La pas cu Dunărea, dar prin Serbia

TIPĂREȘTE

După cum am spus și în alt articol, citind articolul lui @Dan&Ema despre Clisura Dunării, ne-am amintit de acest traseu pe partea sârbească a Dunării, pe care vroiam de mult să îl străbatem. Zilele libere cu ocazia mini-vacanței de 1 mai ne-au oferit timpul necesar pentru asta, așa că am purces la drum.

Traseul pe care l-am ales noi arată cam așa: Reșița - Oravița - PCTF Naidăș - Smederevo - Pozarevac - Veliko Gradiste - Golubăț - PCTF Porțile de Fier I - Dr. Tr. Severin (350 km)

Pentru că traseul ales era destul de lung și pentru a ne bucura în tihnă de frumusețile pe care știam că le vom întâlni pe traseu, am ales să nu revenim seara acasă ci să dormim în Dr. Tr. Severin la Hotel Continental. O alegere foarte bună, cel puțin din punctul nostru de vedere.

Drumul până la intrare în Serbia este foarte bun doar pe o distanță de aprox. 30 km, apoi este denivelat, plin de petice și din loc în loc întâlnești și „cratere selenare”.

În Serbia drumul este bun, nu foarte bun. Și la ei e aceeași problemă. Craterele în schimb lipsesc pe zona unde am fost noi.

Intrarea în Serbia se face direct în localitatea Kaluderevo, iar la 50 metri de vamă pe partea stângă a drumului este un restaurant unde am oprit și ne-am luat două pleșcavițe la pachet. Despre restaurantul ăsta și cel unde am luat masa de prânz o să fac un articol separat.

Drumul continuă spre localitatea Bela Crkva (Biserica Albă), unde puteți să schimbați euro sau chiar lei pentru a avea dinari sârbești la dumneavoastră. E adevărat că în Serbia se poate plăti cu euro, cardul, iar aproape de graniță chiar și cu lei, dar este bine să aveți și dinari în portofel pentru unele lucruri mărunte cum ar fi o înghețată sau un magnet pentru frigider, pentru că micii comercianți nu prea acceptă decât dinari.

După Bela Crkva se află localitatea Vracev Gaj, iar la ieșire din localitate este intersecția care la stânga vă duce spre localitatea Stara Palanka (Palanca Veche) pe unde puteți trece Dunărea cu un mic bac care trece doar la anumite ore. Dacă alegeți să mergeți pe aici, atunci trebuie să vă interesați pe net despre orele la care pleacă bacul și să vedeți dacă vă convin. E adevărat că pe aici este mai scurt drumul spre Golubăț, dar dacă nu te sincronizezi cu bacul s-ar putea ca timpul să fie mai lung. Dacă nu vă grăbiți atunci nu este o problemă pentru că aici găsiți două restaurante cu specific pescăresc care sunt la mare căutare și aveți unde să vă pierdeți timpul.

Noi am ales celălalt drum, cel care merge spre Kovin și unde la ieșirea din această localitate se află cel mai apropiat pod peste Dunăre. Am trecut Dunărea pe aici și imediat după pod am luat-o la dreapta și am mers să vizităm Cetatea Smederevo.

După ce ne-am încântat ochii și sufletele cu frumoasa cetate, ne-am întors până la pod și am continuat drumul spre Veliko Gradiste. Pentru a ajunge aici am mers spre Pozarevac, un alt orășel din acea zonă, pe care din păcate, de data asta, l-am ocolit pe centură și după ce am trecut prin alte mici localități, am ajuns la Veliko Gradiste.

Aici am vrut de fapt să vedem stațiunea Srebno Jezero (Lacul de Argint) pe care am descoperit-o mai de mult pe net și pe care vroiam să o vedem neapărat. Pentru a ajunge la ea am făcut stânga imediat după ce am intrat în Veliko Gradiste, în dreptul unei stații peco. Acum se construiește un sens giratoriu acolo. Am mers pe strada aceea și am ajuns la micuța stațiune. Aici este un canal care se învecinează cu Dunărea dar care este închis cu baraje la ambele capete, iar în zona capătului din dreapta a fost amenajată o mică stațiune cu plaje, locuri de cazare, restaurante și terenuri de sport.

Am parcat mașina pe dig (este o parcare și după acesta) și am mers doar în zona apropiată de apă pentru a ne face o idee dacă merită să venim vara acolo sau nu. Ne-a plăcut ce am găsit aici și sigur o să revenim la vară pentru un mic sejur. Pe malul apei sunt plaje cu nisip, terase, teren de volei, restaurante, chioșcuri cu suveniruri sau cu înghețată iar în partea mai îndepărtată sunt case de vacanță și pensiuni. Când am fost noi stațiunea era plină de tineret și am observat că, pentru seară, se pregătea un mare concert.

Nu am stat prea mult aici pentru că mai aveam mult de mers, așa că am ieșit din nou în șoseaua din Veliko Gradiste iar de aici am urmat gps-ul și indicatoarele spre Golubăț pentru a ne începe călătoria magnifică împreună cu Dunărea.

Dunărea am întâlnit-o imediat și ne-am mirat, pentru început, de lărgimea pe care o are aici iar mai apoi de valurile care dansau pe ea de credeai că ai ajuns la mare.

Am ajuns imediat în localitatea Golubăț dar nu am oprit aici pentru că am vrut să avem mai mult timp la Cetatea Golubăț, pe care am întâlnit-o imediat după localitate.

Cetatea Golubăț este foarte frumoasă și am admirat-o de la noi din țară de fiecare dată când am trecut prin dreptul ei. Se află într-un proces de refacere și întreținere și dacă vreți să o vizitați aveți grijă să nu faceți ca și noi și să ajungeți aici într-o zi de luni pentru că o veți găsi închisă. Este deschisă de marți până duminică între orele 10.00 - 19.00. Nu am aflat dacă se plătește o taxă pentru vizitare, dar pe poartă este afișat că se plătește 100 dinari de autoturism pentru parcare.

Am oprit în fața porții închise și am făcut niște poze cu cetatea apoi neavând încotro ne-am continuat drumul.

De aici de la cetate încep și tunelurile rutiere, care sunt în număr de 22 de aici și până aproape de Porțile de Fier I. Unul singur este cu sens unic.

Imediat după cetate am oprit într-o parcare neamenajată pe partea stângă a drumului pentru a mai poza cetatea, stânca Baba caia și dealurile din România. Când să plecăm ne-am dat seama că de fapt am oprit în parcarea unui restaurant care se afla pe partea cealaltă a drumului și am decis să luăm prânzul aici pentru că era destul de târziu și pentru că ne plăcea peisajul. Am mâncat destul de bine și am pornit din nou la drum.

De aici ne-a plăcut fiecare metru pe care l-am străbătut. Ne minunam ca niște copii de frumusețea peisajului. Nu vreau să creez polemici așa că nu am să spun care parte a Dunării oferă priveliști mai frumoase, dar nu mă pot abține să nu spun că partea asta este mai interesantă. Drumul nu este perfect dar nici nu îți dă mari bătăi de cap. Tunelurile sunt foarte interesante deoarece nu sunt „șlefuite” prin interior și de fiecare dată când am putut am „dat cu faza lungă” pentru a ne bucura de aspectul interior al acestora.

Parcări sunt multe și puse în locuri bune dar venind spre Porțile de Fier I le-am avut pe toate pe contra-sens și a trebuit să mai trecem peste linia continuă pentru a ajunge la ele. Poliție nu am întâlnit deloc pe drum dar totuși mare atenție pentru că sancțiunile lor sunt mai dure.

Am oprit mult pe tot traseul și am făcut niște poze „pentru suflet”. Ne-a plăcut în mod deosebit faptul că la ei drumul este situat mai sus decât al nostru și ai o vedere mult mai bună asupra Dunării și Cazanelor. Cel mai frumos este în parcarea aflată la înălțime destul de mare de unde se vede zona Mraconia, cu Mănăstirea Mraconia, Chipul lui Decebal și Dunărea cum intră în Cazanele Mici. O panoramă superbă.

Din partea asta a Dunării vezi și porțiuni ale malului românesc pe care nu ai cum să le vezi de la noi și care sunt foarte frumoase. Mă refer aici la zona Peșterii Ponicova și la zona aflată după Eșelnița.

La PCTF Porțile de Fier am avut surpriza să găsim o coloană imensă de mașini și a trebuit să stăm mai mult de o oră pentru a intra în țară.

Concluzia noastră este că merită făcut și acest drum pentru că peisajele minunate pe care le vezi de aici adăugate celor pe care le vezi de pe partea românească a Dunării fac un întreg care merită descoperit și este foarte interesant să privești țara ta din altă țară și să te bucuri de frumusețile pe care aceasta le oferă oamenilor care trec pe acolo. Chiar am fost mândri că suntem români și că frumusețile acelea pe care oamenii le admiră din aceste locuri ne aparțin într-o mică parte și nouă.

Călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 8627 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI