Alberobello – sat turistic de 11000 locuitori

TIPĂREȘTE

Alberobello este la 60 Km de Bari, în interior şi la 20 Km de mare. A fost inclus în moştenirea Unesco din 1996.

Cum ziceam, numele înseamnă „pădurea cu război”. Este renumit pentru casele „trulli”, care se construiesc din evul mediu în sudul Italiei. Dar aici sunt 2000, locuite şi azi. Numele casei îi vine de la grecescul troulos = cupolă. Numele local este casedda, din casella (căsuţă).

La 1700 contele Girolamo al II-lea a cerut ca aceste case să fie construite fără mortar, ca o cale de a evita plata taxelor către seniorul pe al cărui pământ se aflau. Ele se construiesc la fel din secolul XIV. Şi felul este următorul: pământul se înlătură până la 5 m adâncime, pe un pătrat nu foarte mare. Poate fi şi cerc. Groapa respectivă devine cisterna casei, locul în care se adună apa de ploaie, pentru diverse nevoi.

Repet, ni s-a spus că nu sunt ape de suprafaţă. Podeaua casei este capacul cisternei. Pereţii sunt construiţi din lespezi de piatră, sunt dubli, la o distanţă de 50 până la 180 de cm. Între ei se îndeasă pământ.

Acoperişul este circular, iar lespezile se aşează în el una peste alta, în formă de con, tot fără mortar. Acoperişul se încheie cu o piesă lucrată din piatră, care zicea ceva despre familie sau meseriaş (meseriaşul se cheamă trullaro), nu mai ştiu. Au şi diverse semne creştine pe acoperiş.

Legenda că dacă luau acea piesă şi fugeau cu ea casa se năruia şi nu mai exista ca obiect impozabil nu poate fi decât o legendă. Ce să se năruiască la o casă cu pereţi de 1,8 m grosime, chiar fără mortar? Şi unde să fugi cu ditai piesa în spate?

Casele acum au tot ferestrele acelea nemaipomenit de mici (iarna să nu iasă căldura şi vara să nu intre căldura), dar acum au gaz şi curent electric. Şi tare cred că şi apă curentă şi canalizare.

Din cauză că aerisirea se face greu pe fereastră, ea se face pe uşa deschisă. Ăsta, uşile deschise, e un obicei în sudul Italiei. Ca să nu expună interiorul, în uşi atârnă perdele. De asemenea, pentru că ferestrele erau foarte mici şi deci nu era lumină, treburile casnice, precum cusutul, se făceau pe vremuri afară, lângă uşă. Dar azi nu am văzut asta, deşi scaune lângă uşă am văzut.

Dacă familiei nu-i ajungea o cameră, în care se dormea pe un suport de saltea, se gătea la o vatră, se creşteau copiii într-o nişă, mai construia una alături, cu intrare din prima, şi o acoperea şi pe aia cu acoperişul conic. În secolul XIX nu aveau voie să deţină mai mult de 2 trulli. Destul de nasol dacă familia era mare şi mai erau şi animale.

Satul are magazine elegante, străzi asfaltate, bineînţeles, cofetării. Datorită Crăciunului se organizase un târg pe strada principală, cu gherete care vindeau diverse, cu muzică, cu numere de spectacol. Duminică seara erau magazinele deschise şi foarte multă lume în stradă, mai ales tineri şi copii. Cum nu era sezon turistic, aceştia erau localnici care se simţeau foarte bine. Dar magazine de suveniruri sunt deschise în permanenţă şi bine aprovizionate. Specifice sunt prosoapele de bucătărie, ţesute frumos cu modele cu trulli şi se mai vând acoperişuri de trulli din ţesături dublate, ca „pressetine” adică drept cârpe de apucat oalele şi cratiţele fierbinţi. Ingenioasă treabă.

Am mâncat o îngheţată foarte bună şi foarte multă la 2 euro, dar restaurantul nu l-am nimerit. Ne pare rău că nu am putut intra în Trullo sovrano, care e deschis publicului, dar tocmai atunci lipsea cineva dinăuntru.

Culturile locale sunt de măslini, de viţă de vie şi dintre legume noi am văzut varza creaţă şi napi verzi. Încă era sezon de cules măslinele. Doi oameni culeg într-o zi de muncă până la 3 chintale (ei nu calculează în chile).

---

VIZUALIZĂRI: 1969 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI