Sarea dauneaza…nu, ea poate fi si sanatoasa!

TIPĂREȘTE

“ Din vatra Onestilor facem un ceas cu trasura, pana-n Targu Ocna – un orasel dragut, cuibarit pe apa Trotusului, intre maguri acoperite cu vii si livezi. Lasam in dreapta gorganul vanat, cu vestitele-i ocne, cari din timpurile cele mai indepartate si-au deschis tarii nesfarsitele lor bogatii de sare s-o luam catra apus, pe drumul uscat si colburos al Slanicului. In urma noastra, cu fata spre lunca Trotusului, ramane, singuratica, infipta-ntr-un mal, casa batraneasca a nemuritorului Negri. Ne uitam cu respect la zidurile acelea albe ce de-abia se vad dintre copaci – acolo a trait, acolo a visat, acolo a muncit pentru binele si fericirea noastra blandul preot al Unirei, omul pentru care iubirea de tara si neam a fost o adevarata religie. ”

Am apelat la frumoasele cuvinte ale lui Alexandru Vlahuta pentru a va face cunostinta cu orasul Targu Ocna.

Primele atestari documentare despre zacamintele de sare din zona dateaza din anul 1380. Bogatia zacamintelor de “aur alb”, cum era supranumita sarea, dezvolta zona din ce in ce mai mult. Austro-Ungaria si Romania au construit si realizat impreuna, in 1897, o cale ferata transcarpatica, prin pasul Ghimes Palanca, pe Valea Trotusului, pentru a realiza legatura dintre Moldova si Transilvania, astfel incat transportul sarii sa fie cat mai usor.

Pe langa exploatare, a luat fiinta si salina cu scop terapeutic.

Intr-o zi de vara frumoasa, mi-am scos parintii la plimbare si am facut o vizita la Salina de la Targu Ocna.

Spre deosebire de Salina de la Slanic Prahova, unde se coboara, (sau se cobora, nu mai stiu daca mai este deschisa) cu liftul, la Targu Ocna se intra in salina cu microbuzul.

Lumea se aduna la intrare, unde este amenajat un loc cu bancute si protejat de dogoarea soarelui sau bataia ploii.

Dupa ce se aduna suficienta lume, urci in microbuz, incepe coborarea si intri in munte din ce in ce mai adanc. E bezna, doar farurile masinii lumineaza in fata. Am vrut sa fac poze, dar nu mi-a iesit nimic.

Dupa cateva minute, ajungi la poarta salinei. Au un sistem de usi, coridoare, prelate, astfel incat intrarea sa nu fie in linie dreapta. Ma gandesc ca o fi pentru a te proteja de curentul care s-ar putea forma.

Ajungem in coridorul principal si undeva in dreapta, ne intampina biserica Sfanta Varvara, ocrotitoarea minerilor. Sfanta Varvara este pomenita in fiecare an in data de 4 decembrie.

Biserica a fost construita in perioada aprilie-decembrie 1992, din initiativa lucratorilor din mina si cu ajutorul lui Dumnezeu.

Este prima biserica ortodoxa subterana din Europa.

Cu migala, daruire si simt artistic au construit o biserica frumoasa. Peretii cenusii cu degradeuri albicioase-sure, date de concentratia sarii, lucesc sub lumina pala din interior. Iconostasul, scaunul imparatesc, aplicele si candelabrul sunt frumos mestesugite de maiestria minerilor artizani.

Pe pereti sunt icoane si lumea cu piosenie se roaga si se inchina.

Revenim in coridor si inaintam spre interiorul salinei. Pasim intr-o sala cu deschidere mare. Nu este asa inalta, ca in alte saline, dar are totusi 8 m inaltime. Aici gasesti de toate pentru ati putea petrece timpul intr-un mod placut si agreabil.

Pentru copii sunt mai multe leagane si tobogane gonflabile.

Exista un teren de minfotbal, se poate juca baschet, tenis de camp sau ping pong.

Intr-o zona adapostita si aranjata cu floricele multicolore (e drept, nu-s naturale, dar o pata de culoare invioreaza atmosfera), se afla o terasa cu mese si scaune. N-am avut noroc era inchis, la fel si magazinul cu souveniruri, dar nu-i nimic, nu venisem la cumparaturi.

Undeva, intr-un colt mai indepartat, e o cascada, care se varsa susurand in lacul sarat. Lacusorul este imprejmuit, astfel incat sa nu se intample ceva neplacut, mai ales copiilor care zburda peste tot.

Atmosfera e tihnita, e un pic cam racoare, dar am venit, oarecum pregatiti. Simti cum iti intra aerul in plamani.

E un loc placut, care aduce sanatate celor cu probleme si relaxare celor sanatosi.

Merita sa vizitati Salina Targu Ocna si nu numai. Zona, cu munti domoli, acoperiti de brazi inalti si verzi, cu rauri si izvoare cristaline, te ispiteste sa o vizitezi si sa te bucuri de frumusetile ei. Deci plecam mai departe si urcam spre munte.

Cand spui munte, marea majoritate se gandeste la Valea Prahovei, (ma refer la bucuresteni), dar noi suntem pe Valea Trotusului si vom merge la Slanic Moldova, care poate rivaliza cu alte statiuni de renume.

Alexandru Vlahuţã, poetul-drumeţ, descrie cu multa maiestrie Slanicul

„… deodatã înaintea noastrã se descoperã luminoase-n rama lor de codru, Bãile Slãnic – Sinaia Moldovei. Aici valea se-nchide din toate pãrţile, o horã de munţi o prind de mijloc, şi apele clocotã grãmãdite ca-ntr-o pîlnie. Pe fundul vãii, de-o parte şi de alta a Slãnicului, se înalþã hoteluri mari, vile atrãgãtoare rãsar dintre copaci, drumuri albe, netede se-ndoaie molatec peste tãpşane verzi, cãrãri pietruite se caţãrã peste brîiele mãgurilor, pe sub bolţi de ramuri; chioşcuri neaşteptate-ţi ies în cale; de sus te strigã vîrfurile munţilor Cerbul, Puful, sã-ţi arate poienile lor înflorite şi largile lor privelişti, peste clocotişul codrilor, înspre Poiana Sãratã de la trecãtoarea Oituzului şi-nspre „Poarta Vînturilor” de la Nemira Mare. Zbucnesc din stînci izvoarele binefãcãtoare, descoperite acum o sutã de ani de Serdarul Mihalache Spiridon, care vîna cerbi şi urşi pe unde ne plimbãm noi azi în cîntecul muzicii”.

Candva era supranumita “Perla Moldovei”, treptat a cam fost data uitarii.

Acum mai multi ani, prin anii ’90, m-am dus cu baiatul meu, mititel pe atunci, la Slanic sa vada de unde vine apa minerala.

Se uita neancrezator la mine, cand ii povesteam despre izvoarele de apa minerala.

Am nimerit intr-o zi cam mohorata, statiunea nu prea era aranjata si cand am ajuns la izvor…. apa abia se preligea pe perete…si bule nicidecum. Si atunci fiul meu fericit, zise: vezi, am avut dreptate, apa minerala vine din sticla!

M-am lasat pagubasa si m-am gandit ca eu sunt vinovata, trebuia sa mergem la Borsec, poate sunt mai grijulii cu bogatiile naturii.

Timpul a trecut si am vrut sa vad ce s-a mai intamplat prin zona, daca tot suntem la Targu Ocna.

Asa ca ne-am urcat in masina si da-i bataie.

Drumul nu exceleaza, dar merge. Urcam muntele, aerul devine din ce in ce mai tare si caldura se domoleste.

Ne apropiem, de unde stim? ! De la fumul care umple drumul din ce in ce mai mult. Zici ca se lasa ceata! Dar nu, sunt grataragii de weekend, care s-au asezat unii langa altii, la marginea drumului si prajesc carnati…sau ce or avea… si e atata munte in jur si e atat de frumos, dar ei vor sa se simta ca la oras, unul intr-altul.

Ups, am deviat, scuze.

Parcam si incepem explorarea statiunii.

Am fost placut surprinsa de schimbarea la fata a statiunii. S-a imbracat cu haine noi. Multe din vechile hoteluri, care au o arhitectura deosebita, s-au aranjat cu “haine” noi pastelate.

E atata verde de jur imprejur, soarele straluceste si vilutele cochete parka iti zambesc strengareste in soare.

Ce poti sa faci la Slanic? Sa te bucuri de natura!

Statiunea nu e foarte mare si plimbarea printre vile si hoteluri e placuta. Vezi cladiri vechi, dantelate, unele renovate, altele nu, cladiri noi cu arhitecturi deosebite.

Parcul din centru statiunii reprezinta o oaza de liniste si o sursa nesfarsita de relaxare. In mijloc, maiestuos se ridica spre cer biserica.

Zona Izvoarelor Minerale este inconjurata de un peisaj deosebit, iar calitatile terapeutice ale izvoarelor sunt recunoscute din vechime, ca fiind o calea naturala de tratament pentru numeroase afectiuni, printre care cele digestive, ale glandelor anexe, ale aparatului respirator, ale bolilor de nutritie si metabolism. Sunt aproximativ 10 izvoare deschise care trateaza diverse afectiuni atat prin cure interne cat si prin cure externe. Prin cura externa se trateaza diverse inflamatii cronice oculare sub forma de aerosoli, inhalatii, pulverizanti.

Ce mai poti face?

Poti sa urmezi traseul celor “300 de scari”. Sunt niste trepte sapate in stanca care te plimba din zona izvoarelor, pe marginea paraului Slanic, in urcus usor pe cararile de munte, prin padurea umbroasa. Ajungi la Poiana Caprioarei, unde exista un camping. De aici se poate merge pe sosea pana la Cheile si Cascada Slanicului.

Toata zona este deosebit de frumoasa. Dupa zbuciumul zilelor de munca si agitatia din oras, aici iti ”tiuie” linistea in urechi.

E o destinatie de vacanta perfecta pentru cei ce vor sa se odihneasca si sa se bucure de natura.

---

VIZUALIZĂRI: 2035 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI