renovate, dar pastrandu-se aspectul lor original, iar in a treia zona, mai spre padure si munte se afla statiunea cu facilitatile aferente, aici construindu-se in ultimii ani o multitudine de hoteluri si pensiuni in jurul nucleului vechiului Bansko.

Totusi cam tot ce s-a construit nou denota totusi mult bun gust. Placut este faptul ca majoritatea cladirilor nou construite respecta o anumita linie arhitectonica, predominante fiind culorile alb, maro si crem.

Ceea ce rezulta ste o combinatie unica intre o statiune montana moderna, foarte bine dezvoltata cu un oras vechi, istoric.

S-a construit mult, foarte mult in ultimii ani aici, Bansko devenind o moderna si cautata statiune de ski, zice-se comparabila ca partii cu vestitele ei “surate” de prin Austria, dar la niste preturi net favorabile statiunii bulgaresti. :)

O mica problema as spune este faptul ca desi in general statiunea nu este prea incurcata, fara strazi alambicate in zona noua, ci doar un pic in zona orasului vechi unde stradutele sunt mai stramte si mai intortocheate, dar din cauza faptului ca se lucreaza la partea carosabila, refacandu-se infrastructura multe strazi sunt inchise, fiind santiere in lucru, fapt ce te obliga sa tot ocolesti folosind diverse alternative, astfel reusind sa “ametesti” GPS-ul, dar si el pe tine. :))

Este un pic deranjant in prima, cel mult a doua zi, dar apoi incepand sa cunosti orasul reusesti sa te descurci fara probleme. :)

Unde te poti caza:

Chiar daca vara sunt destul de multe hoteluri inchise, sunt atat de multe locuri de cazare incat cu siguranta poti gasi exact locul de cazare, pe gustul fiecaruia.

De la hoteluri si aparthoteluri de tip resort, cu piscine, SPA, si tot felul de alte facilitati precum: sali de fitness, de divertisment, locuri de joaca pentru copii, gradini, saune, etc, pana la pensiuni mai micute. De la 5* la 1*, dupa gusturi si preferinte si nu in ultimul rand functie de buget. :))

Daca in Borovets am ales un hotel, aici ne-am gandit in a alege pentru cazare o pensiune mai micuta, “Hayloft Guest House”. Alegerea facuta a fost foarte inspirata, a meritat din toate punctele de vedere.

Unde poti manca:

In Bansko, chiar si in sezonul de vara sunt o multime de restaurant si tavern traditionale unde te poti opri si a incerca gustoasele specialitati bulgaresti.

Pe strada Pirin sunt insirate si pe o parte si pe cealalta terase care te imbie a le calca pragul. Multe din aceste tavern traditionale isi desfata clientii cu muzica live, in acorduri traditionale.

Mancare buna, portii generoase si preturi decente, atmosfera placuta, muzica live, iata o reteta de succes pentru a avea terasele pline.

Daca nu ai rabdare, timpul necesar sau de ce nu, …... bugetul dimensionat pentru a manca de fiecare data la restaurant, poti alege si varianta cumpararii unui sandwich, pizza, shaorma sau alt produs de acest gen de la fast food-urile din staiune.

Concluzia este ca exista variante pentru toate buzunarele. :)

Noua ne-a placut la “Obetsanova Taverna” (Обецанова Механа) situata in centru, langa Biserica Sfanta Treime. Ne-a placut atat atmosfera, seara cantand live o mica orchestra/formatie, ospatari prietenosi, zambitori, iar mancarea foarte foarte buna. Plus ca prin iarba, printre mese zburdau niste iepurasi draguti, care cand scapau din mainile copilasilor care-I prindeau si se jucau cu ei, se puneau in “infuleca” pascand iarba verde dintre mese, de le “trosneau falcile”. :)):)):))

Ce poti face in Bansko si imprejurimi:

Pai aici comparativ cu Borovets ai mult mai multe modalitati de petrecere a timpului liber vara, dar ca si in Borovets si aici vara multe hoteluri, restaurante si baruri sunt inchise.

Deci sa o luam pe rand:

Vara statiunea e mai linistita, mai putin populata comparativ cu iarna cand incepe sezonul de ski. Totusi in perioada cand se desfasoara aici deja cunoscutul Festival International de Jazz, prima editie avand loc in august 1998 (http://banskojazzfest.com), este destul de multa animatie seara in statiune. Noi am nimerit chiar in saptamana in care era organizat acest festival, in Piata Centrala. A fost tare placut seara, cand iesind la plimbare prin centrul statiunii, ne-am oprit 1-2 ore de fiecare data in a ne relaxa ascultand muzica ”asezonata” cu 1-2 pahare de bere. :))

In statiune e musai a te plimba pe vestita strada Pirin, artera principala care leaga zona veche a orasului de statiune, centrul istoric al orasului Bansko. Este o zona de promenada cu multe restaurante, cafenele si magazine de articole sportive si nu numai, de suveniruri.

Merita o plimbare prin zona veche a orasului, pe stradutele cu case vechi din piatra si lemn inconjurate cu acele ziduri din piatra, ce fac sa semene aceste case cu niste mici cetati.

In statiune, in zona centrala, se pot vizita si cateva muzee, acestea aflandu-se foarte apropae unul de altul, in centrul istoric, acest lucrul facilitand vizitarea lor.

-Casa muzeu Nikola Vaptsarov-Situat in Piata Centrala, langa cladirea Primariei, este unul din primele muzee deschise din regiunea Pirin, fiind deschis oficial pentru vizitatori in 1952. Este dedicat unuia dintre cei mai populari poeti bulgari ai secolului al XX-lea, Nikola Vaptsarov.

-Muzeul Otets Paisiy Hilendarski-Paisiy Hilendarski, nascut la 1722, in Bansko, a fost teoreticianul si initiatorul renasterii bulgare.

Muzeul Paisiy Hilendarski este creat dupa specificul unei manastiri grecesti, Paisii petrecandu-si o mare parte a vietii sale la Manastirea Hilendar.

-Muzeul de istorie

-Casa Velianov -Casa Veloianov construita pe la 1835 cu elemente decorative deosebite atat in exterior cat si in interior, ce constau in superbe picturi si sculpturi din lemn.

-Muzeul Casa de Neofit Rilski-Muzeul ste cunoscut si sub numele Casa Benin, cu arhitectura deosebita, este dedicat lui Nikola Poppetrov Benin unul dintre primii activisti ai reformei educationale din Bulgaria.

Muzeul este amplasat, chiar langa Biserica Sfanta Treime din centrul orasului... Acesta a fost inaugurat in mai 1981, la 100 de ani de la moartea lui Nikola Poppetrov Benin.

-Biserica Sfanta Treime-Este unul din simbolurile orasului Bansko. Este deosebita ca arhitectura, marime si prin frescele si sculputile pe cale le adaposteste. A fost construita pe la 1835 si este inconjurata de un zid foarte gros de aproape si inalt de vreo 4m.

Reprezentativ este Turnul-Clopotnita cu Ceas de 30m inaltime, al bisericii, construit in 1850. Pana la finalizarea Catedralei Alexander Nevsky din Sofia aceasta era cea mai mare biserica din Bulgaria.

Se mai poate vizita si o Expoziție permanenta de icoane in imediata apropiere a Muzeului Paisiy Hilendarski. Expozitia este gazduita in cea mai veche cladire pastrata în Bansko, construita in 1749.

Pe langa plimbarile prin statiune si vizitarea muzeelor enumerate mai sus, pentru iubitorii de natura, se poate face cate o plimbare foarte lejera si petrecerea unei dupa-amieze pe malul celor 2 lacuri aflate chiar la marginea statiunii, amplasate simetric as zice fata de statia de telegondola.

Primul in partea dreapta cam la 2km distanta, Lacul “Belizmata Dam” pe numele lui “de scena”, este un mic lac, foarte curat, inconjurat de o liziera de copaci. Aici exista si o mica terasa unde poti bea o bere sau un suc rece dar poti si alege din cele cateva feluri de mancare din meniu.

Nu este o terasa “de fite", este o terasa fara pretentii, aduce mai mult cu terasa unei cabane de/din munte, mai rudimentara. Noi am mancat acolo cate o salata Shospka si … nu am patit nimic. :))

Tot de aici se organizeaza plimbari calare in jurul lacului sau pe variante un pic mai lungute, functie de preferintele fiecaruia.

Celalalt lac de agreement situat in partea stanga a statiei de telegondola este situat tot la vreo 2km departare, dar spre deosebire de primul la care se merge pe un drum de pamant, aflat nu in cea mai buna stare, la acesta se poate ajunge pe un drum asfaltat.

Daca primul lac este asezat cam in camp, celalalt este un lac este chiar la marginea padurii. Aici se gaseste si un restaurant cu terasa, mult mai bine pus la punct, mai dragut.

In acest lac se poate si pescui.

Pentru cei pasionati de munte sunt multe trasee montane cu privelisti minunate. Sunt amenajate pana si locuri de picnic si de plimbari usoare prin padure, pe poteci si alei betonate chiar, amenajate cu banci si foisoare din loc in loc.

Alte activitatii pe care le poti desfasura in aceasta frumoasa zona sunt: calarie pe poteci montane, plimbari pe traseele special amenajate de mountain bike, sau pentru pasionatii de sporturi extreme: catarare si alpinism sau zboruri cu parapanta. Sau o relaxare la Complexul Pirin Golf de langa Bansko care dispune de unul dintre cele mai moderne terenuri de golf (www.piringolf.bg)

In apropiere, la cativa kilometri de Bansko, se afla ruinele cetatiii antice Staroto Gradishte precum si vechi movile funerare tracice (tumuli).

Zona Bansko/Dobrinishte este renumita si prin izvoarele sale minerale si termale. Localitatea Dobrinishte aflata la 6km de Bansko, al carui nume ar proveni de la “dobri neshta” in bulgara inseamna “lucruri bune”, semn ca Dumnezeu a dat oamenilor locului- izvoarele minerale, padurea şi apele din jur. Localitatea este foarte veche, in aceasta zona descoperindu-se obiecte ceramice din timpului romanilor dar si monede batute in timpul Impratului Nero. Chiar la iesirea din localitate exista un izvor mineral termal, in apropierea soselei, iar un pic mai departe la aprox. 1km se gaseste, tot pe marginea soselei, coborand un pic pe o poteca in valea raului Dobrinishta un bazin cu apa minerala termala, cunoscut sub numele de “baia romana”. Ambele sunt semnalizate prin niste mici indicatoare aflate pe marginea soselei. Noi le-am testat pe amandoua. :)

Din Bansko se pot organiza excursii pana satul Dobarsko, situat la 1050 m altitudine, aflat la 17km de Bansko. Este un sat cu arhitectura veche, deosebita a caselor. Aici se poate vizita biserica „ Sf. Teodor Tiron și Teodor Stratilat”, aflata pe lista UNESCO.

Sau o plimbare pana dincolo de orasul Belitsa, cale de vreo 22km pana la Belitsa si inca vreo 11km pana la Parcul de adaptare al ursilor dansatori” (www.park.belitsa.com)

Se poate alege si o plimbare auto pana in deosebitele sate turistice Kovachevitsa si Lechsten aflate la vreo 60km distanta de Bansko. Leshten situat pe versantul sudic al Muntilor Rodopi. La o altitutdine de 590m, la o distanta de vreo 15km de orasul Gotse Delchev. Din Leshten se mai parcurg inca vreo 8km si se ajunge in Kovachevitsa. Drumul din Gotse Delchev pana la aceste sate este asfaltat, acceptabil, un pic mai rau in satul Leshten unde are cateva portiuni mai rupte, dar am vazut ca se lucra chiar la intrarea in sat la terasamentul unui drum, care urca in dreapta pe langa sat, probabil dorindu-se a se realiza o alternativa de drum care sa ocoleasca satul si a nu te mai obliga sa il tranzitezi.

Aceste sate au un stil arhitectural deosebit al caselor. Satele a luat nastere prin retragerea in munti a bulgarilor, in timpul ocupatiei otomane in incercarea disperata de nu fi obligati a se converti la Islamism.

Merita o vizita in aceste sate, micute, cu ulitelor lor pietruite, cam prafuite, dar unde am intalnit destui turisti.

In Kovachevitsa, chiar ne-am oprit si pentru masa de pranz, la o terasa/taverna in centrul satului, unde ne-au uimit preturile mici. :)

La inapoiere poti face o oprire scurta, la intrarea in orasul Gotse Delchev unde se pot vizita si ruinele orasului antic roman, Nikopolis ad Nestum, oras ridicat de Imparatul Traian in cinstea victoriei sale asupra dacilor.

Am tot povestit despre plimbari prin Bansko, de plimbari auto prin imprejurimi, dar bineinteles ca de aici din Bansko se pot organiza o multime de drumetii pe carari de munte prin Masivul Pirin.

Bansko este un punct de plecare pentru trasee turistice la Cabana Banderitsa, in apropierea careia se gaseste cel mai batran copac din Bulgaria: Baykusheva Mura, o specie de brad alb, ce are varsta de peste 1300 ani, o circumferinta de 7,8m si o inaltime de 22m. sau mai departe pana la Cabana Vihren de unde se poate ajunge mai departe pe culmile si varfurile Masivului Pirin, printre care si Varful Vihren (2914m), al doilea varf ca inaltime din Bulgaria dupa Varful Musala din Masivul Rila si al treilea varf ca inaltime din Peninsula Balcanica, al doilea fiind Varful Mitykas din Muntii Olimp din Grecia. Traseele sunt cu diferite nivele de dificultate sunt disponibile pentru oameni de toate varstele. :)

Poti alege si o plimbare cu telegondola pana la statia Poiana Banderitsa (1635m), unde pe un platou destul de larg, se gaseste un restaurant cu terasa si sezlonguri unde poti face “o baie de soare”, sau o cura de aerosoli inconjurat fiind de padure de brad si molid, iar copii se pot distra la locul de joaca de langa. Exista si alte facilitati de divertisment pentru cei mici aici: un mic teren de fotbal gonflabil, un tobogan cu 4 piste, la fel, gonflabil, o pista betonata pentru ski cu role chiar un circuit scurt de biathlon de vara. :) , leagane, un teren cu iarba pentru jocuri cu mingea, etc.

In Poiana Banderitsa se poate ajunge si cu autoturismul pe un drum asfaltat bun, ce serpuieste urcand prin padure, dar parca merita o plimbare cu telegondola in locul autoturismului.

Nu am enumerat intre modalitatile de petrecere a timpului liber “exploatarea” centrelor SPA sau a piscinelor de la hotelul ales de fiecare pentru cazare. :)

Concluzia este ca daca alegi un sejur vara in Bansko cu siguranta nu te plictisesti. Merita a fi trecut pe “agenda de lucru” a iubitorilor de munte si nu numai.

Si iarasi stau si ma intreb de ce altii pot si noi romanii nu putem?

De ce in statiunile noastre montane “moarte” pe perioada verii nu se pot “inventa” astfel de facilitati de petrecere a timpului liber si a le pune in valoare? Dar in schimb ne plangem ca nu stiu care drum este inchis circulatiei si din acest motiv nu vin turistii in statiune, “statiune” care de fapt este o ingramadire de cladiri, pe deasupra si cu o arhitectura urata, care in afara de acoperis si mancare (si alea de multe ori de o calitate indoielnica) nu-ti ofera nimic altceva.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Testosu' in 10.09.15 13:54:19
Validat / Publicat: 10.09.15 14:41:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 15873 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Testosu'); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Orasul vechi-Bansko
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29450 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[10.09.15 14:15:38]
»

@Testosu -

aici ne-am gandit in a alege pentru cazare o pensiune mai micuta, “Hayloft Guest House”.

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)]

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

puiutea
[10.09.15 14:51:03]
»

Un review frumos structurat, plin de amănunte folositoare celor care vor merge acolo! Felicitări!

Testosu'AUTOR REVIEW
[10.09.15 15:10:25]
»

@puiutea - Multumesc!!

Chiar daca Bansko este cel mai cautat iarna este "bun" si vara.

Am sa incerc diseara sa caut prin "arhiva" si ceva foto pentru "a colora" povestirea.

Dan&Ema
[10.09.15 15:54:03]
»

Dobr den Testosule! apreciez articolul asta si calatoria pe care ai facut- o si ne- ai impartasit-o

Testosu'AUTOR REVIEW
[10.09.15 16:11:24]
»

@Dan&Ema - Zdraveite! Multam de aprecieri!

E pacat sa nu impartasesti si altor posibili doritori din putinul informatiilor pe care-l detii.

Dan&Ema
[10.09.15 16:26:41]
»

Blagodaria!

webmaster
[13.09.15 21:14:27]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, Testosu'
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bansko:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049316883087158 sec
    ecranul dvs: 1 x 1