O excursie excelenta!

TIPĂREȘTE

In cea de-a doua zi a sejurului nostru din luna iunie, la Hotelul MaritimPine Beach, din Belek, ghidul care ne-a intmpinat la aeroport si ne-a condus pana la hotel, a venit din nou, la receptie, dupa cum fusese stabilita intalnirea, ca sa discutam daca sunt ceva probleme, referitor la cazare si masa si sa ne prezinte spre alegere, excursiile optionale!

Noi, in mare, stiam de acasa cam ce ne dorim, pentru un sejur de 7 zile, asa ca am ales o singura excursie, care cuprindea mai multe obiective turistice din Antalia. Asta, deoarece nu vroiam sa fim toata ziua plecati pe drumuri, pentru ca devenea obositor!

Excursia a costat 50 de euro de persoana si i-a meritat pe deplin, deoarece am avut parte de un ghid de origine turca, care vorbea in engleza si am avut si un ghid de la agentia romaneasca, care ne traducea din engleza lui in limba romana! Fain, nu?

Era o combinatie intre microbus si un tur cu yachtul pe Marea Egee. Se numea: Demre, Mira, Sfantul Nicholas si Kekova si in pretul excursiei era inclus si un pranz, cat si toate intrarile la obiectivele turistice vizitate de noi in ziua respectiva.

La 6,40 eram deja ehipati in fata hotelului si asteptam sa vina sa ne ia. A fost o excursie reusita, totul la superlativ! Mi-ar fi placut si mai mult daca si soferul ar fi fost pe aceeasi lungime de unda cu noi, dar el era foarte serios si atent doar la drum! Dupa ce ne-a luat pe noi din fata hotelului tot asa a continuat si cu celelalte hoteluri din Belek, unde erau turisti inscrisi in excursie.

Vremea era superba, de dimineata soarele isi facuse aparitia. As vrea sa adaug ca soarele in Antalia este mult mai generos! Pe drum am admirat tot ce puteam vedea din goana masinii, deoarece pentru mine era o lume noua, aflandu-ma prima data in Turcia, un loc binecuvantat de soare mare plaja si oameni ospitalieri! .

Dupa ce am iesit din Belek, am trecut prin Antalia , un oras seductor, cu bulevarde umbrite si inconjurate de palmieri. Un oras boem, situat direct pe malul Marii Mediterane, in partea de vest a golfului cu acelasi nume.

Ne-am continuat drumul si am ajuns in localiatea Kumluka, care este cea mai renumita pentru cultura de legume din acea zona. Au chiar si-un monument inchinat legumelor, in centrul localitatii!

Drumul in unele locuri se apropia de mare. Muntii Taurus se vedeau in zare si ne impresiona cu crestele lui golase pe alocuri sau acoperite de paduri de cedri, platani si de pini meridionali (brazi rosii). In unele locuri se apropie de tarm. Au inaltimi destul de mari, 2500 si 3000 m. In numar destul de mare intalnim rauri si torenti. care iriga culturile agrigole, chiar daca vara aici precipitatiile sunt mai reduse.

Ajungem in Kemer, de unde mai luam cativa turisti romani, cu care venisem in avion, din Timisoara! Ii recunoscusem, pentru ca schimbasem cateva cuvinte in aeroport. Ghidul ne vorbeste despre festivalul din aprilie, cand tot orasul devine colorat si animat de turisti. Este o zona turistica atractiva, fiind considerata una dintre cele mai populare staiuni de pe [b[Riviera turca.

Continuam drumul si am ajuns la Finike si aici putin ne abatem din drum pentru a lua ultimii turisti. Suntem in total 13, un numar cu noroc, trag acum eu concluzia! Statiunea Finike este renumita prin mai multe lucruri. Dintre care ar fi cultura de portocale. Se spune ca aici sunt cele mai bune portocale din Turcia! Am vazut si un monument inchinat acestui fruct. De fapt-portocala e chiar simbolul orasului Finike. Se spune ca primavera, cand infloresc portocalii, intreaga zona miroase dumnezeieste. In Finike a fost centrul civilizatiei feniciene.

Tot drumul ghidul nostru turc nu a tacut nici o clipa! Statea pe scaunul din dreapta soferului, dar …in genunchi, cu fata in spate, catre noi. Avea in mana in stegulet tricolor, in culorile Romaniei, acesta fiind semnul ales in caz ca ne puteam pierde de el prin multime.

Alexandra, ghida romanca, statea pe scaunul urmator si ne traducea imediat in limba romana. Amandoi erau tineri si frumosi (in jur de 30 de ani) ! Si ne-au facut si noua ziua mai frumoasa, pentru ca si firea lor le era precum chipulProbabil frumusetea le venea din suflet! Iubeau mult meseria lor si asta era un lucru nemaipomenit, ceva de genul’’omul potrivit, la locul potrivit’’! Ghidul nu era reprezentantul vreunei agentii turistice din Turcia, ci era platit de Ministerul de Cultura.

Cand eram intre doua obiective turistice, nici atunci nu tacea si ne povestea despre alte locuri renumite din Turcia, despre obiceiurile lor, despre istoria si despre cultural lor. Il ascultam fascinata si vroiam sa retin totul! Avea in rucsacul lui o multime de ilustrate si diverse obiecte care il ajutau sa ne explice cat mai multe din ceea ce considera el ca ne-ar intreresa.

Unul dintre ele era si ochiul-simbolul turcesc! Este considerat o amuleta, care protejeaza acea persoana impotriva deochiului si a altor energii negative. De obicei este peste tot, prins de imbracamintea nou nascultui, agatat la case, pus in masina sau ca un accesoriu in bijuteriile femeilor. Este un talisman deosebit.

Ne pregateam pentru prima oprire. Un mic popas pentru ne racori si a merge la toaleta. Alaturi era un magazin de suveniruri, unde toata lumea era cuprisa de forfota. Rahat, tricouri cu stegul Turciei, sepci, ochiul –magic-simbolul Turciei, etc.

Bierica si mormantul Sfantul Nicholas

A fost construita in anul 200. Este un adevarat monument istoric, inclus in multe circuite turistice din Turcia. Se afla in localitatea Demre, sau Cetatea Myrelor, cum era denumita in istorie. Orasul Demre este unul dintre cele mai importante din provincial Lycia.

Erau foarte multi turisti, in special rusi. Aici este mormantul sfantului, dar gol, deoarece moastele sfantul se afla in sudul Italiei, in orasul Bari, doar o parte din obraz si degetul aratator de la mana stanga se afala la Muzeul National din Ankara! Sfantul Nicholas-a fost ocrotitorul copilor si al marinarilor.

In fata bisericii este un important atelier de icoane, suflate cu aur si argint, foarte frumoase si, bineinteles foarte scumpe. Nu era voie acolo sa fotografiem acolo, dar eu, mai iute din fire, deja facusem cateva de afara, prin usa intredeschisa! .

Despre acest subiect as dori sa fac, candva, un review separate, deoarece am multe informatii si poze frumoase si ar fi pacat sa nu le vedeti si voi!

Mormintele lyciene

Provincia Lycia este impanzita de site-uri arheologice de mare valoare. Zona a cazut prada in trecut atacurilor elene, romane si elene.

Urmam grabiti steguletul romanesc care il vedeam de la departare sus, in mana ghidului turc. Nu avem cum sa ne pierdem! Este deja amiaza si soarele arde puternic. Ajungem in apropierea mormintelor vechi sapate in piatra muntelui. Mai intai trecem printr-un mic bazar, cu fel de fel de suveniruri si chioscuri de dulciuri si racoritoare, apoi ajungem la intrarea electronica a obiectivului turistic, unde ghidul ne da la fiecare cate un bilet.

Cautam un loc umbros, destul de aproape de stanca imensa in care se vedeau mormintele lyciene si ne oprim, pentru a asculta povestea lor! Grupul celor 13-asteapata cu nerabdare sa descopere misterele ce se afla foarte aprope de noi, la cativa pasi. Ghidul ne sfatuieste, daca ne apropiem si mai mult de munte si sa fim deosebit de atenti pe unde calcam, pentru ca pe aici sunt pericole sa intalnim scorpioni, care se indreapta spre multimea pietrelor antice, care provin din vechile constructii care au fost aici si s-au daramat, din cauza trecerii anilor.

E un loc plin de istorie, in stanga sunt multimea de morminte sapate in piatra, cu diferite forme, dupa statutul social, cele mai importante si mai frumoase erau a celor cu sange nobil. Se aseaman cu niste bordeie sapate-n piatra. Se presupune ca ar fi fost vechi de inaintea lui Hristos. Cand comertul maritime a inceput sa infloreasca in zona, tot atunci au si inceput atacurile pirateresti, care amenintau sa lase orasul parasit. Pe langa aceste morminte sapate in munte, s-au mai gasit aici si o importanta colectie de monede vechi. O adevarata mostenire istorica si culturala a Turciei.

Amfiteatrul greco-roman

In partea dreapta este o scara de lemn care duce sus, la amfiteatrul Greco-roman. Este foarte impozant si dateaza din secolul al doilea. Cu toate ca se afla in acelasi loc, aceste doua importante obiective turistice nu au fost construite in aceeasi perioada, mai intai au fost mormintele lyciene, iar cu vreo 200 de ani mai tarziu a fost construit si amfiteatrul! Este foarte impunator, cu timpul a fost transformat in arena pentru lupta gladiatorilor sau a animalelor.

Martore a acestor fapte mai sunt si astazi sculpurile si frescele pe care le vedem pe peretii din granit, ori din tunelurile subterane, care majortaitea s-au daramat! In zilele noastre, acest teatru este considerat –muzeu-dar mai gazduieste uneori, vara, festivaluri de muzica de oprereta.

Atat mormintele, cat si amfiteatrul sunt un fel de emblema a zonei!

Deasupara colinei, la poalele carei s-a construit amfiteatrul, se afla ruinele unei cetati lyciene, care dateaza cam din aceeasi perioada cu amfiteatrul. Dupa ce am fost lasati 20 de minute sa vedem ce ne interesa pe fiecare in zona, in care fiecare a folosit din plin aparatul foto, ne-am uract din nou in microbus, obositi, dar incantai de ceea ce am vazut si ne-am indreptat spre retaurantul unde urma sa luam pranzul.

Restaurantul

Ghida ne-a spus ca e cel mai mare din zona, dar ca ne roaga sa nu avem aceleasi asteptari ca la restaurantele resorturilor unde serveam masa, deoarece atunci vom fi dezamagiti.

Am ajuns acolo si restaurantul era foarte mare, intr-adevar, ca o cantina, sau ca o sala de nunti! Simplu, patrat, dar cu niste decoruri care-mi aminteau de caminele culturale din vremea comunista de la satele din Romania. Incet, veneau si plecau diferite grupuri de turisti si asta mi-a dat de inteles ca aici cam toata lumea care e in excursie va trece obligatoriu, pentru a lua pranzul, e un fel de ‘’must see’’.

In coltul salii erau amenajate preparatele, in sistem bufet suedez, care contineau 2 feluri de ciorba, kebab la farfurie si un fel de mici, iar ca si garnitura erau tot feluri de legume, la asta erau foarte bine dotati! La desert am avut un fel de gogosi mai mici, care erau date prin miere. Bauturile erau conta cost.

Cum toti eram rupti de foame, am mancat iute si apoi ne-am pregatit de plecare.

Supermarketul din Demre.

In fuga, fiecare a vrut sa dea o tura pe la supermarketul din apropiere, dar cei care nu aveau lire turcesti schimbate, au trecut degeaba. Aici, un pic m-am intristat, ca nu mi-am putut lua nici macar o inghetata. Fetele de la casa erau cam aeriene, ori se credeau destepte, ca la ele lira era egala si cu dolarul si cu euro. Dar am uitat imediat acest mic incident, pentru ca nu avea rost sa-mi strice ziua un amanunt atat de mic. Si nici impresia despre Turcia si serviciile ei!

Kekova

In limba turca-inseamna-campia de cimbru!

Ca sa ajungem aici, am parasit soseaua principala pe care am mers pana atunci si am calatorit pe una mai goala, dar la fel de buna, care serpuia printre munti. In partea stanga a drumului, jos de tot-marea! Cateva plaje spectaculoase cu nisip, in mici golfuri stancoase. E o regiune cam saracacioasa, ghidul ne-a spus ca oamenii au sapat si au dat piatra de la suprafata, la o parte, ca sa faca terenuri agricole, deoarece aici solul de sub piatra are proprietati deosebite pentru cultura de legume. Erau, intr-adevar multe solarii in toata zona. Dar si cele mai saracacioase case tot aici am avut ocazia sa le vad.

Cand ajungem, in sfarsit in Kekova, suntem uimiti ca aici, casele traditionale sunt conservate, este interzisa modernizarea lor. Totul este frumos, dar parca din alta lume, cum am mai vazut prin filmele vechi sau prin reportaje despre viata turcilor din trecut!

Ajungem in port, este frumos, dar e un port micut, cu un farmec aparte! Trecem printre mici terase si bazaruri si ne imbarcam.

Croaziera

S-a facut cu un yacht tip vechi, in care am fost doar noi, cei 13, plus ghidul si ghida! In medie a durat cam 2 ore. A fost vremea superba, marea linistita si compania, de 5 stele. Am putut admira din nou o veche cetate, situata sus pe munte, Cetatea Simena, in jurul careia s-a dezvoltat turismul, fiind pensiuni noi si restaurante. Apoi, tot navigand, am ajus la Orasul scufunadat, unde am putut admira ceea ce a a mai ramas dintr-un frumos si important port –candva!

Mangaiati de soare si de adierea brizei, am lenevit pe puntea vasului si am admirat peisajul de aici, care imbina spectaculos muntii cu marea! Am facut plaja sau, care au dorit, a fost si o oprire pentru innot.

Ultimul obiectiv turistic se apropia.

Fabrica de onix

Am oprit aici pentru a admira cum se prelucreaza, dar si pentru a cumpara obiecte facute din onix. Pentru acest lucru, doresc sa revin cu un nou review, dearece a fost o experienta deosebita pentru mine.

La drumul de intoarcere, va pot spune ca toti eram obositi, in total am facut ~14 ore. Dar toti eram foarte veseli, deoarece a fost o excursie reusita. Atat ghizii de exceptie, cat si noi, cei 13 romani, am format un grup minunat. Toti am respectat timpul de intoarcere la microbus, pe care ghidul ni-l dadea si eram o echipa faina, fara sa ne fi cunoscut dinainte.

Daca va imaginati ca ghidul era oboist si ca tacea-sa stiti ca va inselati! Nu, nu ne lasa nici pe noi lenevim sau sa inchidem vreun ochi! Ce s-a gandit el –sa lanseze concurs de intrebari, referitoar la ceea ce am vazut si ne-a povestit el azi –pentru a ni se fixa si mai bine noile informatii! Sii…. ca sa fim si mai activi, ne-a informat ca are pentru noi si premii! Cine va raspunde primul si va avea raspunsul corect-va fi premiat! El lansa intrebarea in engleza si ghida romanca traducea.

Eu tot timpul drumului am fost ochi si urechi la el! Nu doar pentru ca era dragut:)), dar chiar trebuia, ca vroiam sa am ce va povesti si voua aici. Si asta a facut ca majoritatea premiilor era sa le iau eu, deoarece sunt mai iute din fire si raspundeam chiar inainte de a apuca ghida sa puna raspunsul in limba romana! Dar, cand nu raspundeam eu, raspundea sotul si nu era valabila treaba, ca era tot in familia noastra si nu era cinstit, pentru ca doream ca toata lumea sa se poata bucura de un premiu cat de mic.

In ce constau premiile? In obiecte confectionate din onix de la fabrica ce tocmai o vizitasem si in diferite bucati de minereuri. Eu am castigat un elefant din onix verde, care mereu imi va aminti de acea zi si de compania placuta pe care am avut-o acolo, in Antalia!

Dupa ce a epuizat toate premiile, a vrut sa incheiem joaca, dar eu i-am sugerat ca mai e ceva…in cutia cu rahat, din care ne servise pe noi, sa degustam bunatatile turcesti pe drum, la dus. Si asa am continuat concursul, iar ca premii era o bucata de rahat la fiecare raspuns rapid si corect. Si va informez ca i-am terminate eu apoape toata cutia cu rahat!

Am ajuns in Belek pe inserat, la ora 21. La sofer am pus fiecare cateva monede in cosuletul de langa el, dupa stiam ca e obiceiul si in Grecia. Ne-am despartit de grup cu regret, dar i-am revazut pe majoritatea la aeroport in dimineata plecarii catre tara. Ne-am grabit ca aveam rezervare pentru la resaurantul itaian- cu sevire a la cart’. Si eram termibili de infometati!

A fost o excursie foarte frumoasa!

Te minunezi, te emotionezi cand descoperi atea lucrui noi si in final-vrei sa revii! Este extraordinar sentimentul pe care ti-l lasa

---

VIZUALIZĂRI: 4871 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI