La plimbare prin Gradinile Turia si pe plaja Malvarrosa

TIPĂREȘTE

Din programul nostru in Valencia nu putea lipsi plimbarea prin Gradinile Turia. Era de fapt imposibil, hotelul fiind situat in vecinatate iar traseul autobuzelor trecand de multe ori pe langa ele. Asa ca le-am vizitat cam in fiecare zi, in zone diferite, fara a le vedea in intregime.

Am tot citit diverse lucruri despre Valencia. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost intamplarea nefericita in urma careia a luat nastere Parcul Turia sau Gradinile Turia. O redau si eu, pe scurt.

Orasul era strabatut de raul Turia, rau navigabil, cu o latime apreciabila-cam ca Dunarea la Budapesta sau Sena la Paris. Farmecul lui erau erau restaurantele plutitoare si vaporasele de croaziera.

Anticipand pericolul inundatiilor, in secolul 14 s-a infiintat Fabrica de Murs și Valls (Fabrica de ziduri, diguri și împrejmuiri). Timp de trei secole s-au realizat lucrari ample, cu blocuri mari de piatra, care depaseau cu cativa metri nivelul malurilor naturale.

Din pacate pentru locuitorii acestui oras a fost neglijata curatarea albiei de aluviuni, fapt care a dus la inaltarea lenta dar continua a acesteia.

La 13 octombrie 1957, a avut loc o furtuna cu ploaie abundenta, care a continuat si a doua zi, cunoscuta sub numele de Marele Potop din Valencia. Canalizarea nu a mai facut fata iar apa din rau s-a revarsat prin sistemul de canalizare in oras. Digurile inalte au fost depasite iar in unele locuri s-au rupt. Ca urmare orasul a fost inundat, in unele puncte apa depasind 4 metri, cu un maxim de 5,2 m! Au murit 81 de oameni iar pagubele materiale au fost imense. Un adevarat dezastru.

Un fapt curios este acela ca zona Catedralei nu a fost inundata. Unii sustin ca la mijloc a fost Divinitatea, altii ca zona este ceva mai inalta.

Orasul a primit ajutor guvernamental prin care s-a demarat proiectul „ Plan Sur”. Raul Turia a fost deviat la cativa kilometri, i s-a construit o albie noua, suficient de mare pentru a prelua debite uriase de apa. Acum se varsa in mare prin doua canale care ocolesc orasul.

Initial s-a dorit construirea unei autostrazi pe albia secata a raului. Locuitorii au protestat si asa s-a nascut Parcul Turia, care ar fi cel mai mare din Europa.

Se intinde pe o lungime de 10 km, intre Bioparc si Orasul Artelor si Stiintelor, avand o latime cuprinsa intre 100 si 300 metri. Este traversat de multe poduri, in afara celor vechi, care au fost pastrate si refacute, construindu-se altele noi.

Plimbandu-ne prin gradini am fost incantati de plantele si pomii de tot felul, inverziti sau infloriti. Incantarea a fost si mai mare cand stiam ca la noi era iarna in toata regula- ultima zapada din luna martie. Fantanile, statuile si constructiile din fier vechi reciclat sunt alte atractii intalnite in plimbarile noastre.

Parcul este brazdat de alei mai late sau mai inguste, pe care oamenii alearga, se plimba sau merg cu bicicleta ori cu rolele. La orice ora din zi, pana noaptea tarziu, multi oameni se plimbau sau alergau prin parc. Mi-a placut ce cele mai multe erau neasfaltate. Din loc in loc banci, multe de piatra, bune pentru o scurta odihna a picioarelor noastre suprasolicitate.

Pentru copii sunt amenajate numeroase locuri de joaca. Cred ca cel mai mare este cel numit Gulliver. Un Gulliver urias este intins pe nisip, ca prizonier al liliputanilor. Copiii dar si adultii se pot urca pe scari pe corpul acestuia. In jurul lui se afla tobogane, rampe, leagane, scari, pentru distractia celor mici.

Ce m-a uimit cel mai mult in aceste gradini a fost numarul mare al terenurilor de sport. Din loc in loc, acolo unde latimea parcului era mai mare, erau amenajate terenuri, unele foarte mari, care erau in permanenta ocupate. Fie se juca fotbal sau handbal, fie se faceau antrenamente. Inclusiv la ora 23 era activitate pe toate terenurile pe langa care am trecut noi.

Aceasta a fost experienta noastra in Gradinile Turia, loc pe care il recomand cu tarie celor care ajung in Valencia.

Nu puteam sa plecam din Valencia fara a vedea marea, plaja si portul. Asa ca ne-am uitat pe harta transportului in comun si am hotarat sa mergem si cu tramvaiul, pentru a vedea mai multe zone ale orasului.

Cel mai aproape de noi era tramvaiul 4, cu care am calatorit in conditii foarte bune, avand prilejul sa vedem o buna parte din oras. Am trecut si printr-o zona vizibil mai saraca, cu blocuri inghesuite si nu prea atragatoare, in care locuiau strainii care lucreaza in Spania.

Am vazut si Universitatea din Valencia impreuna cu campusul.

Plaja Malvarrosa este imensa, acoperita cu un nisip foarte fin. As zice prea fin, pentru ca vantul care batea in acea zi facea ca in aer sa fie o pulbere fina de praf.

Faleza este frumoasa, cu palmieri imensi, cu multe restaurante, cafenele si hoteluri. Nu toate erau deschise, dar peste tot se lucra de zor. Probabil deschiderea sezonului era aproape, pe plaja deja se descarcau din camioane sezlonguri. Erau cativa oameni intinsi pe nisip, la soare, iar vreo 3-4 curajosi faceau si baie.

Intr-o zona a plajei am vazut grupuri de copii, cred ca faceau ora de sport pe malul marii. Se vedea ca nu erau la joaca, faceau toti aceleasi exercitii, cordonati de un adult. Mi-a placut ideea.

Apa era curata, cu ceva valuri, dar nu avea acea culoare a apelor din Grecia.

Daca ar fi sa aleg intre plaja Malvarossa din Valencia si o plaja micuta, ascunsa intre stanci din Grecia, nu as sta pe ganduri. As alege-o pe aia mica, cu pietre in loc de nisip, cu apa verde sau albastra!

In concluzie, Valencia ne-a placut mult. In afara de cele povestite am remarcat bulevardele generoase, traficul destul de lejer.

Transportul in comun este impecabil, autobuzele sunt curate, moderne. Sunt prevazute cu o rampa care se coboara pe trotuar atunci cand urca sau coboara un fotoliu rulant, pentru persoanele cu dizabilitati. In statii este afisat electronic timpul pana la sosirea autobuzelor. Ca in multe alte parti, trebuie sa faci cu mana ca sa opreasca iar pentru coborare trebuie anuntat soferul apasand unul din butoanele aflate din loc in loc, pe barele de sprijin.

Preturile la mancare au fost acceptabile, in unele locuri chiar mici.

A fost o minivacanta frumoasa, in care am vazut multe, raportat la timpul avut. Sunt de acord cu cei care au scris aici ca e nevoie de o saptamana pentru a vedea pe indelete orasul.

Dar ne declaram multumiti cu cat a fost, macar sa pot sta tot pe atat in cat mai multe locuri!

---

VIZUALIZĂRI: 4591 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI