Defileul Dunarii - pe partea sarbeasca

TIPĂREȘTE

De ceva vreme îmi doream să vizitez Defileul Dunării dar până în această vară nu am avut ocazia. Hotărând să fac un periplu de câteva săptămâni prin sud-estul Europei, am inclus şi acest obiectiv pe lista mea de locuri ce trebuie văzute. Fiind în drum spre Belgrad am ales să parcurg Defileul Dunării pe partea sârbească. Am trecut frontiera pe la Porţile de Fier, punctul de trecere fiind destul de liber. Controlul vamal a decurs fără nici un fel de probleme fiind verificate doar documentele, nefiind nevoie să cobor din maşină. Vameşul sârb, care se descurca destul de bine în română ne-a întrebat doar unde mergem, după care ne-a înapoiat documentele şi ne-a urat drum bun. Şi chiar am avut un drum bun.

De-a lungul defileului, între localităţile sârbeşti Sip şi Veliki Gradiste, pe parcursul a circa 100 km, drumul şerpuieşte o dată cu fluviul, străbătând viaducte suspendate deasupra văilor inundate ori traversând printr-o salbă de tuneluri fiecare pinten de munte ce nu s-a lăsat ocolit. Deşi îngust, drumul se află într-o stare foarte bună iar traficul aproape că nu există. Pe partea românească disting un şir lung de maşini oprite la un semafor. Se lucrează la drum.

Priveliştea este superbă: în stânga munţi acoperiţi de păduri seculare punctaţi ici colo de albul unei stânci de calcar ce sparge monotonia verde, în dreapta Dunărea „aflată la strâmtoare”, iar dincolo de apele tumultoase - „Ţara Mea”. Privind aceste ape, fără să vreau, un gând răzleţ mă duce către cei care şi-au riscat viaţa în drumul lor spre libertate, traversând fluviul înot în nopţile fără lună ale anilor premergători revoluţiei. Între timp a apus şi vremea „spărgătorilor blocadei” (se poate citi şi embargo) iar Dunărea îşi curge apele netulburată. După o curbă, printre ramurile copacilor de pe marginea drumului, zăresc oglindindu-se în apele fluviului Orşova, mai bine zis Orşova Nouă căci vechiul oraş împreună cu insula Ada Kaleh şi alte câteva sate au dispărut înghiţite de apele lacului de acumulare de la Porţile de Fier. Pe partea sârbească şoseaua urcă şi coboară, căutându-şi drum prin meandrele „cazanelor”. Astfel îţi este permis să surprinzi de sus imaginea panoramică a defileului. Pe marginea drumului numeroase locuri de popas bine amenajate îţi oferă posibilitatea să iei o gustare în decorul fermecător.

Zona Cazanelor Mari şi a Cazanelor Mici situate pe o distanţă de 4 respectiv 5 km între localităţile (româneşti) Eşelniţa şi Plavişeviţa este cea mai îngustă porţiune din defileu şi poate cea mai pitorească, Dunărea având o lăţime de doar 150 – 250 m. În zona Cazanelor, două monumente situate pe malul românesc îţi atrag atenţia.

Privind spre Tabula Traiana (un înscris sculptat în piatră de către romani pentru a comemora traversarea Dunării din anul 101, monument aflat pe partea Serbiei), chipul sculptat în stâncă a regelui Decebal domină valea. Monumentul, realizat la sfârşitul anilor ’90, impresionează prin mărime, 40 m înălţime şi 25 m lăţime, aducând aminte de mult mai celebrele chipuri ale preşedinţilor americani sculptate în Muntele Rushmore din South Dakota. La baza sculpturii, inscripţia „Decebalus Rex Dragan Fecit” aminteşte de ctitorul acestui monument - Iosif Constantin Dragan.

Pe marginea drumului, suspendată parcă deasupra fluviului se află Mănăstirea Marconia, numită şi Mănăstirea de sub ape, datorită sorţii pe care a avut-o vechea mănăstire Marconia, inundată o dată cu construcţia barajului.

Mi-am continuat drumul de-a lungul defileului, oprind din loc în loc pentru a admira peisajul. Şi astfel am ajuns la Golubac, poarta de intrare a Dunării în defileu. Iar ca paznic pe vecie, la intrare, tronează cetatea Golubac datând de la mijlocul secolului XIV. Cetatea impresionează prin îmbinarea armonioasă a muntelui şi a apei cu zidurile, turnurile şi porţile cetăţii. Cetatea are 10 turnuri conectate între ele de ziduri cu metereze. Amplasată strategic, cetatea a controlat timp de mai multe secole traficul pe uscat şi pe apă din zonă. Importanţa strategică a făcut ca rând pe rând cetatea să fie subiectul unor dispute militare între turci, sârbi, maghiari şi austrieci. Şoseaua străbate prin două porţi zidurile ce leagă cetatea de pe munte cu cea de pe malul Dunării, fiind destul de impresionant să treci cu maşina prin aceste două porţi. Cetatea se află într-o stare foarte bună de conservare, bastioanele situate pe malul Dunării fiind uşor de vizitat. Nu m-am încumetat să urc la turnurile situate pe munte, dar probabil dacă există o cale de acces, priveliştea trebuie să fie magnifică.

Am părăsit Defileul Dunării cu senzaţia că am vizitat unul din cele mai frumoase locuri. Fotografiile vor spune ceea ce eu nu am putut descrie în cuvinte. Dacă aveţi ocazia nu rataţi acest obiectiv.

---

VIZUALIZĂRI: 12425 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI