ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.06.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAY-2013
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

O după-amiază la plaja din Aghios Nikitas

TIPĂREȘTE

Luând de bune cuvintele colegului ionescunic, am ales drept destinație a singurei zile petrecute la plajă din cadrul sejurului de anul acesta în Parga, micul sat Aghios Nikitas de pe țărmul vestic al Lefkadei.

Din Parga, sunt vreo sută de km, drum bunuț, cu o deviere cam prin zona asta (Lygia) care mi-a permis să văd și aici câteva plaje interesante (acum pustii, dar care cu siguranță că peste vreo lună vor fi pline ochi). Interesant mi s-a părut că, din loc în loc, nisipul lasă la iveală roci de gresie foarte asemănătoare cu el, și ca structură, și având aceeași culoare.

Mă rog, după 3 € plătiți la tunelul din Preveza mai e puțin și se trece pe insulă, dacă podul nu e cumva ridicat. Caz în care trebuie așteptat cam 10 minute, până trec toate ambarcațiunile adunate dintr-o parte în cealaltă. Podul fiind metalic, e acoperit cu o „structură” antiderapantă care se simte ciudat la condus, în roți și la volan; nu vă speriați! imediat ce treceți, se termină.

Din Lefkas town mai sunt 14 km, se trece pe lângă drumul de acces spre mânăstirea Faneromeni și „la un colț de cotitură” ne trezim în Aghios Nikitas. Cum eu setasem pe GPS doar coordonatele plajei, el săracu' încerca să mă ducă acolo... dar nu prea era o stradă de intrat cu mașina; am oprit, am coborât și mergând câțiva pași pe acea alee am constatat că ar fi foarte bine să las mașina pe strada principală (unde mai erau vreo două locuri de parcare goale), să ne luăm lopățelele, găletușele, pantofii de pietre, cortul etc. pe care le aveam oricum pregătite în portbagaj și să coborâm pe picioare până la plajă.

După vreo două serpentine, am nimerit în singura stradă a satului despre care mai povestesc și ceilalți care aufostacolo, iar de aici în cincizeci de pași se ajunge la plajă. Evident, după ce vrând-nevrând admirăm oferta câtorva taverne și baruri. Deși eram abia la finele lunii mai, locul era deja destul de aglomerat; nici nu vreau să-mi imaginez cum o fi prin iulie-august...

Așa... plaja, că de asta am zis să scriu micul articol de azi: sunt de fapt vreo trei - una micuță chiar la capătul străzii (?) despre care ziceam adineauri, care se întinde la stânga până la promontoriul dinspre Nord-Vest, una mai micuță și mai îngustă la dreapta, imediat după ultimul bar și una peste deal, pe partea vestică, plaja Milos (cică; la asta n-am fost, am aflat abia ulterior despre ea) probabil cea mai recomandabilă dacă vreți doar plajă, având grație poziționării, o durată foarte mare de „însorire” pe parcursul zilei. Noi ne-am ales să stăm inițial la capătul dinspre promontoriu, chiar lângă stânci, apoi (după ce am mâncat binișor la o tavernă din zonă, aleasă la întâmplare, considerând numărul de clienți care erau deja în incintă) am mers pentru siestă la cea de după băruleț.

Apa golfului e perfect limpede, de culoare turcoaz, cum doar prin filme se mai vede. Ici-colo mai vezi câte un peștișor, am vrut să fac puțin snorkeling, dar nu mi-a plăcut temperatura apei - prea rece ca să-mi bag „calculatorul” în ea. M-am mulțumit cu o partidă de înot printre stâncile din apă.

Vă doresc să ajungeți acolo și voi, nu veți regreta, dimpotrivă!


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 09.06.13 20:43:05
Validat / Publicat: 09.06.13 23:31:52
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 5443 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Aghios Nikitas - și iar pe plajă, la siestă
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

mulinita
[11.06.13 13:00:34]
»

Foarte frumos! A fost o plăcere să-mi aduc aminte de locurile prin care am fost şi noi anul trecut.

Grecul (patronul tavernei) tot în alb, din cap până-n picioare, era îmbrăcat?

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[11.06.13 13:39:44]
»

@mulinita: Nu cred că am avut onoarea să fim invitați pe terasă de către patron; cred că era un simplu „agățător” cum îi numesc eu pe oamenii meniți să atragă în local cât mai mulți clienți. Dar cum acolo sunt poate chiar și 30 de taverne în toată localitatea... e posibil să nu vorbim despre aceeași locantă.

mulinita
[11.06.13 14:43:15]
»

@Dragos: vorbesc despre taverna (de fapt psarotaverna) de la poza nr. 16. De obicei, grecul stătea "la agăţat", dar nu te agasa, cum fac ai noştri pe la Mamaia. Era cu zambetul pe buze mai tot timpul, saluta turiştii care treceau prin faţa lui, deşi nu toti îi călcau pragul.

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[11.06.13 14:53:38]
»

@mulinita: aia nu era psarotaverna unde ai fost tu (am citit între timp și articolul tău). Sigur! Era o tavernă simplă cam cu vreo 15-20 de pași mai sus de cea la care te referi tu, pe aceeași parte a străzii, ce-i drept.

mulinita
[11.06.13 17:51:16]
»

@Dragos: ups! aș fi băgat mâna-n foc, că ați mâncat la Ο ΛΕΥΤΕΡΗΣ. I se vede în plan îndepărtat firma și în poza 13. Important e că ați avut o zi frumoasă în Aghios Nikitas.

webmaster
[06.07.13 09:52:49]
»

@Dragos: Mutat în rubrica "Vacanța în Agios Nikitas" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mulinita
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Agios Nikitas:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074773073196411 sec
    ecranul dvs: 1 x 1